Lucrăm pentru a restaura aplicația Unionpedia în Google Play Store
🌟Am simplificat designul nostru pentru o navigare mai bună!
Instagram Facebook X LinkedIn

Prepoziție și Pronume

Comenzi rapide: Diferențele, Similarități, Jaccard Similitudine Coeficient, Bibliografie.

Diferența între Prepoziție și Pronume

Prepoziție vs. Pronume

În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”. În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.

Similarități între Prepoziție și Pronume

Prepoziție și Pronume au 38 lucruri în comun (în Uniunpedie): Adverb, Atribut, Caz (gramatică), Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul instrumental, Cazul locativ, Complement, Complement direct, Cuvânt, Declinare, Diasistemul slav de centru-sud, Gramatică, Limba engleză, Limba franceză, Limba japoneză, Limba latină, Limba maghiară, Limba română, Limba sârbă, Limbă (comunicare), Limbi romanice, Noțiune, Nume predicativ, Parte de propoziție, Parte de vorbire, Persoană (gramatică), Predicat, Proces (lingvistică), ..., Pronume personal, Recțiune, Sintagmă, Sintaxă, Substantiv, Tipologie lingvistică, Topică, Verb. Extinde indicele (8 Mai Mult) »

Adverb

În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.

Adverb și Prepoziție · Adverb și Pronume · Vezi mai mult »

Atribut

În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.

Atribut și Prepoziție · Atribut și Pronume · Vezi mai mult »

Caz (gramatică)

În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Caz (gramatică) și Prepoziție · Caz (gramatică) și Pronume · Vezi mai mult »

Cazul acuzativ

În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Cazul acuzativ și Prepoziție · Cazul acuzativ și Pronume · Vezi mai mult »

Cazul dativ

În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).

Cazul dativ și Prepoziție · Cazul dativ și Pronume · Vezi mai mult »

Cazul genitiv

În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).

Cazul genitiv și Prepoziție · Cazul genitiv și Pronume · Vezi mai mult »

Cazul instrumental

În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, instrumentalul este un caz.

Cazul instrumental și Prepoziție · Cazul instrumental și Pronume · Vezi mai mult »

Cazul locativ

Locativul este un caz al flexiunii nominale, adică al declinării în limba proto-indo-europeană, care arăta locul unde se săvârșește acțiunea verbului.

Cazul locativ și Prepoziție · Cazul locativ și Pronume · Vezi mai mult »

Complement

Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.

Complement și Prepoziție · Complement și Pronume · Vezi mai mult »

Complement direct

În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.

Complement direct și Prepoziție · Complement direct și Pronume · Vezi mai mult »

Cuvânt

În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.

Cuvânt și Prepoziție · Cuvânt și Pronume · Vezi mai mult »

Declinare

În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.

Declinare și Prepoziție · Declinare și Pronume · Vezi mai mult »

Diasistemul slav de centru-sud

Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.

Diasistemul slav de centru-sud și Prepoziție · Diasistemul slav de centru-sud și Pronume · Vezi mai mult »

Gramatică

Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.

Gramatică și Prepoziție · Gramatică și Pronume · Vezi mai mult »

Limba engleză

Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).

Limba engleză și Prepoziție · Limba engleză și Pronume · Vezi mai mult »

Limba franceză

Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.

Limba franceză și Prepoziție · Limba franceză și Pronume · Vezi mai mult »

Limba japoneză

Japoneza sau nipona, este principala limbă vorbită și scrisă în Japonia.

Limba japoneză și Prepoziție · Limba japoneză și Pronume · Vezi mai mult »

Limba latină

Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.

Limba latină și Prepoziție · Limba latină și Pronume · Vezi mai mult »

Limba maghiară

Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.

Limba maghiară și Prepoziție · Limba maghiară și Pronume · Vezi mai mult »

Limba română

Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.

Limba română și Prepoziție · Limba română și Pronume · Vezi mai mult »

Limba sârbă

limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.

Limba sârbă și Prepoziție · Limba sârbă și Pronume · Vezi mai mult »

Limbă (comunicare)

Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.

Limbă (comunicare) și Prepoziție · Limbă (comunicare) și Pronume · Vezi mai mult »

Limbi romanice

Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.

Limbi romanice și Prepoziție · Limbi romanice și Pronume · Vezi mai mult »

Noțiune

Noțiunea este cea mai simplă formă logică existentă la nivel mental.

Noțiune și Prepoziție · Noțiune și Pronume · Vezi mai mult »

Nume predicativ

În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.

Nume predicativ și Prepoziție · Nume predicativ și Pronume · Vezi mai mult »

Parte de propoziție

În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.

Parte de propoziție și Prepoziție · Parte de propoziție și Pronume · Vezi mai mult »

Parte de vorbire

În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Parte de vorbire și Prepoziție · Parte de vorbire și Pronume · Vezi mai mult »

Persoană (gramatică)

În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.

Persoană (gramatică) și Prepoziție · Persoană (gramatică) și Pronume · Vezi mai mult »

Predicat

În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.

Predicat și Prepoziție · Predicat și Pronume · Vezi mai mult »

Proces (lingvistică)

În lingvistică, noțiunea de proces ține de semantica verbului.

Prepoziție și Proces (lingvistică) · Proces (lingvistică) și Pronume · Vezi mai mult »

Pronume personal

În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.

Prepoziție și Pronume personal · Pronume și Pronume personal · Vezi mai mult »

Recțiune

În gramatica tradițională, recțiunea este, în unele limbi, un proces prin care, într-un raport sintactic de subordonare, un cuvânt (numit regent) impune altui cuvânt, subordonat, un anumit mijloc de realizare a raportului.

Prepoziție și Recțiune · Pronume și Recțiune · Vezi mai mult »

Sintagmă

Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.

Prepoziție și Sintagmă · Pronume și Sintagmă · Vezi mai mult »

Sintaxă

În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.

Prepoziție și Sintaxă · Pronume și Sintaxă · Vezi mai mult »

Substantiv

În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.

Prepoziție și Substantiv · Pronume și Substantiv · Vezi mai mult »

Tipologie lingvistică

Tipologia lingvistică este o ramură a lingvisticii și un mod de clasificare a limbilor, care se ocupă cu încadrarea lor în grupuri caracterizate de anumite trăsături structurale comune prin care se deosebesc de alte grupuri de limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 513–514.

Prepoziție și Tipologie lingvistică · Pronume și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Topică

În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni.

Prepoziție și Topică · Pronume și Topică · Vezi mai mult »

Verb

În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.

Prepoziție și Verb · Pronume și Verb · Vezi mai mult »

Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări

Comparație între Prepoziție și Pronume

Prepoziție are 67 de relații, în timp ce Pronume are 92. Așa cum au în comun 38, indicele Jaccard este 23.90% = 38 / (67 + 92).

Bibliografie

Acest articol arată relația dintre Prepoziție și Pronume. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați: