Similarități între Cazul nominativ și Contragere
Cazul nominativ și Contragere au 32 lucruri în comun (în Uniunpedie): Adjectiv, Atribut, Cazul acuzativ, Complement, Cuvânt, Cuvânt gramatical, Declinare, Desinență, Diasistemul slav de centru-sud, Element predicativ suplimentar, Gen gramatical, Gramatică, Ion Creangă, Limba bosniacă, Limba croată, Limba engleză, Limba maghiară, Limba muntenegreană, Limba română, Limba sârbă, Limbi romanice, Număr (gramatică), Nume predicativ, Parte de propoziție, Postpoziție, Prepoziție, Pronume, Pronume personal, Propoziție gramaticală, Sintaxă, ..., Subiect (dezambiguizare), Substantiv. Extinde indicele (2 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Cazul nominativ · Adjectiv și Contragere ·
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Atribut și Cazul nominativ · Atribut și Contragere ·
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Cazul acuzativ și Cazul nominativ · Cazul acuzativ și Contragere ·
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Cazul nominativ și Complement · Complement și Contragere ·
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Cazul nominativ și Cuvânt · Contragere și Cuvânt ·
Cuvânt gramatical
În lingvistică, un cuvânt gramatical sau funcțional este un cuvânt ce îndeplinește în limbă o funcție exclusiv sau preponderent gramaticală, opunându-se prin aceasta cuvântului cu sens lexical (conținut noțional) deplinCrystal 2008, p. 203.
Cazul nominativ și Cuvânt gramatical · Contragere și Cuvânt gramatical ·
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Cazul nominativ și Declinare · Contragere și Declinare ·
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Cazul nominativ și Desinență · Contragere și Desinență ·
Diasistemul slav de centru-sud
Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Cazul nominativ și Diasistemul slav de centru-sud · Contragere și Diasistemul slav de centru-sud ·
Element predicativ suplimentar
În sintaxa tradițională a limbii române, termenul „element predicativ suplimentar” (EPS) denumește o parte secundară de propoziție considerată cu dublă subordonare, față de un verb sau față de o interjecție predicativă, pe de o parte, și față de un substantiv sau pronume cu diverse funcții, pe de altă parte.
Cazul nominativ și Element predicativ suplimentar · Contragere și Element predicativ suplimentar ·
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Cazul nominativ și Gen gramatical · Contragere și Gen gramatical ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Cazul nominativ și Gramatică · Contragere și Gramatică ·
Ion Creangă
Ion Creangă a fost un scriitor, dascăl și diacon român.
Cazul nominativ și Ion Creangă · Contragere și Ion Creangă ·
Limba bosniacă
Limba bosniacă (bosanski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de bosniaci.
Cazul nominativ și Limba bosniacă · Contragere și Limba bosniacă ·
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Cazul nominativ și Limba croată · Contragere și Limba croată ·
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Cazul nominativ și Limba engleză · Contragere și Limba engleză ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Cazul nominativ și Limba maghiară · Contragere și Limba maghiară ·
Limba muntenegreană
Limba muntenegreană (crnogorski jezik, црногорски језик) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de muntenegreni.
Cazul nominativ și Limba muntenegreană · Contragere și Limba muntenegreană ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Cazul nominativ și Limba română · Contragere și Limba română ·
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Cazul nominativ și Limba sârbă · Contragere și Limba sârbă ·
Limbi romanice
Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.
Cazul nominativ și Limbi romanice · Contragere și Limbi romanice ·
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Cazul nominativ și Număr (gramatică) · Contragere și Număr (gramatică) ·
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Cazul nominativ și Nume predicativ · Contragere și Nume predicativ ·
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Cazul nominativ și Parte de propoziție · Contragere și Parte de propoziție ·
Postpoziție
În gramatică, postpoziția este un cuvânt gramatical (numit și funcțional) propriu unor limbi, care este plasat după un cuvânt parte de vorbire nominală (substantiv, pronume), pentru a forma cu acesta un complement pe care îl leagă de verbul său regent.
Cazul nominativ și Postpoziție · Contragere și Postpoziție ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Cazul nominativ și Prepoziție · Contragere și Prepoziție ·
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.
Cazul nominativ și Pronume · Contragere și Pronume ·
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Cazul nominativ și Pronume personal · Contragere și Pronume personal ·
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Cazul nominativ și Propoziție gramaticală · Contragere și Propoziție gramaticală ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Cazul nominativ și Sintaxă · Contragere și Sintaxă ·
Subiect (dezambiguizare)
Cuvântul subiect are două sensuri principale: 1.
Cazul nominativ și Subiect (dezambiguizare) · Contragere și Subiect (dezambiguizare) ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Cazul nominativ și Contragere
- Ceea ce au în comun cu Cazul nominativ și Contragere
- Similarități între Cazul nominativ și Contragere
Comparație între Cazul nominativ și Contragere
Cazul nominativ are 49 de relații, în timp ce Contragere are 115. Așa cum au în comun 32, indicele Jaccard este 19.51% = 32 / (49 + 115).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Cazul nominativ și Contragere. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați: