Similarități între Limba sârbă și Sintaxă
Limba sârbă și Sintaxă au 42 lucruri în comun (în Uniunpedie): Accent, Acord (gramatică), Adjectiv, Atribut, Caz (gramatică), Cazul acuzativ, Complement, Complement direct, Compunere (lingvistică), Cuvânt gramatical, Declinare, Desinență, Diasistemul slav de centru-sud, Frază, Gramatică, Intonație, Limba croată, Limba franceză, Limba maghiară, Limba română, Lingvistică, Morfologie (lingvistică), Negație (gramatică), Parte de propoziție, Parte de vorbire, Predicat, Prezent (gramatică), Propoziție completivă directă, Propoziție gramaticală, Propoziție interogativă, ..., Propoziție subordonată, Prozodie, Recțiune, Semantică, Sintagmă, Sociolingvistică, Subiect (gramatică), Substantiv, Timp (gramatică), Topică, Trecut (gramatică), Viitor (gramatică). Extinde indicele (12 Mai Mult) »
Accent
În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.
Accent și Limba sârbă · Accent și Sintaxă ·
Acord (gramatică)
În gramatică, acordul este manifestarea relației sintactice dintre două (sau mai multe) cuvinte prin modificări morfologice ale unuia din cuvintele implicate.
Acord (gramatică) și Limba sârbă · Acord (gramatică) și Sintaxă ·
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Limba sârbă · Adjectiv și Sintaxă ·
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Atribut și Limba sârbă · Atribut și Sintaxă ·
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Caz (gramatică) și Limba sârbă · Caz (gramatică) și Sintaxă ·
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Cazul acuzativ și Limba sârbă · Cazul acuzativ și Sintaxă ·
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Complement și Limba sârbă · Complement și Sintaxă ·
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Complement direct și Limba sârbă · Complement direct și Sintaxă ·
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Compunere (lingvistică) și Limba sârbă · Compunere (lingvistică) și Sintaxă ·
Cuvânt gramatical
În lingvistică, un cuvânt gramatical sau funcțional este un cuvânt ce îndeplinește în limbă o funcție exclusiv sau preponderent gramaticală, opunându-se prin aceasta cuvântului cu sens lexical (conținut noțional) deplinCrystal 2008, p. 203.
Cuvânt gramatical și Limba sârbă · Cuvânt gramatical și Sintaxă ·
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Declinare și Limba sârbă · Declinare și Sintaxă ·
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Desinență și Limba sârbă · Desinență și Sintaxă ·
Diasistemul slav de centru-sud
Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Diasistemul slav de centru-sud și Limba sârbă · Diasistemul slav de centru-sud și Sintaxă ·
Frază
În lingvistica română, în domeniul sintaxei, termenul frază denumește o entitate sintactică ce unește cel puțin două propoziții independente și stabilește între ele un raport de coordonare sau de subordonareBidu-Vrănceanu 1997, p..209.
Frază și Limba sârbă · Frază și Sintaxă ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Gramatică și Limba sârbă · Gramatică și Sintaxă ·
Intonație
În prozodie, termenul intonație are mai multe accepțiuni.
Intonație și Limba sârbă · Intonație și Sintaxă ·
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Limba croată și Limba sârbă · Limba croată și Sintaxă ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Limba franceză și Limba sârbă · Limba franceză și Sintaxă ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Limba maghiară și Limba sârbă · Limba maghiară și Sintaxă ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Limba română și Limba sârbă · Limba română și Sintaxă ·
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Limba sârbă și Lingvistică · Lingvistică și Sintaxă ·
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Limba sârbă și Morfologie (lingvistică) · Morfologie (lingvistică) și Sintaxă ·
Negație (gramatică)
În lingvistică, negația este o operație prin care se contrazice înțelesul total sau parțial al unei propozițiiCrystal 2008, p. 323.
Limba sârbă și Negație (gramatică) · Negație (gramatică) și Sintaxă ·
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Limba sârbă și Parte de propoziție · Parte de propoziție și Sintaxă ·
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Limba sârbă și Parte de vorbire · Parte de vorbire și Sintaxă ·
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Limba sârbă și Predicat · Predicat și Sintaxă ·
Prezent (gramatică)
În gramatică, termenul „prezent” denumește în sens general o valoare temporală de bază, cea care exprimă caracterul actual al unei acțiuni, opunându-se altor două valori temporale fundamentale, trecutul și viitorul.
Limba sârbă și Prezent (gramatică) · Prezent (gramatică) și Sintaxă ·
Propoziție completivă directă
Propoziția completivă directă este o propoziție subordonată, având la nivel de frază rolul complementului direct pe lângă propoziția regentă.
Limba sârbă și Propoziție completivă directă · Propoziție completivă directă și Sintaxă ·
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Limba sârbă și Propoziție gramaticală · Propoziție gramaticală și Sintaxă ·
Propoziție interogativă
În gramatică, propoziția interogativă este un tip de propoziție stabilit după scopul comunicării ca una care cere o informație, în contrast cu alte două tipuri de propoziție după acest criteriu, propoziția enunțiativă (asertivă sau declarativă), care dă o informație, și propoziția imperativă, care cere sau interzice să se facă cevaBidu-Vrănceanu 1997, pp. 256–257.
Limba sârbă și Propoziție interogativă · Propoziție interogativă și Sintaxă ·
Propoziție subordonată
În sintaxa tradițională, propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție.
Limba sârbă și Propoziție subordonată · Propoziție subordonată și Sintaxă ·
Prozodie
În lingvistică, termenul prozodie (cf. prosodie Bussmann 1998, p. 962.) denumește, în limba franceză și în cele care au preluat sensul dat termenului în aceasta (de exemplu româna), ramura foneticii și a fonologiei ce studiază așa-numitele unități suprasegmentale sau prozodice ale limbii.
Limba sârbă și Prozodie · Prozodie și Sintaxă ·
Recțiune
În gramatica tradițională, recțiunea este, în unele limbi, un proces prin care, într-un raport sintactic de subordonare, un cuvânt (numit regent) impune altui cuvânt, subordonat, un anumit mijloc de realizare a raportului.
Limba sârbă și Recțiune · Recțiune și Sintaxă ·
Semantică
Semantica (din limba greacă: σημαντικός, semantikós.
Limba sârbă și Semantică · Semantică și Sintaxă ·
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Limba sârbă și Sintagmă · Sintagmă și Sintaxă ·
Sociolingvistică
Sociolingvistica este o ramură a lingvisticii care studiază influența societății asupra limbii.
Limba sârbă și Sociolingvistică · Sintaxă și Sociolingvistică ·
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Limba sârbă și Subiect (gramatică) · Sintaxă și Subiect (gramatică) ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Limba sârbă și Substantiv · Sintaxă și Substantiv ·
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Limba sârbă și Timp (gramatică) · Sintaxă și Timp (gramatică) ·
Topică
În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni.
Limba sârbă și Topică · Sintaxă și Topică ·
Trecut (gramatică)
În gramatică, termenul „trecut” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.
Limba sârbă și Trecut (gramatică) · Sintaxă și Trecut (gramatică) ·
Viitor (gramatică)
În gramatică, termenul „viitor” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.
Limba sârbă și Viitor (gramatică) · Sintaxă și Viitor (gramatică) ·
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Limba sârbă și Sintaxă
- Ceea ce au în comun cu Limba sârbă și Sintaxă
- Similarități între Limba sârbă și Sintaxă
Comparație între Limba sârbă și Sintaxă
Limba sârbă are 329 de relații, în timp ce Sintaxă are 66. Așa cum au în comun 42, indicele Jaccard este 10.63% = 42 / (329 + 66).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Limba sârbă și Sintaxă. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați: