acces mai rapid decât browser-ul!
79 relaţii: Afix, Ambiguitate (lingvistică), Comandă (informatică), Concordanța timpurilor, Conjunctiv, Context (lingvistică), Contragere, Cuvânt propoziție, Cuvintele funcționale în limba maghiară, Deixis, Desinență, Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză, Elipsă (lingvistică), Expletiv, Flexiune, Fonem, Fonologia limbii maghiare, Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze, Forme verbale temporale în limba română, Fraza în limba maghiară, Gerunziu, Glosar de lingvistică, Glosar de termeni filozofici, Graiul oltenesc, Gramatica limbii esperanto, Indicativ, Infinitiv, Intelectual, Interjecție, Inversiune, Kotava, Lexicul limbii franceze, Limba aromână, Limba croată, Limba franceză, Limba galică, Limba greacă veche, Limba istroromână, Limba japoneză, Limba maghiară, Limba meglenoromână, Limba poloneză, Limba română, Limba sârbă, Limba suedeză, Limba ucraineană, Mod (gramatică), Modalitate (lingvistică), Morfologie (lingvistică), Ortografie, ..., Paradigmă (lingvistică), Particulă modală, Pereche minimală, Persoană (gramatică), Predicat, Prelegeri de filozofie a istoriei, Prezent (gramatică), Proces (lingvistică), Pronume, Pronume reflexiv, Propoziția în limba maghiară, Propoziție, Propoziție atributivă, Propoziție gramaticală, Propoziție interogativă, Schimbări fonetice în limba arabă, Sintaxa limbii franceze, Subiect (gramatică), Teoria relevanței, Timp (gramatică), Unitate frazeologică, Verb, Verb defectiv, Verb impersonal, Verbe în limba spaniolă, Verbul în limba franceză, Verbul în limba maghiară, Viitor (gramatică), Vorbire directă și vorbire indirectă. Extinde indicele (29 Mai Mult) »
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Nou!!: Imperativ și Afix · Vezi mai mult »
Ambiguitate (lingvistică)
În semantică, termenul ambiguitate denumește proprietatea eventuală a unor cuvinte, forme gramaticale, construcții sintactice (sintagme, propoziții sau fraze) de a avea două sau mai multe înțelesuri.
Nou!!: Imperativ și Ambiguitate (lingvistică) · Vezi mai mult »
Comandă (informatică)
În informatică, o comandă este o directivă către un program de calculator pentru a efectua o sarcină specifică.
Nou!!: Imperativ și Comandă (informatică) · Vezi mai mult »
Concordanța timpurilor
În sintaxă, termenii tradiționali concordanța timpurilor sau corespondența timpurilor se referă la regulile care determină la ce timpuri pot sta predicatele în frază, în condițiile raportului în care se află.
Nou!!: Imperativ și Concordanța timpurilor · Vezi mai mult »
Conjunctiv
În gramatică, conjunctivul, numit și subjonctiv, este un mod verbal personal și predicativ.
Nou!!: Imperativ și Conjunctiv · Vezi mai mult »
Context (lingvistică)
Termenul context se referă la origine la textul scris.
Nou!!: Imperativ și Context (lingvistică) · Vezi mai mult »
Contragere
În lingvistică, contragerea este, în sens larg, reducerea cantitativă a unor entități precum cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții sau fraze.
Nou!!: Imperativ și Contragere · Vezi mai mult »
Cuvânt propoziție
Cuvântul propoziție este un cuvânt care poate constitui singur un enunț, îndeplinind din punct de vedere semantic rolul unei propozițiiDubois 2002, p. 313.
Nou!!: Imperativ și Cuvânt propoziție · Vezi mai mult »
Cuvintele funcționale în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă cu cuvintele funcționale sau gramaticale, adică acele cuvinte al căror rol gramatical este preponderent față de rolul semantic, tratând clasificarea și funcțiile lor, precum și sufixele pe care le pot primi unele dintre ele.
Nou!!: Imperativ și Cuvintele funcționale în limba maghiară · Vezi mai mult »
Deixis
În lingvistică, termenul deixis (din cuvântul grecesc vechi δεῖξις (deixis) „arătare”) a fost adoptat din logica formală.
Nou!!: Imperativ și Deixis · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Imperativ și Desinență · Vezi mai mult »
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză
Acest articol prezintă succint determinanții abstracți (articolul hotărât, articolul nehotărât, articolul partitiv, numeralul ca determinant și adjectivele pronominale), precum și părțile de vorbire nominale ale limbii franceze: substantivul, adjectivul calificativ, numeralul nedeterminant și pronumele (personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ și nehotărât).
Nou!!: Imperativ și Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză · Vezi mai mult »
Elipsă (lingvistică)
În lingvistică și în retorică, termenul elipsă (Grevisse și Goosse 2007, p. 226-228., dar în numeroase cazuri nu provoacă incorectitudine. Aceasta este definiția cea mai largă a elipsei, folosită în lingvistică. Din punctul de vedere al modului de înțelegere a ceea ce este omis prin elipsă, în lingvistică există de asemenea o interpretare în sens larg, considerându-se că este vorba de elipsă în următoarele cazuri.
Nou!!: Imperativ și Elipsă (lingvistică) · Vezi mai mult »
Expletiv
În gramatică, adjectivul „expletiv”, uneori folosit substantivat, se referă la un element de limbă (cel puțin în unele limbi, un cuvânt) care este lipsit de sens gramatical, fiind inutil din punct de vedere logic într-o anumită construcție sintactică, deși în altele are un asemenea sens.
Nou!!: Imperativ și Expletiv · Vezi mai mult »
Flexiune
Flexiunea cuvântului „pisică” în limba spaniolă:'''gat-''' – radical;'''-o''' – sufix specific masculinului;'''-a''' – sufix specific femininului;'''-s''' – sufix de plural În gramatică, flexiunea (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 202–203.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 566.Crystal 2008, p. 243.Dubois 2002, p. 204.Eifring și Theil, 2005, cap. 2, p. 27–31.. Dincolo de această definiție generală, la diverși autori se găsesc viziuni diferite despre flexiune. După unii autori, flexiune este numai procedeul care schimbă forma cuvântului prin afixe care fac corp comun cu baza la care se adaugă. Alți autori consideră flexiune și folosirea unor cuvinte gramaticale nealipite la bază, precum articole, verbe auxiliare, prepoziții etc., în care văd afixe mobile. În această viziune ar exista o flexiune sintetică (prin afixe alipite la bază), o flexiune analitică (prin afixe mobile) și o flexiune mixtă, concomitent sintetică și analitică. Flexiunea se deosebește de altă operație care constă în adăugarea de afixe, anume derivarea, prin faptul că acesta este un procedeu de formare de cuvinte noi. În acest articol se tratează ca afixe gramaticale numai morfemele care intră în compoziția cuvântului, iar ca flexiune numai folosirea acestora.
Nou!!: Imperativ și Flexiune · Vezi mai mult »
Fonem
În fonologie, fonemul este cel mai mic segment sonor care distinge sensuri lexicale sau gramaticale în fluxul vorbirii, adică are funcție lingvistică.
Nou!!: Imperativ și Fonem · Vezi mai mult »
Fonologia limbii maghiare
Acest articol tratează sistemul fonemic al limbii maghiare standard, corespondența dintre scriere și pronunțare, schimbările fonetice redate în scris și cele neredate în scris care au loc la contactul dintre două consoane, precum și caracteristicile accentuării și ale intonației în limba maghiară.
Nou!!: Imperativ și Fonologia limbii maghiare · Vezi mai mult »
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze
Acest articol tratează despre sistemul fonologic, fenomenele fonetice și prozodia limbii franceze standard.
Nou!!: Imperativ și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Vezi mai mult »
Forme verbale temporale în limba română
Limba română are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara.
Nou!!: Imperativ și Forme verbale temporale în limba română · Vezi mai mult »
Fraza în limba maghiară
Acest articol se limitează la sintaxa frazei în limba maghiară, tratând tipurile de propoziții coordonate și de propoziții subordonate, cuvintele care le introduc, modurile verbale la care sunt predicatele subordonatelor, precum și particularitățile de contrucție pe care le prezintă frazele cu subordonate, în viziunea gramaticii tradiționale.
Nou!!: Imperativ și Fraza în limba maghiară · Vezi mai mult »
Gerunziu
În structura morfologică a unor limbi, gerunziul este o formă verbală nepersonală inclusă de tradiția unor gramatici, cum este cea română sau cea franceză, printre moduriBidu-Vrănceanu et al., p. 220.
Nou!!: Imperativ și Gerunziu · Vezi mai mult »
Glosar de lingvistică
Acesta este un glosar de termeni utilizați în lingvistică.
Nou!!: Imperativ și Glosar de lingvistică · Vezi mai mult »
Glosar de termeni filozofici
Acesta este un glosar de termeni din domeniul filozofiei și logicii.
Nou!!: Imperativ și Glosar de termeni filozofici · Vezi mai mult »
Graiul oltenesc
Harta graiurilor dacoromâne Graiul oltenesc face parte din grupul de sud al varietăților regionale ale limbii române.
Nou!!: Imperativ și Graiul oltenesc · Vezi mai mult »
Gramatica limbii esperanto
Acest articol descrie gramatica limbii esperanto.
Nou!!: Imperativ și Gramatica limbii esperanto · Vezi mai mult »
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Nou!!: Imperativ și Indicativ · Vezi mai mult »
Infinitiv
În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.
Nou!!: Imperativ și Infinitiv · Vezi mai mult »
Intelectual
Un intelectual este o persoană care se angajează în gândire critică, cercetare și autoreflecție pentru a avansa discuțiile despre subiectele academice.
Nou!!: Imperativ și Intelectual · Vezi mai mult »
Interjecție
În gramatica tradițională, interjecția este o parte de vorbire neflexibilă folosită de obicei exclamativ, care exprimă o senzație, un sentiment, o stare fizică sau sufletească, o manifestare de voință, un îndemn, o chemare etc.
Nou!!: Imperativ și Interjecție · Vezi mai mult »
Inversiune
În lingvistică, inversiunea sau anastrofa (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 260–261.Dragomirescu 2008, articolul.Iarțeva 1990, articolul „inversiune”.Dubois 2002, pp. 357–358.Bussmann 1998, p. 593.Crystal 2008, p. 254.. Topica obișnuită caracterizează propoziția izolată (neintegrată într-o frază sau într-un context mai larg), completă ca structură (având cel puțin predicat), enunțiativă (nu interogativă, nu imperativă) ca scop al comunicării și pozitivă (nu negativă), precum și sintagma, propoziția și fraza în care nu se reliefează nicio componentă, nu se exprimă afectivitate (de exemplu, propoziția nu este exclamativă) și nu se urmărește niciun scop stilisticWyler 2019,.. Inversiunea este unul din procedeele prin care vorbitorul schimbă una sau mai mult de una dintre aceste caracteristici, pentru a-și integra propoziția într-un context tematizând sau rematizând una din părțile ei, pentru a cere o informație, pentru a da un ordin, pentru a nega un fapt, pentru a reliefa ceea ce este important pentru el, pentru a exprima un sentiment, pentru a obține un efect stilistic etc. Prin una și aceeași inversiune se pot realiza mai multe din aceste scopuri. Reliefarea unei componente, exprimarea afectivității și urmărirea unui scop stilistic fac din inversiune un procedeu retoric, folosit mai ales de literați. În afară de aceste motive, poeții pot practica inversiunea și numai din necesitățile versificațieiSzathmári 2008, articolul Inverzió..
Nou!!: Imperativ și Inversiune · Vezi mai mult »
Kotava
Kotava este o limbă auxiliară internațională (LAI) propusă, care se concentrează în special pe principiul neutralității culturale.
Nou!!: Imperativ și Kotava · Vezi mai mult »
Lexicul limbii franceze
Lexicul limbii franceze se caracterizează în principal prin preponderența cuvintelor de origine latină, fie moștenite, fie împrumutate după constituirea limbii.
Nou!!: Imperativ și Lexicul limbii franceze · Vezi mai mult »
Limba aromână
Istroromână Limba aromână (în aromână: Limba armãneascã, limba armãnã), vorbită de aromâni, face parte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice răsăritene, alături de dacoromână, meglenoromână și istroromână.
Nou!!: Imperativ și Limba aromână · Vezi mai mult »
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Nou!!: Imperativ și Limba croată · Vezi mai mult »
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Nou!!: Imperativ și Limba franceză · Vezi mai mult »
Limba galică
Limba galică este o limbă celtică dispărută, care era vorbită de către gali, poporul care locuia regiunea cunoscută ca Galia din Epoca Fierului până în perioadă romană.
Nou!!: Imperativ și Limba galică · Vezi mai mult »
Limba greacă veche
Limba greacă veche (numită și limba greacă antică sau elină) este a doua etapă a limbii grecești (după limba proto-greacă și dialectul micenian) și cuprinde două perioade ale istoriei grecești: arhaică (secolele IX-VI î.Hr.) și clasică (secolele V-IV).
Nou!!: Imperativ și Limba greacă veche · Vezi mai mult »
Limba istroromână
Răspândirea românilor. Istroromânii sunt ramura localizată cel mai la vest. Istroromâna este, după unii lingviști, o limbă distinctă aparținând subgrupului de est al limbilor romanice, vorbită de istroromâni.
Nou!!: Imperativ și Limba istroromână · Vezi mai mult »
Limba japoneză
Japoneza sau nipona, este principala limbă vorbită și scrisă în Japonia.
Nou!!: Imperativ și Limba japoneză · Vezi mai mult »
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Nou!!: Imperativ și Limba maghiară · Vezi mai mult »
Limba meglenoromână
Limba meglenoromână Sat aromânesc Meglenoromâna este un idiom vorbit de o populație numită în mediul academic „meglenoromâni”.
Nou!!: Imperativ și Limba meglenoromână · Vezi mai mult »
Limba poloneză
Limba poloneză (sau polonă; polszczyzna, język polski) este o limbă slavă de vest, vorbită de aproximativ 42,5 milioane de persoane în întreaga lume, în principal în Polonia.
Nou!!: Imperativ și Limba poloneză · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Imperativ și Limba română · Vezi mai mult »
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Nou!!: Imperativ și Limba sârbă · Vezi mai mult »
Limba suedeză
Limba suedeză este o limbă din familia limbilor germanice de nord sau scandinave, vorbită în majoritate de către aproximativ 9 milioane de oameni în Suedia și alte zone din Finlanda, unde are același statut legal cu limba finlandeză.
Nou!!: Imperativ și Limba suedeză · Vezi mai mult »
Limba ucraineană
Limba ucraineană (în ucraineană украї́нська мо́ва ukrajinska mova) este o limbă indoeuropeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de est, din care mai fac parte limba rusă și limba belarusă.
Nou!!: Imperativ și Limba ucraineană · Vezi mai mult »
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Nou!!: Imperativ și Mod (gramatică) · Vezi mai mult »
Modalitate (lingvistică)
În semantică, modalitatea este o categorie care exprimă atitudinea vorbitorului față de cele exprimate în propozițieBussmann 1998, p. 754.
Nou!!: Imperativ și Modalitate (lingvistică) · Vezi mai mult »
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Nou!!: Imperativ și Morfologie (lingvistică) · Vezi mai mult »
Ortografie
În lingvistică, termenul ortografie (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 343.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, pp. 845–846.Dubois 2002, pp. 337–338.Kálmán și Trón 2007, p. 13.. Ortografia, ca și varietatea standard a limbii în general, este o creație conștientăNádasdy 2006, pp. 668–673., la început a diverși cărturari, apoi a unor lingviști, fiind un fapt nu numai lingvistic, ci și social și culturalBarić 1997, pp.65–66.. Ea răspunde cerinței firești a colectivității lingvistice de a avea repere comune standardizate în scrierea limbii, fixate în lucrări de specialitate (îndreptare, dicționare, manuale etc.). Se bazează pe realitatea limbii, dar și pe diverși factori extralingvistici: istorici, religioși, politici etc.. Ortografia tinde să creeze norme cât mai unitare, dar nu o poate face conform unui singur principiu, ci este nevoită să aplice mai multe, care sunt contradictorii. De aceea, normele ei nu corespund în întregime limbii vorbite în mod real, ci sunt convenționale. Totodată, limba fiind în continuă evoluție, ortografia rămâne mereu în urma ei. Aceasta se observă mai ales în limbile cu o tradiție a culturii scrise relativ veche, precum franceza, engleza, irlandeza, tibetana, germana, greaca etc. După unii lingviști, din cauza caracteristicilor sale, spre deosebire de lingvistică, ortografia nu poate fi considerată științifică, deoarece nu se ocupă cu ceea ce există, ca știința, ci cu ceea ce creatorii ei consideră că ar trebui să fie.
Nou!!: Imperativ și Ortografie · Vezi mai mult »
Paradigmă (lingvistică)
În lingvistica tradițională, o paradigmă este un ansamblu de forme pe care le ia un morfem lexical combinat cu afixele pe care le poate primi.
Nou!!: Imperativ și Paradigmă (lingvistică) · Vezi mai mult »
Particulă modală
În lingvistică, particula modală este o specie de particulă cu funcția principală de a indica atitudinea afectivă, volitivă sau de evaluare a vorbitorului (funcție modală).
Nou!!: Imperativ și Particulă modală · Vezi mai mult »
Pereche minimală
În fonologie, termenul pereche minimală desemnează două elemente aflate în opoziție din punct de vedere fonologic.
Nou!!: Imperativ și Pereche minimală · Vezi mai mult »
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Nou!!: Imperativ și Persoană (gramatică) · Vezi mai mult »
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Nou!!: Imperativ și Predicat · Vezi mai mult »
Prelegeri de filozofie a istoriei
Prelegeri de filozofie a istoriei (ger. Vorlesungen über die Geschichte der Philosophie) este o lucrare de filozofie importantă a lui Wilhelm Friedrich Hegel publicată în 1837.
Nou!!: Imperativ și Prelegeri de filozofie a istoriei · Vezi mai mult »
Prezent (gramatică)
În gramatică, termenul „prezent” denumește în sens general o valoare temporală de bază, cea care exprimă caracterul actual al unei acțiuni, opunându-se altor două valori temporale fundamentale, trecutul și viitorul.
Nou!!: Imperativ și Prezent (gramatică) · Vezi mai mult »
Proces (lingvistică)
În lingvistică, noțiunea de proces ține de semantica verbului.
Nou!!: Imperativ și Proces (lingvistică) · Vezi mai mult »
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.
Nou!!: Imperativ și Pronume · Vezi mai mult »
Pronume reflexiv
În gramatică, pronumele reflexiv este un pronume care se referă la agentul unei acțiuni, acesta fiind de obicei subiectul unui verb, iar pronumele – complementul acestuiaAvram 1997, pp. 167–168.
Nou!!: Imperativ și Pronume reflexiv · Vezi mai mult »
Propoziția în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a sintaxei limbii maghiare care tratează, în viziunea gramaticii tradiționale, tipurile de propoziții, părțile de propoziție, chestiunile legate de acordul dintre acestea și topica în propoziție.
Nou!!: Imperativ și Propoziția în limba maghiară · Vezi mai mult »
Propoziție
O propoziție este o succesiune de cuvinte dintr-o limbă oarecare, vie sau moartă, care conține o idee mai mult sau mai puțin completă, formulată conform regulilor gramaticale ale limbii respective.
Nou!!: Imperativ și Propoziție · Vezi mai mult »
Propoziție atributivă
În sintaxa frazei, propoziția atributivă este o propoziție subordonată unei entități lingvistice numite antecedent, pe care o reia.
Nou!!: Imperativ și Propoziție atributivă · Vezi mai mult »
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Nou!!: Imperativ și Propoziție gramaticală · Vezi mai mult »
Propoziție interogativă
În gramatică, propoziția interogativă este un tip de propoziție stabilit după scopul comunicării ca una care cere o informație, în contrast cu alte două tipuri de propoziție după acest criteriu, propoziția enunțiativă (asertivă sau declarativă), care dă o informație, și propoziția imperativă, care cere sau interzice să se facă cevaBidu-Vrănceanu 1997, pp. 256–257.
Nou!!: Imperativ și Propoziție interogativă · Vezi mai mult »
Schimbări fonetice în limba arabă
În lingvistică se disting două tipuri principale de schimbări fonetice: schimbări necondiționate (necombinatorii) și schimbări condiționate (combinatorii).
Nou!!: Imperativ și Schimbări fonetice în limba arabă · Vezi mai mult »
Sintaxa limbii franceze
Acest articol prezintă succint sintaxa limbii franceze, punând accentul pe specificitățile structurii propoziției și frazei franceze în raport cu cea din limba română.
Nou!!: Imperativ și Sintaxa limbii franceze · Vezi mai mult »
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Imperativ și Subiect (gramatică) · Vezi mai mult »
Teoria relevanței
Dan Sperber, cel care a dezvoltat teoria relevanței împreună cu Deirdre Wilson Teoria relevanței reprezintă un cadru pentru înțelegerea interpretării enunțurilor.
Nou!!: Imperativ și Teoria relevanței · Vezi mai mult »
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Nou!!: Imperativ și Timp (gramatică) · Vezi mai mult »
Unitate frazeologică
În frazeologie, o unitate frazeologică, un frazem sau un frazeologism este o îmbinare mai mult sau mai puțin fixă de cuvinte, care se opune prin această caracteristică îmbinării libere de cuvinte.
Nou!!: Imperativ și Unitate frazeologică · Vezi mai mult »
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Nou!!: Imperativ și Verb · Vezi mai mult »
Verb defectiv
În gramatică, se numesc defective verbele care nu au paradigma de conjugare completă.
Nou!!: Imperativ și Verb defectiv · Vezi mai mult »
Verb impersonal
În gramatică, un verb impersonal este un verb ce exprimă un proces care nu are subiect agent, cum ar fi o persoană sau alt subiect gramatical concretConstantinescu-Dobridor 1998, articolul, partea ~ impersonál.
Nou!!: Imperativ și Verb impersonal · Vezi mai mult »
Verbe în limba spaniolă
Verbe sunt una dintre cele mai complexe domenii ale gramaticii limbii spaniole.
Nou!!: Imperativ și Verbe în limba spaniolă · Vezi mai mult »
Verbul în limba franceză
Acest articol tratează sistemul verbului în limba franceză, prezentând conjugarea și principalele funcții sintactice ale formelor temporale folosite în limba vorbită contemporană.
Nou!!: Imperativ și Verbul în limba franceză · Vezi mai mult »
Verbul în limba maghiară
Acest articol se limitează la partea din morfologia limbii maghiare referitoare la verb, tratând în viziunea gramaticii tradiționale morfemele care exprimă diatezele, modurile, formele nominale și timpurile verbale, precum și valorile acestora.
Nou!!: Imperativ și Verbul în limba maghiară · Vezi mai mult »
Viitor (gramatică)
În gramatică, termenul „viitor” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.
Nou!!: Imperativ și Viitor (gramatică) · Vezi mai mult »
Vorbire directă și vorbire indirectă
Vorbirea directă și vorbirea indirectă sau stilul direct și cel indirect, ori discursul direct și cel indirect sunt două procedee fundamentale de redare a spuselor cuiva, acesta fiind vorbitorul însuși sau altă persoană.
Nou!!: Imperativ și Vorbire directă și vorbire indirectă · Vezi mai mult »
