acces mai rapid decât browser-ul!Similarități între Limba franceză și Pronume
Limba franceză și Pronume au 39 lucruri în comun (în Uniunpedie): Accent, Adjectiv, Adjectiv posesiv, Adjectiv pronominal, Adverb, Atribut, Complement, Declinare, Desinență, Gen gramatical, Gramatică, Imperativ, Limba engleză, Limba franceză, Limba italiană, Limba latină, Limba maghiară, Limba română, Limbă flexionară, Limbi romanice, Mod (gramatică), Parte de propoziție, Parte de vorbire, Persoană (gramatică), Predicat, Prepoziție, Proces (lingvistică), Pronume demonstrativ, Pronume interogativ, Pronume nehotărât, ..., Pronume personal, Pronume posesiv, Pronume relativ, Propoziție gramaticală, Propoziție subordonată, Sintaxă, Substantiv, Topică, Verb. Extinde indicele (9 Mai Mult) »
Accent
În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.
Accent și Limba franceză · Accent și Pronume ·
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Limba franceză · Adjectiv și Pronume ·
Adjectiv posesiv
Adjectivul posesiv este un adjectiv pronominal care determină un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv.
Adjectiv posesiv și Limba franceză · Adjectiv posesiv și Pronume ·
Adjectiv pronominal
În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.
Adjectiv pronominal și Limba franceză · Adjectiv pronominal și Pronume ·
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Adverb și Limba franceză · Adverb și Pronume ·
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Atribut și Limba franceză · Atribut și Pronume ·
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Complement și Limba franceză · Complement și Pronume ·
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Declinare și Limba franceză · Declinare și Pronume ·
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Desinență și Limba franceză · Desinență și Pronume ·
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Gen gramatical și Limba franceză · Gen gramatical și Pronume ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Gramatică și Limba franceză · Gramatică și Pronume ·
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Imperativ și Limba franceză · Imperativ și Pronume ·
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Limba engleză și Limba franceză · Limba engleză și Pronume ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Limba franceză și Limba franceză · Limba franceză și Pronume ·
Limba italiană
Limba italiană (lingua italiana) este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.
Limba franceză și Limba italiană · Limba italiană și Pronume ·
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Limba franceză și Limba latină · Limba latină și Pronume ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Limba franceză și Limba maghiară · Limba maghiară și Pronume ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Limba franceză și Limba română · Limba română și Pronume ·
Limbă flexionară
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conținKálmán și Trón 2007, p. 84.
Limba franceză și Limbă flexionară · Limbă flexionară și Pronume ·
Limbi romanice
Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.
Limba franceză și Limbi romanice · Limbi romanice și Pronume ·
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Limba franceză și Mod (gramatică) · Mod (gramatică) și Pronume ·
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Limba franceză și Parte de propoziție · Parte de propoziție și Pronume ·
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Limba franceză și Parte de vorbire · Parte de vorbire și Pronume ·
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Limba franceză și Persoană (gramatică) · Persoană (gramatică) și Pronume ·
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Limba franceză și Predicat · Predicat și Pronume ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Limba franceză și Prepoziție · Prepoziție și Pronume ·
Proces (lingvistică)
În lingvistică, noțiunea de proces ține de semantica verbului.
Limba franceză și Proces (lingvistică) · Proces (lingvistică) și Pronume ·
Pronume demonstrativ
În morfologie, pronumele demonstrativ este un cuvânt gramatical, din clasa pronumelor, care se referă la entități despre care indică în general apropierea ori depărtarea lor față de vorbitor (în unele limbi și față de destinatarul comunicării), în spațiu sau în timp.
Limba franceză și Pronume demonstrativ · Pronume și Pronume demonstrativ ·
Pronume interogativ
În gramatică, pronumele interogativ este un pronume care înlocuiește în întrebări parțiale (incompatibile cu răspunsul da sau nu) ceea ce vizează întrebarea și este așteptat în răspunsAvram 1997, pp.
Limba franceză și Pronume interogativ · Pronume și Pronume interogativ ·
Pronume nehotărât
În gramatica tradițională, pronumele nehotărât sau nedefinit este o clasă de cuvinte eterogenăKalmbach 2017,.
Limba franceză și Pronume nehotărât · Pronume și Pronume nehotărât ·
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Limba franceză și Pronume personal · Pronume și Pronume personal ·
Pronume posesiv
În gramatică, pronumele posesiv este un pronume care implică o dublă referință pronominală: la o entitate numită obiect posedat și la una numită posesorConstantinescu-Dobridor 1998, articolul, partea ~ posesiv.
Limba franceză și Pronume posesiv · Pronume și Pronume posesiv ·
Pronume relativ
În gramatică, pronumele relativ este un pronume care cel mai adesea se referă la un substantiv, la alt pronume sau la o propoziție, reluându-le sau anticipându-le.
Limba franceză și Pronume relativ · Pronume și Pronume relativ ·
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Limba franceză și Propoziție gramaticală · Pronume și Propoziție gramaticală ·
Propoziție subordonată
În sintaxa tradițională, propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție.
Limba franceză și Propoziție subordonată · Pronume și Propoziție subordonată ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Limba franceză și Sintaxă · Pronume și Sintaxă ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Limba franceză și Substantiv · Pronume și Substantiv ·
Topică
În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni.
Limba franceză și Topică · Pronume și Topică ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Limba franceză și Pronume
- Ceea ce au în comun cu Limba franceză și Pronume
- Similarități între Limba franceză și Pronume
Comparație între Limba franceză și Pronume
Limba franceză are 301 de relații, în timp ce Pronume are 92. Așa cum au în comun 39, indicele Jaccard este 9.92% = 39 / (301 + 92).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Limba franceză și Pronume. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați:
