Similarități între Compunere (lingvistică) și Schimbare lingvistică
Compunere (lingvistică) și Schimbare lingvistică au 45 lucruri în comun (în Uniunpedie): Accent, Acronim, Adjectiv, Afix, Angela Bidu-Vrănceanu, Articol (gramatică), Asimilație (lingvistică), Împrumut (lingvistică), Calc (lingvistică), Caz (gramatică), Cuvânt, Derivare (lingvistică), Dicționar, Fonetică, Formare de cuvinte, Gen gramatical, Gramatică, Lexic, Limba engleză, Limba franceză, Limba germană, Limba greacă, Limba latină, Limba maghiară, Limba română, Limba slavă veche, Limba spaniolă, Limbi romanice, Mass-media, Morfologie (lingvistică), ..., Număr (gramatică), Ortografie, Persoană (gramatică), Prepoziție, Pronunție, Registru de limbă, Semantică, Siglă, Sintagmă, Sintaxă, Subordonare (gramatică), Substantiv, Sunet (fonetică), Topică, Verb. Extinde indicele (15 Mai Mult) »
Accent
În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.
Accent și Compunere (lingvistică) · Accent și Schimbare lingvistică ·
Acronim
În lingvistică, un acronim este prescurtarea unei sintagme, de regulă păstrându-se segmente inițiale ale cuvintelor și ale componentelor de cuvânt compus cu sens lexical.
Acronim și Compunere (lingvistică) · Acronim și Schimbare lingvistică ·
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Compunere (lingvistică) · Adjectiv și Schimbare lingvistică ·
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Afix și Compunere (lingvistică) · Afix și Schimbare lingvistică ·
Angela Bidu-Vrănceanu
Angela Vrănceanu (născută Bidu) este o specialistă în semantică, lexicologie, lingvistică teoretică și aplicată, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București.
Angela Bidu-Vrănceanu și Compunere (lingvistică) · Angela Bidu-Vrănceanu și Schimbare lingvistică ·
Articol (gramatică)
fără articole În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Articol (gramatică) și Compunere (lingvistică) · Articol (gramatică) și Schimbare lingvistică ·
Asimilație (lingvistică)
În fonetică, asimilația sau asimilarea este o schimbare fonetică foarte răspândită, prin care un sunet preia unele caracteristici articulatorii sau totalitatea acestora de la un sunet diferit, aflat în vecinătatea primului sau în apropierea acestuiaBidu-Vrănceanu 1997, pp. 71–72.
Asimilație (lingvistică) și Compunere (lingvistică) · Asimilație (lingvistică) și Schimbare lingvistică ·
Împrumut (lingvistică)
În lingvistica comparativă, lingvistica istorică și sociolingvistică, termenul împrumut denumește preluarea unor elemente lingvistice de către un idiom (limbă, dialect) de la alt idiomCrystal 2008, p. 58.
Împrumut (lingvistică) și Compunere (lingvistică) · Împrumut (lingvistică) și Schimbare lingvistică ·
Calc (lingvistică)
În practica traducerii, cuvântul „calc” se referă la traducerea literală (cuvânt cu cuvânt) al cărei rezultat nu este totdeauna corect conform normelor varietății standard a limbii țintă.
Calc (lingvistică) și Compunere (lingvistică) · Calc (lingvistică) și Schimbare lingvistică ·
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Caz (gramatică) și Compunere (lingvistică) · Caz (gramatică) și Schimbare lingvistică ·
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Compunere (lingvistică) și Cuvânt · Cuvânt și Schimbare lingvistică ·
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Compunere (lingvistică) și Derivare (lingvistică) · Derivare (lingvistică) și Schimbare lingvistică ·
Dicționar
Dicționar de latină în mai multe volume Un dicționar sau lexicon este o lucrare lexicografică care cuprinde o parte semnificativă dintre cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu al științei, literaturii, artei etc., așezate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică), având în general definiția sensurilor cuvântului împreună cu pronunție, etimologie și alte informații, sau o listă de cuvinte însoțite de traducerile lor într-o altă limbă.
Compunere (lingvistică) și Dicționar · Dicționar și Schimbare lingvistică ·
Fonetică
Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază sunetele vorbirii ca cele mai mici segmente ale sale, din punct de vedere fizic, fiziologic, neurofiziologic și neuropsihologic, adică al producerii, transmiterii, audiției și evoluției lor în procesul comunicării umane prin limbă, folosind metode specifice pentru descrierea, clasificarea și transcrierea lorBidu-Vrănceanu 1997, p. 205–206.
Compunere (lingvistică) și Fonetică · Fonetică și Schimbare lingvistică ·
Formare de cuvinte
În lingvistică, sintagma „formare de cuvinte” denumește principalul mijloc intern de îmbogățire a lexicului limbii, un ansamblu de procedee de creare a unor unități lexicale noi, pe baza unui material lingvistic preexistent în aceastaBidu-Vrănceanu 1997, p. 207–208.
Compunere (lingvistică) și Formare de cuvinte · Formare de cuvinte și Schimbare lingvistică ·
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Compunere (lingvistică) și Gen gramatical · Gen gramatical și Schimbare lingvistică ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Compunere (lingvistică) și Gramatică · Gramatică și Schimbare lingvistică ·
Lexic
Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.
Compunere (lingvistică) și Lexic · Lexic și Schimbare lingvistică ·
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Compunere (lingvistică) și Limba engleză · Limba engleză și Schimbare lingvistică ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Compunere (lingvistică) și Limba franceză · Limba franceză și Schimbare lingvistică ·
Limba germană
Limba germană (în germană deutsche Sprache, uzual Deutsch) aparține grupului vestic al limbilor germanice.
Compunere (lingvistică) și Limba germană · Limba germană și Schimbare lingvistică ·
Limba greacă
Greaca (Ελληνικά, citit simplificat /elini'ka/) este o limbă indo-europeană, vorbită în Grecia începând cel puțin cu secolul XVII î.Hr..
Compunere (lingvistică) și Limba greacă · Limba greacă și Schimbare lingvistică ·
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Compunere (lingvistică) și Limba latină · Limba latină și Schimbare lingvistică ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Compunere (lingvistică) și Limba maghiară · Limba maghiară și Schimbare lingvistică ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Compunere (lingvistică) și Limba română · Limba română și Schimbare lingvistică ·
Limba slavă veche
Limba slavă veche (sau paleoslavă; nume abreviat des în limba română: LSV; în slava veche: словѣ́ньскъ ѩꙁꙑ́къ, slověnĭskŭ językŭ) s-a dezvoltat începând cu secolul al VII-lea (în urma separării ramurii de sud a slavei comune).
Compunere (lingvistică) și Limba slavă veche · Limba slavă veche și Schimbare lingvistică ·
Limba spaniolă
Limba spaniolă (español), numită uneori și limba castiliană (castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic.
Compunere (lingvistică) și Limba spaniolă · Limba spaniolă și Schimbare lingvistică ·
Limbi romanice
Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.
Compunere (lingvistică) și Limbi romanice · Limbi romanice și Schimbare lingvistică ·
Mass-media
New York, vânzând ziarul ''Morning Telegraph'' (1908) Termenul mass-media, uneori formulat ca media, este o expresie în engleză la plural, care a fost preluată și în română, având traducerea și semnificația „medii (de comunicare) de masă”.
Compunere (lingvistică) și Mass-media · Mass-media și Schimbare lingvistică ·
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Compunere (lingvistică) și Morfologie (lingvistică) · Morfologie (lingvistică) și Schimbare lingvistică ·
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Compunere (lingvistică) și Număr (gramatică) · Număr (gramatică) și Schimbare lingvistică ·
Ortografie
În lingvistică, termenul ortografie (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 343.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, pp. 845–846.Dubois 2002, pp. 337–338.Kálmán și Trón 2007, p. 13.. Ortografia, ca și varietatea standard a limbii în general, este o creație conștientăNádasdy 2006, pp. 668–673., la început a diverși cărturari, apoi a unor lingviști, fiind un fapt nu numai lingvistic, ci și social și culturalBarić 1997, pp.65–66.. Ea răspunde cerinței firești a colectivității lingvistice de a avea repere comune standardizate în scrierea limbii, fixate în lucrări de specialitate (îndreptare, dicționare, manuale etc.). Se bazează pe realitatea limbii, dar și pe diverși factori extralingvistici: istorici, religioși, politici etc.. Ortografia tinde să creeze norme cât mai unitare, dar nu o poate face conform unui singur principiu, ci este nevoită să aplice mai multe, care sunt contradictorii. De aceea, normele ei nu corespund în întregime limbii vorbite în mod real, ci sunt convenționale. Totodată, limba fiind în continuă evoluție, ortografia rămâne mereu în urma ei. Aceasta se observă mai ales în limbile cu o tradiție a culturii scrise relativ veche, precum franceza, engleza, irlandeza, tibetana, germana, greaca etc. După unii lingviști, din cauza caracteristicilor sale, spre deosebire de lingvistică, ortografia nu poate fi considerată științifică, deoarece nu se ocupă cu ceea ce există, ca știința, ci cu ceea ce creatorii ei consideră că ar trebui să fie.
Compunere (lingvistică) și Ortografie · Ortografie și Schimbare lingvistică ·
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Compunere (lingvistică) și Persoană (gramatică) · Persoană (gramatică) și Schimbare lingvistică ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Compunere (lingvistică) și Prepoziție · Prepoziție și Schimbare lingvistică ·
Pronunție
În fonetică, termenii pronunție, pronunțare și rostire au două sensuri principale.
Compunere (lingvistică) și Pronunție · Pronunție și Schimbare lingvistică ·
Registru de limbă
În sociolingvistică, termenul „registru de limbă” denumește un tip de varietate a limbii pentru care se întâlnesc tratări diferite și totodată alți termeni pentru a-l denumi, în funcție de școala lingvistică sau de lingvistBidu-Vrănceanu 1997, p. 407.
Compunere (lingvistică) și Registru de limbă · Registru de limbă și Schimbare lingvistică ·
Semantică
Semantica (din limba greacă: σημαντικός, semantikós.
Compunere (lingvistică) și Semantică · Schimbare lingvistică și Semantică ·
Siglă
Universității „Lucian Blaga” din Sibiu cuprinzând sigla de la numele instituției În lingvistică, o siglă este prescurtarea unei sintagme, de regulă păstrându-se literele inițiale ale cuvintelor și ale componentelor de cuvânt compus cu sens lexicalBidu-Vrănceanu 1997, p. 449.
Compunere (lingvistică) și Siglă · Schimbare lingvistică și Siglă ·
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Compunere (lingvistică) și Sintagmă · Schimbare lingvistică și Sintagmă ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Compunere (lingvistică) și Sintaxă · Schimbare lingvistică și Sintaxă ·
Subordonare (gramatică)
În gramatică, subordonarea este unul dintre raporturile sintactice.
Compunere (lingvistică) și Subordonare (gramatică) · Schimbare lingvistică și Subordonare (gramatică) ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Compunere (lingvistică) și Substantiv · Schimbare lingvistică și Substantiv ·
Sunet (fonetică)
În fonetică, un sunet este un fenomen acustic (vezi articolul Sunet) articulat, adică pronunțat deslușit prin mișcarea organelor care îl emit în limbajul uman, și este receptat în procesul de comunicare ca cel mai mic segment discret perceptibil al fluxului vorbiriiBidu-Vrănceanu 1997, p. 493.
Compunere (lingvistică) și Sunet (fonetică) · Schimbare lingvistică și Sunet (fonetică) ·
Topică
În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni.
Compunere (lingvistică) și Topică · Schimbare lingvistică și Topică ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Compunere (lingvistică) și Verb · Schimbare lingvistică și Verb ·
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Compunere (lingvistică) și Schimbare lingvistică
- Ceea ce au în comun cu Compunere (lingvistică) și Schimbare lingvistică
- Similarități între Compunere (lingvistică) și Schimbare lingvistică
Comparație între Compunere (lingvistică) și Schimbare lingvistică
Compunere (lingvistică) are 164 de relații, în timp ce Schimbare lingvistică are 136. Așa cum au în comun 45, indicele Jaccard este 15.00% = 45 / (164 + 136).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Compunere (lingvistică) și Schimbare lingvistică. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați: