acces mai rapid decât browser-ul!
111 relaţii: Adjectiv, Adjectiv pronominal, Adverb, Afix, Alfabet, Alternanță fonetică, Apostrof, Asimilație (lingvistică), Împrumut (lingvistică), Categorie gramaticală, Cazul genitiv, Complement direct, Compunere (lingvistică), Conjugare, Conjuncție, Consoană, Consoană africată postalveolară surdă, Consoană surdă, Context (lingvistică), Cratimă, Cultură, Cuvânt, Dactilografie, Derivare (lingvistică), Desinență, Diasistemul slav de centru-sud, Dicționar, Diftong, Digramă, Etimologie, Europa, Evul Mediu, Știință, Flexiune, Fonem, Fonetică, Fonologie, Francezi, Frază, Gen gramatical, Ghilimele, Grafem, Gramatică, Imperativ, Indicativ, Istorie, Lexic, Limba belarusă, Limba bosniacă, Limba cehă, ..., Limba croată, Limba engleză, Limba finlandeză, Limba franceză, Limba germană, Limba greacă, Limba irlandeză, Limba italiană, Limba maghiară, Limba muntenegreană, Limba română, Limba rusă, Limba sârbă, Limba spaniolă, Limba tibetană, Limba turcă, Limbă (comunicare), Limbă standard, Lingvistică, Linie de pauză, Morfem, Morfologie (lingvistică), Număr (gramatică), Numeral, Omofon, Omograf, Omonimie, Ortografia limbii franceze, Ortografia limbii române, Ortografia limbii spaniole, Participiu, Pământ, Planetă, Poarta Otomană, Polisemie, Politică, Popor, Predicat, Prepoziție, Prezent (gramatică), Pronume, Pronume personal, Propoziție gramaticală, Punctuație, Quasar, Rădăcină și radical (lingvistică), Religie, Scriere, Secolul al XIX-lea, Secolul al XV-lea, Semafor, Semnul întrebării, Semnul exclamării, Silabă, Sintaxă, Societate (sociologie), Substantiv, Sunet (fonetică), Timp (gramatică), Verb, Vocală. Extinde indicele (61 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Nou!!: Ortografie și Adjectiv · Vezi mai mult »
Adjectiv pronominal
În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.
Nou!!: Ortografie și Adjectiv pronominal · Vezi mai mult »
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Nou!!: Ortografie și Adverb · Vezi mai mult »
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Nou!!: Ortografie și Afix · Vezi mai mult »
Alfabet
În scriere, un alfabet, în limba greacă veche ἀλφάβητος alphábētos, din numele primelor două litere ale alfabetului grec, alfa (α) și beta (β), este un sistem de scriere compus dintr-o serie de semne grafice numite litere, în care fiecare corespunde, de regulă, unui fonem sau sunet, uneori unei suite relativ scurte de sunete ale unei limbiBussmann 1998, p. 45-46.
Nou!!: Ortografie și Alfabet · Vezi mai mult »
Alternanță fonetică
În lingvistică, alternanța fonetică este un fenomen morfofonologic prin care radicalul unui cuvânt prezintă o variație în realizarea sa sonoră.
Nou!!: Ortografie și Alternanță fonetică · Vezi mai mult »
Apostrof
Apostroful (’ ') este semnul grafic care marchează căderea accidentală a unor sunete de la începutul, de la mijlocul sau de la sfârșitul unui cuvânt, „'neața!”, „sal'tare!”, „deodat'apare”, „'trăiți!” și altele.
Nou!!: Ortografie și Apostrof · Vezi mai mult »
Asimilație (lingvistică)
În fonetică, asimilația sau asimilarea este o schimbare fonetică foarte răspândită, prin care un sunet preia unele caracteristici articulatorii sau totalitatea acestora de la un sunet diferit, aflat în vecinătatea primului sau în apropierea acestuiaBidu-Vrănceanu 1997, pp. 71–72.
Nou!!: Ortografie și Asimilație (lingvistică) · Vezi mai mult »
Împrumut (lingvistică)
În lingvistica comparativă, lingvistica istorică și sociolingvistică, termenul împrumut denumește preluarea unor elemente lingvistice de către un idiom (limbă, dialect) de la alt idiomCrystal 2008, p. 58.
Nou!!: Ortografie și Împrumut (lingvistică) · Vezi mai mult »
Categorie gramaticală
În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.
Nou!!: Ortografie și Categorie gramaticală · Vezi mai mult »
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Nou!!: Ortografie și Cazul genitiv · Vezi mai mult »
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Nou!!: Ortografie și Complement direct · Vezi mai mult »
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Nou!!: Ortografie și Compunere (lingvistică) · Vezi mai mult »
Conjugare
viitor simplu În morfologie, conjugarea este, într-una din accepțiunile termenului, flexiunea verbului, adică modificarea formei sale în funcție de anumite categorii gramaticale specifice.
Nou!!: Ortografie și Conjugare · Vezi mai mult »
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.
Nou!!: Ortografie și Conjuncție · Vezi mai mult »
Consoană
O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.
Nou!!: Ortografie și Consoană · Vezi mai mult »
Consoană africată postalveolară surdă
În fonetică, consoana africată postalveolară surdă este un sunet consonantic care apare în unele limbi.
Nou!!: Ortografie și Consoană africată postalveolară surdă · Vezi mai mult »
Consoană surdă
Consoanele surde sunt consoanele care se emit fără participarea coardelor vocale.
Nou!!: Ortografie și Consoană surdă · Vezi mai mult »
Context (lingvistică)
Termenul context se referă la origine la textul scris.
Nou!!: Ortografie și Context (lingvistică) · Vezi mai mult »
Cratimă
Cratima („‑”) (din greaca modernă: κράτημα „acțiunea de a ține”) sau „liniuța de unire” este un semn ortografic utilizat pentru.
Nou!!: Ortografie și Cratimă · Vezi mai mult »
Cultură
Cultura, care provine de la cuvântul latin colere, ce se traduce prin „a cultiva”/„a onora”, se referă în general la o activitate umană.
Nou!!: Ortografie și Cultură · Vezi mai mult »
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Nou!!: Ortografie și Cuvânt · Vezi mai mult »
Dactilografie
mașină de scris la mijlocul secolului al XX-lea (tastatură QWERTY). Dactilografia (din greaca veche „δάκτυλος“ (deget) și „γραφή“ (scris, grafie)) este actul de a scrie un text pe o tastatură (a unei mașini de scris sau a unui calculator).
Nou!!: Ortografie și Dactilografie · Vezi mai mult »
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Nou!!: Ortografie și Derivare (lingvistică) · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Ortografie și Desinență · Vezi mai mult »
Diasistemul slav de centru-sud
Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Nou!!: Ortografie și Diasistemul slav de centru-sud · Vezi mai mult »
Dicționar
Dicționar de latină în mai multe volume Un dicționar sau lexicon este o lucrare lexicografică care cuprinde o parte semnificativă dintre cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu al științei, literaturii, artei etc., așezate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică), având în general definiția sensurilor cuvântului împreună cu pronunție, etimologie și alte informații, sau o listă de cuvinte însoțite de traducerile lor într-o altă limbă.
Nou!!: Ortografie și Dicționar · Vezi mai mult »
Diftong
În fonetica tradițională, după unii autori, diftongul este ansamblul a două vocale pronunțate în aceeași silabă.
Nou!!: Ortografie și Diftong · Vezi mai mult »
Digramă
Digrama se compune din două grafeme care reprezintă un singur sunet sau o succesiune de sunete ce nu corespunde valorilor fonetice uzuale ale celor două grafeme, luate împreună.
Nou!!: Ortografie și Digramă · Vezi mai mult »
Etimologie
Etimologia este o ramură complexă a lingvisticii, care se ocupă cu originea și evoluția formală și semantică a cuvintelor unei limbi, precum și cu relația lor cu cuvinte de aceeași origine din diferite alte limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 191-192.
Nou!!: Ortografie și Etimologie · Vezi mai mult »
Europa
Europa este un continent situat în întregime în emisfera nordică și în cea mai mare parte în emisfera estică.
Nou!!: Ortografie și Europa · Vezi mai mult »
Evul Mediu
Evul Mediu (epoca mijlocie) a fost în istoria europeană perioada dintre Antichitate și epoca modernă.
Nou!!: Ortografie și Evul Mediu · Vezi mai mult »
Știință
Știința (din cuvântul latin scientia, care înseamnă „cunoaștere”) este un sistem ordonat de cunoștințe structurate care studiază, cercetează și interpretează fenomenele naturale, sociale și artificiale.
Nou!!: Ortografie și Știință · Vezi mai mult »
Flexiune
Flexiunea cuvântului „pisică” în limba spaniolă:'''gat-''' – radical;'''-o''' – sufix specific masculinului;'''-a''' – sufix specific femininului;'''-s''' – sufix de plural În gramatică, flexiunea (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 202–203.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 566.Crystal 2008, p. 243.Dubois 2002, p. 204.Eifring și Theil, 2005, cap. 2, p. 27–31.. Dincolo de această definiție generală, la diverși autori se găsesc viziuni diferite despre flexiune. După unii autori, flexiune este numai procedeul care schimbă forma cuvântului prin afixe care fac corp comun cu baza la care se adaugă. Alți autori consideră flexiune și folosirea unor cuvinte gramaticale nealipite la bază, precum articole, verbe auxiliare, prepoziții etc., în care văd afixe mobile. În această viziune ar exista o flexiune sintetică (prin afixe alipite la bază), o flexiune analitică (prin afixe mobile) și o flexiune mixtă, concomitent sintetică și analitică. Flexiunea se deosebește de altă operație care constă în adăugarea de afixe, anume derivarea, prin faptul că acesta este un procedeu de formare de cuvinte noi. În acest articol se tratează ca afixe gramaticale numai morfemele care intră în compoziția cuvântului, iar ca flexiune numai folosirea acestora.
Nou!!: Ortografie și Flexiune · Vezi mai mult »
Fonem
În fonologie, fonemul este cel mai mic segment sonor care distinge sensuri lexicale sau gramaticale în fluxul vorbirii, adică are funcție lingvistică.
Nou!!: Ortografie și Fonem · Vezi mai mult »
Fonetică
Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază sunetele vorbirii ca cele mai mici segmente ale sale, din punct de vedere fizic, fiziologic, neurofiziologic și neuropsihologic, adică al producerii, transmiterii, audiției și evoluției lor în procesul comunicării umane prin limbă, folosind metode specifice pentru descrierea, clasificarea și transcrierea lorBidu-Vrănceanu 1997, p. 205–206.
Nou!!: Ortografie și Fonetică · Vezi mai mult »
Fonologie
În lingvistică, termenul fonologie denumește, conform definiției Școlii lingvistice de la Praga, un grup de lingviști structuraliști care l-a impus, acea ramură care studiază fenomenele sonore din punctul de vedere al funcției acestora de a distinge sensuri într-o limbă dată, relațiile dintre aceste elemente distinctive și regulile după care pot fi combinate în cuvinte și propozițiiVachek 2003, 128.
Nou!!: Ortografie și Fonologie · Vezi mai mult »
Francezi
Francezii sunt o națiune care împărtășesc o cultură comună franceză și vorbesc în limba franceză ca limbă maternă.
Nou!!: Ortografie și Francezi · Vezi mai mult »
Frază
În lingvistica română, în domeniul sintaxei, termenul frază denumește o entitate sintactică ce unește cel puțin două propoziții independente și stabilește între ele un raport de coordonare sau de subordonareBidu-Vrănceanu 1997, p..209.
Nou!!: Ortografie și Frază · Vezi mai mult »
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Nou!!: Ortografie și Gen gramatical · Vezi mai mult »
Ghilimele
Ghilimelele (sau semnele citării) sunt semne grafice pereche, folosite de regulă pentru a marca un fragment reprodus întocmai după cum a fost spus sau scris de cineva.
Nou!!: Ortografie și Ghilimele · Vezi mai mult »
Grafem
Grafemul este cea mai mică unitate semantică distinctivă a unei limbi scrise, analogă fonemului în limba vorbită.
Nou!!: Ortografie și Grafem · Vezi mai mult »
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Nou!!: Ortografie și Gramatică · Vezi mai mult »
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Nou!!: Ortografie și Imperativ · Vezi mai mult »
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Nou!!: Ortografie și Indicativ · Vezi mai mult »
Istorie
Istoria este știința care studiază evoluția societății umane de la apariția omului până în prezent.
Nou!!: Ortografie și Istorie · Vezi mai mult »
Lexic
Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.
Nou!!: Ortografie și Lexic · Vezi mai mult »
Limba belarusă
Belarusa (беларуская мова) este una dintre limbile ramurii de răsărit a limbilor slave, împreună cu limba rusă și limba ucraineană, și este vorbită de către belaruși.
Nou!!: Ortografie și Limba belarusă · Vezi mai mult »
Limba bosniacă
Limba bosniacă (bosanski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de bosniaci.
Nou!!: Ortografie și Limba bosniacă · Vezi mai mult »
Limba cehă
Limba cehă (čeština) este o limbă din grupul limbilor slave de vest.
Nou!!: Ortografie și Limba cehă · Vezi mai mult »
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Nou!!: Ortografie și Limba croată · Vezi mai mult »
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Nou!!: Ortografie și Limba engleză · Vezi mai mult »
Limba finlandeză
Limba finlandeză (suomi) este o limbă fino-ugrică.
Nou!!: Ortografie și Limba finlandeză · Vezi mai mult »
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Nou!!: Ortografie și Limba franceză · Vezi mai mult »
Limba germană
Limba germană (în germană deutsche Sprache, uzual Deutsch) aparține grupului vestic al limbilor germanice.
Nou!!: Ortografie și Limba germană · Vezi mai mult »
Limba greacă
Greaca (Ελληνικά, citit simplificat /elini'ka/) este o limbă indo-europeană, vorbită în Grecia începând cel puțin cu secolul XVII î.Hr..
Nou!!: Ortografie și Limba greacă · Vezi mai mult »
Limba irlandeză
Limba irlandeză (în, cod ISO ga) este o limbă celtică.
Nou!!: Ortografie și Limba irlandeză · Vezi mai mult »
Limba italiană
Limba italiană (lingua italiana) este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.
Nou!!: Ortografie și Limba italiană · Vezi mai mult »
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Nou!!: Ortografie și Limba maghiară · Vezi mai mult »
Limba muntenegreană
Limba muntenegreană (crnogorski jezik, црногорски језик) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de muntenegreni.
Nou!!: Ortografie și Limba muntenegreană · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Ortografie și Limba română · Vezi mai mult »
Limba rusă
Limba rusă aparține grupului slav oriental al familiei de limbi indo-europene.
Nou!!: Ortografie și Limba rusă · Vezi mai mult »
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Nou!!: Ortografie și Limba sârbă · Vezi mai mult »
Limba spaniolă
Limba spaniolă (español), numită uneori și limba castiliană (castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic.
Nou!!: Ortografie și Limba spaniolă · Vezi mai mult »
Limba tibetană
Limba tibetană, de cele multe ori având sensul implicit de limba standard tibetană, este limba oficială a Regiunii Autonome Tibet din Republica Populară Chineză.
Nou!!: Ortografie și Limba tibetană · Vezi mai mult »
Limba turcă
Limba turcă este cea mai vorbită limbă turcică, cu 10–15 milioane de vorbitori nativi în sud-estul Europei (majoritatea în Tracia Răsăriteană) și 60–65 de milioane de vorbitori nativi în Asia de Vest (majoritatea în Anatolia).
Nou!!: Ortografie și Limba turcă · Vezi mai mult »
Limbă (comunicare)
Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.
Nou!!: Ortografie și Limbă (comunicare) · Vezi mai mult »
Limbă standard
În sociolingvistică, limba standard este o varietate a unei limbi elaborată prin activități conștiente de normare, cu scopul de a servi drept mijloc de comunicare comun utilizatorilor acelei limbi, care folosesc eventual și alte varietăți ale acesteiaDubois 2002, pp. 440–441.
Nou!!: Ortografie și Limbă standard · Vezi mai mult »
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Nou!!: Ortografie și Lingvistică · Vezi mai mult »
Linie de pauză
Despre linia de pauză, recomandările din 1965 și 1971Academia Republicii Socialiste România: Institutul de lingvistică din București, ''Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație'', ed. a II-a, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1965, p. 75 Linia de pauză („–”) este semnul grafic de punctuație care marchează pauza dintre diferitele părți ale propoziției, dintre propoziții și fraze.
Nou!!: Ortografie și Linie de pauză · Vezi mai mult »
Morfem
În lingvistică, morfemul este cel mai mic element purtător de sens din limbă.
Nou!!: Ortografie și Morfem · Vezi mai mult »
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Nou!!: Ortografie și Morfologie (lingvistică) · Vezi mai mult »
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Nou!!: Ortografie și Număr (gramatică) · Vezi mai mult »
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Nou!!: Ortografie și Numeral · Vezi mai mult »
Omofon
În lingvistică, se numesc omofone (din elementele grecești ὁμο- (h)omo- „același” și φωνή phone „sunet”, „voce”; grafie alternativă: homofone) cuvintele care se pronunță la fel.
Nou!!: Ortografie și Omofon · Vezi mai mult »
Omograf
În lingvistică, un cuvânt se numește omograf dacă are aceeași formă scrisă ca și alt cuvânt, dar diferă de acesta prin pronunție, ca de exemplu copii în sintagmele doi copii și două copii.
Nou!!: Ortografie și Omograf · Vezi mai mult »
Omonimie
În lingvistică, omonimia se referă la un grup de cuvinte care au aceeași ortografie și pronunție, dar au sensuri diferite.
Nou!!: Ortografie și Omonimie · Vezi mai mult »
Ortografia limbii franceze
Ortografia limbii franceze se caracterizează în primul rând prin faptul că redă pronunțarea într-un mod mult mai puțin fidel decât cea a limbii române, de exemplu.
Nou!!: Ortografie și Ortografia limbii franceze · Vezi mai mult »
Ortografia limbii române
Ortografia limbii române este ansamblul de reguli care stabilesc scrierea corectă a limbii române.
Nou!!: Ortografie și Ortografia limbii române · Vezi mai mult »
Ortografia limbii spaniole
Ortografia limbii spaniole utilizează o variantă modificată a alfabetului latin, care consistă de 30 de litere: A, B, C, Ch, D, E, F, G, H, I, J, K, L, Ll, M, N, Ñ, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y și Z. Digrafele ch și ll au valori fonetice specifice și în cursul secolelor XIX și XX se ordonară separat de c și l până în 1994 când această practică a fost abandonată cu scopul de a uniformiza sistemul cu celelalte limbi.
Nou!!: Ortografie și Ortografia limbii spaniole · Vezi mai mult »
Participiu
În gramatica tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale.
Nou!!: Ortografie și Participiu · Vezi mai mult »
Pământ
Pământul (numit și Terra sau „Planeta albastră”) este a treia planetă de la Soare și cea mai mare dintre planetele telurice ale Sistemului Solar, atât pentru masă, cât și pentru diametru.
Nou!!: Ortografie și Pământ · Vezi mai mult »
Planetă
O planetă este un corp astronomic care orbitează o stea sau o rămășiță stelară, care este suficient de masivă pentru a fi rotunjită de propria sa gravitație, nu este suficient de masivă pentru a provoca fuziunea termonucleară și și-a curățat regiunea vecină de planetezimale.
Nou!!: Ortografie și Planetă · Vezi mai mult »
Poarta Otomană
Bab-ı Ali în vremurile Imperiului Otoman. Sublima Poartă, în 2006 Poarta Otomană, Sublima Poartă sau Înalta Poartă sunt termeni similari care descriu ceea ce în limba turcă otomană era denumită Bab-ı Ali, poarta de onoare monumentală a Marelui Vizirat din Constantinopol, sediul guvernului sultanului Imperiului Otoman.
Nou!!: Ortografie și Poarta Otomană · Vezi mai mult »
Polisemie
În semantică, polisemia sau polisemantismul este, conform definiției celei mai frecvente, însușirea unui cuvânt de a avea mai multe sensuriCrystal 2008, pp. 373–374.
Nou!!: Ortografie și Polisemie · Vezi mai mult »
Politică
Politica este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între diversele categorii și grupuri sociale, între partidele politice, între națiuni ș.a.m.d. în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică, etc.
Nou!!: Ortografie și Politică · Vezi mai mult »
Popor
Karel Dujardin: Commedia dell'Arte, 1657. – Până în secolul XVIII se organizau teatre ale poporului (populare), ambulante, sub cerul liber sau în săli improvizate Termenul popor (în limba greacă: demos) a fost folosit pentru un grup de oameni cu anumite trăsături comune (în primul rând limbă și datini) care trăiesc împreună pe un areal geografic.
Nou!!: Ortografie și Popor · Vezi mai mult »
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Nou!!: Ortografie și Predicat · Vezi mai mult »
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Nou!!: Ortografie și Prepoziție · Vezi mai mult »
Prezent (gramatică)
În gramatică, termenul „prezent” denumește în sens general o valoare temporală de bază, cea care exprimă caracterul actual al unei acțiuni, opunându-se altor două valori temporale fundamentale, trecutul și viitorul.
Nou!!: Ortografie și Prezent (gramatică) · Vezi mai mult »
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.
Nou!!: Ortografie și Pronume · Vezi mai mult »
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Nou!!: Ortografie și Pronume personal · Vezi mai mult »
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Nou!!: Ortografie și Propoziție gramaticală · Vezi mai mult »
Punctuație
Termenul punctuație se poate referi atât la sistemul de semne grafice convenționale care au rolul de a marca părțile de propoziție, propozițiile, frazele, pauzele etc.
Nou!!: Ortografie și Punctuație · Vezi mai mult »
Quasar
Quasarul 3C 273 fotografiat de Telescopul spațial Hubble Un quasar este un nucleu galactic activ (galaxie activă) îndepărtat, care emite enorme cantități de energie.
Nou!!: Ortografie și Quasar · Vezi mai mult »
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Nou!!: Ortografie și Rădăcină și radical (lingvistică) · Vezi mai mult »
Religie
Religia este credința în supranatural, sacru sau divin, și codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile și instituțiile asociate cu această credință.
Nou!!: Ortografie și Religie · Vezi mai mult »
Scriere
Scrisul este un mijloc de comunicare care reprezintă limbajul prin înscrierea unor semne pe diverse suporturi.
Nou!!: Ortografie și Scriere · Vezi mai mult »
Secolul al XIX-lea
Antoine-Jean Gros, ''Surrender of Madrid'', 1808 Abraham Lincoln Harta lumii în 1897 Secolul al XIX-lea este o perioadă din istoria omenirii, cuprinsă între 1801 și 1900, caracterizată prin importante fenomene politice, ideologice și culturale.
Nou!!: Ortografie și Secolul al XIX-lea · Vezi mai mult »
Secolul al XV-lea
Este un secol între Epoca modernă și Renaștere.
Nou!!: Ortografie și Secolul al XV-lea · Vezi mai mult »
Semafor
Semaforul (din fr. sémaphore) este un dispozitiv de semnalizare optică, ce indică diferite semnale referitoare la circulația rutieră, feroviară, maritimă etc.
Nou!!: Ortografie și Semafor · Vezi mai mult »
Semnul întrebării
Semnul întrebării standard Semnul întrebării, numit și semn de întrebare, este un semn de punctuație folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative.
Nou!!: Ortografie și Semnul întrebării · Vezi mai mult »
Semnul exclamării
Semnul exclamării, numit și semn de exclamație, marchează grafic intonația frazelor și a propozițiilor exclamative sau imperative.
Nou!!: Ortografie și Semnul exclamării · Vezi mai mult »
Silabă
În fonetică, silaba (din cuvântul grecesc συλλαβή syllabḗ „ceea ce este ținut împreună, ansamblu”) este o unitate de pronunțare fundamentală a cuvântului sau a lanțului vorbirii constituită dintr-un sunet sau dintr-o serie de sunete, pe care vorbitorii o identifică în mod intuitiv, și care nu are o definiție lingvistică unitarăCrystal 2008, p. 467.
Nou!!: Ortografie și Silabă · Vezi mai mult »
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Nou!!: Ortografie și Sintaxă · Vezi mai mult »
Societate (sociologie)
O societate (umană) reprezintă un grup de persoane între care se manifestă relații permanente (interese comune, valori și scopuri) sau o grupare socială ce ocupă un anumit areal geografic și care se supune unei anumite autorități politice și ai cărei membri au în comun anumite aspirații culturale.
Nou!!: Ortografie și Societate (sociologie) · Vezi mai mult »
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Nou!!: Ortografie și Substantiv · Vezi mai mult »
Sunet (fonetică)
În fonetică, un sunet este un fenomen acustic (vezi articolul Sunet) articulat, adică pronunțat deslușit prin mișcarea organelor care îl emit în limbajul uman, și este receptat în procesul de comunicare ca cel mai mic segment discret perceptibil al fluxului vorbiriiBidu-Vrănceanu 1997, p. 493.
Nou!!: Ortografie și Sunet (fonetică) · Vezi mai mult »
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Nou!!: Ortografie și Timp (gramatică) · Vezi mai mult »
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Nou!!: Ortografie și Verb · Vezi mai mult »
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Nou!!: Ortografie și Vocală · Vezi mai mult »
