acces mai rapid decât browser-ul!
78 relaţii: Adjectiv, Adjectiv pronominal, Adverb, Atribut, Cazul vocativ, Complement, Comunicare, Condițional, Conjuncție, Conjunctiv, Context (lingvistică), Desinență, Dialog, Elipsă (lingvistică), Frază, Gramatică, Imperativ, Indicativ, Infinitiv, Interjecție, Intonație, Judecată, Limba franceză, Limba română, Limba sârbă, Limbă standard, Linie de pauză, Locuțiune, Locuțiune conjuncțională, Mod (gramatică), Modalitate (lingvistică), Negație (gramatică), Nume predicativ, Paranteză, Parte de propoziție, Parte de vorbire, Particulă (gramatică), Predicat, Prezumtiv, Pronume interogativ, Pronume negativ, Propoziție atributivă, Propoziție circumstanțială concesivă, Propoziție circumstanțială condițională, Propoziție circumstanțială cumulativă, Propoziție circumstanțială de cauză, Propoziție circumstanțială de excepție, Propoziție circumstanțială de loc, Propoziție circumstanțială de mod, Propoziție circumstanțială de relație, ..., Propoziție circumstanțială de scop, Propoziție circumstanțială de timp, Propoziție circumstanțială instrumentală, Propoziție circumstanțială opozițională, Propoziție circumstanțială sociativă, Propoziție completivă de agent, Propoziție completivă directă, Propoziție completivă indirectă, Propoziție predicativă, Propoziție predicativă suplimentară, Propoziție principală, Propoziție subiectivă, Propoziție subordonată circumstanțială consecutivă, Recțiune, Registru de limbă, Semantică, Semnul întrebării, Semnul exclamării, Sintaxă, Subiect (dezambiguizare), Subiect (gramatică), Substantiv, Supin, Timp (gramatică), Verb, Verb copulativ, Virgulă, Vocală. Extinde indicele (28 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Adjectiv · Vezi mai mult »
Adjectiv pronominal
În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Adjectiv pronominal · Vezi mai mult »
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Adverb · Vezi mai mult »
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Atribut · Vezi mai mult »
Cazul vocativ
În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Cazul vocativ · Vezi mai mult »
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Complement · Vezi mai mult »
Comunicare
Acest articol tratează comunicarea între doi oameni din punct de vedere general.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Comunicare · Vezi mai mult »
Condițional
Condiționalul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în general o acțiune, o întâmplare sau o stare ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, întâmplări sau stări, ori o ipoteză nerealizată în trecutAvram 1997, pp. 207–208.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Condițional · Vezi mai mult »
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Conjuncție · Vezi mai mult »
Conjunctiv
În gramatică, conjunctivul, numit și subjonctiv, este un mod verbal personal și predicativ.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Conjunctiv · Vezi mai mult »
Context (lingvistică)
Termenul context se referă la origine la textul scris.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Context (lingvistică) · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Desinență · Vezi mai mult »
Dialog
Diogene Dialogul este modul de expunere care redă convorbirea directă dintre două sau mai multe personaje.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Dialog · Vezi mai mult »
Elipsă (lingvistică)
În lingvistică și în retorică, termenul elipsă (Grevisse și Goosse 2007, p. 226-228., dar în numeroase cazuri nu provoacă incorectitudine. Aceasta este definiția cea mai largă a elipsei, folosită în lingvistică. Din punctul de vedere al modului de înțelegere a ceea ce este omis prin elipsă, în lingvistică există de asemenea o interpretare în sens larg, considerându-se că este vorba de elipsă în următoarele cazuri.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Elipsă (lingvistică) · Vezi mai mult »
Frază
În lingvistica română, în domeniul sintaxei, termenul frază denumește o entitate sintactică ce unește cel puțin două propoziții independente și stabilește între ele un raport de coordonare sau de subordonareBidu-Vrănceanu 1997, p..209.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Frază · Vezi mai mult »
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Gramatică · Vezi mai mult »
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Imperativ · Vezi mai mult »
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Indicativ · Vezi mai mult »
Infinitiv
În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Infinitiv · Vezi mai mult »
Interjecție
În gramatica tradițională, interjecția este o parte de vorbire neflexibilă folosită de obicei exclamativ, care exprimă o senzație, un sentiment, o stare fizică sau sufletească, o manifestare de voință, un îndemn, o chemare etc.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Interjecție · Vezi mai mult »
Intonație
În prozodie, termenul intonație are mai multe accepțiuni.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Intonație · Vezi mai mult »
Judecată
Judecata este o propoziție logico-gramaticală care exprimă apartenența sau neapartenența unei proprietăți la un obiect.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Judecată · Vezi mai mult »
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Limba franceză · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Limba română · Vezi mai mult »
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Limba sârbă · Vezi mai mult »
Limbă standard
În sociolingvistică, limba standard este o varietate a unei limbi elaborată prin activități conștiente de normare, cu scopul de a servi drept mijloc de comunicare comun utilizatorilor acelei limbi, care folosesc eventual și alte varietăți ale acesteiaDubois 2002, pp. 440–441.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Limbă standard · Vezi mai mult »
Linie de pauză
Despre linia de pauză, recomandările din 1965 și 1971Academia Republicii Socialiste România: Institutul de lingvistică din București, ''Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație'', ed. a II-a, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1965, p. 75 Linia de pauză („–”) este semnul grafic de punctuație care marchează pauza dintre diferitele părți ale propoziției, dintre propoziții și fraze.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Linie de pauză · Vezi mai mult »
Locuțiune
Locuțiunea este, în gramatică și în lexicologie, un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă, din punct de vedere gramatical, ca o singură parte de vorbire.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Locuțiune · Vezi mai mult »
Locuțiune conjuncțională
Locuțiunea conjuncțională este un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă din punct de vedere gramatical ca o conjuncție.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Locuțiune conjuncțională · Vezi mai mult »
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Mod (gramatică) · Vezi mai mult »
Modalitate (lingvistică)
În semantică, modalitatea este o categorie care exprimă atitudinea vorbitorului față de cele exprimate în propozițieBussmann 1998, p. 754.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Modalitate (lingvistică) · Vezi mai mult »
Negație (gramatică)
În lingvistică, negația este o operație prin care se contrazice înțelesul total sau parțial al unei propozițiiCrystal 2008, p. 323.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Negație (gramatică) · Vezi mai mult »
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Nume predicativ · Vezi mai mult »
Paranteză
O paranteză (sau cel mai des referite în perechi ca paranteze) este un semn de punctuație, de obicei folosit în perechi potrivite în cadrul textului, pentru a separa, evidenția sau explica un anumit text.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Paranteză · Vezi mai mult »
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Parte de propoziție · Vezi mai mult »
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Parte de vorbire · Vezi mai mult »
Particulă (gramatică)
În lingvistică, particula este un element de limbă invariabil, tratat în mod diferit în gramaticile a diverse limbi, ba chiar și de diversele orientări lingvistice referitoare la aceeași limbă.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Particulă (gramatică) · Vezi mai mult »
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Predicat · Vezi mai mult »
Prezumtiv
În gramatică, prezumtivul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă un proces realizabil, posibil, prezentat ca presupus, bănuit, ipotetic sau nesigurAvram 1997, p. 208.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Prezumtiv · Vezi mai mult »
Pronume interogativ
În gramatică, pronumele interogativ este un pronume care înlocuiește în întrebări parțiale (incompatibile cu răspunsul da sau nu) ceea ce vizează întrebarea și este așteptat în răspunsAvram 1997, pp.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Pronume interogativ · Vezi mai mult »
Pronume negativ
Pronumele negativ este un pronume care exprimă lipsa, excluderea, prezentarea unui lucru sau a unei ființe ca inexistent(ă), înlocuindu-i numeleAvram 1997, p. 192–193.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Pronume negativ · Vezi mai mult »
Propoziție atributivă
În sintaxa frazei, propoziția atributivă este o propoziție subordonată unei entități lingvistice numite antecedent, pe care o reia.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție atributivă · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială concesivă
Propoziția circumstanțială concesivă este o propoziție subordonată circumstanțială care exprimă o împrejurare de natură să împiedice desfășurarea unei acțiuni sau existența unei calități din regentă, dar care nu le împiedică.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială concesivă · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială condițională
În sintaxă, propoziția circumstanțială condițională se definește în general ca propoziția subordonată care îndeplinește funcția de complement circumstanțial condițional al predicatului propoziției principale, exprimând condiția (ipoteza) de a cărei îndeplinire sau neîndeplinire depinde realizarea sau nerealizarea procesului din propoziția principalăAvram 1997, p. 447-448.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială condițională · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială cumulativă
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială cumulativă este o subordonată cu frecvență redusăBărbuță 2000, p. 307.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială cumulativă · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială de cauză
Propoziția circumstanțială de cauză constituie în frază o realizare propozițională a complementului circumstanțial de cauză.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de cauză · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială de excepție
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială de excepție este o subordonată cu circulație redusăBărbuță 2000, p. 307.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de excepție · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială de loc
Propoziția circumstanțială de loc este cea care arată locul, spațiul de desfășurare a acțiunii din propoziția regentă, jucând rolul de complement circumstanțial de loc, la nivel de frază.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de loc · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială de mod
Propoziția circumstanțială de mod constituie în frază o realizare propozițională a complementului circumstanțial de mod.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de mod · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială de relație
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială de relație este o subordonată slab reprezentată, care îndeplinește funcția de complement circumstanțial de relație al propoziției regente.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de relație · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială de scop
Propoziția circumstanțială de scop sau finală constituie în frază o realizare propozițională a complementului circumstanțial de scop.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de scop · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială de timp
Propoziția circumstanțială de timp sau temporală constituie în frază o realizare propozițională a complementului circumstanțial de timp.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de timp · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială instrumentală
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială instrumentală este o subordonată care îndeplinește funcția de complement circumstanțial instrumental al propoziției regente.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială instrumentală · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială opozițională
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială opozițională este o subordonată care îndeplinește funcția de complement circumstanțial opozițional al propoziției regente.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială opozițională · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială sociativă
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială sociativă este o subordonată relativ puțin frecventăBărbuță 2000, p. 306.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială sociativă · Vezi mai mult »
Propoziție completivă de agent
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția completivă de agent este o subordonată care îndeplinește funcția de complement de agent al unui verb la diateza pasivă, modul participiu sau supin cu valoare pasivă, ori al unui adjectiv cu sens pasiv din propoziția regentă.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție completivă de agent · Vezi mai mult »
Propoziție completivă directă
Propoziția completivă directă este o propoziție subordonată, având la nivel de frază rolul complementului direct pe lângă propoziția regentă.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție completivă directă · Vezi mai mult »
Propoziție completivă indirectă
Propoziția completivă indirectă este o propoziție subordonată corespunzătoare în frază complementului indirect.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție completivă indirectă · Vezi mai mult »
Propoziție predicativă
Propoziția predicativă constituie în frază o realizare propozițională a numelui predicativ.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție predicativă · Vezi mai mult »
Propoziție predicativă suplimentară
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția predicativă suplimentară este o subordonată care îndeplinește funcția de element predicativ suplimentar al unui verb din propoziția regentă.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție predicativă suplimentară · Vezi mai mult »
Propoziție principală
În sintaxa tradițională, noțiunea de propoziție principală cunoaște mai multe interpretări în diverse gramatici, în funcție de limbi și de autori.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție principală · Vezi mai mult »
Propoziție subiectivă
Propoziția subiectivă este o propoziție subordonată care constituie în frază echivalentul propozițional al subiectului.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție subiectivă · Vezi mai mult »
Propoziție subordonată circumstanțială consecutivă
Propoziția consecutivă este propoziția circumstanțială care arată consecința (urmarea, rezultatul) îndeplinirii acțiunii sau însușirii exprimată în propoziția regentă.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Propoziție subordonată circumstanțială consecutivă · Vezi mai mult »
Recțiune
În gramatica tradițională, recțiunea este, în unele limbi, un proces prin care, într-un raport sintactic de subordonare, un cuvânt (numit regent) impune altui cuvânt, subordonat, un anumit mijloc de realizare a raportului.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Recțiune · Vezi mai mult »
Registru de limbă
În sociolingvistică, termenul „registru de limbă” denumește un tip de varietate a limbii pentru care se întâlnesc tratări diferite și totodată alți termeni pentru a-l denumi, în funcție de școala lingvistică sau de lingvistBidu-Vrănceanu 1997, p. 407.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Registru de limbă · Vezi mai mult »
Semantică
Semantica (din limba greacă: σημαντικός, semantikós.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Semantică · Vezi mai mult »
Semnul întrebării
Semnul întrebării standard Semnul întrebării, numit și semn de întrebare, este un semn de punctuație folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Semnul întrebării · Vezi mai mult »
Semnul exclamării
Semnul exclamării, numit și semn de exclamație, marchează grafic intonația frazelor și a propozițiilor exclamative sau imperative.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Semnul exclamării · Vezi mai mult »
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Sintaxă · Vezi mai mult »
Subiect (dezambiguizare)
Cuvântul subiect are două sensuri principale: 1.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Subiect (dezambiguizare) · Vezi mai mult »
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Subiect (gramatică) · Vezi mai mult »
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Substantiv · Vezi mai mult »
Supin
În gramatica unor limbi, termenul „supin” (din latinescul supinum) denumește o formă verbală numită în unele gramatici „mod nepersonal și nepredicativ”Avram 1997, pp. 216–217.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Supin · Vezi mai mult »
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Timp (gramatică) · Vezi mai mult »
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Verb · Vezi mai mult »
Verb copulativ
În sintaxa propoziției, un verb copulativ este un verb care, fiind la un mod personal, leagă subiectul de un cuvânt de natură nominală (substantiv, pronume, adjectiv, numeral), sau folosit cu valoare nominală (verb la participiu, la infinitiv sau la supin, adverb), având funcția de nume predicativ.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Verb copulativ · Vezi mai mult »
Virgulă
Virgula este semnul de punctuație care delimitează grafic o pauză între părți de propoziție (vezi Sintaxa propoziției) sau între propozițiile unei fraze (vezi Sintaxa frazei), despărțindu-le pe baza raporturilor sintactice.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Virgulă · Vezi mai mult »
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Nou!!: Propoziție gramaticală și Vocală · Vezi mai mult »
