Similarități între Limba franceză și Rădăcină și radical (lingvistică)
Limba franceză și Rădăcină și radical (lingvistică) au 31 lucruri în comun (în Uniunpedie): Adjectiv, Compunere (lingvistică), Conjuncție, Consoană, Desinență, Etimologie, Fonetică, Gramatică, Interjecție, Lexic, Limba engleză, Limba franceză, Limba italiană, Limba latină, Limba maghiară, Limba română, Limbă flexionară, Limbi indo-europene, Lingvistică, Mod (gramatică), Modalizator, Morfem, Parte de vorbire, Persoană (gramatică), Prepoziție, Pronume, Propoziție gramaticală, Substantiv, Timp (gramatică), Verb, ..., Vocală. Extinde indicele (1 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Limba franceză · Adjectiv și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Compunere (lingvistică) și Limba franceză · Compunere (lingvistică) și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.
Conjuncție și Limba franceză · Conjuncție și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Consoană
O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.
Consoană și Limba franceză · Consoană și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Desinență și Limba franceză · Desinență și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Etimologie
Etimologia este o ramură complexă a lingvisticii, care se ocupă cu originea și evoluția formală și semantică a cuvintelor unei limbi, precum și cu relația lor cu cuvinte de aceeași origine din diferite alte limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 191-192.
Etimologie și Limba franceză · Etimologie și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Fonetică
Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază sunetele vorbirii ca cele mai mici segmente ale sale, din punct de vedere fizic, fiziologic, neurofiziologic și neuropsihologic, adică al producerii, transmiterii, audiției și evoluției lor în procesul comunicării umane prin limbă, folosind metode specifice pentru descrierea, clasificarea și transcrierea lorBidu-Vrănceanu 1997, p. 205–206.
Fonetică și Limba franceză · Fonetică și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Gramatică și Limba franceză · Gramatică și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Interjecție
În gramatica tradițională, interjecția este o parte de vorbire neflexibilă folosită de obicei exclamativ, care exprimă o senzație, un sentiment, o stare fizică sau sufletească, o manifestare de voință, un îndemn, o chemare etc.
Interjecție și Limba franceză · Interjecție și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Lexic
Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.
Lexic și Limba franceză · Lexic și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Limba engleză și Limba franceză · Limba engleză și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Limba franceză și Limba franceză · Limba franceză și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Limba italiană
Limba italiană (lingua italiana) este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.
Limba franceză și Limba italiană · Limba italiană și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Limba franceză și Limba latină · Limba latină și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Limba franceză și Limba maghiară · Limba maghiară și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Limba franceză și Limba română · Limba română și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Limbă flexionară
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conținKálmán și Trón 2007, p. 84.
Limba franceză și Limbă flexionară · Limbă flexionară și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Limbi indo-europene
Limbi care nu sunt indo-europene. Distribuția limbilor indo-europene (IE) pe glob. Țările colorate în ''portocaliu'' ■ au o populație majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar țările colorate în ''galben'' ■ au doar minorități a căror limbă IE are statut oficial. În restul de țări, deși există populații semnificative de vorbitori ai unei limbi IE, aceasta nu are statut oficial. Limbile indo-europene Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone.
Limba franceză și Limbi indo-europene · Limbi indo-europene și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Limba franceză și Lingvistică · Lingvistică și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Limba franceză și Mod (gramatică) · Mod (gramatică) și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Modalizator
În lingvistică, un modalizator este un „mijloc care permite vorbitorului să-și manifeste felul în care privește propriul său enunț”.
Limba franceză și Modalizator · Modalizator și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Morfem
În lingvistică, morfemul este cel mai mic element purtător de sens din limbă.
Limba franceză și Morfem · Morfem și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Limba franceză și Parte de vorbire · Parte de vorbire și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Limba franceză și Persoană (gramatică) · Persoană (gramatică) și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Limba franceză și Prepoziție · Prepoziție și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.
Limba franceză și Pronume · Pronume și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Limba franceză și Propoziție gramaticală · Propoziție gramaticală și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Limba franceză și Substantiv · Rădăcină și radical (lingvistică) și Substantiv ·
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Limba franceză și Timp (gramatică) · Rădăcină și radical (lingvistică) și Timp (gramatică) ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Limba franceză și Verb · Rădăcină și radical (lingvistică) și Verb ·
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Limba franceză și Vocală · Rădăcină și radical (lingvistică) și Vocală ·
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Limba franceză și Rădăcină și radical (lingvistică)
- Ceea ce au în comun cu Limba franceză și Rădăcină și radical (lingvistică)
- Similarități între Limba franceză și Rădăcină și radical (lingvistică)
Comparație între Limba franceză și Rădăcină și radical (lingvistică)
Limba franceză are 301 de relații, în timp ce Rădăcină și radical (lingvistică) are 71. Așa cum au în comun 31, indicele Jaccard este 8.33% = 31 / (301 + 71).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Limba franceză și Rădăcină și radical (lingvistică). Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați: