Pițigoi albastru

Pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus, sin. Parus caeruleus) este o pasăre mică sedentară din familia paridelor, care cuibărește în Europa, inclusiv în România și Republica Moldova, și Orientul Apropiat. Este o specie foarte răspândită în păduri de foioase până la altitudini ce depășesc 1000 m, nu evită nici pădurile mixte, grădinile, livezile și parcurile din interiorul localităților. Este sedentară dar hoinărește toamna și iarna. Nouă subspecii sunt recunoscute. În România și Republica Moldova cuibărește subspecia Cyanistes caeruleus caeruleus. În România populația este stabilă, iar efectivul speciei a fost estimat la 750.000-1.500.000 de perechi cuibăritoare. Populația din Republica Moldova este estimată la 35.000-40.000 de perechi cuibăritoare. Este o pasăre de talie mică, are o lungime de 11-12 cm, și o greutate de 7,5-14,7 g. Atinge în libertate longevitatea maximă de 14 ani și 6 luni. Ambele sexe prezintă colorit identic. Penajul de pe creștetului capului, aripi și coadă este albastru, iar restul spatelui verzui-măsliniu. Supraalare mari tivite pe vârfuri cu alb, formează o dungă alară albă transversală îngustă. Fruntea, sprânceana, partea superioară a cefei, obrajii și regiunea auriculară sunt albe. Centrul cefei și mantaua superioară albastru-închise. Bărbia și partea inferioară a gâtului sunt negre. O dungă negru-albăstruie se întinde de la baza mandibulei peste ochi până la ceafă, separând sprânceana albă de obraz, această dungă coboară apoi în spatele regiunii auriculare până la partea inferioară neagră a gâtului (formând un guler) și limitează din spate obrajii albi. Partea dedesubt galbenă; mijlocul abdomenului poate fi albicios, în centrul pieptului poate fi o linie negricioasă. Este o specie insectivoră în perioada caldă a anului, consumând diverse insecte și păianjeni, pe care îi colectează în coroana arborilor, atârnând cu capul în jos pe ramuri subțiri; toamna și iarna se hrănește cu semințe, fructe și pomușoare, fiind și un vizitator comun la hrănitoarele de păsări. Pițigoiul albastru este o specie monogamă. Masculii pot fi poligami, având mai multe partenere în același teritoriu. Cuibul și-l instalează în diferite scorburi existente în copacii bătrâni, preferând mai ales arbori ce se află în apropierea unor cursuri de apă sau lacuri. Cuibul este construit din mușchi, frunze uscate, păr de animale, lână, pene, și este căptușit cu material mai fin. Poate ocupă cuiburi artificiale. Ponta este depusă în aprilie-mai și este formată din 7-8 ouă, a căror clocit durează 14 zile. Adesea se întâlnesc ponte mai mari, de 15-18 ouă, care provin de la două sau chiar mai multe femele. O pereche depune adesea două ponte într-un an. Puii părăsesc cuibul după 18-22 de zile de la eclozare, după părăsirea cuibului mai stau încă o perioadă în preajma adulților.Victor Ciochia. Păsările clocitoare din România. Atlas. Editura Științifică, București, 1992Victor Ciochia. Dinamica și migrația păsărilor. Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983M. Talpeanu. Maria Paspaleva. Aripi deasupra Deltei. Editura Științifică. 1973Håkan Delin, Lars Svensson. Philip's Păsările din România și Europa. Determinator ilustrat. București 2016Robert Ritter von Dombrowski. Păsările României (Ornis Romaniæ). Descriere sistematică și biologico-geografică, completată, ilustrată și prelucrată. Traducere din limba germană, prelucrare și completare de Profesor Dionisie Linția, Directorul Muzeului Ornitologic din Timișoara. Volumul I. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946Tudor Cozari. Păsările. Enciclopedie ilustrată. Chișinău: Editura Arc, 2016Andrei Munteanu, Tudor Cozari, Nicolae Zubcov. Lumea animală a Moldovei. Volumul 3: Păsări. Chișinău, Editura Știința, 2006.