Similarități între Pronume și Pronume personal
Pronume și Pronume personal au 33 lucruri în comun (în Uniunpedie): Accent, Adjectiv, Afix, Anaforă (lingvistică), Animat și inanimat (lingvistică), Cataforă, Categorie gramaticală, Caz (gramatică), Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul nominativ, Complement, Complement direct, Desinență, Enunț (lingvistică), Gen gramatical, Gramatică, Limba engleză, Limba franceză, Limba maghiară, Limba română, Limbă (comunicare), Limbă aglutinantă, Limbă flexionară, Morfologie (lingvistică), Număr (gramatică), Nume predicativ, Parte de propoziție, Persoană (gramatică), ..., Sintaxă, Substantiv, Verb. Extinde indicele (3 Mai Mult) »
Accent
În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.
Accent și Pronume · Accent și Pronume personal ·
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Pronume · Adjectiv și Pronume personal ·
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Afix și Pronume · Afix și Pronume personal ·
Anaforă (lingvistică)
Termenul anaforă (cf. anaphore, anaphora) provine din cuvântul din greaca veche ἀναφορά (anaforá), format din ἀνά (aná) „în sus” + φέρω (féro) „(eu) duc”.
Anaforă (lingvistică) și Pronume · Anaforă (lingvistică) și Pronume personal ·
Animat și inanimat (lingvistică)
În lingvistică, calificările „animat și inanimat” sau „însuflețit și neînsuflețit” se bazează în primul rând pe distincția naturală dintre, pe de o parte, ființe, adică entități ce se caracterizează prin viață din punct de vedere biologic, pe de altă parte entități care nu au această caracteristică.
Animat și inanimat (lingvistică) și Pronume · Animat și inanimat (lingvistică) și Pronume personal ·
Cataforă
În lingvistică, termenul cu forma românească cataforă a fost format de către lingvistul german K. Bühler, din elementele grecești vechi κατά (katá) „în jos” și φέρω (féro) „(eu) duc”, rezultând cuvântul καταφορά (kataforá), prin analogie cu termenul ἀναφορά (anaforá) „anaforă”.
Cataforă și Pronume · Cataforă și Pronume personal ·
Categorie gramaticală
În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.
Categorie gramaticală și Pronume · Categorie gramaticală și Pronume personal ·
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Caz (gramatică) și Pronume · Caz (gramatică) și Pronume personal ·
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Cazul acuzativ și Pronume · Cazul acuzativ și Pronume personal ·
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Cazul dativ și Pronume · Cazul dativ și Pronume personal ·
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Cazul genitiv și Pronume · Cazul genitiv și Pronume personal ·
Cazul nominativ
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.
Cazul nominativ și Pronume · Cazul nominativ și Pronume personal ·
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Complement și Pronume · Complement și Pronume personal ·
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Complement direct și Pronume · Complement direct și Pronume personal ·
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Desinență și Pronume · Desinență și Pronume personal ·
Enunț (lingvistică)
Termenul enunț se referă la o secvență a vorbirii despre care nu s-au formulat ipoteze în termeni de lingvistică teoretică, în opoziție cu noțiunea de propoziție, care este definită în teoriile gramaticaleCrystal 2008, pp. 505–506.
Enunț (lingvistică) și Pronume · Enunț (lingvistică) și Pronume personal ·
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Gen gramatical și Pronume · Gen gramatical și Pronume personal ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Gramatică și Pronume · Gramatică și Pronume personal ·
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Limba engleză și Pronume · Limba engleză și Pronume personal ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Limba franceză și Pronume · Limba franceză și Pronume personal ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Limba maghiară și Pronume · Limba maghiară și Pronume personal ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Limba română și Pronume · Limba română și Pronume personal ·
Limbă (comunicare)
Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.
Limbă (comunicare) și Pronume · Limbă (comunicare) și Pronume personal ·
Limbă aglutinantă
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă aglutinantă”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, pornind de la verbul latinesc agglutinare „a lipi laolaltă”, desemnează o limbă în care, pentru a exprima raporturile gramaticale, la rădăcina cuvintelor se adaugă afixe distincte.
Limbă aglutinantă și Pronume · Limbă aglutinantă și Pronume personal ·
Limbă flexionară
În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă flexionară”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, desemnează o limbă în care cuvintele sunt dificil de segmentat în morfemele pe care le conținKálmán și Trón 2007, p. 84.
Limbă flexionară și Pronume · Limbă flexionară și Pronume personal ·
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Morfologie (lingvistică) și Pronume · Morfologie (lingvistică) și Pronume personal ·
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Număr (gramatică) și Pronume · Număr (gramatică) și Pronume personal ·
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Nume predicativ și Pronume · Nume predicativ și Pronume personal ·
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Parte de propoziție și Pronume · Parte de propoziție și Pronume personal ·
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Persoană (gramatică) și Pronume · Persoană (gramatică) și Pronume personal ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Pronume și Sintaxă · Pronume personal și Sintaxă ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Pronume și Substantiv · Pronume personal și Substantiv ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Pronume și Pronume personal
- Ceea ce au în comun cu Pronume și Pronume personal
- Similarități între Pronume și Pronume personal
Comparație între Pronume și Pronume personal
Pronume are 92 de relații, în timp ce Pronume personal are 44. Așa cum au în comun 33, indicele Jaccard este 24.26% = 33 / (92 + 44).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Pronume și Pronume personal. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați: