acces mai rapid decât browser-ul!
60 relaţii: Atribut, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Cazul vocativ, Complement circumstanțial, Complement direct, Complement indirect, Compunere (lingvistică), Comunicare, Conjunctiv, Conversiune (lingvistică), Cratimă, Cuvânt, Cuvânt propoziție, Cuvintele propoziții în limba maghiară, Derivare (lingvistică), Desinență, Dicționar, Dimitrie Anghel, Dumitru Theodor Neculuță, Fonologie, Formare de cuvinte, Gramatică, Imperativ, Intonație, Ion Creangă, Limba bulgară, Limba croată, Limba franceză, Limba italiană, Limba latină, Limba maghiară, Limba română, Limba sârbă, Limba slavă veche, Limba turcă, Limbă (comunicare), Lingvistică, Linie de pauză, Listă de interjecții românești, Locuțiune, Nume predicativ, Onomatopee, Ortografie, Parte de propoziție, Parte de vorbire, Pragmatică, Predicat, Propoziție completivă, Propoziție gramaticală, Punctuație, ..., Registru de limbă, Semnul exclamării, Sinonim, Sintagmă, Sintaxă, Statele Unite ale Americii, Subiect (dezambiguizare), Substantiv, Verb, Virgulă. Extinde indicele (10 Mai Mult) »
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Nou!!: Interjecție și Atribut · Vezi mai mult »
Barbu Ștefănescu Delavrancea
Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost un scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Bucureștilor.
Nou!!: Interjecție și Barbu Ștefănescu Delavrancea · Vezi mai mult »
Cazul vocativ
În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Interjecție și Cazul vocativ · Vezi mai mult »
Complement circumstanțial
În sintaxa tradițională, complementul circumstanțial (prescurtat CC) este o specie de complement format dintr-un ansamblu eterogen de subspecii definite în primul rând semanticBidu-Vrănceanu 1997, p. 101.
Nou!!: Interjecție și Complement circumstanțial · Vezi mai mult »
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Nou!!: Interjecție și Complement direct · Vezi mai mult »
Complement indirect
În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirect sau complement de obiect indirect, este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.
Nou!!: Interjecție și Complement indirect · Vezi mai mult »
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Nou!!: Interjecție și Compunere (lingvistică) · Vezi mai mult »
Comunicare
Acest articol tratează comunicarea între doi oameni din punct de vedere general.
Nou!!: Interjecție și Comunicare · Vezi mai mult »
Conjunctiv
În gramatică, conjunctivul, numit și subjonctiv, este un mod verbal personal și predicativ.
Nou!!: Interjecție și Conjunctiv · Vezi mai mult »
Conversiune (lingvistică)
În lingvistică, termenul conversiune denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, prin care un cuvânt trece dintr-o clasă lexico-gramaticală în alta, adică devine altă parte de vorbireConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Interjecție și Conversiune (lingvistică) · Vezi mai mult »
Cratimă
Cratima („‑”) (din greaca modernă: κράτημα „acțiunea de a ține”) sau „liniuța de unire” este un semn ortografic utilizat pentru.
Nou!!: Interjecție și Cratimă · Vezi mai mult »
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Nou!!: Interjecție și Cuvânt · Vezi mai mult »
Cuvânt propoziție
Cuvântul propoziție este un cuvânt care poate constitui singur un enunț, îndeplinind din punct de vedere semantic rolul unei propozițiiDubois 2002, p. 313.
Nou!!: Interjecție și Cuvânt propoziție · Vezi mai mult »
Cuvintele propoziții în limba maghiară
Cuvintele propoziții sunt considerate, în gramaticile limbii maghiare, acele cuvinte (în afară de verbe) ce se caracterizează prin faptul că pot constitui singure o propoziție neanalizabilă.
Nou!!: Interjecție și Cuvintele propoziții în limba maghiară · Vezi mai mult »
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Nou!!: Interjecție și Derivare (lingvistică) · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Interjecție și Desinență · Vezi mai mult »
Dicționar
Dicționar de latină în mai multe volume Un dicționar sau lexicon este o lucrare lexicografică care cuprinde o parte semnificativă dintre cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu al științei, literaturii, artei etc., așezate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică), având în general definiția sensurilor cuvântului împreună cu pronunție, etimologie și alte informații, sau o listă de cuvinte însoțite de traducerile lor într-o altă limbă.
Nou!!: Interjecție și Dicționar · Vezi mai mult »
Dimitrie Anghel
Dimitrie Anghel a fost un poet, prozator, reprezentant al simbolismului român.
Nou!!: Interjecție și Dimitrie Anghel · Vezi mai mult »
Dumitru Theodor Neculuță
Dumitru Theodor Neculuță (n. 20 septembrie 1859, Târgu Frumos, județul Iași – d. 17 octombrie 1904, București) a fost un poet, precursor al proletcultismului, care în 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Nou!!: Interjecție și Dumitru Theodor Neculuță · Vezi mai mult »
Fonologie
În lingvistică, termenul fonologie denumește, conform definiției Școlii lingvistice de la Praga, un grup de lingviști structuraliști care l-a impus, acea ramură care studiază fenomenele sonore din punctul de vedere al funcției acestora de a distinge sensuri într-o limbă dată, relațiile dintre aceste elemente distinctive și regulile după care pot fi combinate în cuvinte și propozițiiVachek 2003, 128.
Nou!!: Interjecție și Fonologie · Vezi mai mult »
Formare de cuvinte
În lingvistică, sintagma „formare de cuvinte” denumește principalul mijloc intern de îmbogățire a lexicului limbii, un ansamblu de procedee de creare a unor unități lexicale noi, pe baza unui material lingvistic preexistent în aceastaBidu-Vrănceanu 1997, p. 207–208.
Nou!!: Interjecție și Formare de cuvinte · Vezi mai mult »
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Nou!!: Interjecție și Gramatică · Vezi mai mult »
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Nou!!: Interjecție și Imperativ · Vezi mai mult »
Intonație
În prozodie, termenul intonație are mai multe accepțiuni.
Nou!!: Interjecție și Intonație · Vezi mai mult »
Ion Creangă
Ion Creangă a fost un scriitor, dascăl și diacon român.
Nou!!: Interjecție și Ion Creangă · Vezi mai mult »
Limba bulgară
Limba bulgară (български език, AFI) este o limbă indo-europeană, care aparține de ramura sudice a limbilor slave, împreună cu macedoneana, sârbo-croata și slovena.
Nou!!: Interjecție și Limba bulgară · Vezi mai mult »
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Nou!!: Interjecție și Limba croată · Vezi mai mult »
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Nou!!: Interjecție și Limba franceză · Vezi mai mult »
Limba italiană
Limba italiană (lingua italiana) este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.
Nou!!: Interjecție și Limba italiană · Vezi mai mult »
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Nou!!: Interjecție și Limba latină · Vezi mai mult »
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Nou!!: Interjecție și Limba maghiară · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Interjecție și Limba română · Vezi mai mult »
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Nou!!: Interjecție și Limba sârbă · Vezi mai mult »
Limba slavă veche
Limba slavă veche (sau paleoslavă; nume abreviat des în limba română: LSV; în slava veche: словѣ́ньскъ ѩꙁꙑ́къ, slověnĭskŭ językŭ) s-a dezvoltat începând cu secolul al VII-lea (în urma separării ramurii de sud a slavei comune).
Nou!!: Interjecție și Limba slavă veche · Vezi mai mult »
Limba turcă
Limba turcă este cea mai vorbită limbă turcică, cu 10–15 milioane de vorbitori nativi în sud-estul Europei (majoritatea în Tracia Răsăriteană) și 60–65 de milioane de vorbitori nativi în Asia de Vest (majoritatea în Anatolia).
Nou!!: Interjecție și Limba turcă · Vezi mai mult »
Limbă (comunicare)
Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.
Nou!!: Interjecție și Limbă (comunicare) · Vezi mai mult »
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Nou!!: Interjecție și Lingvistică · Vezi mai mult »
Linie de pauză
Despre linia de pauză, recomandările din 1965 și 1971Academia Republicii Socialiste România: Institutul de lingvistică din București, ''Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație'', ed. a II-a, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1965, p. 75 Linia de pauză („–”) este semnul grafic de punctuație care marchează pauza dintre diferitele părți ale propoziției, dintre propoziții și fraze.
Nou!!: Interjecție și Linie de pauză · Vezi mai mult »
Listă de interjecții românești
Aceasta este o listă de interjecții din limba română.
Nou!!: Interjecție și Listă de interjecții românești · Vezi mai mult »
Locuțiune
Locuțiunea este, în gramatică și în lexicologie, un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă, din punct de vedere gramatical, ca o singură parte de vorbire.
Nou!!: Interjecție și Locuțiune · Vezi mai mult »
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Nou!!: Interjecție și Nume predicativ · Vezi mai mult »
Onomatopee
Onomatopeea este un cuvânt care, prin elementele sale sonore, imită cu aproximație un sunet sau un zgomotConstantinescu-Dobridor 1980, p. 306.
Nou!!: Interjecție și Onomatopee · Vezi mai mult »
Ortografie
În lingvistică, termenul ortografie (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 343.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, pp. 845–846.Dubois 2002, pp. 337–338.Kálmán și Trón 2007, p. 13.. Ortografia, ca și varietatea standard a limbii în general, este o creație conștientăNádasdy 2006, pp. 668–673., la început a diverși cărturari, apoi a unor lingviști, fiind un fapt nu numai lingvistic, ci și social și culturalBarić 1997, pp.65–66.. Ea răspunde cerinței firești a colectivității lingvistice de a avea repere comune standardizate în scrierea limbii, fixate în lucrări de specialitate (îndreptare, dicționare, manuale etc.). Se bazează pe realitatea limbii, dar și pe diverși factori extralingvistici: istorici, religioși, politici etc.. Ortografia tinde să creeze norme cât mai unitare, dar nu o poate face conform unui singur principiu, ci este nevoită să aplice mai multe, care sunt contradictorii. De aceea, normele ei nu corespund în întregime limbii vorbite în mod real, ci sunt convenționale. Totodată, limba fiind în continuă evoluție, ortografia rămâne mereu în urma ei. Aceasta se observă mai ales în limbile cu o tradiție a culturii scrise relativ veche, precum franceza, engleza, irlandeza, tibetana, germana, greaca etc. După unii lingviști, din cauza caracteristicilor sale, spre deosebire de lingvistică, ortografia nu poate fi considerată științifică, deoarece nu se ocupă cu ceea ce există, ca știința, ci cu ceea ce creatorii ei consideră că ar trebui să fie.
Nou!!: Interjecție și Ortografie · Vezi mai mult »
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Nou!!: Interjecție și Parte de propoziție · Vezi mai mult »
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Interjecție și Parte de vorbire · Vezi mai mult »
Pragmatică
Pragmatica este o ramură a lingvisticii, care analizează relația dintre semne și interpretarea lor.
Nou!!: Interjecție și Pragmatică · Vezi mai mult »
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Nou!!: Interjecție și Predicat · Vezi mai mult »
Propoziție completivă
Propoziția completivă este o propoziție subordonată, având la nivel de frază rolul complementului pe lângă propoziția regentă.
Nou!!: Interjecție și Propoziție completivă · Vezi mai mult »
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Nou!!: Interjecție și Propoziție gramaticală · Vezi mai mult »
Punctuație
Termenul punctuație se poate referi atât la sistemul de semne grafice convenționale care au rolul de a marca părțile de propoziție, propozițiile, frazele, pauzele etc.
Nou!!: Interjecție și Punctuație · Vezi mai mult »
Registru de limbă
În sociolingvistică, termenul „registru de limbă” denumește un tip de varietate a limbii pentru care se întâlnesc tratări diferite și totodată alți termeni pentru a-l denumi, în funcție de școala lingvistică sau de lingvistBidu-Vrănceanu 1997, p. 407.
Nou!!: Interjecție și Registru de limbă · Vezi mai mult »
Semnul exclamării
Semnul exclamării, numit și semn de exclamație, marchează grafic intonația frazelor și a propozițiilor exclamative sau imperative.
Nou!!: Interjecție și Semnul exclamării · Vezi mai mult »
Sinonim
În semantică, sinonime sunt, conform definiției celei mai generale, două sau mai multe entități lingvistice între care există o relație de similitudine de sensBidu-Vrănceanu 1997, p. 457-459.
Nou!!: Interjecție și Sinonim · Vezi mai mult »
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Nou!!: Interjecție și Sintagmă · Vezi mai mult »
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Nou!!: Interjecție și Sintaxă · Vezi mai mult »
Statele Unite ale Americii
Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest).
Nou!!: Interjecție și Statele Unite ale Americii · Vezi mai mult »
Subiect (dezambiguizare)
Cuvântul subiect are două sensuri principale: 1.
Nou!!: Interjecție și Subiect (dezambiguizare) · Vezi mai mult »
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Nou!!: Interjecție și Substantiv · Vezi mai mult »
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Nou!!: Interjecție și Verb · Vezi mai mult »
Virgulă
Virgula este semnul de punctuație care delimitează grafic o pauză între părți de propoziție (vezi Sintaxa propoziției) sau între propozițiile unei fraze (vezi Sintaxa frazei), despărțindu-le pe baza raporturilor sintactice.
Nou!!: Interjecție și Virgulă · Vezi mai mult »
