Parte de propoziție și Pronume personal

Comenzi rapide: Diferențele, Similarități, Jaccard Similitudine Coeficient, Bibliografie.

Diferența între Parte de propoziție și Pronume personal

Parte de propoziție vs. Pronume personal

În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul. În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.

Categorie gramaticală

În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.

Categorie gramaticală și Parte de propoziție · Categorie gramaticală și Pronume personal · Vezi mai mult »

Caz (gramatică)

În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Caz (gramatică) și Parte de propoziție · Caz (gramatică) și Pronume personal · Vezi mai mult »

Cazul vocativ

În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Cazul vocativ și Parte de propoziție · Cazul vocativ și Pronume personal · Vezi mai mult »

Complement

Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.

Complement și Parte de propoziție · Complement și Pronume personal · Vezi mai mult »

Complement direct

În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.

Complement direct și Parte de propoziție · Complement direct și Pronume personal · Vezi mai mult »

Desinență

În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.

Desinență și Parte de propoziție · Desinență și Pronume personal · Vezi mai mult »

Frază

În lingvistica română, în domeniul sintaxei, termenul frază denumește o entitate sintactică ce unește cel puțin două propoziții independente și stabilește între ele un raport de coordonare sau de subordonareBidu-Vrănceanu 1997, p..209.

Frază și Parte de propoziție · Frază și Pronume personal · Vezi mai mult »

Gen gramatical

În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.

Gen gramatical și Parte de propoziție · Gen gramatical și Pronume personal · Vezi mai mult »

Gramatică

Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.

Gramatică și Parte de propoziție · Gramatică și Pronume personal · Vezi mai mult »

Limba franceză

Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.

Limba franceză și Parte de propoziție · Limba franceză și Pronume personal · Vezi mai mult »

Limba maghiară

Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.

Limba maghiară și Parte de propoziție · Limba maghiară și Pronume personal · Vezi mai mult »

Limba română

Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.

Limba română și Parte de propoziție · Limba română și Pronume personal · Vezi mai mult »

Limbă (comunicare)

Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.

Limbă (comunicare) și Parte de propoziție · Limbă (comunicare) și Pronume personal · Vezi mai mult »

Limbă aglutinantă

În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă aglutinantă”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, pornind de la verbul latinesc agglutinare „a lipi laolaltă”, desemnează o limbă în care, pentru a exprima raporturile gramaticale, la rădăcina cuvintelor se adaugă afixe distincte.

Limbă aglutinantă și Parte de propoziție · Limbă aglutinantă și Pronume personal · Vezi mai mult »

Limbă flexionară

În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conținKálmán și Trón 2007, p. 84.

Limbă flexionară și Parte de propoziție · Limbă flexionară și Pronume personal · Vezi mai mult »

Morfologie (lingvistică)

În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.

Morfologie (lingvistică) și Parte de propoziție · Morfologie (lingvistică) și Pronume personal · Vezi mai mult »

Număr (gramatică)

În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.

Număr (gramatică) și Parte de propoziție · Număr (gramatică) și Pronume personal · Vezi mai mult »

Persoană (gramatică)

În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.

Parte de propoziție și Persoană (gramatică) · Persoană (gramatică) și Pronume personal · Vezi mai mult »

Postpoziție

În gramatică, postpoziția este un cuvânt gramatical (numit și funcțional) propriu unor limbi, care este plasat după un cuvânt parte de vorbire nominală (substantiv, pronume), pentru a forma cu acesta un complement pe care îl leagă de verbul său regent.

Parte de propoziție și Postpoziție · Postpoziție și Pronume personal · Vezi mai mult »

Propoziție completivă directă

Propoziția completivă directă este o propoziție subordonată, având la nivel de frază rolul complementului direct pe lângă propoziția regentă.

Parte de propoziție și Propoziție completivă directă · Pronume personal și Propoziție completivă directă · Vezi mai mult »

Sintaxă

În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.

Parte de propoziție și Sintaxă · Pronume personal și Sintaxă · Vezi mai mult »

Substantiv

În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.

Parte de propoziție și Substantiv · Pronume personal și Substantiv · Vezi mai mult »

Verb

În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.

Parte de propoziție și Verb · Pronume personal și Verb · Vezi mai mult »