acces mai rapid decât browser-ul!
71 relaţii: Accent, Afereză, Afix, Apostrof, Articol (dezambiguizare), Asterisc, Împrumut (lingvistică), Cazul acuzativ, Cazul nominativ, Cazul vocativ, Clitic, Conjuncție, Conjunctiv, Consoană, Cratimă, Cuvânt, Derivare (lingvistică), Desinență, Dialect, Diereză, Eliziune, Epenteză, Epiteză, Etimologie, Figură de stil, Fonetică, Franța, Gen gramatical, Graiul maramureșean, Infinitiv, Liguria, Limba engleză, Limba engleză veche, Limba franceză, Limba italiană, Limba latină, Limba maghiară, Limba protogermanică, Limba română, Limbi slave, Lingvistică, Literă, Metateză, Negație (gramatică), Număr (gramatică), Onomatopee, Ortografie, Prepoziție, Prezent (gramatică), Pronume demonstrativ, ..., Pronume personal, Pronume reflexiv, Pronume relativ, Proteză (lingvistică), Prozodie, Rădăcină și radical (lingvistică), Registru de limbă, Retorică, Schimbare fonetică, Secolul al XIX-lea, Silabă, Sincopă (lingvistică), Sinereză, Sintagmă, Stemă, Substantiv, Sunet (fonetică), Verb, Verb auxiliar, Vocală, Vocală mijlocie centrală. Extinde indicele (21 Mai Mult) »
Accent
În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.
Nou!!: Apocopă și Accent · Vezi mai mult »
Afereză
În lingvistică, termenul afereză (din aphérèse, cf. ἀφαίρεσις aphairesis „îndepărtare, cădere”) preluat din retorică, este o schimbare fonetică ce constă în căderea părții inițiale a unui cuvânt.
Nou!!: Apocopă și Afereză · Vezi mai mult »
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Nou!!: Apocopă și Afix · Vezi mai mult »
Apostrof
Apostroful (’ ') este semnul grafic care marchează căderea accidentală a unor sunete de la începutul, de la mijlocul sau de la sfârșitul unui cuvânt, „'neața!”, „sal'tare!”, „deodat'apare”, „'trăiți!” și altele.
Nou!!: Apocopă și Apostrof · Vezi mai mult »
Articol (dezambiguizare)
Termenul Articol se poate referi la.
Nou!!: Apocopă și Articol (dezambiguizare) · Vezi mai mult »
Asterisc
Asteriscul (*) (din latină asteriscum „steluță”, ← greacă ἀστερίσκος) este un semn tipografic convențional, în formă de steluță (cu șase brațe, nu cu cinci).
Nou!!: Apocopă și Asterisc · Vezi mai mult »
Împrumut (lingvistică)
În lingvistica comparativă, lingvistica istorică și sociolingvistică, termenul împrumut denumește preluarea unor elemente lingvistice de către un idiom (limbă, dialect) de la alt idiomCrystal 2008, p. 58.
Nou!!: Apocopă și Împrumut (lingvistică) · Vezi mai mult »
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Apocopă și Cazul acuzativ · Vezi mai mult »
Cazul nominativ
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.
Nou!!: Apocopă și Cazul nominativ · Vezi mai mult »
Cazul vocativ
În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Apocopă și Cazul vocativ · Vezi mai mult »
Clitic
Cliticele sunt cuvinte care din punct de vedere sintactic sunt morfeme libere, dar care se pronunță împreună cu alte cuvinte.
Nou!!: Apocopă și Clitic · Vezi mai mult »
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.
Nou!!: Apocopă și Conjuncție · Vezi mai mult »
Conjunctiv
În gramatică, conjunctivul, numit și subjonctiv, este un mod verbal personal și predicativ.
Nou!!: Apocopă și Conjunctiv · Vezi mai mult »
Consoană
O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.
Nou!!: Apocopă și Consoană · Vezi mai mult »
Cratimă
Cratima („‑”) (din greaca modernă: κράτημα „acțiunea de a ține”) sau „liniuța de unire” este un semn ortografic utilizat pentru.
Nou!!: Apocopă și Cratimă · Vezi mai mult »
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Nou!!: Apocopă și Cuvânt · Vezi mai mult »
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Nou!!: Apocopă și Derivare (lingvistică) · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Apocopă și Desinență · Vezi mai mult »
Dialect
În lingvistică, termenul dialect (Iarțeva 1990, articolul „dialect”.Crystal 2008, pp. 142–143.. Acest înțeles dat termenului este propriu mai ales lingvisticii americaneBidu-Vrănceanu 1997, p. 162.. În alte lingvistici, cum sunt cea românească, cea franceză, cea germană sau cea maghiară, în mod curent, prin dialect se înțelege o varietate regională a limbiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 307.Dubois 2002, pp. 143–144.Kálmán și Trón 2007, p. 34–35.. Pentru celelalte tipuri de varietăți, autorii care limitează termenul la sensul regional folosesc termenul „sociolect”, relativ recent introdus de sociolingvistică. Se mai întâlnește și sintagma „dialect istoric” sau „dialect temporal”, folosită pentru o limbă într-o anumită perioadă a istoriei sale, ex. „engleza elisabetană”, engleza britanică a secolului al XVII-lea” etc.. În acest articol dialectul se tratează ca varietate regională.
Nou!!: Apocopă și Dialect · Vezi mai mult »
Diereză
În lingvistică, termenul diereză (cf. diérèse, diaeresis, διαίρεσις diaíresis „separare”) preluată din retorică, denumește o schimbare fonetică ce constă în transformarea unei silabe în două.
Nou!!: Apocopă și Diereză · Vezi mai mult »
Eliziune
În fonetică, termenul eliziune sau elidare (cf. élision, elision Bussmann 1998, p. 355–356.. În literatura franceză, prin eliziune se înțelege numai un caz de apocopă, fenomen de fonetică combinatorie prin care cade vocala finală neaccentuată a unui cuvânt înaintea unui cuvânt cu inițială vocalicăDubois 2002, p. 173–174.. Acesta este sensul cu care se folosește termenul și în fonetica româneascăConstantinescu-Dobridor 1998, articolul., și cu care este prezentat fenomenul în continuarea acestui articol. În unele limbi, eliziunea se produce în cazul cuvintelor neaccentuate (clitice), frecvent de exemplu în franceză, mai puțin frecvent de pildă în română (vezi mai jos). În altele afectează și cuvinte accentuate, ca în italiană (ex. Sant’Antonio), sau numai accentuate, ca în maghiară: Hál’istennek! „Slavă Domnului!” (Szathmári 2008, articolul Elízió.. Eliziunea poate fi un fenomen standard sau nestandard, iar în standard poate fi obligatorie sau facultativă.
Nou!!: Apocopă și Eliziune · Vezi mai mult »
Epenteză
În lingvistică, termenul epenteză (cf. épenthèse, ἐπένθεσις epenthesis „adăugare înăuntru, intercalare” Bidu-Vrănceanu 1997, p. 186.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Iarțeva 1990, articolul „epenteză”.Bussmann 1998, p. 370.Dubois 2002, p. 183.Crystal 2008, p. 171.Szathmári 2008, articolul Epentézis.. În unele cazuri, epenteza a avut loc într-o anumită perioadă a istoriei limbii. În cazul evoluției cuvintelor, în limba actuală unele din acestea nu au variantă fără epenteză. Aceasta există și în limba actuală, ca fenomen morfofonologic care participă la adăugarea afixelor gramaticale și lexicale, la formarea cuvintelor compuse etc. Din punct de vedere lexicologic produce variante de cuvinte care coexistă.
Nou!!: Apocopă și Epenteză · Vezi mai mult »
Epiteză
În lingvistică și în retorică, epiteza (cf. épithèse Dragomirescu 1995, articolul.Bussmann 1998, p. 372.Dubois 2002, p. 184.Retorikai-stilisztikai lexikon, articolul.Tótfalusi 2008, articolul paragógé.Ladan 2005, articolul..
Nou!!: Apocopă și Epiteză · Vezi mai mult »
Etimologie
Etimologia este o ramură complexă a lingvisticii, care se ocupă cu originea și evoluția formală și semantică a cuvintelor unei limbi, precum și cu relația lor cu cuvinte de aceeași origine din diferite alte limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 191-192.
Nou!!: Apocopă și Etimologie · Vezi mai mult »
Figură de stil
Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau construcția gramaticală uzuală pentru a da mai multă forță unei imagini sau expuneri.
Nou!!: Apocopă și Figură de stil · Vezi mai mult »
Fonetică
Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază sunetele vorbirii ca cele mai mici segmente ale sale, din punct de vedere fizic, fiziologic, neurofiziologic și neuropsihologic, adică al producerii, transmiterii, audiției și evoluției lor în procesul comunicării umane prin limbă, folosind metode specifice pentru descrierea, clasificarea și transcrierea lorBidu-Vrănceanu 1997, p. 205–206.
Nou!!: Apocopă și Fonetică · Vezi mai mult »
Franța
Franța (în), recunoscută în mod oficial ca Republica Franceză (în), este o republică constituțională unitară având un mod de guvernare semi-prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și teritorii răspândite în toată lumea.
Nou!!: Apocopă și Franța · Vezi mai mult »
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Nou!!: Apocopă și Gen gramatical · Vezi mai mult »
Graiul maramureșean
Graiul maramureșean este o ramură principală a adunării de graiuri din Ardeal folosit în regiunea istorică Maramureș, care a influențat și graiurile din regiunile învecinate.
Nou!!: Apocopă și Graiul maramureșean · Vezi mai mult »
Infinitiv
În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.
Nou!!: Apocopă și Infinitiv · Vezi mai mult »
Liguria
Liguria este o regiune de coastă în nord-vestul Italiei, a cărei capitală este Genova (727.000 locuitori).
Nou!!: Apocopă și Liguria · Vezi mai mult »
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Nou!!: Apocopă și Limba engleză · Vezi mai mult »
Limba engleză veche
Engleza veche (sau anglo-saxonă) este o formă timpurie a limbii engleze, vorbită în părți ale Angliei și Scoției actuale între secolul V și secolul XII.
Nou!!: Apocopă și Limba engleză veche · Vezi mai mult »
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Nou!!: Apocopă și Limba franceză · Vezi mai mult »
Limba italiană
Limba italiană (lingua italiana) este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.
Nou!!: Apocopă și Limba italiană · Vezi mai mult »
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Nou!!: Apocopă și Limba latină · Vezi mai mult »
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Nou!!: Apocopă și Limba maghiară · Vezi mai mult »
Limba protogermanică
Limba protogermanică (sau german(ic)a comună) este limba ce reprezintă strămoșul comun ipotetic (protolimba tuturor limbilor germanice, printre care se numără și engleza modernă, olandeza și germana. Limba protogermanică nu este confirmată în mod direct prin intermediul unui text, ci a fost construită cu ajutorul unor metode comparative. A fost observată și în cadrul câtorva inscripții runice din Scandinavia, datând din cca. 200 î. Hr., despre care se crede că reprezintă o etapă de tranziție spre limba protonordică. Se crede că unele cuvinte moștenite de la germanica timpurie care există în limbile vecine ne-germanice au fost preluate din protogermanică. Un exemplu se găsește în limbile finlandeză și în estonă, unde kuningas („rege”), este similar cu *kuningaz, cuvântul reconstruit din protogermanică.
Nou!!: Apocopă și Limba protogermanică · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Apocopă și Limba română · Vezi mai mult »
Limbi slave
Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei.
Nou!!: Apocopă și Limbi slave · Vezi mai mult »
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Nou!!: Apocopă și Lingvistică · Vezi mai mult »
Literă
O literă este un semn grafic din scrierea segmentală a unei limbi, corespunzând unui fonem.
Nou!!: Apocopă și Literă · Vezi mai mult »
Metateză
În lingvistică, termenul metateză (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 293.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Iarțeva 1990, articolul „metateză”.Bussmann 1998, p. 746.Dubois 2002, p. 302.Crystal 2008, p. 303.Barić 1997, pp. 613–614.Szathmári 2008, articolul Metatézis..
Nou!!: Apocopă și Metateză · Vezi mai mult »
Negație (gramatică)
În lingvistică, negația este o operație prin care se contrazice înțelesul total sau parțial al unei propozițiiCrystal 2008, p. 323.
Nou!!: Apocopă și Negație (gramatică) · Vezi mai mult »
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Nou!!: Apocopă și Număr (gramatică) · Vezi mai mult »
Onomatopee
Onomatopeea este un cuvânt care, prin elementele sale sonore, imită cu aproximație un sunet sau un zgomotConstantinescu-Dobridor 1980, p. 306.
Nou!!: Apocopă și Onomatopee · Vezi mai mult »
Ortografie
În lingvistică, termenul ortografie (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 343.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, pp. 845–846.Dubois 2002, pp. 337–338.Kálmán și Trón 2007, p. 13.. Ortografia, ca și varietatea standard a limbii în general, este o creație conștientăNádasdy 2006, pp. 668–673., la început a diverși cărturari, apoi a unor lingviști, fiind un fapt nu numai lingvistic, ci și social și culturalBarić 1997, pp.65–66.. Ea răspunde cerinței firești a colectivității lingvistice de a avea repere comune standardizate în scrierea limbii, fixate în lucrări de specialitate (îndreptare, dicționare, manuale etc.). Se bazează pe realitatea limbii, dar și pe diverși factori extralingvistici: istorici, religioși, politici etc.. Ortografia tinde să creeze norme cât mai unitare, dar nu o poate face conform unui singur principiu, ci este nevoită să aplice mai multe, care sunt contradictorii. De aceea, normele ei nu corespund în întregime limbii vorbite în mod real, ci sunt convenționale. Totodată, limba fiind în continuă evoluție, ortografia rămâne mereu în urma ei. Aceasta se observă mai ales în limbile cu o tradiție a culturii scrise relativ veche, precum franceza, engleza, irlandeza, tibetana, germana, greaca etc. După unii lingviști, din cauza caracteristicilor sale, spre deosebire de lingvistică, ortografia nu poate fi considerată științifică, deoarece nu se ocupă cu ceea ce există, ca știința, ci cu ceea ce creatorii ei consideră că ar trebui să fie.
Nou!!: Apocopă și Ortografie · Vezi mai mult »
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Nou!!: Apocopă și Prepoziție · Vezi mai mult »
Prezent (gramatică)
În gramatică, termenul „prezent” denumește în sens general o valoare temporală de bază, cea care exprimă caracterul actual al unei acțiuni, opunându-se altor două valori temporale fundamentale, trecutul și viitorul.
Nou!!: Apocopă și Prezent (gramatică) · Vezi mai mult »
Pronume demonstrativ
În morfologie, pronumele demonstrativ este un cuvânt gramatical, din clasa pronumelor, care se referă la entități despre care indică în general apropierea ori depărtarea lor față de vorbitor (în unele limbi și față de destinatarul comunicării), în spațiu sau în timp.
Nou!!: Apocopă și Pronume demonstrativ · Vezi mai mult »
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Nou!!: Apocopă și Pronume personal · Vezi mai mult »
Pronume reflexiv
În gramatică, pronumele reflexiv este un pronume care se referă la agentul unei acțiuni, acesta fiind de obicei subiectul unui verb, iar pronumele – complementul acestuiaAvram 1997, pp. 167–168.
Nou!!: Apocopă și Pronume reflexiv · Vezi mai mult »
Pronume relativ
În gramatică, pronumele relativ este un pronume care cel mai adesea se referă la un substantiv, la alt pronume sau la o propoziție, reluându-le sau anticipându-le.
Nou!!: Apocopă și Pronume relativ · Vezi mai mult »
Proteză (lingvistică)
În lingvistică, termenul proteză (cf. prothesis Bidu-Vrănceanu 1997, p. 393.Constantinescu-Dobridor, articolul.Iarțeva 1990, articolul „proteză”.Bussmann 1998, p. 963.Dubois 2002, p. 388.Ladan 2005, articolul.Crystal 2008, p. 398.Szathmári 2008, articolul Protézis..
Nou!!: Apocopă și Proteză (lingvistică) · Vezi mai mult »
Prozodie
În lingvistică, termenul prozodie (cf. prosodie Bussmann 1998, p. 962.) denumește, în limba franceză și în cele care au preluat sensul dat termenului în aceasta (de exemplu româna), ramura foneticii și a fonologiei ce studiază așa-numitele unități suprasegmentale sau prozodice ale limbii.
Nou!!: Apocopă și Prozodie · Vezi mai mult »
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Nou!!: Apocopă și Rădăcină și radical (lingvistică) · Vezi mai mult »
Registru de limbă
În sociolingvistică, termenul „registru de limbă” denumește un tip de varietate a limbii pentru care se întâlnesc tratări diferite și totodată alți termeni pentru a-l denumi, în funcție de școala lingvistică sau de lingvistBidu-Vrănceanu 1997, p. 407.
Nou!!: Apocopă și Registru de limbă · Vezi mai mult »
Retorică
Retorica (gr., rhêtôr, orator, învățător, lat. retorica, oratoria) este arta de a vorbi bine cu scopul de a convinge.
Nou!!: Apocopă și Retorică · Vezi mai mult »
Schimbare fonetică
În lingvistică, termenul schimbare fonetică este folosit într-un sens larg și în unul restrâns.
Nou!!: Apocopă și Schimbare fonetică · Vezi mai mult »
Secolul al XIX-lea
Antoine-Jean Gros, ''Surrender of Madrid'', 1808 Abraham Lincoln Harta lumii în 1897 Secolul al XIX-lea este o perioadă din istoria omenirii, cuprinsă între 1801 și 1900, caracterizată prin importante fenomene politice, ideologice și culturale.
Nou!!: Apocopă și Secolul al XIX-lea · Vezi mai mult »
Silabă
În fonetică, silaba (din cuvântul grecesc συλλαβή syllabḗ „ceea ce este ținut împreună, ansamblu”) este o unitate de pronunțare fundamentală a cuvântului sau a lanțului vorbirii constituită dintr-un sunet sau dintr-o serie de sunete, pe care vorbitorii o identifică în mod intuitiv, și care nu are o definiție lingvistică unitarăCrystal 2008, p. 467.
Nou!!: Apocopă și Silabă · Vezi mai mult »
Sincopă (lingvistică)
În lingvistică, termenul sincopă (cf. syncope, syncopa, συγκοπή synkope Bidu-Vrănceanu 1997, p. 453.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 1162.Dubois 2002, p. 464.Crystal 2008, p. 469.Ladan 2005, articolul 1.Szathmári 2008, articolul Szinkopé..
Nou!!: Apocopă și Sincopă (lingvistică) · Vezi mai mult »
Sinereză
În lingvistică, termenul sinereză (cf. synérèse, synaeresis, συναίρεσις synairesis „contractare”), preluat din retorică, denumește o schimbare fonetică ce constă în fuziunea într-un diftong a două vocale din două silabe alăturateBidu-Vrănceanu 1997, p. 455.
Nou!!: Apocopă și Sinereză · Vezi mai mult »
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Nou!!: Apocopă și Sintagmă · Vezi mai mult »
Stemă
Regatului României, varianta mare Uniunii Europene Stemă (sin. blazon, herb, scut (rar folosit; sens impropriu)) reprezintă ansamblul semnelor distinctive și simbolice care alcătuiesc blazonul unei persoane, instituții, localități, provincii sau unui stat exprimând atributele și/sau elementele ce privesc istoria sau originea.
Nou!!: Apocopă și Stemă · Vezi mai mult »
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Nou!!: Apocopă și Substantiv · Vezi mai mult »
Sunet (fonetică)
În fonetică, un sunet este un fenomen acustic (vezi articolul Sunet) articulat, adică pronunțat deslușit prin mișcarea organelor care îl emit în limbajul uman, și este receptat în procesul de comunicare ca cel mai mic segment discret perceptibil al fluxului vorbiriiBidu-Vrănceanu 1997, p. 493.
Nou!!: Apocopă și Sunet (fonetică) · Vezi mai mult »
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Nou!!: Apocopă și Verb · Vezi mai mult »
Verb auxiliar
În gramatică, un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc auxilium „ajutor”) este un verb care la origine are sens lexical, dar în anumite contexte devine cuvânt gramatical, pierzându-și acest sens, și îndeplinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens lexical, categorii gramaticale ale acestuia, precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana.
Nou!!: Apocopă și Verb auxiliar · Vezi mai mult »
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Nou!!: Apocopă și Vocală · Vezi mai mult »
Vocală mijlocie centrală
În fonetică, vocala mijlocie centrală este o clasă de sunete vocalice folosite în unele limbi vorbite.
Nou!!: Apocopă și Vocală mijlocie centrală · Vezi mai mult »
