acces mai rapid decât browser-ul!Similarități între Adjectiv și Pronume
Adjectiv și Pronume au 46 lucruri în comun (în Uniunpedie): Acord (gramatică), Adjectiv posesiv, Adjectiv pronominal, Adverb, Afix, Angela Bidu-Vrănceanu, Atribut, Categorie gramaticală, Caz (gramatică), Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul nominativ, Complement, Complement indirect, Cuvânt, Diasistemul slav de centru-sud, Gen gramatical, Gramatică, Limba bosniacă, Limba croată, Limba engleză, Limba franceză, Limba latină, Limba maghiară, Limba muntenegreană, Limba română, Limba sârbă, Limbă (comunicare), Limbă aglutinantă, ..., Limbă flexionară, Mioara Avram, Morfologie (lingvistică), Număr (gramatică), Nume predicativ, Parte de vorbire, Prepoziție, Pronume de întărire, Pronume interogativ, Pronume negativ, Pronume posesiv, Pronume relativ, Recțiune, Sintaxă, Substantiv, Verb. Extinde indicele (16 Mai Mult) »
Acord (gramatică)
În gramatică, acordul este manifestarea relației sintactice dintre două (sau mai multe) cuvinte prin modificări morfologice ale unuia din cuvintele implicate.
Acord (gramatică) și Adjectiv · Acord (gramatică) și Pronume ·
Adjectiv posesiv
Adjectivul posesiv este un adjectiv pronominal care determină un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv.
Adjectiv și Adjectiv posesiv · Adjectiv posesiv și Pronume ·
Adjectiv pronominal
În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.
Adjectiv și Adjectiv pronominal · Adjectiv pronominal și Pronume ·
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Adjectiv și Adverb · Adverb și Pronume ·
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Adjectiv și Afix · Afix și Pronume ·
Angela Bidu-Vrănceanu
Angela Vrănceanu (născută Bidu) este o specialistă în semantică, lexicologie, lingvistică teoretică și aplicată, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București.
Adjectiv și Angela Bidu-Vrănceanu · Angela Bidu-Vrănceanu și Pronume ·
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Adjectiv și Atribut · Atribut și Pronume ·
Categorie gramaticală
În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.
Adjectiv și Categorie gramaticală · Categorie gramaticală și Pronume ·
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Adjectiv și Caz (gramatică) · Caz (gramatică) și Pronume ·
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Adjectiv și Cazul acuzativ · Cazul acuzativ și Pronume ·
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Adjectiv și Cazul dativ · Cazul dativ și Pronume ·
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Adjectiv și Cazul genitiv · Cazul genitiv și Pronume ·
Cazul nominativ
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.
Adjectiv și Cazul nominativ · Cazul nominativ și Pronume ·
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Adjectiv și Complement · Complement și Pronume ·
Complement indirect
În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirect sau complement de obiect indirect, este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.
Adjectiv și Complement indirect · Complement indirect și Pronume ·
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Adjectiv și Cuvânt · Cuvânt și Pronume ·
Diasistemul slav de centru-sud
Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Adjectiv și Diasistemul slav de centru-sud · Diasistemul slav de centru-sud și Pronume ·
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Adjectiv și Gen gramatical · Gen gramatical și Pronume ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Adjectiv și Gramatică · Gramatică și Pronume ·
Limba bosniacă
Limba bosniacă (bosanski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de bosniaci.
Adjectiv și Limba bosniacă · Limba bosniacă și Pronume ·
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Adjectiv și Limba croată · Limba croată și Pronume ·
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Adjectiv și Limba engleză · Limba engleză și Pronume ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Adjectiv și Limba franceză · Limba franceză și Pronume ·
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Adjectiv și Limba latină · Limba latină și Pronume ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Adjectiv și Limba maghiară · Limba maghiară și Pronume ·
Limba muntenegreană
Limba muntenegreană (crnogorski jezik, црногорски језик) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de muntenegreni.
Adjectiv și Limba muntenegreană · Limba muntenegreană și Pronume ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Adjectiv și Limba română · Limba română și Pronume ·
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Adjectiv și Limba sârbă · Limba sârbă și Pronume ·
Limbă (comunicare)
Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.
Adjectiv și Limbă (comunicare) · Limbă (comunicare) și Pronume ·
Limbă aglutinantă
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă aglutinantă”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, pornind de la verbul latinesc agglutinare „a lipi laolaltă”, desemnează o limbă în care, pentru a exprima raporturile gramaticale, la rădăcina cuvintelor se adaugă afixe distincte.
Adjectiv și Limbă aglutinantă · Limbă aglutinantă și Pronume ·
Limbă flexionară
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conținKálmán și Trón 2007, p. 84.
Adjectiv și Limbă flexionară · Limbă flexionară și Pronume ·
Mioara Avram
Mioara Avram (n. 4 februarie 1932, Tulcea, d. 12 iulie 2004, București) a fost o lingvistă română.
Adjectiv și Mioara Avram · Mioara Avram și Pronume ·
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Adjectiv și Morfologie (lingvistică) · Morfologie (lingvistică) și Pronume ·
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Adjectiv și Număr (gramatică) · Număr (gramatică) și Pronume ·
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Adjectiv și Nume predicativ · Nume predicativ și Pronume ·
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Adjectiv și Parte de vorbire · Parte de vorbire și Pronume ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Adjectiv și Prepoziție · Prepoziție și Pronume ·
Pronume de întărire
În gramatică, pronumele de întărire este un pronume care precizează prin insistență o persoană la care se referăAvram 1997, pp. 168–170.
Adjectiv și Pronume de întărire · Pronume și Pronume de întărire ·
Pronume interogativ
În gramatică, pronumele interogativ este un pronume care înlocuiește în întrebări parțiale (incompatibile cu răspunsul da sau nu) ceea ce vizează întrebarea și este așteptat în răspunsAvram 1997, pp.
Adjectiv și Pronume interogativ · Pronume și Pronume interogativ ·
Pronume negativ
Pronumele negativ este un pronume care exprimă lipsa, excluderea, prezentarea unui lucru sau a unei ființe ca inexistent(ă), înlocuindu-i numeleAvram 1997, p. 192–193.
Adjectiv și Pronume negativ · Pronume și Pronume negativ ·
Pronume posesiv
În gramatică, pronumele posesiv este un pronume care implică o dublă referință pronominală: la o entitate numită obiect posedat și la una numită posesorConstantinescu-Dobridor 1998, articolul, partea ~ posesiv.
Adjectiv și Pronume posesiv · Pronume și Pronume posesiv ·
Pronume relativ
În gramatică, pronumele relativ este un pronume care cel mai adesea se referă la un substantiv, la alt pronume sau la o propoziție, reluându-le sau anticipându-le.
Adjectiv și Pronume relativ · Pronume și Pronume relativ ·
Recțiune
În gramatica tradițională, recțiunea este, în unele limbi, un proces prin care, într-un raport sintactic de subordonare, un cuvânt (numit regent) impune altui cuvânt, subordonat, un anumit mijloc de realizare a raportului.
Adjectiv și Recțiune · Pronume și Recțiune ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Adjectiv și Sintaxă · Pronume și Sintaxă ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Adjectiv și Substantiv · Pronume și Substantiv ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Adjectiv și Pronume
- Ceea ce au în comun cu Adjectiv și Pronume
- Similarități între Adjectiv și Pronume
Comparație între Adjectiv și Pronume
Adjectiv are 81 de relații, în timp ce Pronume are 92. Așa cum au în comun 46, indicele Jaccard este 26.59% = 46 / (81 + 92).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Adjectiv și Pronume. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați:
