Patriarhat și Primul Țarat Bulgar

Comenzi rapide: Diferențele, Similarități, Jaccard Similitudine Coeficient, Bibliografie.

Diferența între Patriarhat și Primul Țarat Bulgar

Patriarhat vs. Primul Țarat Bulgar

Patriarhatul reprezintă un anume tip de relații sociale, bazate pe dominația masculină și poziția de supunere, secundară a femeilor. Țaratul Bulgar (sau Imperiul Bulgar) (în limba bulgară modernă: Първo Българско царство, Părvo bălgarsko tsarstvo) a fost un stat medieval fondat de vechii bulgari în Balcanii de nord-est în jurul anului 681. La apogeul puterii sale se întindea până la Budapesta și Marea Neagră și de la Nipru (azi în Ucraina) până la Marea Adriatică. Pe măsură ce statul și-a întărit poziția în Balcani, a început o relație cu Imperiul Bizantin, uneori prietenoasă, uneori ostilă. În cele din urmă Bulgaria a devenit principalul rival al Bizanțului la nord, începând mai multe războaie. Cele două puteri au avut, însă, și perioade de pace și aliere, cel mai relevant în timpul Celui de-al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului, când armata bulgară a jucat un rol esențial în oprierea asediului și prevenirea unei invazii arabe în Europa răsăriteană. Bizanțul a avut o influență culturală puternică asupra Bulgariei, așa încât în 864 statul a adoptat creștinismul ca religie de stat. Împărțirea Hanatului Avar a permis Bulgariei să își extindă granițele către nord-vest până în Câmpia Panoniei (Ungaria de astăzi). Mai târziu, bulgarii s-au confruntat cu sosirea pecenegilor și a cumanilor și au oprit incursiunile maghiarilor în Europa, obligându-i să se așeze definitiv în Panonia. La sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, țarul Simeon I a obținut mai multe victorii asupra bizantinilor și a realizat maxima întindere teritorială a imperiului său. După distrugerea armatei bizantine în bătălia de la Achelous, în 917, bulgarii au asediat Constantinopolul în 923 și 924. După ce și-au refăcut forțele, în 1014, sub împăratul Vasile al II-lea, bizantinii au învins bulgarii printr-o lovitură zdrobitoare, Bătălia de la Kleidion. Până în 1018, toate fortărețele bulgare din Imperiul Bizantin se predaseră și în cele din urmă țaratul s-a destrămat. Lui i-a urmat Cel de-al Doilea Țarat Bulgar, în 1185. După adoptarea creștinismului, în 864, Bulgaria a devenit centrul cultural al Europei slave. Această poziție fruntașă din punct de vedere cultural a fost întărită de crearea de către bizantini a alfabetelor grecești modificate alfabetelor glagolitic și chirilic, urmată de răspândirea scrierii în limba bulgară veche către nord. Slavona (sau bulgara veche) a devenit limba cancelariilor unei părți însemnate din Europa de est. În 927 a fost recunoscută independența Patriarhiei Bulgariei. Între secolele al VII-lea și al X-lea, populația locală de protobulgari, de origine turcică, a fost treptat asimilată de restul populației, de origine slavă. Începând cu secolul al X-lea, s-a statornicit numele de bulgar pentru a denumi poporul nou-format, atât în vorbire cât și în scris. Răspândirea cunoașterii limbii slavone vechi a prevenit asimilarea slavilor sudici în țările vecine, susținând crearea unei identități bulgare.