acces mai rapid decât browser-ul!
78 relaţii: Accent, Adjectiv, Adjectiv pronominal, Adverb, Afix, Anii 1970, Anii 1980, Anii 2000, Armonie vocalică, Articol (gramatică), Articol hotărât, Articol nehotărât, Atribut, Atribut adjectival, Categorie gramaticală, Caz (gramatică), Cazul ablativ, Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul instrumental, Cazul locativ, Cazul nominativ, Cazul vocativ, Complement, Complement circumstanțial, Complement direct, Complement indirect, Consoană, Context (lingvistică), Cuvânt, Derivare (lingvistică), Desinență, Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză, Determinant (gramatică), Flexiune, Gen gramatical, Grad de comparație, Gramatică, Limba engleză, Limba engleză veche, Limba franceză, Limba germană, Limba latină, Limba protoindo-europeană, Limba română, Limba rusă, Limba sârbă, Limbă (comunicare), Limbă aglutinantă, ..., Limbă flexionară, Limbi germanice, Limbi indo-europene, Limbi romanice, Limbi slave, Lingvistică, Morfofonologie, Morfologie (lingvistică), Număr (gramatică), Numeral, Paradigmă (lingvistică), Parte de vorbire, Persoană (gramatică), Postpoziție, Prepoziție, Pronume, Pronume personal, Pronumele în limba maghiară, Rădăcină și radical (lingvistică), Secolul al XIII-lea, Semivocală, Sintagmă, Sintaxă, Substantiv, Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară, Supletivism, Topică, Vocală. Extinde indicele (28 Mai Mult) »
Accent
În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.
Nou!!: Declinare și Accent · Vezi mai mult »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Nou!!: Declinare și Adjectiv · Vezi mai mult »
Adjectiv pronominal
În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.
Nou!!: Declinare și Adjectiv pronominal · Vezi mai mult »
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Nou!!: Declinare și Adverb · Vezi mai mult »
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Nou!!: Declinare și Afix · Vezi mai mult »
Anii 1970
Anii 1970 au fost un deceniu care a început la 1 ianuarie 1970 și s-a încheiat la 31 decembrie 1979.
Nou!!: Declinare și Anii 1970 · Vezi mai mult »
Anii 1980
Anii 1980 au fost un grup de zece ani, un deceniu, care a început la 1 ianuarie 1980 și s-a încheiat la 31 decembrie 1989.
Nou!!: Declinare și Anii 1980 · Vezi mai mult »
Anii 2000
Anii 2000 au fost un deceniu care a început la 1 ianuarie 2000 și s-a încheiat la 31 decembrie 2009.
Nou!!: Declinare și Anii 2000 · Vezi mai mult »
Armonie vocalică
În fonetică, armonia vocalică este un fenomen de asimilare care constă în tendința de uniformizare a vocalelor unui cuvânt prin dobândirea de către ele a unei anumite trăsături sau a unor anumite trăsături.
Nou!!: Declinare și Armonie vocalică · Vezi mai mult »
Articol (gramatică)
fără articole În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Declinare și Articol (gramatică) · Vezi mai mult »
Articol hotărât
În gramatică, articolul hotărât (sau definit) este un articol care însoțește un substantiv, adjectiv sau mai rar alte părți de vorbire și a cărui funcție este de a arăta că acel cuvânt denumește un obiect, concept etc.
Nou!!: Declinare și Articol hotărât · Vezi mai mult »
Articol nehotărât
Articolul nehotărât sau nedefinit este articolul care prezintă individualizat obiectul denumit de substantiv fără a-l defini precis.
Nou!!: Declinare și Articol nehotărât · Vezi mai mult »
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Nou!!: Declinare și Atribut · Vezi mai mult »
Atribut adjectival
Atributul adjectival (sau adjectivul atributiv) este atributul exprimat prin.
Nou!!: Declinare și Atribut adjectival · Vezi mai mult »
Categorie gramaticală
În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.
Nou!!: Declinare și Categorie gramaticală · Vezi mai mult »
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Declinare și Caz (gramatică) · Vezi mai mult »
Cazul ablativ
În lingvistică, ablativul este cazul complementelor circumstanțiale.
Nou!!: Declinare și Cazul ablativ · Vezi mai mult »
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Declinare și Cazul acuzativ · Vezi mai mult »
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Nou!!: Declinare și Cazul dativ · Vezi mai mult »
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Nou!!: Declinare și Cazul genitiv · Vezi mai mult »
Cazul instrumental
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, instrumentalul este un caz.
Nou!!: Declinare și Cazul instrumental · Vezi mai mult »
Cazul locativ
Locativul este un caz al flexiunii nominale, adică al declinării în limba proto-indo-europeană, care arăta locul unde se săvârșește acțiunea verbului.
Nou!!: Declinare și Cazul locativ · Vezi mai mult »
Cazul nominativ
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.
Nou!!: Declinare și Cazul nominativ · Vezi mai mult »
Cazul vocativ
În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Declinare și Cazul vocativ · Vezi mai mult »
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Nou!!: Declinare și Complement · Vezi mai mult »
Complement circumstanțial
În sintaxa tradițională, complementul circumstanțial (prescurtat CC) este o specie de complement format dintr-un ansamblu eterogen de subspecii definite în primul rând semanticBidu-Vrănceanu 1997, p. 101.
Nou!!: Declinare și Complement circumstanțial · Vezi mai mult »
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Nou!!: Declinare și Complement direct · Vezi mai mult »
Complement indirect
În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirect sau complement de obiect indirect, este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.
Nou!!: Declinare și Complement indirect · Vezi mai mult »
Consoană
O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.
Nou!!: Declinare și Consoană · Vezi mai mult »
Context (lingvistică)
Termenul context se referă la origine la textul scris.
Nou!!: Declinare și Context (lingvistică) · Vezi mai mult »
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Nou!!: Declinare și Cuvânt · Vezi mai mult »
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Nou!!: Declinare și Derivare (lingvistică) · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Declinare și Desinență · Vezi mai mult »
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză
Acest articol prezintă succint determinanții abstracți (articolul hotărât, articolul nehotărât, articolul partitiv, numeralul ca determinant și adjectivele pronominale), precum și părțile de vorbire nominale ale limbii franceze: substantivul, adjectivul calificativ, numeralul nedeterminant și pronumele (personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ și nehotărât).
Nou!!: Declinare și Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză · Vezi mai mult »
Determinant (gramatică)
În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic.
Nou!!: Declinare și Determinant (gramatică) · Vezi mai mult »
Flexiune
Flexiunea cuvântului „pisică” în limba spaniolă:'''gat-''' – radical;'''-o''' – sufix specific masculinului;'''-a''' – sufix specific femininului;'''-s''' – sufix de plural În gramatică, flexiunea (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 202–203.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 566.Crystal 2008, p. 243.Dubois 2002, p. 204.Eifring și Theil, 2005, cap. 2, p. 27–31.. Dincolo de această definiție generală, la diverși autori se găsesc viziuni diferite despre flexiune. După unii autori, flexiune este numai procedeul care schimbă forma cuvântului prin afixe care fac corp comun cu baza la care se adaugă. Alți autori consideră flexiune și folosirea unor cuvinte gramaticale nealipite la bază, precum articole, verbe auxiliare, prepoziții etc., în care văd afixe mobile. În această viziune ar exista o flexiune sintetică (prin afixe alipite la bază), o flexiune analitică (prin afixe mobile) și o flexiune mixtă, concomitent sintetică și analitică. Flexiunea se deosebește de altă operație care constă în adăugarea de afixe, anume derivarea, prin faptul că acesta este un procedeu de formare de cuvinte noi. În acest articol se tratează ca afixe gramaticale numai morfemele care intră în compoziția cuvântului, iar ca flexiune numai folosirea acestora.
Nou!!: Declinare și Flexiune · Vezi mai mult »
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Nou!!: Declinare și Gen gramatical · Vezi mai mult »
Grad de comparație
În gramatică, gradul de comparație este o categorie gramaticală specifică adjectivului și adverbului.
Nou!!: Declinare și Grad de comparație · Vezi mai mult »
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Nou!!: Declinare și Gramatică · Vezi mai mult »
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Nou!!: Declinare și Limba engleză · Vezi mai mult »
Limba engleză veche
Engleza veche (sau anglo-saxonă) este o formă timpurie a limbii engleze, vorbită în părți ale Angliei și Scoției actuale între secolul V și secolul XII.
Nou!!: Declinare și Limba engleză veche · Vezi mai mult »
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Nou!!: Declinare și Limba franceză · Vezi mai mult »
Limba germană
Limba germană (în germană deutsche Sprache, uzual Deutsch) aparține grupului vestic al limbilor germanice.
Nou!!: Declinare și Limba germană · Vezi mai mult »
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Nou!!: Declinare și Limba latină · Vezi mai mult »
Limba protoindo-europeană
Expansiunea indo-europenilor din nordul Caucazului Limba protoindo-europeană (PIE) este strămoșul ipotetic al tuturor limbilor indo-europene, din care fac parte majoritatea limbilor europene (inclusiv româna).
Nou!!: Declinare și Limba protoindo-europeană · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Declinare și Limba română · Vezi mai mult »
Limba rusă
Limba rusă aparține grupului slav oriental al familiei de limbi indo-europene.
Nou!!: Declinare și Limba rusă · Vezi mai mult »
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Nou!!: Declinare și Limba sârbă · Vezi mai mult »
Limbă (comunicare)
Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.
Nou!!: Declinare și Limbă (comunicare) · Vezi mai mult »
Limbă aglutinantă
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă aglutinantă”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, pornind de la verbul latinesc agglutinare „a lipi laolaltă”, desemnează o limbă în care, pentru a exprima raporturile gramaticale, la rădăcina cuvintelor se adaugă afixe distincte.
Nou!!: Declinare și Limbă aglutinantă · Vezi mai mult »
Limbă flexionară
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conținKálmán și Trón 2007, p. 84.
Nou!!: Declinare și Limbă flexionară · Vezi mai mult »
Limbi germanice
Limbile germanice sunt o grupă de limbi indo-europene vorbite în nordul Europei și alte părți a lumii.
Nou!!: Declinare și Limbi germanice · Vezi mai mult »
Limbi indo-europene
Limbi care nu sunt indo-europene. Distribuția limbilor indo-europene (IE) pe glob. Țările colorate în ''portocaliu'' ■ au o populație majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar țările colorate în ''galben'' ■ au doar minorități a căror limbă IE are statut oficial. În restul de țări, deși există populații semnificative de vorbitori ai unei limbi IE, aceasta nu are statut oficial. Limbile indo-europene Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone.
Nou!!: Declinare și Limbi indo-europene · Vezi mai mult »
Limbi romanice
Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.
Nou!!: Declinare și Limbi romanice · Vezi mai mult »
Limbi slave
Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei.
Nou!!: Declinare și Limbi slave · Vezi mai mult »
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Nou!!: Declinare și Lingvistică · Vezi mai mult »
Morfofonologie
În lingvistică, morfofonologia este o ramură al cărei domeniu este o zonă de interferență a morfologiei cu fonologia.
Nou!!: Declinare și Morfofonologie · Vezi mai mult »
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Nou!!: Declinare și Morfologie (lingvistică) · Vezi mai mult »
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Nou!!: Declinare și Număr (gramatică) · Vezi mai mult »
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Nou!!: Declinare și Numeral · Vezi mai mult »
Paradigmă (lingvistică)
În lingvistica tradițională, o paradigmă este un ansamblu de forme pe care le ia un morfem lexical combinat cu afixele pe care le poate primi.
Nou!!: Declinare și Paradigmă (lingvistică) · Vezi mai mult »
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Declinare și Parte de vorbire · Vezi mai mult »
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Nou!!: Declinare și Persoană (gramatică) · Vezi mai mult »
Postpoziție
În gramatică, postpoziția este un cuvânt gramatical (numit și funcțional) propriu unor limbi, care este plasat după un cuvânt parte de vorbire nominală (substantiv, pronume), pentru a forma cu acesta un complement pe care îl leagă de verbul său regent.
Nou!!: Declinare și Postpoziție · Vezi mai mult »
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Nou!!: Declinare și Prepoziție · Vezi mai mult »
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.
Nou!!: Declinare și Pronume · Vezi mai mult »
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Nou!!: Declinare și Pronume personal · Vezi mai mult »
Pronumele în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă de pronume, tratând clasificarea, formarea și utilizarea lor pronominală și adjectivală, precum și morfemele care exprimă categoriile gramaticale ce le caracterizează: persoana, numărul și cazul.
Nou!!: Declinare și Pronumele în limba maghiară · Vezi mai mult »
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Nou!!: Declinare și Rădăcină și radical (lingvistică) · Vezi mai mult »
Secolul al XIII-lea
În istoria culturii europene, această perioadă este considerată ca făcând parte din Evul Mediu, și după cuceririle sale în Asia, Imperiul Mongol se întindea din Asia de Est în Europa de Est.
Nou!!: Declinare și Secolul al XIII-lea · Vezi mai mult »
Semivocală
În fonetică și în fonologie, termenul semivocală denumește un tip de sunet intermediar între consoană și vocală, care prezintă trăsături și ale uneia, și ale celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, p. 440.
Nou!!: Declinare și Semivocală · Vezi mai mult »
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Nou!!: Declinare și Sintagmă · Vezi mai mult »
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Nou!!: Declinare și Sintaxă · Vezi mai mult »
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Nou!!: Declinare și Substantiv · Vezi mai mult »
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară
Acest articol tratează părțile de vorbire nominale ale limbii maghiare, în afara pronumelor.
Nou!!: Declinare și Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară · Vezi mai mult »
Supletivism
În morfologie, supletivismul este o calitate specifică a anumitor forme gramaticale de a completa paradigmele incomplete sau defective ale unor cuvinte flexibile.
Nou!!: Declinare și Supletivism · Vezi mai mult »
Topică
În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni.
Nou!!: Declinare și Topică · Vezi mai mult »
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Nou!!: Declinare și Vocală · Vezi mai mult »
