acces mai rapid decât browser-ul!
73 relaţii: Afix, Analitism și sintetism (lingvistică), Angela Bidu-Vrănceanu, Argou, Împrumut (lingvistică), Caz (gramatică), Cazul genitiv, Complement, Compunere (lingvistică), Conjunctiv, Context (lingvistică), Cuvânt, Cuvânt gramatical, Cuvânt telescopat, Denotație și conotație, Derivare (lingvistică), Desinență, Dialect, Diminutiv, Element chimic, Element predicativ suplimentar, Fabaceae, Familie (biologie), Formare de cuvinte, Gen (biologie), Gerunziu, Grad de comparație, Gramatică, Indicativ, Infinitiv, Lexic, Limba franceză, Limba greacă, Limba latină, Limba protogermanică, Limba protoslavă, Limba română, Limbă (dezambiguizare), Limbă standard, Limbi slave, Lingvistică, Literatură, Locuțiune, Logică, Mioara Avram, Negație (gramatică), Parte de vorbire, Participiu, Peiorativ, Pennsylvania, ..., Polisemie, Pragmatică, Predicat, Prepoziție, Prezent (gramatică), Propoziție, Propoziție atributivă, Propoziție completivă directă, Propoziție gramaticală, Registru de limbă, Semantică, Sinonim (biologie), Sintagmă, Sintaxă, Sodiu, Stilistică, Structuralism, Subiect (gramatică), Supin, Varietate (lingvistică), Verb, Verb auxiliar, Viitor (gramatică). Extinde indicele (23 Mai Mult) »
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Nou!!: Sinonim și Afix · Vezi mai mult »
Analitism și sintetism (lingvistică)
În tipologia lingvistică, analitismul și sintetismul sunt trăsături ale limbilor luate în seamă în clasificarea lor în perspectiva numărului de morfeme care constituie un cuvânt.
Nou!!: Sinonim și Analitism și sintetism (lingvistică) · Vezi mai mult »
Angela Bidu-Vrănceanu
Angela Vrănceanu (născută Bidu) este o specialistă în semantică, lexicologie, lingvistică teoretică și aplicată, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București.
Nou!!: Sinonim și Angela Bidu-Vrănceanu · Vezi mai mult »
Argou
În sociolingvistică, termenul argou (Szabó 1997, p. 160.. Până atunci, acest limbaj a avut diverse denumiri, precum jobelin, narquin sau jargon, dintre care acesta din urmă era cel mai frecventDubois 2002, pp. 48–49.. În prezent termenul „argou” se folosește, în general, cu sensul de limbaj convențional folosit cu intenția de a nu fi înțeles de către persoanele din afara categoriei de vorbitori care îl folosește: delincvenți, pușcăriași, soldați, studenți, elevi etc.Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 63–64.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Șahtarovici 1990, articolul „argou”, Iarțeva 1990.Bussmann 1998, p. 85.Bokor 2007, pp. 188–189.Zsemlyei 2009, pp. 7–8.. Nu se poate vorbi despre un singur argou, ci despre mai multe, fiecare categorie de vorbitori având propriul său argou, deși există și elemente de argou comune mai multora. „Argou” la singular se poate folosi ca o abstracțiune ce reprezită diferitele argouri. Denumirea argot este folosită, în afară de franceză, în limbi care au împrumutat-o din aceasta, ca româna sau rusa. În alte limbi se folosesc cu același sens furbesco, cale, cant. Sfera argoului interferează cu sfera altui sociolect, jargonul. Unii lingviști folosesc termenul „argou”, iar alții termenul „jargon” cu aproximativ același sens, dat fiind că termenul „argou” a înlocuit termenul „jargon” pentru limbajul răufăcătorilor. Într-adevăr, jargonul se aseamănă cu argoul prin faptul că nici el nu este înțeles în afara unei categorii de inițiați. Unii lingviși deosebesc jargonul de argou, dar nu în același fel. Pentru unii, jargonul se deosebește de argou prin aceea că nu este secret în mod intenționat, ci eventual folosit cu scopul de a se demarca de categoriile de vorbitori din afara celor care îl folosesc. Varietăți de tip jargon sunt considerate a fi și ale unor categorii sociale superioare, ale unor categorii profesionale sau ocupaționale, precum și limbajele de specialitate ale diverselor științe și tehnici. Unii autori folosesc termenul „argou” și pentru jargon în sensul dat aici, afirmând că prin „argou” fără atribut se înțelege cel al răufăcătorilor, iar cu un atribut se poate referi la o profesiune sau o ocupație denumită de acel atributGrevisse și Goosse 2007, pp. 24–25., iar termenul „jargon” îl limitează la sensul peiorativ de limbaj de neînțeles. În fine, alți lingviști consideră că argoul este un tip de jargon prin faptul că este un limbaj limitat la o categorie de inițiațiA. Jászó 2007, p. 56.Kálmán și Trón 2007, p. 38.. Sfera argoului interferează și cu aceea a altui sociolect, delimitat în unele lingvistici, în primul rând cea engleză și cea americană, cu termenul „slang”, împrumutat și de lingvistica rusă sau de cea maghiară. Este un limbaj ce aparține registrului de limbă familiar, care preia numeroase elemente din argou, și prin care se demarchează mai ales tinerii orășeni de generațiile mai în vârstă decât ei. Unii lingviști pun semnul egalității între argou și slang. Alți lingviști consideră argoul un tip specific de slang, cel al delincvenților. Argourile interferează și cu varietăți teritoriale ale limbii. De exemplu, argourile din Franța sunt limitate la această țară, argoul elevilor sau cel la studenților din Belgia este diferit de cel al acelorași categorii din Franța. De asemenea, argourile din București sunt foarte diferite de cele din Chișinău, caracterizate prin multe împrumuturi din argourile rusești..
Nou!!: Sinonim și Argou · Vezi mai mult »
Împrumut (lingvistică)
În lingvistica comparativă, lingvistica istorică și sociolingvistică, termenul împrumut denumește preluarea unor elemente lingvistice de către un idiom (limbă, dialect) de la alt idiomCrystal 2008, p. 58.
Nou!!: Sinonim și Împrumut (lingvistică) · Vezi mai mult »
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Sinonim și Caz (gramatică) · Vezi mai mult »
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Nou!!: Sinonim și Cazul genitiv · Vezi mai mult »
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Nou!!: Sinonim și Complement · Vezi mai mult »
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Nou!!: Sinonim și Compunere (lingvistică) · Vezi mai mult »
Conjunctiv
În gramatică, conjunctivul, numit și subjonctiv, este un mod verbal personal și predicativ.
Nou!!: Sinonim și Conjunctiv · Vezi mai mult »
Context (lingvistică)
Termenul context se referă la origine la textul scris.
Nou!!: Sinonim și Context (lingvistică) · Vezi mai mult »
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Nou!!: Sinonim și Cuvânt · Vezi mai mult »
Cuvânt gramatical
În lingvistică, un cuvânt gramatical sau funcțional este un cuvânt ce îndeplinește în limbă o funcție exclusiv sau preponderent gramaticală, opunându-se prin aceasta cuvântului cu sens lexical (conținut noțional) deplinCrystal 2008, p. 203.
Nou!!: Sinonim și Cuvânt gramatical · Vezi mai mult »
Cuvânt telescopat
Tipuri de furculinguri În lingvistică, prin cuvânt telescopat se înțelege în general un cuvânt nou format prin combinarea a două cuvinte existente, astfel încât cel puțin unul din ele este trunchiat.
Nou!!: Sinonim și Cuvânt telescopat · Vezi mai mult »
Denotație și conotație
În semantică, denotația și conotația sunt două noțiuni contrare referitoare la sensul unui element de limbă, în special o unitate lexicală, vorbindu-se despre sens denotativ și sens conotativ.
Nou!!: Sinonim și Denotație și conotație · Vezi mai mult »
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Nou!!: Sinonim și Derivare (lingvistică) · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Sinonim și Desinență · Vezi mai mult »
Dialect
În lingvistică, termenul dialect (Iarțeva 1990, articolul „dialect”.Crystal 2008, pp. 142–143.. Acest înțeles dat termenului este propriu mai ales lingvisticii americaneBidu-Vrănceanu 1997, p. 162.. În alte lingvistici, cum sunt cea românească, cea franceză, cea germană sau cea maghiară, în mod curent, prin dialect se înțelege o varietate regională a limbiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 307.Dubois 2002, pp. 143–144.Kálmán și Trón 2007, p. 34–35.. Pentru celelalte tipuri de varietăți, autorii care limitează termenul la sensul regional folosesc termenul „sociolect”, relativ recent introdus de sociolingvistică. Se mai întâlnește și sintagma „dialect istoric” sau „dialect temporal”, folosită pentru o limbă într-o anumită perioadă a istoriei sale, ex. „engleza elisabetană”, engleza britanică a secolului al XVII-lea” etc.. În acest articol dialectul se tratează ca varietate regională.
Nou!!: Sinonim și Dialect · Vezi mai mult »
Diminutiv
În semantică și în pragmatică, termenul diminutiv (cf. diminutif, deminutivus Bidu-Vrănceanu 1997, p. 170.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 315.Crystal 2008, p. 145.Dubois 2002, p. 148.. Diminutivul rămâne aceeași parte de vorbire ca și cuvântul bază. Părțile de vorbire în care se formează diminutive și ponderea lor în acestea depinde de limba dată. De exemplu, în limba română se formează de la substantive, adjective și, foarte rar, de la adverbe și pronume, dar în limbi precum BCMSBarić 1997, p. 225 (gramatică croată)., maghiaraSzende și Kassai 2007, p. 337. sau, în mai mică măsură, francezaGrevisse și Goosse 2007, p. 180., se formează și de la verbe. De asemenea, unele limbi sunt mai bogate în diminutive decât altele, de pildă româna și alte limbi romanice decât francezaGrevisse și Goosse 2007, p. 171–172.. Frecvența diminutivelor depinde și de varietatea de limbă. Ele sunt mai frecvente în registrele popular și familiar, sau în limbajul adulților folosit cu copiii mici, decât în alte varietăți.
Nou!!: Sinonim și Diminutiv · Vezi mai mult »
Element chimic
Tabelul periodic al elementelor chimice Prin noțiunea de element chimic se înțelege o specie de atomi identici, adică de atomi având același număr de protoni în nucleul atomului, respectiv un număr identic de electroni în învelișul electronic al atomului.
Nou!!: Sinonim și Element chimic · Vezi mai mult »
Element predicativ suplimentar
În sintaxa tradițională a limbii române, termenul „element predicativ suplimentar” (EPS) denumește o parte secundară de propoziție considerată cu dublă subordonare, față de un verb sau față de o interjecție predicativă, pe de o parte, și față de un substantiv sau pronume cu diverse funcții, pe de altă parte.
Nou!!: Sinonim și Element predicativ suplimentar · Vezi mai mult »
Fabaceae
bob, denumirea latină a căruia ''faba'' stă la baza denumirii familiei ''Delonix regia'' Salcâm în floare Familia Fabaceae (numită și a leguminoaselor - Leguminosae sau Papilionaceae) este cea mai importantă familie din cadrul Ordinului Fabales.
Nou!!: Sinonim și Fabaceae · Vezi mai mult »
Familie (biologie)
În clasificarea științifică biologică o familie (în, plural familiae) este un o unitate sistematică și un rang taxonomic situată între ordin și gen, sau opțional între suprafamilie și subfamilie.
Nou!!: Sinonim și Familie (biologie) · Vezi mai mult »
Formare de cuvinte
În lingvistică, sintagma „formare de cuvinte” denumește principalul mijloc intern de îmbogățire a lexicului limbii, un ansamblu de procedee de creare a unor unități lexicale noi, pe baza unui material lingvistic preexistent în aceastaBidu-Vrănceanu 1997, p. 207–208.
Nou!!: Sinonim și Formare de cuvinte · Vezi mai mult »
Gen (biologie)
Genul, în biologie, este o treaptă de clasificare (categorie) taxonomică, superioară subgenului și inferioară subfamiliei, ce cuprinde mai multe specii, care au caracteristici esențiale comune.
Nou!!: Sinonim și Gen (biologie) · Vezi mai mult »
Gerunziu
În structura morfologică a unor limbi, gerunziul este o formă verbală nepersonală inclusă de tradiția unor gramatici, cum este cea română sau cea franceză, printre moduriBidu-Vrănceanu et al., p. 220.
Nou!!: Sinonim și Gerunziu · Vezi mai mult »
Grad de comparație
În gramatică, gradul de comparație este o categorie gramaticală specifică adjectivului și adverbului.
Nou!!: Sinonim și Grad de comparație · Vezi mai mult »
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Nou!!: Sinonim și Gramatică · Vezi mai mult »
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Nou!!: Sinonim și Indicativ · Vezi mai mult »
Infinitiv
În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.
Nou!!: Sinonim și Infinitiv · Vezi mai mult »
Lexic
Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.
Nou!!: Sinonim și Lexic · Vezi mai mult »
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Nou!!: Sinonim și Limba franceză · Vezi mai mult »
Limba greacă
Greaca (Ελληνικά, citit simplificat /elini'ka/) este o limbă indo-europeană, vorbită în Grecia începând cel puțin cu secolul XVII î.Hr..
Nou!!: Sinonim și Limba greacă · Vezi mai mult »
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Nou!!: Sinonim și Limba latină · Vezi mai mult »
Limba protogermanică
Limba protogermanică (sau german(ic)a comună) este limba ce reprezintă strămoșul comun ipotetic (protolimba tuturor limbilor germanice, printre care se numără și engleza modernă, olandeza și germana. Limba protogermanică nu este confirmată în mod direct prin intermediul unui text, ci a fost construită cu ajutorul unor metode comparative. A fost observată și în cadrul câtorva inscripții runice din Scandinavia, datând din cca. 200 î. Hr., despre care se crede că reprezintă o etapă de tranziție spre limba protonordică. Se crede că unele cuvinte moștenite de la germanica timpurie care există în limbile vecine ne-germanice au fost preluate din protogermanică. Un exemplu se găsește în limbile finlandeză și în estonă, unde kuningas („rege”), este similar cu *kuningaz, cuvântul reconstruit din protogermanică.
Nou!!: Sinonim și Limba protogermanică · Vezi mai mult »
Limba protoslavă
Limba protoslavă sau slava comună este limba din care s-au desprins toate celelalte limbi slave ulterioare.
Nou!!: Sinonim și Limba protoslavă · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Sinonim și Limba română · Vezi mai mult »
Limbă (dezambiguizare)
Termenul limbă se poate referi la.
Nou!!: Sinonim și Limbă (dezambiguizare) · Vezi mai mult »
Limbă standard
În sociolingvistică, limba standard este o varietate a unei limbi elaborată prin activități conștiente de normare, cu scopul de a servi drept mijloc de comunicare comun utilizatorilor acelei limbi, care folosesc eventual și alte varietăți ale acesteiaDubois 2002, pp. 440–441.
Nou!!: Sinonim și Limbă standard · Vezi mai mult »
Limbi slave
Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei.
Nou!!: Sinonim și Limbi slave · Vezi mai mult »
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Nou!!: Sinonim și Lingvistică · Vezi mai mult »
Literatură
Literatura (sau beletristica) este arta compozițiilor scrise.
Nou!!: Sinonim și Literatură · Vezi mai mult »
Locuțiune
Locuțiunea este, în gramatică și în lexicologie, un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă, din punct de vedere gramatical, ca o singură parte de vorbire.
Nou!!: Sinonim și Locuțiune · Vezi mai mult »
Logică
Prin logică (din greaca veche λογική, logike) se înțelege folosirea rațiunii în realizarea anumitor activități.
Nou!!: Sinonim și Logică · Vezi mai mult »
Mioara Avram
Mioara Avram (n. 4 februarie 1932, Tulcea, d. 12 iulie 2004, București) a fost o lingvistă română.
Nou!!: Sinonim și Mioara Avram · Vezi mai mult »
Negație (gramatică)
În lingvistică, negația este o operație prin care se contrazice înțelesul total sau parțial al unei propozițiiCrystal 2008, p. 323.
Nou!!: Sinonim și Negație (gramatică) · Vezi mai mult »
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Sinonim și Parte de vorbire · Vezi mai mult »
Participiu
În gramatica tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale.
Nou!!: Sinonim și Participiu · Vezi mai mult »
Peiorativ
Peiorativ este un adjectiv calificativ, care se referă la cuvinte, expresii, afirmații etc.
Nou!!: Sinonim și Peiorativ · Vezi mai mult »
Pennsylvania
Pennsylvania, conform numelui oficial Commonwealth of Pennsylvania, în română Statul asociat Pennsylvania (pronunție), este un stat situat în nord-estul Statelor Unite ale Americii.
Nou!!: Sinonim și Pennsylvania · Vezi mai mult »
Polisemie
În semantică, polisemia sau polisemantismul este, conform definiției celei mai frecvente, însușirea unui cuvânt de a avea mai multe sensuriCrystal 2008, pp. 373–374.
Nou!!: Sinonim și Polisemie · Vezi mai mult »
Pragmatică
Pragmatica este o ramură a lingvisticii, care analizează relația dintre semne și interpretarea lor.
Nou!!: Sinonim și Pragmatică · Vezi mai mult »
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Nou!!: Sinonim și Predicat · Vezi mai mult »
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Nou!!: Sinonim și Prepoziție · Vezi mai mult »
Prezent (gramatică)
În gramatică, termenul „prezent” denumește în sens general o valoare temporală de bază, cea care exprimă caracterul actual al unei acțiuni, opunându-se altor două valori temporale fundamentale, trecutul și viitorul.
Nou!!: Sinonim și Prezent (gramatică) · Vezi mai mult »
Propoziție
O propoziție este o succesiune de cuvinte dintr-o limbă oarecare, vie sau moartă, care conține o idee mai mult sau mai puțin completă, formulată conform regulilor gramaticale ale limbii respective.
Nou!!: Sinonim și Propoziție · Vezi mai mult »
Propoziție atributivă
În sintaxa frazei, propoziția atributivă este o propoziție subordonată unei entități lingvistice numite antecedent, pe care o reia.
Nou!!: Sinonim și Propoziție atributivă · Vezi mai mult »
Propoziție completivă directă
Propoziția completivă directă este o propoziție subordonată, având la nivel de frază rolul complementului direct pe lângă propoziția regentă.
Nou!!: Sinonim și Propoziție completivă directă · Vezi mai mult »
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Nou!!: Sinonim și Propoziție gramaticală · Vezi mai mult »
Registru de limbă
În sociolingvistică, termenul „registru de limbă” denumește un tip de varietate a limbii pentru care se întâlnesc tratări diferite și totodată alți termeni pentru a-l denumi, în funcție de școala lingvistică sau de lingvistBidu-Vrănceanu 1997, p. 407.
Nou!!: Sinonim și Registru de limbă · Vezi mai mult »
Semantică
Semantica (din limba greacă: σημαντικός, semantikós.
Nou!!: Sinonim și Semantică · Vezi mai mult »
Sinonim (biologie)
În nomenclatura științifică, un sinonim este un nume științific care se aplică unei vietăți care (la momentul actual) folosește un nume științific diferit, deși zoologii folosesc termenul oarecum diferit.
Nou!!: Sinonim și Sinonim (biologie) · Vezi mai mult »
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Nou!!: Sinonim și Sintagmă · Vezi mai mult »
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Nou!!: Sinonim și Sintaxă · Vezi mai mult »
Sodiu
Sodiu Sodiul (câteodată denumit și natriu) este un element chimic cu simbolul Na și numărul atomic 11.
Nou!!: Sinonim și Sodiu · Vezi mai mult »
Stilistică
Stilistica este o ramură a lingvisticii care studiază stilul exprimării verbale din opere scrise, mai ales cel al operelor literare.
Nou!!: Sinonim și Stilistică · Vezi mai mult »
Structuralism
Structuralismul este o orientare teoretică și metodologică interdisciplinară care studiază structura, funcțiile și sistemele de relații ce caracterizează obiectele și procesele în științele contemporane, punând în prim plan totalitatea în raport cu individul și sincronicitatea faptelor în raport cu evoluția.
Nou!!: Sinonim și Structuralism · Vezi mai mult »
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Sinonim și Subiect (gramatică) · Vezi mai mult »
Supin
În gramatica unor limbi, termenul „supin” (din latinescul supinum) denumește o formă verbală numită în unele gramatici „mod nepersonal și nepredicativ”Avram 1997, pp. 216–217.
Nou!!: Sinonim și Supin · Vezi mai mult »
Varietate (lingvistică)
În lingvistică, o varietate este o ramificație a unei limbi, care constituie un sistem lingvistic specific și unitar, folosit de o categorie de vorbitori delimitată după anumite criterii extralingvistice.
Nou!!: Sinonim și Varietate (lingvistică) · Vezi mai mult »
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Nou!!: Sinonim și Verb · Vezi mai mult »
Verb auxiliar
În gramatică, un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc auxilium „ajutor”) este un verb care la origine are sens lexical, dar în anumite contexte devine cuvânt gramatical, pierzându-și acest sens, și îndeplinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens lexical, categorii gramaticale ale acestuia, precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana.
Nou!!: Sinonim și Verb auxiliar · Vezi mai mult »
Viitor (gramatică)
În gramatică, termenul „viitor” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.
Nou!!: Sinonim și Viitor (gramatică) · Vezi mai mult »
