acces mai rapid decât browser-ul!Similarități între Desinență și Limbi romanice orientale
Desinență și Limbi romanice orientale au 28 lucruri în comun (în Uniunpedie): Adjectiv, Afix, Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul vocativ, Complement direct, Conjugare, Declinare, Familie de limbi, Gen gramatical, Indicativ, Limba latină, Limba română, Limbi indo-europene, Limbi romanice, Limbi slave, Morfologie (lingvistică), Număr (gramatică), Persoană (gramatică), Predicat, Sintaxă, Subiect (dezambiguizare), Substantiv, Timp (gramatică), Topică, Verb, Vocală.
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Desinență · Adjectiv și Limbi romanice orientale ·
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Afix și Desinență · Afix și Limbi romanice orientale ·
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Cazul acuzativ și Desinență · Cazul acuzativ și Limbi romanice orientale ·
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Cazul dativ și Desinență · Cazul dativ și Limbi romanice orientale ·
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Cazul genitiv și Desinență · Cazul genitiv și Limbi romanice orientale ·
Cazul vocativ
În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Cazul vocativ și Desinență · Cazul vocativ și Limbi romanice orientale ·
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Complement direct și Desinență · Complement direct și Limbi romanice orientale ·
Conjugare
viitor simplu În morfologie, conjugarea este, într-una din accepțiunile termenului, flexiunea verbului, adică modificarea formei sale în funcție de anumite categorii gramaticale specifice.
Conjugare și Desinență · Conjugare și Limbi romanice orientale ·
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Declinare și Desinență · Declinare și Limbi romanice orientale ·
Familie de limbi
Majoritatea limbilor sunt grupate de către lingviști în familii.
Desinență și Familie de limbi · Familie de limbi și Limbi romanice orientale ·
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Desinență și Gen gramatical · Gen gramatical și Limbi romanice orientale ·
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Desinență și Indicativ · Indicativ și Limbi romanice orientale ·
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Desinență și Limba latină · Limba latină și Limbi romanice orientale ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Desinență și Limba română · Limba română și Limbi romanice orientale ·
Limbi indo-europene
Limbi care nu sunt indo-europene. Distribuția limbilor indo-europene (IE) pe glob. Țările colorate în ''portocaliu'' ■ au o populație majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar țările colorate în ''galben'' ■ au doar minorități a căror limbă IE are statut oficial. În restul de țări, deși există populații semnificative de vorbitori ai unei limbi IE, aceasta nu are statut oficial. Limbile indo-europene Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone.
Desinență și Limbi indo-europene · Limbi indo-europene și Limbi romanice orientale ·
Limbi romanice
Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.
Desinență și Limbi romanice · Limbi romanice și Limbi romanice orientale ·
Limbi slave
Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei.
Desinență și Limbi slave · Limbi romanice orientale și Limbi slave ·
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Desinență și Morfologie (lingvistică) · Limbi romanice orientale și Morfologie (lingvistică) ·
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Desinență și Număr (gramatică) · Limbi romanice orientale și Număr (gramatică) ·
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Desinență și Persoană (gramatică) · Limbi romanice orientale și Persoană (gramatică) ·
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Desinență și Predicat · Limbi romanice orientale și Predicat ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Desinență și Sintaxă · Limbi romanice orientale și Sintaxă ·
Subiect (dezambiguizare)
Cuvântul subiect are două sensuri principale: 1.
Desinență și Subiect (dezambiguizare) · Limbi romanice orientale și Subiect (dezambiguizare) ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Desinență și Substantiv · Limbi romanice orientale și Substantiv ·
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Desinență și Timp (gramatică) · Limbi romanice orientale și Timp (gramatică) ·
Topică
În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni.
Desinență și Topică · Limbi romanice orientale și Topică ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Desinență și Verb · Limbi romanice orientale și Verb ·
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Desinență și Limbi romanice orientale
- Ceea ce au în comun cu Desinență și Limbi romanice orientale
- Similarități între Desinență și Limbi romanice orientale
Comparație între Desinență și Limbi romanice orientale
Desinență are 62 de relații, în timp ce Limbi romanice orientale are 110. Așa cum au în comun 28, indicele Jaccard este 16.28% = 28 / (62 + 110).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Desinență și Limbi romanice orientale. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați:
