acces mai rapid decât browser-ul!Similarități între Ambiguitate (lingvistică) și Pronume
Ambiguitate (lingvistică) și Pronume au 49 lucruri în comun (în Uniunpedie): Accent, Adjectiv, Angela Bidu-Vrănceanu, Atribut, Caz (gramatică), Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul nominativ, Complement direct, Comunicare, Cuvânt, Declinare, Desinență, Diasistemul slav de centru-sud, Enunț (lingvistică), Gen gramatical, Gramatică, Imperativ, Limba bosniacă, Limba croată, Limba franceză, Limba latină, Limba maghiară, Limba muntenegreană, Limba română, Limba sârbă, Limbă (comunicare), Limbi romanice, Logică, ..., Mioara Avram, Mod (gramatică), Morfologie (lingvistică), Număr (gramatică), Parte de propoziție, Persoană (gramatică), Pragmatică, Predicat, Prepoziție, Pronume personal, Propoziție gramaticală, Propoziție subordonată, Sintagmă, Sintaxă, Subiect (gramatică), Substantiv, Topică, Tudor Arghezi, Verb. Extinde indicele (19 Mai Mult) »
Accent
În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.
Accent și Ambiguitate (lingvistică) · Accent și Pronume ·
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Ambiguitate (lingvistică) · Adjectiv și Pronume ·
Angela Bidu-Vrănceanu
Angela Vrănceanu (născută Bidu) este o specialistă în semantică, lexicologie, lingvistică teoretică și aplicată, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București.
Ambiguitate (lingvistică) și Angela Bidu-Vrănceanu · Angela Bidu-Vrănceanu și Pronume ·
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Ambiguitate (lingvistică) și Atribut · Atribut și Pronume ·
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Ambiguitate (lingvistică) și Caz (gramatică) · Caz (gramatică) și Pronume ·
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Ambiguitate (lingvistică) și Cazul acuzativ · Cazul acuzativ și Pronume ·
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Ambiguitate (lingvistică) și Cazul dativ · Cazul dativ și Pronume ·
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Ambiguitate (lingvistică) și Cazul genitiv · Cazul genitiv și Pronume ·
Cazul nominativ
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.
Ambiguitate (lingvistică) și Cazul nominativ · Cazul nominativ și Pronume ·
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Ambiguitate (lingvistică) și Complement direct · Complement direct și Pronume ·
Comunicare
Acest articol tratează comunicarea între doi oameni din punct de vedere general.
Ambiguitate (lingvistică) și Comunicare · Comunicare și Pronume ·
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Ambiguitate (lingvistică) și Cuvânt · Cuvânt și Pronume ·
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Ambiguitate (lingvistică) și Declinare · Declinare și Pronume ·
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Ambiguitate (lingvistică) și Desinență · Desinență și Pronume ·
Diasistemul slav de centru-sud
Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Ambiguitate (lingvistică) și Diasistemul slav de centru-sud · Diasistemul slav de centru-sud și Pronume ·
Enunț (lingvistică)
Termenul enunț se referă la o secvență a vorbirii despre care nu s-au formulat ipoteze în termeni de lingvistică teoretică, în opoziție cu noțiunea de propoziție, care este definită în teoriile gramaticaleCrystal 2008, pp. 505–506.
Ambiguitate (lingvistică) și Enunț (lingvistică) · Enunț (lingvistică) și Pronume ·
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Ambiguitate (lingvistică) și Gen gramatical · Gen gramatical și Pronume ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Ambiguitate (lingvistică) și Gramatică · Gramatică și Pronume ·
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Ambiguitate (lingvistică) și Imperativ · Imperativ și Pronume ·
Limba bosniacă
Limba bosniacă (bosanski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de bosniaci.
Ambiguitate (lingvistică) și Limba bosniacă · Limba bosniacă și Pronume ·
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Ambiguitate (lingvistică) și Limba croată · Limba croată și Pronume ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Ambiguitate (lingvistică) și Limba franceză · Limba franceză și Pronume ·
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Ambiguitate (lingvistică) și Limba latină · Limba latină și Pronume ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Ambiguitate (lingvistică) și Limba maghiară · Limba maghiară și Pronume ·
Limba muntenegreană
Limba muntenegreană (crnogorski jezik, црногорски језик) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de muntenegreni.
Ambiguitate (lingvistică) și Limba muntenegreană · Limba muntenegreană și Pronume ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Ambiguitate (lingvistică) și Limba română · Limba română și Pronume ·
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Ambiguitate (lingvistică) și Limba sârbă · Limba sârbă și Pronume ·
Limbă (comunicare)
Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.
Ambiguitate (lingvistică) și Limbă (comunicare) · Limbă (comunicare) și Pronume ·
Limbi romanice
Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.
Ambiguitate (lingvistică) și Limbi romanice · Limbi romanice și Pronume ·
Logică
Prin logică (din greaca veche λογική, logike) se înțelege folosirea rațiunii în realizarea anumitor activități.
Ambiguitate (lingvistică) și Logică · Logică și Pronume ·
Mioara Avram
Mioara Avram (n. 4 februarie 1932, Tulcea, d. 12 iulie 2004, București) a fost o lingvistă română.
Ambiguitate (lingvistică) și Mioara Avram · Mioara Avram și Pronume ·
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Ambiguitate (lingvistică) și Mod (gramatică) · Mod (gramatică) și Pronume ·
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Ambiguitate (lingvistică) și Morfologie (lingvistică) · Morfologie (lingvistică) și Pronume ·
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Ambiguitate (lingvistică) și Număr (gramatică) · Număr (gramatică) și Pronume ·
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Ambiguitate (lingvistică) și Parte de propoziție · Parte de propoziție și Pronume ·
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Ambiguitate (lingvistică) și Persoană (gramatică) · Persoană (gramatică) și Pronume ·
Pragmatică
Pragmatica este o ramură a lingvisticii, care analizează relația dintre semne și interpretarea lor.
Ambiguitate (lingvistică) și Pragmatică · Pragmatică și Pronume ·
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Ambiguitate (lingvistică) și Predicat · Predicat și Pronume ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Ambiguitate (lingvistică) și Prepoziție · Prepoziție și Pronume ·
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Ambiguitate (lingvistică) și Pronume personal · Pronume și Pronume personal ·
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Ambiguitate (lingvistică) și Propoziție gramaticală · Pronume și Propoziție gramaticală ·
Propoziție subordonată
În sintaxa tradițională, propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție.
Ambiguitate (lingvistică) și Propoziție subordonată · Pronume și Propoziție subordonată ·
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Ambiguitate (lingvistică) și Sintagmă · Pronume și Sintagmă ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Ambiguitate (lingvistică) și Sintaxă · Pronume și Sintaxă ·
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Ambiguitate (lingvistică) și Subiect (gramatică) · Pronume și Subiect (gramatică) ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Ambiguitate (lingvistică) și Substantiv · Pronume și Substantiv ·
Topică
În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni.
Ambiguitate (lingvistică) și Topică · Pronume și Topică ·
Tudor Arghezi
Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului.
Ambiguitate (lingvistică) și Tudor Arghezi · Pronume și Tudor Arghezi ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Ambiguitate (lingvistică) și Pronume
- Ceea ce au în comun cu Ambiguitate (lingvistică) și Pronume
- Similarități între Ambiguitate (lingvistică) și Pronume
Comparație între Ambiguitate (lingvistică) și Pronume
Ambiguitate (lingvistică) are 116 de relații, în timp ce Pronume are 92. Așa cum au în comun 49, indicele Jaccard este 23.56% = 49 / (116 + 92).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Ambiguitate (lingvistică) și Pronume. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați:
