Guvernator și Războiul de eliberare din Bangladesh

Comenzi rapide: Diferențele, Similarități, Jaccard Similitudine Coeficient, Bibliografie.

Diferența între Guvernator și Războiul de eliberare din Bangladesh

Guvernator vs. Războiul de eliberare din Bangladesh

Togoland (ca. 1885), ce ulterior devine colonie pentru francezi și britanici Guvernator (franc.: Gouverneur, engl.: Governor, span.: Gobernador, rus.: Губернатор, germ.: Regent) este conducătorul unei provincii delimitate militare sau civile. Războiul de eliberare din Bangladesh (în), cunoscut și sub numele de Războiul de independență al Bangladeshului, sau pur și simplu Războiul de eliberare, a fost o revoluție și un conflict armat declanșat de ascensiunea mișcării naționaliste și de autodeterminare bengaleză în ceea ce atunci era Pakistanul de Est în timpul genocidului din Bangladesh din 1971. Acesta a dus la independența Republicii Populare Bangladesh. Războiul a început după ce junta militară pakistaneză cu sediul în Pakistanul de Vest a lansat Operațiunea Searchlight împotriva poporului din Pakistanul de Est în noaptea din 25 martie 1971. Operațiunea a urmărit eliminarea sistematică a populației civile naționaliste bengaleze, studenți, intelectualitate, minorități religioase și a personalului armatei. Junta a anulat rezultatele alegerilor din 1970 și l-a arestat pe prim-ministrul desemnat Sheikh Mujibur Rahman. Războiul s-a încheiat la 16 decembrie 1971, după ce Pakistanul de Vest a capitulat. În zonele rurale și urbane din Pakistanul de Est s-au desfășurat operațiuni militare extinse și lovituri aeriene pentru a suprima valul de nesupunere civilă, care s-a format în urma impasului de după alegerile din 1970. Armata pakistaneză, care avea sprijinul islamiștilor, a creat milițiile religioase radicale - Razakar, Al-Badr și Al-Shams – pentru a o asista în timpul raidurilor asupra populației locale. Vorbitori de urdu Biharis din Bangladesh (minoritate etnică) au fost, de asemenea, în sprijinul armatei pakistaneze. Membrii armatei pakistaneze și milițiile de sprijin s-au angajat în ucideri în masă, deportări și viol genocidal. Capitala Dhaka a fost scena a numeroase masacre, incluzând operațiunea Searchlight și masacrul de la Universitatea Dhaka. Se estimează că aproximativ 10 milioane de refugiați bengalezi au fugit în țara vecină India, în timp ce 30 de milioane au fost deplasate în interiorul țării. Violența sectară a izbucnit între bengalezi și imigranți vorbitori de urdu. Un consens academic prevalează că atrocitățile comise de armata pakistaneză au reprezentat un genocid. Declarația de Independență a Bangladeshului a fost proclamată de la Chittagong de către membrii Mukti Bahini - armata de eliberare națională formată de militari, paramilitari și civili bengalezi. East Bengal Regiment și East Pakistan Rifles au jucat un rol crucial în rezistență. Conduși de generalul MAG Osmani și unsprezece comandanți de sector, forțele Bangladeshului au purtat un război de gherilă în masă împotriva armatei pakistaneze. Ei au eliberat numeroase orașe, în primele luni ale conflictului. Armata pakistaneză a recâștigat destul zone în timpul musonului. Gherilele Bengali au efectuat sabotaje pe scară largă, inclusiv Operațiunea Jackpot împotriva marinei pakistaneze. Forțele aeriene din Bangladesh, în curs de formare, au efectuat zboruri împotriva bazelor militare pakistaneze. Până în noiembrie, forțele Bangladeshului au restricționat mișcările armatei pakistaneze în cazărmi pe timpul nopții. Ei au asigurat controlul celor mai multe zone rurale. Guvernul provizoriu al Bangladeshului a fost format la 17 aprilie 1971 în Mujibnagar si s-a mutat la Calcuta ca guvern în exil. Membrii bengalezi ai corpului civil, militar și diplomatic pakistanez au dezertat către guvernul provizoriu din Bangladesh. Mii de familii din bengaleze au fost internate în vestul Pakistanului, de unde mulți au fugit în Afganistan. Activiști culturali bengalezi au operat clandestin Stația Radio Bengalul Liber. Calvarul a milioane de civili bengalezi devastați de război a provocat indignare la nivel mondial. Statul indian condus de Indira Gandhi a oferit sprijin diplomatic, economic și militar substanțial pentru naționaliștii din Bangladesh. Muzicieni britanici, indieni și americani au organizat primul concert de binefacere din lume în New York City pentru a sprijini oamenii din Bangladesh. Senatorul Ted Kennedy din Statele Unite a condus o campanie a Congresului pentru încetarea persecuției militare pakistaneze; în timp ce diplomații americani din Pakistanul de Est au exprimat o puternică opinie separată cu legăturile strânse ale administrației Nixon cu dictatorul militar pakistanez Yahya Khan. India a intrat în război la 3 decembrie 1971, după ce Pakistanul a lansat lovituri aeriene preventive în India de Nord. Războiul indo-pakistanez desfășurat ulterior a dus la apariția a două fronturi de război. Cu supremația aeriană indiană existentă pe teatrul de est și avansul rapid al forțelor aliate din Bangladesh și India, Pakistanul s-a predat la Dacca la 16 decembrie 1971. Războiul a schimbat peisajul geopolitic din Asia de Sud, odată cu apariția Bangladeshului ca cel de-al șaptelea cel mai populat stat din lume. Datorită alianțelor regionale complexe, războiul a fost un episod major în tensiunile războiului rece care a implicat Statele Unite, Uniunea Sovietică și Republica Populară Chineză. Majoritatea statelor membre în Organizația Națiunilor Unite a recunoscut Bangladesh ca națiune suverană în 1972.