acces mai rapid decât browser-ul!
62 relaţii: Adjectiv, Adverb, Afix, Aspect și mod de acțiune, Atribut, Categorie gramaticală, Complement circumstanțial, Complement de agent, Complement direct, Complement indirect, Conjugare, Conjuncție, Cuvânt, Derivată, Desinență, Diateză (gramatică), Frază, Gen gramatical, Imperativ, Infinitiv, Limba franceză, Limba română, Limbă literară, Limbă standard, Locuțiune, Mass-media, Mod (gramatică), Morfem, Nume predicativ, Ortografie, Pablo Picasso, Participiu, Perifrază (lingvistică), Persoană (gramatică), Predicat, Prepoziție, Prezent (gramatică), Pronume, Pronume nehotărât, Pronume personal, Pronume reflexiv, Pronunție, Propoziție atributivă, Propoziție circumstanțială, Propoziție circumstanțială condițională, Propoziție completivă directă, Propoziție completivă indirectă, Propoziție gramaticală, Propoziție subiectivă, Propoziție subordonată, ..., Rădăcină și radical (lingvistică), Registru de limbă, Sintaxă, Subiect (gramatică), Substantiv, Supin, Timp (gramatică), Tranzitivitate (gramatică), Trecut (gramatică), Verb, Verb auxiliar, Vorbire directă și vorbire indirectă. Extinde indicele (12 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Adjectiv · Vezi mai mult »
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Adverb · Vezi mai mult »
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Afix · Vezi mai mult »
Aspect și mod de acțiune
În lingvistică, aspectul și modul de acțiune, pentru cel din urmă termen fiind folosit și termenul german Aktionsart, indeferent de limba lucrării de specialitate, sunt categorii gramaticale ale verbului despre care nu există unitate de vederi în gramaticile diferitelor limbi și uneori nici printre lingviștii care se ocupă de aceeași limbă.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Aspect și mod de acțiune · Vezi mai mult »
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Atribut · Vezi mai mult »
Categorie gramaticală
În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Categorie gramaticală · Vezi mai mult »
Complement circumstanțial
În sintaxa tradițională, complementul circumstanțial (prescurtat CC) este o specie de complement format dintr-un ansamblu eterogen de subspecii definite în primul rând semanticBidu-Vrănceanu 1997, p. 101.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Complement circumstanțial · Vezi mai mult »
Complement de agent
În sintaxa tradițională, complementul de agent este o parte secundară de propoziție care exprimă autorul real al unei acțiuni, fără să fie subiectul gramatical sau, din punct de vedere pragmatic, tema propoziției.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Complement de agent · Vezi mai mult »
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Complement direct · Vezi mai mult »
Complement indirect
În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirect sau complement de obiect indirect, este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Complement indirect · Vezi mai mult »
Conjugare
viitor simplu În morfologie, conjugarea este, într-una din accepțiunile termenului, flexiunea verbului, adică modificarea formei sale în funcție de anumite categorii gramaticale specifice.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Conjugare · Vezi mai mult »
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Conjuncție · Vezi mai mult »
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Cuvânt · Vezi mai mult »
Derivată
curbă în orice moment; este colorată în verde dacă este pozitivă, în negru dacă este zero, respectiv în roșu, dacă este negativă. În matematică, derivata unei funcții este unul dintre conceptele fundamentale ale analizei matematice, împreună cu primitiva (inversa derivatei, adică integrala).
Nou!!: Verbul în limba franceză și Derivată · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Desinență · Vezi mai mult »
Diateză (gramatică)
Diateza este o categorie gramaticală flexionară caracteristică verbului, care exprimă raportul sintactic dintre subiectul gramatical, procesul exprimat de verb, agentul procesului (care poate fi diferit de subiectul gramatical) și obiectul acestuia.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Diateză (gramatică) · Vezi mai mult »
Frază
În lingvistica română, în domeniul sintaxei, termenul frază denumește o entitate sintactică ce unește cel puțin două propoziții independente și stabilește între ele un raport de coordonare sau de subordonareBidu-Vrănceanu 1997, p..209.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Frază · Vezi mai mult »
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Gen gramatical · Vezi mai mult »
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Imperativ · Vezi mai mult »
Infinitiv
În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Infinitiv · Vezi mai mult »
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Limba franceză · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Limba română · Vezi mai mult »
Limbă literară
Limba literară este, din punct de vedere sociolingvistic, una din varietățile unei limbi.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Limbă literară · Vezi mai mult »
Limbă standard
În sociolingvistică, limba standard este o varietate a unei limbi elaborată prin activități conștiente de normare, cu scopul de a servi drept mijloc de comunicare comun utilizatorilor acelei limbi, care folosesc eventual și alte varietăți ale acesteiaDubois 2002, pp. 440–441.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Limbă standard · Vezi mai mult »
Locuțiune
Locuțiunea este, în gramatică și în lexicologie, un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă, din punct de vedere gramatical, ca o singură parte de vorbire.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Locuțiune · Vezi mai mult »
Mass-media
New York, vânzând ziarul ''Morning Telegraph'' (1908) Termenul mass-media, uneori formulat ca media, este o expresie în engleză la plural, care a fost preluată și în română, având traducerea și semnificația „medii (de comunicare) de masă”.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Mass-media · Vezi mai mult »
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Mod (gramatică) · Vezi mai mult »
Morfem
În lingvistică, morfemul este cel mai mic element purtător de sens din limbă.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Morfem · Vezi mai mult »
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Nume predicativ · Vezi mai mult »
Ortografie
În lingvistică, termenul ortografie (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 343.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, pp. 845–846.Dubois 2002, pp. 337–338.Kálmán și Trón 2007, p. 13.. Ortografia, ca și varietatea standard a limbii în general, este o creație conștientăNádasdy 2006, pp. 668–673., la început a diverși cărturari, apoi a unor lingviști, fiind un fapt nu numai lingvistic, ci și social și culturalBarić 1997, pp.65–66.. Ea răspunde cerinței firești a colectivității lingvistice de a avea repere comune standardizate în scrierea limbii, fixate în lucrări de specialitate (îndreptare, dicționare, manuale etc.). Se bazează pe realitatea limbii, dar și pe diverși factori extralingvistici: istorici, religioși, politici etc.. Ortografia tinde să creeze norme cât mai unitare, dar nu o poate face conform unui singur principiu, ci este nevoită să aplice mai multe, care sunt contradictorii. De aceea, normele ei nu corespund în întregime limbii vorbite în mod real, ci sunt convenționale. Totodată, limba fiind în continuă evoluție, ortografia rămâne mereu în urma ei. Aceasta se observă mai ales în limbile cu o tradiție a culturii scrise relativ veche, precum franceza, engleza, irlandeza, tibetana, germana, greaca etc. După unii lingviști, din cauza caracteristicilor sale, spre deosebire de lingvistică, ortografia nu poate fi considerată științifică, deoarece nu se ocupă cu ceea ce există, ca știința, ci cu ceea ce creatorii ei consideră că ar trebui să fie.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Ortografie · Vezi mai mult »
Pablo Picasso
Pablo Ruiz y Picasso, cunoscut ca Pablo Picasso a fost un artist plastic spaniol.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Pablo Picasso · Vezi mai mult »
Participiu
În gramatica tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Participiu · Vezi mai mult »
Perifrază (lingvistică)
„Perifrază” este, la origine, un termen din retorică.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Perifrază (lingvistică) · Vezi mai mult »
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Persoană (gramatică) · Vezi mai mult »
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Predicat · Vezi mai mult »
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Prepoziție · Vezi mai mult »
Prezent (gramatică)
În gramatică, termenul „prezent” denumește în sens general o valoare temporală de bază, cea care exprimă caracterul actual al unei acțiuni, opunându-se altor două valori temporale fundamentale, trecutul și viitorul.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Prezent (gramatică) · Vezi mai mult »
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Pronume · Vezi mai mult »
Pronume nehotărât
În gramatica tradițională, pronumele nehotărât sau nedefinit este o clasă de cuvinte eterogenăKalmbach 2017,.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Pronume nehotărât · Vezi mai mult »
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Pronume personal · Vezi mai mult »
Pronume reflexiv
În gramatică, pronumele reflexiv este un pronume care se referă la agentul unei acțiuni, acesta fiind de obicei subiectul unui verb, iar pronumele – complementul acestuiaAvram 1997, pp. 167–168.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Pronume reflexiv · Vezi mai mult »
Pronunție
În fonetică, termenii pronunție, pronunțare și rostire au două sensuri principale.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Pronunție · Vezi mai mult »
Propoziție atributivă
În sintaxa frazei, propoziția atributivă este o propoziție subordonată unei entități lingvistice numite antecedent, pe care o reia.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Propoziție atributivă · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială
O propoziție circumstanțială este un tip de propoziție subordonată care reprezintă expandarea la nivel de propoziție complexă - frază - a unui complement circumstanțial de același tip.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Propoziție circumstanțială · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială condițională
În sintaxă, propoziția circumstanțială condițională se definește în general ca propoziția subordonată care îndeplinește funcția de complement circumstanțial condițional al predicatului propoziției principale, exprimând condiția (ipoteza) de a cărei îndeplinire sau neîndeplinire depinde realizarea sau nerealizarea procesului din propoziția principalăAvram 1997, p. 447-448.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Propoziție circumstanțială condițională · Vezi mai mult »
Propoziție completivă directă
Propoziția completivă directă este o propoziție subordonată, având la nivel de frază rolul complementului direct pe lângă propoziția regentă.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Propoziție completivă directă · Vezi mai mult »
Propoziție completivă indirectă
Propoziția completivă indirectă este o propoziție subordonată corespunzătoare în frază complementului indirect.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Propoziție completivă indirectă · Vezi mai mult »
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Propoziție gramaticală · Vezi mai mult »
Propoziție subiectivă
Propoziția subiectivă este o propoziție subordonată care constituie în frază echivalentul propozițional al subiectului.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Propoziție subiectivă · Vezi mai mult »
Propoziție subordonată
În sintaxa tradițională, propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Propoziție subordonată · Vezi mai mult »
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Rădăcină și radical (lingvistică) · Vezi mai mult »
Registru de limbă
În sociolingvistică, termenul „registru de limbă” denumește un tip de varietate a limbii pentru care se întâlnesc tratări diferite și totodată alți termeni pentru a-l denumi, în funcție de școala lingvistică sau de lingvistBidu-Vrănceanu 1997, p. 407.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Registru de limbă · Vezi mai mult »
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Sintaxă · Vezi mai mult »
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Subiect (gramatică) · Vezi mai mult »
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Substantiv · Vezi mai mult »
Supin
În gramatica unor limbi, termenul „supin” (din latinescul supinum) denumește o formă verbală numită în unele gramatici „mod nepersonal și nepredicativ”Avram 1997, pp. 216–217.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Supin · Vezi mai mult »
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Timp (gramatică) · Vezi mai mult »
Tranzitivitate (gramatică)
În gramatică, tranzitivitatea este concepută cu două accepții diferite.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Tranzitivitate (gramatică) · Vezi mai mult »
Trecut (gramatică)
În gramatică, termenul „trecut” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Trecut (gramatică) · Vezi mai mult »
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Verb · Vezi mai mult »
Verb auxiliar
În gramatică, un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc auxilium „ajutor”) este un verb care la origine are sens lexical, dar în anumite contexte devine cuvânt gramatical, pierzându-și acest sens, și îndeplinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens lexical, categorii gramaticale ale acestuia, precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Verb auxiliar · Vezi mai mult »
Vorbire directă și vorbire indirectă
Vorbirea directă și vorbirea indirectă sau stilul direct și cel indirect, ori discursul direct și cel indirect sunt două procedee fundamentale de redare a spuselor cuiva, acesta fiind vorbitorul însuși sau altă persoană.
Nou!!: Verbul în limba franceză și Vorbire directă și vorbire indirectă · Vezi mai mult »
