Indicativ și Limbi romanice orientale

Comenzi rapide: Diferențele, Similarități, Jaccard Similitudine Coeficient, Bibliografie.

Diferența între Indicativ și Limbi romanice orientale

Indicativ vs. Limbi romanice orientale

În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc. istroromâna). Evoluția istorică a limbilor romanice de est după majoritatea autorilor. Limbile romanice orientale sau estice formează o grupă de limbi în cadrul subfamiliei limbilor romanice care, la rândul ei, face parte din familia limbilor indo-europene.

Accent

În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.

Accent și Indicativ · Accent și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Afix

În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.

Afix și Indicativ · Afix și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Conjugare

viitor simplu În morfologie, conjugarea este, într-una din accepțiunile termenului, flexiunea verbului, adică modificarea formei sale în funcție de anumite categorii gramaticale specifice.

Conjugare și Indicativ · Conjugare și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Conjunctiv

În gramatică, conjunctivul, numit și subjonctiv, este un mod verbal personal și predicativ.

Conjunctiv și Indicativ · Conjunctiv și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Consoană

O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.

Consoană și Indicativ · Consoană și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Consoană palatală

În fonetică, se numesc consoane palatale acele consoane pronunțate prin atingerea sau apropierea părții mijlocii a limbii de palatul tare; ele reprezintă una din categoriile de sunete clasificate după locul de articulare.

Consoană palatală și Indicativ · Consoană palatală și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Desinență

În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.

Desinență și Indicativ · Desinență și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Gen gramatical

În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.

Gen gramatical și Indicativ · Gen gramatical și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Gramatică

Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.

Gramatică și Indicativ · Gramatică și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Infinitiv

În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.

Indicativ și Infinitiv · Infinitiv și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Lexic

Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.

Indicativ și Lexic · Lexic și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Limba croată

Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.

Indicativ și Limba croată · Limba croată și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Limba română

Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.

Indicativ și Limba română · Limba română și Limbi romanice orientale · Vezi mai mult »

Număr (gramatică)

În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.

Indicativ și Număr (gramatică) · Limbi romanice orientale și Număr (gramatică) · Vezi mai mult »

Predicat

În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.

Indicativ și Predicat · Limbi romanice orientale și Predicat · Vezi mai mult »

Pronume personal

În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.

Indicativ și Pronume personal · Limbi romanice orientale și Pronume personal · Vezi mai mult »

Timp (gramatică)

În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.

Indicativ și Timp (gramatică) · Limbi romanice orientale și Timp (gramatică) · Vezi mai mult »

Verb

În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.

Indicativ și Verb · Limbi romanice orientale și Verb · Vezi mai mult »

Verb auxiliar

În gramatică, un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc auxilium „ajutor”) este un verb care la origine are sens lexical, dar în anumite contexte devine cuvânt gramatical, pierzându-și acest sens, și îndeplinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens lexical, categorii gramaticale ale acestuia, precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana.

Indicativ și Verb auxiliar · Limbi romanice orientale și Verb auxiliar · Vezi mai mult »

Vocală

Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.

Indicativ și Vocală · Limbi romanice orientale și Vocală · Vezi mai mult »