acces mai rapid decât browser-ul!
60 relaţii: Acord (gramatică), Afix, Alternanță fonetică, Analitism și sintetism (lingvistică), Aspect și mod de acțiune, Categorie gramaticală, Caz (gramatică), Cazul dativ, Compunere (lingvistică), Condițional, Conjugare, Conjunctiv, Consoană, Cuvânt, Declinare, Derivare (lingvistică), Desinență, Diasistemul slav de centru-sud, Diateză (dezambiguizare), Fonem, Fonetică, Fonologie, Formare de cuvinte, Gen gramatical, Gramatică, Imperativ, Indicativ, Lexic, Lexicologie, Limba croată, Limba greacă, Limba română, Limba sârbă, Limbă (dezambiguizare), Limbă aglutinantă, Limbă flexionară, Lingvistică, Mod (gramatică), Modalitate (lingvistică), Morfem, Morfofonologie, Număr (gramatică), Paradigmă, Parte de propoziție, Parte de vorbire, Persoană (gramatică), Predicat, Prezumtiv, Pronume, Propoziție gramaticală, ..., Semantică, Sincronie și diacronie, Sintagmă, Sintaxă, Subiect (dezambiguizare), Substantiv, Timp (gramatică), Tipologie lingvistică, Verb, Vocală. Extinde indicele (10 Mai Mult) »
Acord (gramatică)
În gramatică, acordul este manifestarea relației sintactice dintre două (sau mai multe) cuvinte prin modificări morfologice ale unuia din cuvintele implicate.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Acord (gramatică) · Vezi mai mult »
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Afix · Vezi mai mult »
Alternanță fonetică
În lingvistică, alternanța fonetică este un fenomen morfofonologic prin care radicalul unui cuvânt prezintă o variație în realizarea sa sonoră.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Alternanță fonetică · Vezi mai mult »
Analitism și sintetism (lingvistică)
În tipologia lingvistică, analitismul și sintetismul sunt trăsături ale limbilor luate în seamă în clasificarea lor în perspectiva numărului de morfeme care constituie un cuvânt.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Analitism și sintetism (lingvistică) · Vezi mai mult »
Aspect și mod de acțiune
În lingvistică, aspectul și modul de acțiune, pentru cel din urmă termen fiind folosit și termenul german Aktionsart, indeferent de limba lucrării de specialitate, sunt categorii gramaticale ale verbului despre care nu există unitate de vederi în gramaticile diferitelor limbi și uneori nici printre lingviștii care se ocupă de aceeași limbă.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Aspect și mod de acțiune · Vezi mai mult »
Categorie gramaticală
În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Categorie gramaticală · Vezi mai mult »
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Caz (gramatică) · Vezi mai mult »
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Cazul dativ · Vezi mai mult »
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Compunere (lingvistică) · Vezi mai mult »
Condițional
Condiționalul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în general o acțiune, o întâmplare sau o stare ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, întâmplări sau stări, ori o ipoteză nerealizată în trecutAvram 1997, pp. 207–208.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Condițional · Vezi mai mult »
Conjugare
viitor simplu În morfologie, conjugarea este, într-una din accepțiunile termenului, flexiunea verbului, adică modificarea formei sale în funcție de anumite categorii gramaticale specifice.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Conjugare · Vezi mai mult »
Conjunctiv
În gramatică, conjunctivul, numit și subjonctiv, este un mod verbal personal și predicativ.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Conjunctiv · Vezi mai mult »
Consoană
O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Consoană · Vezi mai mult »
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Cuvânt · Vezi mai mult »
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Declinare · Vezi mai mult »
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Derivare (lingvistică) · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Desinență · Vezi mai mult »
Diasistemul slav de centru-sud
Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Diasistemul slav de centru-sud · Vezi mai mult »
Diateză (dezambiguizare)
Termenul diateză poate însemna.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Diateză (dezambiguizare) · Vezi mai mult »
Fonem
În fonologie, fonemul este cel mai mic segment sonor care distinge sensuri lexicale sau gramaticale în fluxul vorbirii, adică are funcție lingvistică.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Fonem · Vezi mai mult »
Fonetică
Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază sunetele vorbirii ca cele mai mici segmente ale sale, din punct de vedere fizic, fiziologic, neurofiziologic și neuropsihologic, adică al producerii, transmiterii, audiției și evoluției lor în procesul comunicării umane prin limbă, folosind metode specifice pentru descrierea, clasificarea și transcrierea lorBidu-Vrănceanu 1997, p. 205–206.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Fonetică · Vezi mai mult »
Fonologie
În lingvistică, termenul fonologie denumește, conform definiției Școlii lingvistice de la Praga, un grup de lingviști structuraliști care l-a impus, acea ramură care studiază fenomenele sonore din punctul de vedere al funcției acestora de a distinge sensuri într-o limbă dată, relațiile dintre aceste elemente distinctive și regulile după care pot fi combinate în cuvinte și propozițiiVachek 2003, 128.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Fonologie · Vezi mai mult »
Formare de cuvinte
În lingvistică, sintagma „formare de cuvinte” denumește principalul mijloc intern de îmbogățire a lexicului limbii, un ansamblu de procedee de creare a unor unități lexicale noi, pe baza unui material lingvistic preexistent în aceastaBidu-Vrănceanu 1997, p. 207–208.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Formare de cuvinte · Vezi mai mult »
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Gen gramatical · Vezi mai mult »
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Gramatică · Vezi mai mult »
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Imperativ · Vezi mai mult »
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Indicativ · Vezi mai mult »
Lexic
Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Lexic · Vezi mai mult »
Lexicologie
Lexicologia este ramura lingvisticii, în sens mai restrâns a semanticii, care studiază lexicul unei anumite limbi.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Lexicologie · Vezi mai mult »
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Limba croată · Vezi mai mult »
Limba greacă
Greaca (Ελληνικά, citit simplificat /elini'ka/) este o limbă indo-europeană, vorbită în Grecia începând cel puțin cu secolul XVII î.Hr..
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Limba greacă · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Limba română · Vezi mai mult »
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Limba sârbă · Vezi mai mult »
Limbă (dezambiguizare)
Termenul limbă se poate referi la.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Limbă (dezambiguizare) · Vezi mai mult »
Limbă aglutinantă
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă aglutinantă”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, pornind de la verbul latinesc agglutinare „a lipi laolaltă”, desemnează o limbă în care, pentru a exprima raporturile gramaticale, la rădăcina cuvintelor se adaugă afixe distincte.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Limbă aglutinantă · Vezi mai mult »
Limbă flexionară
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conținKálmán și Trón 2007, p. 84.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Limbă flexionară · Vezi mai mult »
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Lingvistică · Vezi mai mult »
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Mod (gramatică) · Vezi mai mult »
Modalitate (lingvistică)
În semantică, modalitatea este o categorie care exprimă atitudinea vorbitorului față de cele exprimate în propozițieBussmann 1998, p. 754.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Modalitate (lingvistică) · Vezi mai mult »
Morfem
În lingvistică, morfemul este cel mai mic element purtător de sens din limbă.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Morfem · Vezi mai mult »
Morfofonologie
În lingvistică, morfofonologia este o ramură al cărei domeniu este o zonă de interferență a morfologiei cu fonologia.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Morfofonologie · Vezi mai mult »
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Număr (gramatică) · Vezi mai mult »
Paradigmă
Paradigma este o construcție mentală larg acceptată, care oferă unei comunități sau unei societăți pe perioadă îndelungată o bază pentru crearea unei identități de sine (a activității de cercetare de exemplu) și astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Paradigmă · Vezi mai mult »
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Parte de propoziție · Vezi mai mult »
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Parte de vorbire · Vezi mai mult »
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Persoană (gramatică) · Vezi mai mult »
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Predicat · Vezi mai mult »
Prezumtiv
În gramatică, prezumtivul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă un proces realizabil, posibil, prezentat ca presupus, bănuit, ipotetic sau nesigurAvram 1997, p. 208.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Prezumtiv · Vezi mai mult »
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Pronume · Vezi mai mult »
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Propoziție gramaticală · Vezi mai mult »
Semantică
Semantica (din limba greacă: σημαντικός, semantikós.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Semantică · Vezi mai mult »
Sincronie și diacronie
Termenii sincronie și diacronie, introduși în lingvistică de lingvistul elvețian Ferdinand de Saussure, fondatorul curentului structuralist, prin cursul său de lingvistică generală publicat postum în 1916, denumesc două ipostaze ale unei limbi și două perspective ale studierii ei.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Sincronie și diacronie · Vezi mai mult »
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Sintagmă · Vezi mai mult »
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Sintaxă · Vezi mai mult »
Subiect (dezambiguizare)
Cuvântul subiect are două sensuri principale: 1.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Subiect (dezambiguizare) · Vezi mai mult »
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Substantiv · Vezi mai mult »
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Timp (gramatică) · Vezi mai mult »
Tipologie lingvistică
Tipologia lingvistică este o ramură a lingvisticii și un mod de clasificare a limbilor, care se ocupă cu încadrarea lor în grupuri caracterizate de anumite trăsături structurale comune prin care se deosebesc de alte grupuri de limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 513–514.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Verb · Vezi mai mult »
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Nou!!: Morfologie (lingvistică) și Vocală · Vezi mai mult »
