acces mai rapid decât browser-ul!Similarități între Lexic și Parte de vorbire
Lexic și Parte de vorbire au 25 lucruri în comun (în Uniunpedie): Adjectiv, Adverb, Afix, Articol (gramatică), Împrumut (lingvistică), Calc (lingvistică), Compunere (lingvistică), Conjuncție, Cuvânt, Derivare (lingvistică), Gramatică, Interjecție, Lexem, Limba latină, Limba maghiară, Limba română, Limbă (dezambiguizare), Limbi slave, Lingvistică, Numeral, Postpoziție, Prepoziție, Pronume, Substantiv, Verb.
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Lexic · Adjectiv și Parte de vorbire ·
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Adverb și Lexic · Adverb și Parte de vorbire ·
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Afix și Lexic · Afix și Parte de vorbire ·
Articol (gramatică)
fără articole În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Articol (gramatică) și Lexic · Articol (gramatică) și Parte de vorbire ·
Împrumut (lingvistică)
În lingvistica comparativă, lingvistica istorică și sociolingvistică, termenul împrumut denumește preluarea unor elemente lingvistice de către un idiom (limbă, dialect) de la alt idiomCrystal 2008, p. 58.
Împrumut (lingvistică) și Lexic · Împrumut (lingvistică) și Parte de vorbire ·
Calc (lingvistică)
În practica traducerii, cuvântul „calc” se referă la traducerea literală (cuvânt cu cuvânt) al cărei rezultat nu este totdeauna corect conform normelor varietății standard a limbii țintă.
Calc (lingvistică) și Lexic · Calc (lingvistică) și Parte de vorbire ·
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Compunere (lingvistică) și Lexic · Compunere (lingvistică) și Parte de vorbire ·
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.
Conjuncție și Lexic · Conjuncție și Parte de vorbire ·
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Cuvânt și Lexic · Cuvânt și Parte de vorbire ·
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Derivare (lingvistică) și Lexic · Derivare (lingvistică) și Parte de vorbire ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Gramatică și Lexic · Gramatică și Parte de vorbire ·
Interjecție
În gramatica tradițională, interjecția este o parte de vorbire neflexibilă folosită de obicei exclamativ, care exprimă o senzație, un sentiment, o stare fizică sau sufletească, o manifestare de voință, un îndemn, o chemare etc.
Interjecție și Lexic · Interjecție și Parte de vorbire ·
Lexem
Folosită în lexicologie, noțiunea de lexem nu are o definiție general acceptatăBokor 2007, p. 172.
Lexem și Lexic · Lexem și Parte de vorbire ·
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Lexic și Limba latină · Limba latină și Parte de vorbire ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Lexic și Limba maghiară · Limba maghiară și Parte de vorbire ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Lexic și Limba română · Limba română și Parte de vorbire ·
Limbă (dezambiguizare)
Termenul limbă se poate referi la.
Lexic și Limbă (dezambiguizare) · Limbă (dezambiguizare) și Parte de vorbire ·
Limbi slave
Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei.
Lexic și Limbi slave · Limbi slave și Parte de vorbire ·
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Lexic și Lingvistică · Lingvistică și Parte de vorbire ·
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Lexic și Numeral · Numeral și Parte de vorbire ·
Postpoziție
În gramatică, postpoziția este un cuvânt gramatical (numit și funcțional) propriu unor limbi, care este plasat după un cuvânt parte de vorbire nominală (substantiv, pronume), pentru a forma cu acesta un complement pe care îl leagă de verbul său regent.
Lexic și Postpoziție · Parte de vorbire și Postpoziție ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Lexic și Prepoziție · Parte de vorbire și Prepoziție ·
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.
Lexic și Pronume · Parte de vorbire și Pronume ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Lexic și Substantiv · Parte de vorbire și Substantiv ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Lexic și Parte de vorbire
- Ceea ce au în comun cu Lexic și Parte de vorbire
- Similarități între Lexic și Parte de vorbire
Comparație între Lexic și Parte de vorbire
Lexic are 86 de relații, în timp ce Parte de vorbire are 64. Așa cum au în comun 25, indicele Jaccard este 16.67% = 25 / (86 + 64).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Lexic și Parte de vorbire. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați:
