Cuprins
78 relaţii: Adjectiv, Adjectiv pronominal, Adverb, Atribut, Cazul vocativ, Complement, Comunicare, Condițional, Conjuncție, Conjunctiv, Context (lingvistică), Desinență, Dialog, Elipsă (lingvistică), Frază, Gramatică, Imperativ, Indicativ, Infinitiv, Interjecție, Intonație, Judecată, Limba franceză, Limba română, Limba sârbă, Limbă standard, Linie de pauză, Locuțiune, Locuțiune conjuncțională, Mod (gramatică), Modalitate (lingvistică), Negație (gramatică), Nume predicativ, Paranteză, Parte de propoziție, Parte de vorbire, Particulă (gramatică), Predicat, Prezumtiv, Pronume interogativ, Pronume negativ, Propoziție atributivă, Propoziție circumstanțială concesivă, Propoziție circumstanțială condițională, Propoziție circumstanțială cumulativă, Propoziție circumstanțială de cauză, Propoziție circumstanțială de excepție, Propoziție circumstanțială de loc, Propoziție circumstanțială de mod, Propoziție circumstanțială de relație, ... Extinde indicele (28 Mai Mult) »
- Entități sintactice
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Propoziție gramaticală și Adjectiv
Adjectiv pronominal
În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.
Vedea Propoziție gramaticală și Adjectiv pronominal
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Vedea Propoziție gramaticală și Adverb
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Vedea Propoziție gramaticală și Atribut
Cazul vocativ
În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Propoziție gramaticală și Cazul vocativ
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Vedea Propoziție gramaticală și Complement
Comunicare
Acest articol tratează comunicarea între doi oameni din punct de vedere general.
Vedea Propoziție gramaticală și Comunicare
Condițional
Condiționalul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în general o acțiune, o întâmplare sau o stare ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, întâmplări sau stări, ori o ipoteză nerealizată în trecutAvram 1997, pp.
Vedea Propoziție gramaticală și Condițional
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp.
Vedea Propoziție gramaticală și Conjuncție
Conjunctiv
În gramatică, conjunctivul, numit și subjonctiv, este un mod verbal personal și predicativ.
Vedea Propoziție gramaticală și Conjunctiv
Context (lingvistică)
Termenul context se referă la origine la textul scris.
Vedea Propoziție gramaticală și Context (lingvistică)
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Vedea Propoziție gramaticală și Desinență
Dialog
Diogene Dialogul este modul de expunere care redă convorbirea directă dintre două sau mai multe personaje.
Vedea Propoziție gramaticală și Dialog
Elipsă (lingvistică)
În lingvistică și în retorică, termenul elipsă (Grevisse și Goosse 2007, p. 226-228., dar în numeroase cazuri nu provoacă incorectitudine. Aceasta este definiția cea mai largă a elipsei, folosită în lingvistică. Din punctul de vedere al modului de înțelegere a ceea ce este omis prin elipsă, în lingvistică există de asemenea o interpretare în sens larg, considerându-se că este vorba de elipsă în următoarele cazuri.
Vedea Propoziție gramaticală și Elipsă (lingvistică)
Frază
În lingvistica română, în domeniul sintaxei, termenul frază denumește o entitate sintactică ce unește cel puțin două propoziții independente și stabilește între ele un raport de coordonare sau de subordonareBidu-Vrănceanu 1997, p..209.
Vedea Propoziție gramaticală și Frază
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Vedea Propoziție gramaticală și Gramatică
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Vedea Propoziție gramaticală și Imperativ
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Vedea Propoziție gramaticală și Indicativ
Infinitiv
În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.
Vedea Propoziție gramaticală și Infinitiv
Interjecție
În gramatica tradițională, interjecția este o parte de vorbire neflexibilă folosită de obicei exclamativ, care exprimă o senzație, un sentiment, o stare fizică sau sufletească, o manifestare de voință, un îndemn, o chemare etc.
Vedea Propoziție gramaticală și Interjecție
Intonație
În prozodie, termenul intonație are mai multe accepțiuni.
Vedea Propoziție gramaticală și Intonație
Judecată
Judecata este o propoziție logico-gramaticală care exprimă apartenența sau neapartenența unei proprietăți la un obiect.
Vedea Propoziție gramaticală și Judecată
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Vedea Propoziție gramaticală și Limba franceză
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Vedea Propoziție gramaticală și Limba română
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Vedea Propoziție gramaticală și Limba sârbă
Limbă standard
În sociolingvistică, limba standard este o varietate a unei limbi elaborată prin activități conștiente de normare, cu scopul de a servi drept mijloc de comunicare comun utilizatorilor acelei limbi, care folosesc eventual și alte varietăți ale acesteiaDubois 2002, pp. 440–441.
Vedea Propoziție gramaticală și Limbă standard
Linie de pauză
Despre linia de pauză, recomandările din 1965 și 1971Academia Republicii Socialiste România: Institutul de lingvistică din București, ''Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație'', ed. a II-a, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1965, p.
Vedea Propoziție gramaticală și Linie de pauză
Locuțiune
Locuțiunea este, în gramatică și în lexicologie, un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă, din punct de vedere gramatical, ca o singură parte de vorbire.
Vedea Propoziție gramaticală și Locuțiune
Locuțiune conjuncțională
Locuțiunea conjuncțională este un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă din punct de vedere gramatical ca o conjuncție.
Vedea Propoziție gramaticală și Locuțiune conjuncțională
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Vedea Propoziție gramaticală și Mod (gramatică)
Modalitate (lingvistică)
În semantică, modalitatea este o categorie care exprimă atitudinea vorbitorului față de cele exprimate în propozițieBussmann 1998, p. 754.
Vedea Propoziție gramaticală și Modalitate (lingvistică)
Negație (gramatică)
În lingvistică, negația este o operație prin care se contrazice înțelesul total sau parțial al unei propozițiiCrystal 2008, p. 323.
Vedea Propoziție gramaticală și Negație (gramatică)
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Vedea Propoziție gramaticală și Nume predicativ
Paranteză
O paranteză (sau cel mai des referite în perechi ca paranteze) este un semn de punctuație, de obicei folosit în perechi potrivite în cadrul textului, pentru a separa, evidenția sau explica un anumit text.
Vedea Propoziție gramaticală și Paranteză
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Vedea Propoziție gramaticală și Parte de propoziție
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Propoziție gramaticală și Parte de vorbire
Particulă (gramatică)
În lingvistică, particula este un element de limbă invariabil, tratat în mod diferit în gramaticile a diverse limbi, ba chiar și de diversele orientări lingvistice referitoare la aceeași limbă.
Vedea Propoziție gramaticală și Particulă (gramatică)
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Vedea Propoziție gramaticală și Predicat
Prezumtiv
În gramatică, prezumtivul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă un proces realizabil, posibil, prezentat ca presupus, bănuit, ipotetic sau nesigurAvram 1997, p. 208.
Vedea Propoziție gramaticală și Prezumtiv
Pronume interogativ
În gramatică, pronumele interogativ este un pronume care înlocuiește în întrebări parțiale (incompatibile cu răspunsul da sau nu) ceea ce vizează întrebarea și este așteptat în răspunsAvram 1997, pp.
Vedea Propoziție gramaticală și Pronume interogativ
Pronume negativ
Pronumele negativ este un pronume care exprimă lipsa, excluderea, prezentarea unui lucru sau a unei ființe ca inexistent(ă), înlocuindu-i numeleAvram 1997, p. 192–193.
Vedea Propoziție gramaticală și Pronume negativ
Propoziție atributivă
În sintaxa frazei, propoziția atributivă este o propoziție subordonată unei entități lingvistice numite antecedent, pe care o reia.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție atributivă
Propoziție circumstanțială concesivă
Propoziția circumstanțială concesivă este o propoziție subordonată circumstanțială care exprimă o împrejurare de natură să împiedice desfășurarea unei acțiuni sau existența unei calități din regentă, dar care nu le împiedică.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială concesivă
Propoziție circumstanțială condițională
În sintaxă, propoziția circumstanțială condițională se definește în general ca propoziția subordonată care îndeplinește funcția de complement circumstanțial condițional al predicatului propoziției principale, exprimând condiția (ipoteza) de a cărei îndeplinire sau neîndeplinire depinde realizarea sau nerealizarea procesului din propoziția principalăAvram 1997, p.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială condițională
Propoziție circumstanțială cumulativă
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială cumulativă este o subordonată cu frecvență redusăBărbuță 2000, p. 307.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială cumulativă
Propoziție circumstanțială de cauză
Propoziția circumstanțială de cauză constituie în frază o realizare propozițională a complementului circumstanțial de cauză.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de cauză
Propoziție circumstanțială de excepție
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială de excepție este o subordonată cu circulație redusăBărbuță 2000, p. 307.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de excepție
Propoziție circumstanțială de loc
Propoziția circumstanțială de loc este cea care arată locul, spațiul de desfășurare a acțiunii din propoziția regentă, jucând rolul de complement circumstanțial de loc, la nivel de frază.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de loc
Propoziție circumstanțială de mod
Propoziția circumstanțială de mod constituie în frază o realizare propozițională a complementului circumstanțial de mod.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de mod
Propoziție circumstanțială de relație
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială de relație este o subordonată slab reprezentată, care îndeplinește funcția de complement circumstanțial de relație al propoziției regente.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de relație
Propoziție circumstanțială de scop
Propoziția circumstanțială de scop sau finală constituie în frază o realizare propozițională a complementului circumstanțial de scop.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de scop
Propoziție circumstanțială de timp
Propoziția circumstanțială de timp sau temporală constituie în frază o realizare propozițională a complementului circumstanțial de timp.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială de timp
Propoziție circumstanțială instrumentală
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială instrumentală este o subordonată care îndeplinește funcția de complement circumstanțial instrumental al propoziției regente.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială instrumentală
Propoziție circumstanțială opozițională
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială opozițională este o subordonată care îndeplinește funcția de complement circumstanțial opozițional al propoziției regente.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială opozițională
Propoziție circumstanțială sociativă
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială sociativă este o subordonată relativ puțin frecventăBărbuță 2000, p. 306.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție circumstanțială sociativă
Propoziție completivă de agent
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția completivă de agent este o subordonată care îndeplinește funcția de complement de agent al unui verb la diateza pasivă, modul participiu sau supin cu valoare pasivă, ori al unui adjectiv cu sens pasiv din propoziția regentă.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție completivă de agent
Propoziție completivă directă
Propoziția completivă directă este o propoziție subordonată, având la nivel de frază rolul complementului direct pe lângă propoziția regentă.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție completivă directă
Propoziție completivă indirectă
Propoziția completivă indirectă este o propoziție subordonată corespunzătoare în frază complementului indirect.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție completivă indirectă
Propoziție predicativă
Propoziția predicativă constituie în frază o realizare propozițională a numelui predicativ.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție predicativă
Propoziție predicativă suplimentară
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția predicativă suplimentară este o subordonată care îndeplinește funcția de element predicativ suplimentar al unui verb din propoziția regentă.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție predicativă suplimentară
Propoziție principală
În sintaxa tradițională, noțiunea de propoziție principală cunoaște mai multe interpretări în diverse gramatici, în funcție de limbi și de autori.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție principală
Propoziție subiectivă
Propoziția subiectivă este o propoziție subordonată care constituie în frază echivalentul propozițional al subiectului.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție subiectivă
Propoziție subordonată circumstanțială consecutivă
Propoziția consecutivă este propoziția circumstanțială care arată consecința (urmarea, rezultatul) îndeplinirii acțiunii sau însușirii exprimată în propoziția regentă.
Vedea Propoziție gramaticală și Propoziție subordonată circumstanțială consecutivă
Recțiune
În gramatica tradițională, recțiunea este, în unele limbi, un proces prin care, într-un raport sintactic de subordonare, un cuvânt (numit regent) impune altui cuvânt, subordonat, un anumit mijloc de realizare a raportului.
Vedea Propoziție gramaticală și Recțiune
Registru de limbă
În sociolingvistică, termenul „registru de limbă” denumește un tip de varietate a limbii pentru care se întâlnesc tratări diferite și totodată alți termeni pentru a-l denumi, în funcție de școala lingvistică sau de lingvistBidu-Vrănceanu 1997, p. 407.
Vedea Propoziție gramaticală și Registru de limbă
Semantică
Semantica (din limba greacă: σημαντικός, semantikós.
Vedea Propoziție gramaticală și Semantică
Semnul întrebării
Semnul întrebării standard Semnul întrebării, numit și semn de întrebare, este un semn de punctuație folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative.
Vedea Propoziție gramaticală și Semnul întrebării
Semnul exclamării
Semnul exclamării, numit și semn de exclamație, marchează grafic intonația frazelor și a propozițiilor exclamative sau imperative.
Vedea Propoziție gramaticală și Semnul exclamării
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Vedea Propoziție gramaticală și Sintaxă
Subiect (dezambiguizare)
Cuvântul subiect are două sensuri principale: 1.
Vedea Propoziție gramaticală și Subiect (dezambiguizare)
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Propoziție gramaticală și Subiect (gramatică)
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Vedea Propoziție gramaticală și Substantiv
Supin
În gramatica unor limbi, termenul „supin” (din latinescul supinum) denumește o formă verbală numită în unele gramatici „mod nepersonal și nepredicativ”Avram 1997, pp. 216–217.
Vedea Propoziție gramaticală și Supin
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Vedea Propoziție gramaticală și Timp (gramatică)
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Vedea Propoziție gramaticală și Verb
Verb copulativ
În sintaxa propoziției, un verb copulativ este un verb care, fiind la un mod personal, leagă subiectul de un cuvânt de natură nominală (substantiv, pronume, adjectiv, numeral), sau folosit cu valoare nominală (verb la participiu, la infinitiv sau la supin, adverb), având funcția de nume predicativ.
Vedea Propoziție gramaticală și Verb copulativ
Virgulă
Virgula este semnul de punctuație care delimitează grafic o pauză între părți de propoziție (vezi Sintaxa propoziției) sau între propozițiile unei fraze (vezi Sintaxa frazei), despărțindu-le pe baza raporturilor sintactice.
Vedea Propoziție gramaticală și Virgulă
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Vedea Propoziție gramaticală și Vocală
Vezi și
Entități sintactice
- Complement
- Complement circumstanțial
- Cuvânt
- Gerunziu
- Infinitiv
- Inversiune
- Modalizator
- Nume predicativ
- Participiu
- Propoziție gramaticală
- Simbol
- Sintaxă
- Subiect (gramatică)