acces mai rapid decât browser-ul!Similarități între Derivare (lingvistică) și Limba maghiară
Derivare (lingvistică) și Limba maghiară au 31 lucruri în comun (în Uniunpedie): Adjectiv, Adverb, Afix, Armonie vocalică, Complement, Cuvânt, Cuvânt gramatical, Desinență, Gerunziu, Indicativ, Infinitiv, Interjecție, Lexic, Limba engleză, Limba franceză, Limba latină, Limba română, Limbi romanice, Lingvistică, Mod (gramatică), Număr (gramatică), Numeral, Onomatopee, Parte de vorbire, Participiu, Persoană (gramatică), Prepoziție, Sintaxă, Substantiv, Timp (gramatică), ..., Verb. Extinde indicele (1 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Derivare (lingvistică) · Adjectiv și Limba maghiară ·
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Adverb și Derivare (lingvistică) · Adverb și Limba maghiară ·
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Afix și Derivare (lingvistică) · Afix și Limba maghiară ·
Armonie vocalică
În fonetică, armonia vocalică este un fenomen de asimilare care constă în tendința de uniformizare a vocalelor unui cuvânt prin dobândirea de către ele a unei anumite trăsături sau a unor anumite trăsături.
Armonie vocalică și Derivare (lingvistică) · Armonie vocalică și Limba maghiară ·
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Complement și Derivare (lingvistică) · Complement și Limba maghiară ·
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Cuvânt și Derivare (lingvistică) · Cuvânt și Limba maghiară ·
Cuvânt gramatical
În lingvistică, un cuvânt gramatical sau funcțional este un cuvânt ce îndeplinește în limbă o funcție exclusiv sau preponderent gramaticală, opunându-se prin aceasta cuvântului cu sens lexical (conținut noțional) deplinCrystal 2008, p. 203.
Cuvânt gramatical și Derivare (lingvistică) · Cuvânt gramatical și Limba maghiară ·
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Derivare (lingvistică) și Desinență · Desinență și Limba maghiară ·
Gerunziu
În structura morfologică a unor limbi, gerunziul este o formă verbală nepersonală inclusă de tradiția unor gramatici, cum este cea română sau cea franceză, printre moduriBidu-Vrănceanu et al., p. 220.
Derivare (lingvistică) și Gerunziu · Gerunziu și Limba maghiară ·
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Derivare (lingvistică) și Indicativ · Indicativ și Limba maghiară ·
Infinitiv
În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.
Derivare (lingvistică) și Infinitiv · Infinitiv și Limba maghiară ·
Interjecție
În gramatica tradițională, interjecția este o parte de vorbire neflexibilă folosită de obicei exclamativ, care exprimă o senzație, un sentiment, o stare fizică sau sufletească, o manifestare de voință, un îndemn, o chemare etc.
Derivare (lingvistică) și Interjecție · Interjecție și Limba maghiară ·
Lexic
Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.
Derivare (lingvistică) și Lexic · Lexic și Limba maghiară ·
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Derivare (lingvistică) și Limba engleză · Limba engleză și Limba maghiară ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Derivare (lingvistică) și Limba franceză · Limba franceză și Limba maghiară ·
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Derivare (lingvistică) și Limba latină · Limba latină și Limba maghiară ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Derivare (lingvistică) și Limba română · Limba maghiară și Limba română ·
Limbi romanice
Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.
Derivare (lingvistică) și Limbi romanice · Limba maghiară și Limbi romanice ·
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Derivare (lingvistică) și Lingvistică · Limba maghiară și Lingvistică ·
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Derivare (lingvistică) și Mod (gramatică) · Limba maghiară și Mod (gramatică) ·
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Derivare (lingvistică) și Număr (gramatică) · Limba maghiară și Număr (gramatică) ·
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Derivare (lingvistică) și Numeral · Limba maghiară și Numeral ·
Onomatopee
Onomatopeea este un cuvânt care, prin elementele sale sonore, imită cu aproximație un sunet sau un zgomotConstantinescu-Dobridor 1980, p. 306.
Derivare (lingvistică) și Onomatopee · Limba maghiară și Onomatopee ·
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Derivare (lingvistică) și Parte de vorbire · Limba maghiară și Parte de vorbire ·
Participiu
În gramatica tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale.
Derivare (lingvistică) și Participiu · Limba maghiară și Participiu ·
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Derivare (lingvistică) și Persoană (gramatică) · Limba maghiară și Persoană (gramatică) ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Derivare (lingvistică) și Prepoziție · Limba maghiară și Prepoziție ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Derivare (lingvistică) și Sintaxă · Limba maghiară și Sintaxă ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Derivare (lingvistică) și Substantiv · Limba maghiară și Substantiv ·
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Derivare (lingvistică) și Timp (gramatică) · Limba maghiară și Timp (gramatică) ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Derivare (lingvistică) și Limba maghiară
- Ceea ce au în comun cu Derivare (lingvistică) și Limba maghiară
- Similarități între Derivare (lingvistică) și Limba maghiară
Comparație între Derivare (lingvistică) și Limba maghiară
Derivare (lingvistică) are 46 de relații, în timp ce Limba maghiară are 187. Așa cum au în comun 31, indicele Jaccard este 13.30% = 31 / (46 + 187).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Derivare (lingvistică) și Limba maghiară. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați:
