Deportarea cecenilor și ingușilor și Provincia Atyraú

Comenzi rapide: Diferențele, Similarități, Jaccard Similitudine Coeficient, Bibliografie.

Diferența între Deportarea cecenilor și ingușilor și Provincia Atyraú

Deportarea cecenilor și ingușilor vs. Provincia Atyraú

Deportarea cecenilor și ingușilor, cunoscută și ca До́хадар, Ардахар, Махкахдахар), Operațiunea Lintea (Чечевица (Cecevița); нохчий а, гӀалгӀай а махкахбахар (nokhchiy a ghalghay makhkakhbakhar)) a fost o deportare a cecenilor și ingușilor din Caucazul de Nord în Asia Centrală de pe 23 februarie 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Expulzarea a fost ordonată de șeful NKVD-ului Lavrenti Pavlovici Beria după ce mai întâi acțiunea fusese aprobată de președintele Consiliului de Miniștri Iosif Vissarionovici Stalin, ca parte a programelor sovietice de colonizare forțată și de transfer de populație care a afectat mai multe milioane de membri ai minorităților ne-ruse între anii 1930 și 1950. Pregătirile pentru deportare au început probabil din octombrie 1943. 19.000 de ofițeri și 100.000 de soldați NKVD din întreaga Uniune Sovietică aveau să participe la această operațiune. Deportarea a vizat în totalitate populația cecenă și ingușă și a dus la desființarea RASS Ceceno-Ingușă. Consecințele demografice ale acestei evacuări au fost catastrofale și de anvergură: între 496.000 (conform arhivelor sovietice) și 650.000 (conform unor surse cecene)) ceceni și inguși au fost deportați, iar cel puțin un sfert dintre ei au murit. Cifrele oficiale din arhivele sovietice arată că peste o sută de mii de oameni au murit sau au fost uciși în timpul raziilor și transporturilor, iar în primii ani de exil în Kazahstan, Kîrgîstan și RSS Rusă, unde au fost trimiși în multe domiciliu forțat. Surse cecene susțin că 400.000 au murit, ceea ce presupune un număr mai mare de deportați decât cel raportat oficial. Cecenii au suferit o pierdere proporțională mai mare de vieți omenești decât orice alt grup etnic persecutat în timpul transferurilor de populație. Cecenii s-au aflat sub supravegherea administrativă a oficialilor NKVD în tot acest timp. Exilul a durat 13 ani, iar supraviețuitorii nu s-au mai întors pe meleagurile natale până în 1957, după ce noile autorități sovietice sub conducerea lui Nikita Sergheevici Hrușciov a anulat multe dintre politicile lui Stalin, inclusiv deportările națiunilor. Un raport local a indicat că aproximativ 432.000 de vainahi s-au repatriat în RASS Ceceno-Ingușă până în 1961, deși s-au confruntat cu multe obstacole în timp ce încercau să se restabilească în Caucaz, inclusiv șomajul, lipsa de locuințe și ciocnirile etnice cu populația locală rusă. În cele din urmă, cecenii și ingușii și-au revenit și au redevenit populația majoritară în regiune. Această evacuare a lăsat o cicatrice permanentă în memoria supraviețuitorilor și a urmașilor lor. Data de 23 februarie este astăzi amintită ca o zi tragică de către cei mai mulți ceceni și inguși. Mulți din Cecenia și Ingușetia clasifică acest eveniment drept un act de genocid, la fel cum a făcut-o și Parlamentul European. Atîrau este o provincie vestică a Kazahstanului.