Lucrăm pentru a restaura aplicația Unionpedia în Google Play Store
🌟Am simplificat designul nostru pentru o navigare mai bună!
Instagram Facebook X LinkedIn

Caz (gramatică) și Desinență

Comenzi rapide: Diferențele, Similarități, Jaccard Similitudine Coeficient, Bibliografie.

Diferența între Caz (gramatică) și Desinență

Caz (gramatică) vs. Desinență

În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul. În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.

Similarități între Caz (gramatică) și Desinență

Caz (gramatică) și Desinență au 37 lucruri în comun (în Uniunpedie): Adjectiv, Afix, Articol (dezambiguizare), Categorie gramaticală, Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul nominativ, Cazul vocativ, Complement direct, Cuvânt, Declinare, Gen gramatical, Limba chineză, Limba engleză, Limba franceză, Limba latină, Limba maghiară, Limba română, Limba rusă, Limbă aglutinantă, Limbă flexionară, Limbă izolantă, Limbi indo-europene, Limbi romanice, Limbi slave, Lingvistică comparativă, Morfologie (lingvistică), Număr (gramatică), Parte de vorbire, ..., Persoană (gramatică), Prepoziție, Pronume, Propoziție gramaticală, Sintaxă, Substantiv, Verb. Extinde indicele (7 Mai Mult) »

Adjectiv

În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.

Adjectiv și Caz (gramatică) · Adjectiv și Desinență · Vezi mai mult »

Afix

În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.

Afix și Caz (gramatică) · Afix și Desinență · Vezi mai mult »

Articol (dezambiguizare)

Termenul Articol se poate referi la.

Articol (dezambiguizare) și Caz (gramatică) · Articol (dezambiguizare) și Desinență · Vezi mai mult »

Categorie gramaticală

În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.

Categorie gramaticală și Caz (gramatică) · Categorie gramaticală și Desinență · Vezi mai mult »

Cazul acuzativ

În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Caz (gramatică) și Cazul acuzativ · Cazul acuzativ și Desinență · Vezi mai mult »

Cazul dativ

În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).

Caz (gramatică) și Cazul dativ · Cazul dativ și Desinență · Vezi mai mult »

Cazul genitiv

În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).

Caz (gramatică) și Cazul genitiv · Cazul genitiv și Desinență · Vezi mai mult »

Cazul nominativ

În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.

Caz (gramatică) și Cazul nominativ · Cazul nominativ și Desinență · Vezi mai mult »

Cazul vocativ

În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Caz (gramatică) și Cazul vocativ · Cazul vocativ și Desinență · Vezi mai mult »

Complement direct

În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.

Caz (gramatică) și Complement direct · Complement direct și Desinență · Vezi mai mult »

Cuvânt

În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.

Caz (gramatică) și Cuvânt · Cuvânt și Desinență · Vezi mai mult »

Declinare

În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.

Caz (gramatică) și Declinare · Declinare și Desinență · Vezi mai mult »

Gen gramatical

În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.

Caz (gramatică) și Gen gramatical · Desinență și Gen gramatical · Vezi mai mult »

Limba chineză

Limba chineză este cea mai vorbită limbă din lume (după numărul de vorbitori), fiind limba oficială în China, Taiwan și una din limbile oficiale în Singapore.

Caz (gramatică) și Limba chineză · Desinență și Limba chineză · Vezi mai mult »

Limba engleză

Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).

Caz (gramatică) și Limba engleză · Desinență și Limba engleză · Vezi mai mult »

Limba franceză

Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.

Caz (gramatică) și Limba franceză · Desinență și Limba franceză · Vezi mai mult »

Limba latină

Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.

Caz (gramatică) și Limba latină · Desinență și Limba latină · Vezi mai mult »

Limba maghiară

Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.

Caz (gramatică) și Limba maghiară · Desinență și Limba maghiară · Vezi mai mult »

Limba română

Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.

Caz (gramatică) și Limba română · Desinență și Limba română · Vezi mai mult »

Limba rusă

Limba rusă aparține grupului slav oriental al familiei de limbi indo-europene.

Caz (gramatică) și Limba rusă · Desinență și Limba rusă · Vezi mai mult »

Limbă aglutinantă

În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă aglutinantă”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, pornind de la verbul latinesc agglutinare „a lipi laolaltă”, desemnează o limbă în care, pentru a exprima raporturile gramaticale, la rădăcina cuvintelor se adaugă afixe distincte.

Caz (gramatică) și Limbă aglutinantă · Desinență și Limbă aglutinantă · Vezi mai mult »

Limbă flexionară

În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conținKálmán și Trón 2007, p. 84.

Caz (gramatică) și Limbă flexionară · Desinență și Limbă flexionară · Vezi mai mult »

Limbă izolantă

În lingvistica comparativă, una din categoriile luate în seamă de tipologia morfologică a limbilor este cea a limbilor izolante sau amorfe, care prezintă cel mai înalt grad de analitism.

Caz (gramatică) și Limbă izolantă · Desinență și Limbă izolantă · Vezi mai mult »

Limbi indo-europene

Limbi care nu sunt indo-europene. Distribuția limbilor indo-europene (IE) pe glob. Țările colorate în ''portocaliu'' ■ au o populație majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar țările colorate în ''galben'' ■ au doar minorități a căror limbă IE are statut oficial. În restul de țări, deși există populații semnificative de vorbitori ai unei limbi IE, aceasta nu are statut oficial. Limbile indo-europene Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone.

Caz (gramatică) și Limbi indo-europene · Desinență și Limbi indo-europene · Vezi mai mult »

Limbi romanice

Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.

Caz (gramatică) și Limbi romanice · Desinență și Limbi romanice · Vezi mai mult »

Limbi slave

Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei.

Caz (gramatică) și Limbi slave · Desinență și Limbi slave · Vezi mai mult »

Lingvistică comparativă

Lingvistica comparativă (sau lingvistica comparată, numită mai demult filologie comparată) este o ramură a lingvisticii istorice.

Caz (gramatică) și Lingvistică comparativă · Desinență și Lingvistică comparativă · Vezi mai mult »

Morfologie (lingvistică)

În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.

Caz (gramatică) și Morfologie (lingvistică) · Desinență și Morfologie (lingvistică) · Vezi mai mult »

Număr (gramatică)

În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.

Caz (gramatică) și Număr (gramatică) · Desinență și Număr (gramatică) · Vezi mai mult »

Parte de vorbire

În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Caz (gramatică) și Parte de vorbire · Desinență și Parte de vorbire · Vezi mai mult »

Persoană (gramatică)

În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.

Caz (gramatică) și Persoană (gramatică) · Desinență și Persoană (gramatică) · Vezi mai mult »

Prepoziție

În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.

Caz (gramatică) și Prepoziție · Desinență și Prepoziție · Vezi mai mult »

Pronume

În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.

Caz (gramatică) și Pronume · Desinență și Pronume · Vezi mai mult »

Propoziție gramaticală

Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.

Caz (gramatică) și Propoziție gramaticală · Desinență și Propoziție gramaticală · Vezi mai mult »

Sintaxă

În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.

Caz (gramatică) și Sintaxă · Desinență și Sintaxă · Vezi mai mult »

Substantiv

În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.

Caz (gramatică) și Substantiv · Desinență și Substantiv · Vezi mai mult »

Verb

În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.

Caz (gramatică) și Verb · Desinență și Verb · Vezi mai mult »

Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări

Comparație între Caz (gramatică) și Desinență

Caz (gramatică) are 81 de relații, în timp ce Desinență are 62. Așa cum au în comun 37, indicele Jaccard este 25.87% = 37 / (81 + 62).

Bibliografie

Acest articol arată relația dintre Caz (gramatică) și Desinență. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați: