acces mai rapid decât browser-ul!
87 relaţii: Adjectiv, Adjectiv posesiv, Adverb, Afix, Alternanță fonetică, Analitism și sintetism (lingvistică), Angela Bidu-Vrănceanu, Articol (gramatică), Aspect și mod de acțiune, Atribut, Categorie gramaticală, Caz (gramatică), Cazul dativ, Cazul genitiv, Compunere (lingvistică), Conjugare, Conjuncție, Consoană, Context (lingvistică), Cuvânt, Cuvânt gramatical, Declinare, Derivare (lingvistică), Desinență, Diasistemul slav de centru-sud, Enying, Filipine, Formare de cuvinte, Gen gramatical, Grad de comparație, Gramatică, Imperativ, Imperfect, Indicativ, Lexic, Limba albaneză, Limba arabă, Limba bosniacă, Limba bulgară, Limba croată, Limba ebraică, Limba engleză, Limba gotică, Limba greacă, Limba latină, Limba maghiară, Limba muntenegreană, Limba română, Limba rusă, Limba sanscrită, ..., Limba sârbă, Limba slavă veche, Limba tagalog, Limbă (comunicare), Limbă aglutinantă, Limbă flexionară, Limbi indo-europene, Limbi romanice, Limbi semitice, Limbi slave, Lingvistică, Marius Sala, Mod (gramatică), Morfem, Număr (gramatică), Onomatopee, Paradigmă, Parte de vorbire, Participiu, Perfect simplu, Persoană (gramatică), Prepoziție, Prezent (gramatică), Pronume, Pronume nehotărât, Propoziție gramaticală, Rădăcină și radical (lingvistică), Reduplicare, Silabă, Sintagmă, Subiect (gramatică), Substantiv, Sunet (fonetică), Temă (lingvistică), Verb, Verb auxiliar, Vocală. Extinde indicele (37 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Nou!!: Flexiune și Adjectiv · Vezi mai mult »
Adjectiv posesiv
Adjectivul posesiv este un adjectiv pronominal care determină un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv.
Nou!!: Flexiune și Adjectiv posesiv · Vezi mai mult »
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Nou!!: Flexiune și Adverb · Vezi mai mult »
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Nou!!: Flexiune și Afix · Vezi mai mult »
Alternanță fonetică
În lingvistică, alternanța fonetică este un fenomen morfofonologic prin care radicalul unui cuvânt prezintă o variație în realizarea sa sonoră.
Nou!!: Flexiune și Alternanță fonetică · Vezi mai mult »
Analitism și sintetism (lingvistică)
În tipologia lingvistică, analitismul și sintetismul sunt trăsături ale limbilor luate în seamă în clasificarea lor în perspectiva numărului de morfeme care constituie un cuvânt.
Nou!!: Flexiune și Analitism și sintetism (lingvistică) · Vezi mai mult »
Angela Bidu-Vrănceanu
Angela Vrănceanu (născută Bidu) este o specialistă în semantică, lexicologie, lingvistică teoretică și aplicată, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București.
Nou!!: Flexiune și Angela Bidu-Vrănceanu · Vezi mai mult »
Articol (gramatică)
fără articole În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Flexiune și Articol (gramatică) · Vezi mai mult »
Aspect și mod de acțiune
În lingvistică, aspectul și modul de acțiune, pentru cel din urmă termen fiind folosit și termenul german Aktionsart, indeferent de limba lucrării de specialitate, sunt categorii gramaticale ale verbului despre care nu există unitate de vederi în gramaticile diferitelor limbi și uneori nici printre lingviștii care se ocupă de aceeași limbă.
Nou!!: Flexiune și Aspect și mod de acțiune · Vezi mai mult »
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Nou!!: Flexiune și Atribut · Vezi mai mult »
Categorie gramaticală
În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.
Nou!!: Flexiune și Categorie gramaticală · Vezi mai mult »
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Flexiune și Caz (gramatică) · Vezi mai mult »
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Nou!!: Flexiune și Cazul dativ · Vezi mai mult »
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Nou!!: Flexiune și Cazul genitiv · Vezi mai mult »
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Nou!!: Flexiune și Compunere (lingvistică) · Vezi mai mult »
Conjugare
viitor simplu În morfologie, conjugarea este, într-una din accepțiunile termenului, flexiunea verbului, adică modificarea formei sale în funcție de anumite categorii gramaticale specifice.
Nou!!: Flexiune și Conjugare · Vezi mai mult »
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.
Nou!!: Flexiune și Conjuncție · Vezi mai mult »
Consoană
O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.
Nou!!: Flexiune și Consoană · Vezi mai mult »
Context (lingvistică)
Termenul context se referă la origine la textul scris.
Nou!!: Flexiune și Context (lingvistică) · Vezi mai mult »
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Nou!!: Flexiune și Cuvânt · Vezi mai mult »
Cuvânt gramatical
În lingvistică, un cuvânt gramatical sau funcțional este un cuvânt ce îndeplinește în limbă o funcție exclusiv sau preponderent gramaticală, opunându-se prin aceasta cuvântului cu sens lexical (conținut noțional) deplinCrystal 2008, p. 203.
Nou!!: Flexiune și Cuvânt gramatical · Vezi mai mult »
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Nou!!: Flexiune și Declinare · Vezi mai mult »
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Nou!!: Flexiune și Derivare (lingvistică) · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Flexiune și Desinență · Vezi mai mult »
Diasistemul slav de centru-sud
Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Nou!!: Flexiune și Diasistemul slav de centru-sud · Vezi mai mult »
Enying
Enying este un oraș în districtul Enying, județul Fejér, Ungaria, având o populație de locuitori (2011).
Nou!!: Flexiune și Enying · Vezi mai mult »
Filipine
Filipine - oficial Republica Filipine (în filipineză Republika ng Pilipinas; în)) - este o țară insulară (vezi arhipelag) din Asia de Sud-Est, situată în Oceanul Pacific. Capitala sa este Manila, iar cel mai populat oraș este Quezon City. La nord, este separată de insula Taiwan prin strâmtoarea Luzon; la vest se află Marea Chinei de Sud, cunoscută și sub numele de Marea Filipinelor de Vest și Vietnam; la sud-vest, insula Borneo; la sud, Marea Celebes o separă de alte insule indoneziene; iar la est este mărginită de Marea Filipinelor. Poziția sa în Cercul de foc al Pacificului și climatul său tropical o fac predispusă la cutremure și taifunuri. Țara este bogată în resurse naturale și este situată într-una dintre cele mai bogate în biodiversitate zone din lume. Este formată din 7641 de insule care sunt clasificate geografic în trei grupuri: insula Luzon, grupul Visayas și insula Mindanao. Filipine are o populație estimată la 109 milioane de locuitori, conform recensământului din 2020; este, de asemenea, a 12-a cea mai populată țară din lume, fără a lua în calcul cele 12 milioane de filipinezi care trăiesc în străinătate. Pe insulele sale coexistă diverse etnii și culturi. Clasificată ca țară recent industrializată, economia sa continuă creșterea constantă de care s-a bucurat de la independență. Reformele economice implementate la începutul secolului al XXI-lea au făcut ca sectorul serviciilor să înlocuiască agricultura ca principală activitate economică, iar în prezent acesta contribuie cu mai mult de jumătate din PIB. Cu toate acestea, Filipine se confruntă încă cu mai multe provocări în ceea ce privește infrastructura: lipsa de dezvoltare a sectorului turistic, a educației, a asistenței medicale și a dezvoltării umane. În preistorie, negrito au fost unii dintre primii locuitori ai arhipelagului, urmați de valuri succesive de popoare austroneziene care au adus cu ele tradiții și obiceiuri din Malaysia, India și lumea musulmană, în timp ce comerțul a introdus unele aspecte culturale chinezești. Aceștia au înființat primele regate insulare conduse de datu, rajahi sau sultani. În 1521, sosirea exploratorului Fernando Magellan - un portughez aflat în serviciul Spaniei - a marcat începutul unei ere de influență și, ulterior, de dominație spaniolă. Miguel López de Legazpi a înființat prima așezare spaniolă în Filipine în 1565, odată cu fondarea orașului Cebú. În 1571, a fondat orașul Manila, care avea să devină centrul administrativ și economic al Imperiului spaniol în Asia și portul de plecare al galionului Manila cu destinația Acapulco. Filipinele au fost guvernate de Viceregatul Noii Spanii, centrat pe Mexic, înainte de a fi decretată conducerea directă după independența Mexicului. Trei secole de influență spaniolă au dat naștere unei culturi hispano-asiatice, evidentă în arta, muzica, bucătăria și obiceiurile filipineze, în special în religia sa catolică. A apărut, de asemenea, o variantă filipineză a limbii spaniole, care a înflorit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea. La sfârșitul secolului al XIX-lea a izbucnit Revoluția filipineză, susținută de SUA, urmată de Războiul hispano-american, care a dus la cedarea insulelor de către Spania către SUA în 1898. Neînțelegerile dintre noua Republică Filipineză și SUA au dus la Războiul filipino-american, care s-a încheiat cu victoria SUA în 1903. Astfel, Statele Unite au înlocuit Spania ca putere dominantă. Cu excepția perioadei de ocupație japoneză, americanii și-au menținut suveranitatea asupra insulelor până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1946. De la independență, țara a trecut prin mai multe crize politice care au servit la definirea caracteristicilor unei republici constituționale. Moștenirea diverselor perioade istorice se reflectă în cultura actuală a țării, care este o combinație de elemente indigene prehispanice, chinezești și hispanice datorate celor trei secole de prezență spaniolă. Această cultură metisă este prezentă în mâncarea, muzica, dansul și arta filipineză. Caracterul hispanic este cel mai evident în religia catolică, în moștenirea arhitecturală, în special în bisericile și casele în stil colonial, în multe dintre toponimele țării și în nume și prenume. În cele din urmă, moștenirea americană dăinuie în limba engleză și într-o mai mare afinitate cu cultura populară.
Nou!!: Flexiune și Filipine · Vezi mai mult »
Formare de cuvinte
În lingvistică, sintagma „formare de cuvinte” denumește principalul mijloc intern de îmbogățire a lexicului limbii, un ansamblu de procedee de creare a unor unități lexicale noi, pe baza unui material lingvistic preexistent în aceastaBidu-Vrănceanu 1997, p. 207–208.
Nou!!: Flexiune și Formare de cuvinte · Vezi mai mult »
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Nou!!: Flexiune și Gen gramatical · Vezi mai mult »
Grad de comparație
În gramatică, gradul de comparație este o categorie gramaticală specifică adjectivului și adverbului.
Nou!!: Flexiune și Grad de comparație · Vezi mai mult »
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Nou!!: Flexiune și Gramatică · Vezi mai mult »
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Nou!!: Flexiune și Imperativ · Vezi mai mult »
Imperfect
În gramatică, imperfectul este o formă verbală temporală de trecut existentă în unele limbi.
Nou!!: Flexiune și Imperfect · Vezi mai mult »
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Nou!!: Flexiune și Indicativ · Vezi mai mult »
Lexic
Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.
Nou!!: Flexiune și Lexic · Vezi mai mult »
Limba albaneză
Limba albaneză (în) este o limbă vorbită de șase milioane de locuitori ai vestului peninsulei Balcanice, în sud-estul Europei (Albanezi).
Nou!!: Flexiune și Limba albaneză · Vezi mai mult »
Limba arabă
Limba arabă (اللغة العربية al-luġatu al-‘arabiyya) este cea mai mare subramură, ca număr de vorbitori, aflată în uz, din cadrul familiei de limbi semitice.
Nou!!: Flexiune și Limba arabă · Vezi mai mult »
Limba bosniacă
Limba bosniacă (bosanski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de bosniaci.
Nou!!: Flexiune și Limba bosniacă · Vezi mai mult »
Limba bulgară
Limba bulgară (български език, AFI) este o limbă indo-europeană, care aparține de ramura sudice a limbilor slave, împreună cu macedoneana, sârbo-croata și slovena.
Nou!!: Flexiune și Limba bulgară · Vezi mai mult »
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Nou!!: Flexiune și Limba croată · Vezi mai mult »
Limba ebraică
Ebraica (עִברִית) este o limbă semitică – parte din familia de limbi afro-asiatice (hamito-semitice) – vorbită de peste 9,2 milioane de oameni în Israel și folosită ca limbă rituală și de studii religioase în comunitățile evreiești din lume.
Nou!!: Flexiune și Limba ebraică · Vezi mai mult »
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Nou!!: Flexiune și Limba engleză · Vezi mai mult »
Limba gotică
Limba gotică este o limbă germanică dispărută, care a fost vorbită de goți.
Nou!!: Flexiune și Limba gotică · Vezi mai mult »
Limba greacă
Greaca (Ελληνικά, citit simplificat /elini'ka/) este o limbă indo-europeană, vorbită în Grecia începând cel puțin cu secolul XVII î.Hr..
Nou!!: Flexiune și Limba greacă · Vezi mai mult »
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Nou!!: Flexiune și Limba latină · Vezi mai mult »
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Nou!!: Flexiune și Limba maghiară · Vezi mai mult »
Limba muntenegreană
Limba muntenegreană (crnogorski jezik, црногорски језик) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de muntenegreni.
Nou!!: Flexiune și Limba muntenegreană · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Flexiune și Limba română · Vezi mai mult »
Limba rusă
Limba rusă aparține grupului slav oriental al familiei de limbi indo-europene.
Nou!!: Flexiune și Limba rusă · Vezi mai mult »
Limba sanscrită
Fragment scanat din Biblia scrisă în sanscrită, publicată la 1863 (azi, acest exemplar nu mai e protejat de drepturile de proprietate intelectuală). Limba sanscrită (în) este una dintre primele limbi indo-europene scrise.
Nou!!: Flexiune și Limba sanscrită · Vezi mai mult »
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Nou!!: Flexiune și Limba sârbă · Vezi mai mult »
Limba slavă veche
Limba slavă veche (sau paleoslavă; nume abreviat des în limba română: LSV; în slava veche: словѣ́ньскъ ѩꙁꙑ́къ, slověnĭskŭ językŭ) s-a dezvoltat începând cu secolul al VII-lea (în urma separării ramurii de sud a slavei comune).
Nou!!: Flexiune și Limba slavă veche · Vezi mai mult »
Limba tagalog
Limba tagalog (versiunea sa standard este limba filipineză Limbile lumii - mică enciclopedie, Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu; Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981; pag. 236; Tagalog) este o limbă austroneziană vorbită ca limbă primară de un sfert din populația din Filipine și ca limbă secundară de către majoritate.
Nou!!: Flexiune și Limba tagalog · Vezi mai mult »
Limbă (comunicare)
Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.
Nou!!: Flexiune și Limbă (comunicare) · Vezi mai mult »
Limbă aglutinantă
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă aglutinantă”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, pornind de la verbul latinesc agglutinare „a lipi laolaltă”, desemnează o limbă în care, pentru a exprima raporturile gramaticale, la rădăcina cuvintelor se adaugă afixe distincte.
Nou!!: Flexiune și Limbă aglutinantă · Vezi mai mult »
Limbă flexionară
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conținKálmán și Trón 2007, p. 84.
Nou!!: Flexiune și Limbă flexionară · Vezi mai mult »
Limbi indo-europene
Limbi care nu sunt indo-europene. Distribuția limbilor indo-europene (IE) pe glob. Țările colorate în ''portocaliu'' ■ au o populație majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar țările colorate în ''galben'' ■ au doar minorități a căror limbă IE are statut oficial. În restul de țări, deși există populații semnificative de vorbitori ai unei limbi IE, aceasta nu are statut oficial. Limbile indo-europene Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone.
Nou!!: Flexiune și Limbi indo-europene · Vezi mai mult »
Limbi romanice
Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.
Nou!!: Flexiune și Limbi romanice · Vezi mai mult »
Limbi semitice
Limbile semitice fac parte din familia limbilor afro-asiatice (hamito-semitice).
Nou!!: Flexiune și Limbi semitice · Vezi mai mult »
Limbi slave
Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei.
Nou!!: Flexiune și Limbi slave · Vezi mai mult »
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Nou!!: Flexiune și Lingvistică · Vezi mai mult »
Marius Sala
Marius Sala a fost un lingvist român, membru titular al Academiei Române din 2001 (membru corespondent din 1993), iar între 2006-2014 vicepreședinte al acestei instituții.
Nou!!: Flexiune și Marius Sala · Vezi mai mult »
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Nou!!: Flexiune și Mod (gramatică) · Vezi mai mult »
Morfem
În lingvistică, morfemul este cel mai mic element purtător de sens din limbă.
Nou!!: Flexiune și Morfem · Vezi mai mult »
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Nou!!: Flexiune și Număr (gramatică) · Vezi mai mult »
Onomatopee
Onomatopeea este un cuvânt care, prin elementele sale sonore, imită cu aproximație un sunet sau un zgomotConstantinescu-Dobridor 1980, p. 306.
Nou!!: Flexiune și Onomatopee · Vezi mai mult »
Paradigmă
Paradigma este o construcție mentală larg acceptată, care oferă unei comunități sau unei societăți pe perioadă îndelungată o bază pentru crearea unei identități de sine (a activității de cercetare de exemplu) și astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini.
Nou!!: Flexiune și Paradigmă · Vezi mai mult »
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Flexiune și Parte de vorbire · Vezi mai mult »
Participiu
În gramatica tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale.
Nou!!: Flexiune și Participiu · Vezi mai mult »
Perfect simplu
În gramatică, perfectul simplu este o formă verbală temporală sintetică (simplă) de trecut a modului indicativ, existentă în limbile romanice, fiind descendenta formei de perfect la diateza activă din limba latină.
Nou!!: Flexiune și Perfect simplu · Vezi mai mult »
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Nou!!: Flexiune și Persoană (gramatică) · Vezi mai mult »
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Nou!!: Flexiune și Prepoziție · Vezi mai mult »
Prezent (gramatică)
În gramatică, termenul „prezent” denumește în sens general o valoare temporală de bază, cea care exprimă caracterul actual al unei acțiuni, opunându-se altor două valori temporale fundamentale, trecutul și viitorul.
Nou!!: Flexiune și Prezent (gramatică) · Vezi mai mult »
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.
Nou!!: Flexiune și Pronume · Vezi mai mult »
Pronume nehotărât
În gramatica tradițională, pronumele nehotărât sau nedefinit este o clasă de cuvinte eterogenăKalmbach 2017,.
Nou!!: Flexiune și Pronume nehotărât · Vezi mai mult »
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Nou!!: Flexiune și Propoziție gramaticală · Vezi mai mult »
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Nou!!: Flexiune și Rădăcină și radical (lingvistică) · Vezi mai mult »
Reduplicare
În lingvistică, reduplicarea este repetarea în formă identică sau puțin diferită a unui morfem legat sau a unui cuvânt autonom.
Nou!!: Flexiune și Reduplicare · Vezi mai mult »
Silabă
În fonetică, silaba (din cuvântul grecesc συλλαβή syllabḗ „ceea ce este ținut împreună, ansamblu”) este o unitate de pronunțare fundamentală a cuvântului sau a lanțului vorbirii constituită dintr-un sunet sau dintr-o serie de sunete, pe care vorbitorii o identifică în mod intuitiv, și care nu are o definiție lingvistică unitarăCrystal 2008, p. 467.
Nou!!: Flexiune și Silabă · Vezi mai mult »
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Nou!!: Flexiune și Sintagmă · Vezi mai mult »
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Flexiune și Subiect (gramatică) · Vezi mai mult »
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Nou!!: Flexiune și Substantiv · Vezi mai mult »
Sunet (fonetică)
În fonetică, un sunet este un fenomen acustic (vezi articolul Sunet) articulat, adică pronunțat deslușit prin mișcarea organelor care îl emit în limbajul uman, și este receptat în procesul de comunicare ca cel mai mic segment discret perceptibil al fluxului vorbiriiBidu-Vrănceanu 1997, p. 493.
Nou!!: Flexiune și Sunet (fonetică) · Vezi mai mult »
Temă (lingvistică)
În lingvistică, tema este partea unui cuvânt formată din rădăcina sa, plus cel puțin încă un element, în afara unei eventuale desinențe.
Nou!!: Flexiune și Temă (lingvistică) · Vezi mai mult »
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Nou!!: Flexiune și Verb · Vezi mai mult »
Verb auxiliar
În gramatică, un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc auxilium „ajutor”) este un verb care la origine are sens lexical, dar în anumite contexte devine cuvânt gramatical, pierzându-și acest sens, și îndeplinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens lexical, categorii gramaticale ale acestuia, precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana.
Nou!!: Flexiune și Verb auxiliar · Vezi mai mult »
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Nou!!: Flexiune și Vocală · Vezi mai mult »
