Similarități între Cazul nominativ și Subordonare (gramatică)
Cazul nominativ și Subordonare (gramatică) au 26 lucruri în comun (în Uniunpedie): Adjectiv, Apoziție, Atribut, Caz (gramatică), Cazul acuzativ, Complement, Cuvânt gramatical, Declinare, Desinență, Determinant (gramatică), Element predicativ suplimentar, Gramatică, Limba engleză, Limba latină, Limba maghiară, Limba română, Limbă aglutinantă, Limbă flexionară, Locuțiune prepozițională, Parte de propoziție, Postpoziție, Prepoziție, Pronume, Propoziție gramaticală, Sintaxă, Subiect (dezambiguizare).
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Cazul nominativ · Adjectiv și Subordonare (gramatică) ·
Apoziție
În gramatică, termenul „apoziție” (de la cuvântul latinesc appŏsĭtĭo „adăugare”) are interpretări diferite la diferiți autoriDubois 2002, p. 46.
Apoziție și Cazul nominativ · Apoziție și Subordonare (gramatică) ·
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Atribut și Cazul nominativ · Atribut și Subordonare (gramatică) ·
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Caz (gramatică) și Cazul nominativ · Caz (gramatică) și Subordonare (gramatică) ·
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Cazul acuzativ și Cazul nominativ · Cazul acuzativ și Subordonare (gramatică) ·
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Cazul nominativ și Complement · Complement și Subordonare (gramatică) ·
Cuvânt gramatical
În lingvistică, un cuvânt gramatical sau funcțional este un cuvânt ce îndeplinește în limbă o funcție exclusiv sau preponderent gramaticală, opunându-se prin aceasta cuvântului cu sens lexical (conținut noțional) deplinCrystal 2008, p. 203.
Cazul nominativ și Cuvânt gramatical · Cuvânt gramatical și Subordonare (gramatică) ·
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Cazul nominativ și Declinare · Declinare și Subordonare (gramatică) ·
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Cazul nominativ și Desinență · Desinență și Subordonare (gramatică) ·
Determinant (gramatică)
În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic.
Cazul nominativ și Determinant (gramatică) · Determinant (gramatică) și Subordonare (gramatică) ·
Element predicativ suplimentar
În sintaxa tradițională a limbii române, termenul „element predicativ suplimentar” (EPS) denumește o parte secundară de propoziție considerată cu dublă subordonare, față de un verb sau față de o interjecție predicativă, pe de o parte, și față de un substantiv sau pronume cu diverse funcții, pe de altă parte.
Cazul nominativ și Element predicativ suplimentar · Element predicativ suplimentar și Subordonare (gramatică) ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Cazul nominativ și Gramatică · Gramatică și Subordonare (gramatică) ·
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Cazul nominativ și Limba engleză · Limba engleză și Subordonare (gramatică) ·
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Cazul nominativ și Limba latină · Limba latină și Subordonare (gramatică) ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Cazul nominativ și Limba maghiară · Limba maghiară și Subordonare (gramatică) ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Cazul nominativ și Limba română · Limba română și Subordonare (gramatică) ·
Limbă aglutinantă
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă aglutinantă”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, pornind de la verbul latinesc agglutinare „a lipi laolaltă”, desemnează o limbă în care, pentru a exprima raporturile gramaticale, la rădăcina cuvintelor se adaugă afixe distincte.
Cazul nominativ și Limbă aglutinantă · Limbă aglutinantă și Subordonare (gramatică) ·
Limbă flexionară
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conținKálmán și Trón 2007, p. 84.
Cazul nominativ și Limbă flexionară · Limbă flexionară și Subordonare (gramatică) ·
Locuțiune prepozițională
Locuțiunea prepozițională este un grup de cuvinte cu sens unitar care se comportă din punct de vedere gramatical ca o prepoziție.
Cazul nominativ și Locuțiune prepozițională · Locuțiune prepozițională și Subordonare (gramatică) ·
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Cazul nominativ și Parte de propoziție · Parte de propoziție și Subordonare (gramatică) ·
Postpoziție
În gramatică, postpoziția este un cuvânt gramatical (numit și funcțional) propriu unor limbi, care este plasat după un cuvânt parte de vorbire nominală (substantiv, pronume), pentru a forma cu acesta un complement pe care îl leagă de verbul său regent.
Cazul nominativ și Postpoziție · Postpoziție și Subordonare (gramatică) ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Cazul nominativ și Prepoziție · Prepoziție și Subordonare (gramatică) ·
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.
Cazul nominativ și Pronume · Pronume și Subordonare (gramatică) ·
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Cazul nominativ și Propoziție gramaticală · Propoziție gramaticală și Subordonare (gramatică) ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Cazul nominativ și Sintaxă · Sintaxă și Subordonare (gramatică) ·
Subiect (dezambiguizare)
Cuvântul subiect are două sensuri principale: 1.
Cazul nominativ și Subiect (dezambiguizare) · Subiect (dezambiguizare) și Subordonare (gramatică) ·
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Cazul nominativ și Subordonare (gramatică)
- Ceea ce au în comun cu Cazul nominativ și Subordonare (gramatică)
- Similarități între Cazul nominativ și Subordonare (gramatică)
Comparație între Cazul nominativ și Subordonare (gramatică)
Cazul nominativ are 49 de relații, în timp ce Subordonare (gramatică) are 57. Așa cum au în comun 26, indicele Jaccard este 24.53% = 26 / (49 + 57).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Cazul nominativ și Subordonare (gramatică). Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați: