acces mai rapid decât browser-ul!Similarități între Declinare și Limba istroromână
Declinare și Limba istroromână au 38 lucruri în comun (în Uniunpedie): Accent, Adjectiv, Articol hotărât, Articol nehotărât, Atribut adjectival, Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul nominativ, Complement, Complement direct, Consoană, Derivare (lingvistică), Desinență, Determinant (gramatică), Gen gramatical, Gramatică, Limba germană, Limba latină, Limba română, Limbi indo-europene, Limbi romanice, Limbi slave, Lingvistică, Morfologie (lingvistică), Număr (gramatică), Numeral, Persoană (gramatică), Prepoziție, Pronume personal, ..., Rădăcină și radical (lingvistică), Secolul al XIII-lea, Semivocală, Sintagmă, Sintaxă, Substantiv, Topică, Vocală. Extinde indicele (8 Mai Mult) »
Accent
În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.
Accent și Declinare · Accent și Limba istroromână ·
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Declinare · Adjectiv și Limba istroromână ·
Articol hotărât
În gramatică, articolul hotărât (sau definit) este un articol care însoțește un substantiv, adjectiv sau mai rar alte părți de vorbire și a cărui funcție este de a arăta că acel cuvânt denumește un obiect, concept etc.
Articol hotărât și Declinare · Articol hotărât și Limba istroromână ·
Articol nehotărât
Articolul nehotărât sau nedefinit este articolul care prezintă individualizat obiectul denumit de substantiv fără a-l defini precis.
Articol nehotărât și Declinare · Articol nehotărât și Limba istroromână ·
Atribut adjectival
Atributul adjectival (sau adjectivul atributiv) este atributul exprimat prin.
Atribut adjectival și Declinare · Atribut adjectival și Limba istroromână ·
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Cazul acuzativ și Declinare · Cazul acuzativ și Limba istroromână ·
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Cazul dativ și Declinare · Cazul dativ și Limba istroromână ·
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Cazul genitiv și Declinare · Cazul genitiv și Limba istroromână ·
Cazul nominativ
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.
Cazul nominativ și Declinare · Cazul nominativ și Limba istroromână ·
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Complement și Declinare · Complement și Limba istroromână ·
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Complement direct și Declinare · Complement direct și Limba istroromână ·
Consoană
O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.
Consoană și Declinare · Consoană și Limba istroromână ·
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Declinare și Derivare (lingvistică) · Derivare (lingvistică) și Limba istroromână ·
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Declinare și Desinență · Desinență și Limba istroromână ·
Determinant (gramatică)
În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic.
Declinare și Determinant (gramatică) · Determinant (gramatică) și Limba istroromână ·
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Declinare și Gen gramatical · Gen gramatical și Limba istroromână ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Declinare și Gramatică · Gramatică și Limba istroromână ·
Limba germană
Limba germană (în germană deutsche Sprache, uzual Deutsch) aparține grupului vestic al limbilor germanice.
Declinare și Limba germană · Limba germană și Limba istroromână ·
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Declinare și Limba latină · Limba istroromână și Limba latină ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Declinare și Limba română · Limba istroromână și Limba română ·
Limbi indo-europene
Limbi care nu sunt indo-europene. Distribuția limbilor indo-europene (IE) pe glob. Țările colorate în ''portocaliu'' ■ au o populație majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar țările colorate în ''galben'' ■ au doar minorități a căror limbă IE are statut oficial. În restul de țări, deși există populații semnificative de vorbitori ai unei limbi IE, aceasta nu are statut oficial. Limbile indo-europene Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone.
Declinare și Limbi indo-europene · Limba istroromână și Limbi indo-europene ·
Limbi romanice
Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.
Declinare și Limbi romanice · Limba istroromână și Limbi romanice ·
Limbi slave
Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei.
Declinare și Limbi slave · Limba istroromână și Limbi slave ·
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Declinare și Lingvistică · Limba istroromână și Lingvistică ·
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Declinare și Morfologie (lingvistică) · Limba istroromână și Morfologie (lingvistică) ·
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Declinare și Număr (gramatică) · Limba istroromână și Număr (gramatică) ·
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Declinare și Numeral · Limba istroromână și Numeral ·
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Declinare și Persoană (gramatică) · Limba istroromână și Persoană (gramatică) ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Declinare și Prepoziție · Limba istroromână și Prepoziție ·
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Declinare și Pronume personal · Limba istroromână și Pronume personal ·
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Declinare și Rădăcină și radical (lingvistică) · Limba istroromână și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Secolul al XIII-lea
În istoria culturii europene, această perioadă este considerată ca făcând parte din Evul Mediu, și după cuceririle sale în Asia, Imperiul Mongol se întindea din Asia de Est în Europa de Est.
Declinare și Secolul al XIII-lea · Limba istroromână și Secolul al XIII-lea ·
Semivocală
În fonetică și în fonologie, termenul semivocală denumește un tip de sunet intermediar între consoană și vocală, care prezintă trăsături și ale uneia, și ale celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, p. 440.
Declinare și Semivocală · Limba istroromână și Semivocală ·
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Declinare și Sintagmă · Limba istroromână și Sintagmă ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Declinare și Sintaxă · Limba istroromână și Sintaxă ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Declinare și Substantiv · Limba istroromână și Substantiv ·
Topică
În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni.
Declinare și Topică · Limba istroromână și Topică ·
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Declinare și Limba istroromână
- Ceea ce au în comun cu Declinare și Limba istroromână
- Similarități între Declinare și Limba istroromână
Comparație între Declinare și Limba istroromână
Declinare are 78 de relații, în timp ce Limba istroromână are 235. Așa cum au în comun 38, indicele Jaccard este 12.14% = 38 / (78 + 235).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Declinare și Limba istroromână. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați:
