Congresul de la Viena și Honoré al IV-lea, Prinț de Monaco

Comenzi rapide: Diferențele, Similarități, Jaccard Similitudine Coeficient, Bibliografie.

Diferența între Congresul de la Viena și Honoré al IV-lea, Prinț de Monaco

Congresul de la Viena vs. Honoré al IV-lea, Prinț de Monaco

Congresul de la Viena (Wiener Kongress) a fost o conferință a ambasadorilor statelor europene prezidată de omul de strat austriac Klemens von Metternich, care și-a desfășurat lucrările în Viena în mod oficial din noiembrie 1814 până în 1815. Honoré al IV-lea (17 mai 1758 – 16 februarie 1819) a fost Prinț de Monaco și Duce de Valentinois din 12 martie 1795 până la 16 februarie 1819.

Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord

Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord, binecunoscut ca Talleyrand, a fost un politician și diplomat francez.

Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord și Congresul de la Viena · Charles-Maurice de Talleyrand-Périgord și Honoré al IV-lea, Prinț de Monaco · Vezi mai mult »

Napoleon I

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15 august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în Insula Sfânta Elena), cunoscut mai târziu ca Napoleon I și inițial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea. Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În primul deceniu al secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze. Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba. În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost otrăvit cu arsenic. Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii militare din întreaga lume. Deși considerat un tiran de către oponenții săi, el a rămas în istorie și datorită creării Codului Napoleonian, care a pus fundațiile legislației administrative și judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.

Congresul de la Viena și Napoleon I · Honoré al IV-lea, Prinț de Monaco și Napoleon I · Vezi mai mult »