Cuprins
105 relaţii: Adjectiv, Adjectiv demonstrativ, Adjectiv nehotărât, Adjectiv pronominal, Adverb, Ambiguitate (lingvistică), Anaforă (lingvistică), Analitism și sintetism (lingvistică), Animat și inanimat (lingvistică), Antecedent (lingvistică), Argou, Articol (gramatică), Atribut adjectival, Atribut adverbial, Atribut pronominal, Atribut substantival, Atribut verbal, Cataforă, Caz (gramatică), Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul nominativ, Cazul vocativ, Complement circumstanțial instrumental, Compunere (lingvistică), Contragere, Conversiune (lingvistică), Cuvânt nevăstuică, Cuvintele funcționale în limba maghiară, Declinare, Deixis, Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză, Determinant (gramatică), Diateză (gramatică), Dublet (lingvistică), Element predicativ suplimentar, Elipsă (lingvistică), Expletiv, Figură etimologică, Flexiune, Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze, Forme verbale temporale în limba română, Fraza în limba maghiară, Gen gramatical, Gerunziu, Glosar de lingvistică, Habemus papam, Infinitiv, Interjecție, ... Extinde indicele (55 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Atribut și Adjectiv
Adjectiv demonstrativ
În morfologie, adjectivul demonstrativ este un cuvânt gramatical din categoria adjectivelor pronominale, care determină un substantiv indicând în general apropierea ori depărtarea acestuia față de vorbitor (uneori și față de destinatarul comunicării) în spațiu sau în timp.
Vedea Atribut și Adjectiv demonstrativ
Adjectiv nehotărât
În gramatică, adjectivul nehotărât este o specie de adjectiv pronominal corespunzător pronumelui nehotărât, dar nu tuturor pronumelor le corespunde un adjectiv, și nici tuturor adjectivelor un pronume.
Vedea Atribut și Adjectiv nehotărât
Adjectiv pronominal
În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.
Vedea Atribut și Adjectiv pronominal
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Vedea Atribut și Adverb
Ambiguitate (lingvistică)
În semantică, termenul ambiguitate denumește proprietatea eventuală a unor cuvinte, forme gramaticale, construcții sintactice (sintagme, propoziții sau fraze) de a avea două sau mai multe înțelesuri.
Vedea Atribut și Ambiguitate (lingvistică)
Anaforă (lingvistică)
Termenul anaforă (cf. anaphore, anaphora) provine din cuvântul din greaca veche ἀναφορά (anaforá), format din ἀνά (aná) „în sus” + φέρω (féro) „(eu) duc”.
Vedea Atribut și Anaforă (lingvistică)
Analitism și sintetism (lingvistică)
În tipologia lingvistică, analitismul și sintetismul sunt trăsături ale limbilor luate în seamă în clasificarea lor în perspectiva numărului de morfeme care constituie un cuvânt.
Vedea Atribut și Analitism și sintetism (lingvistică)
Animat și inanimat (lingvistică)
În lingvistică, calificările „animat și inanimat” sau „însuflețit și neînsuflețit” se bazează în primul rând pe distincția naturală dintre, pe de o parte, ființe, adică entități ce se caracterizează prin viață din punct de vedere biologic, pe de altă parte entități care nu au această caracteristică.
Vedea Atribut și Animat și inanimat (lingvistică)
Antecedent (lingvistică)
În lingvistică, un antecedent este o entitate lingvistică reprezentată în context de altă entitate, numită substitut sau element anaforic, care se găsește după antecedentBidu-Vrănceanu 1997, p. 43.
Vedea Atribut și Antecedent (lingvistică)
Argou
În sociolingvistică, termenul argou (Szabó 1997, p. 160.. Până atunci, acest limbaj a avut diverse denumiri, precum jobelin, narquin sau jargon, dintre care acesta din urmă era cel mai frecventDubois 2002, pp. 48–49.. În prezent termenul „argou” se folosește, în general, cu sensul de limbaj convențional folosit cu intenția de a nu fi înțeles de către persoanele din afara categoriei de vorbitori care îl folosește: delincvenți, pușcăriași, soldați, studenți, elevi etc.Bidu-Vrănceanu 1997, pp.
Vedea Atribut și Argou
Articol (gramatică)
fără articole În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Atribut și Articol (gramatică)
Atribut adjectival
Atributul adjectival (sau adjectivul atributiv) este atributul exprimat prin.
Vedea Atribut și Atribut adjectival
Atribut adverbial
Atributul adverbial este un atribut exprimat printr-un adverb sau printr-o locuțiune adverbială.
Vedea Atribut și Atribut adverbial
Atribut pronominal
Atributul pronominal este o funcție sintactică a pronumelui, care se realizează prin acordul cu un substantiv.
Vedea Atribut și Atribut pronominal
Atribut substantival
Atributul substantival este un atribut exprimat printr-un substantiv.
Vedea Atribut și Atribut substantival
Atribut verbal
Atributul verbal este un atribut care poate fi exprimat printr-un.
Vedea Atribut și Atribut verbal
Cataforă
În lingvistică, termenul cu forma românească cataforă a fost format de către lingvistul german K. Bühler, din elementele grecești vechi κατά (katá) „în jos” și φέρω (féro) „(eu) duc”, rezultând cuvântul καταφορά (kataforá), prin analogie cu termenul ἀναφορά (anaforá) „anaforă”.
Vedea Atribut și Cataforă
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Atribut și Caz (gramatică)
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Atribut și Cazul acuzativ
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Vedea Atribut și Cazul dativ
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Vedea Atribut și Cazul genitiv
Cazul nominativ
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p.
Vedea Atribut și Cazul nominativ
Cazul vocativ
În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Atribut și Cazul vocativ
Complement circumstanțial instrumental
Complementul circumstanțial instrumental este o parte secundară de propoziție care face parte din categoria mai largă a complementelor și din cea mai restrânsă a complementelor circumstanțiale.
Vedea Atribut și Complement circumstanțial instrumental
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Vedea Atribut și Compunere (lingvistică)
Contragere
În lingvistică, contragerea este, în sens larg, reducerea cantitativă a unor entități precum cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții sau fraze.
Vedea Atribut și Contragere
Conversiune (lingvistică)
În lingvistică, termenul conversiune denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, prin care un cuvânt trece dintr-o clasă lexico-gramaticală în alta, adică devine altă parte de vorbireConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Atribut și Conversiune (lingvistică)
Cuvânt nevăstuică
Experții recomandă folosirea cuvintelor nevăstuică Cuvintele „nevăstuică” (din engleză weasel words), denumit și autoritate anonimă este un termen informal pentru cuvinte și fraze folosite pentru a crea impresia că se fac afirmații punctuale sau relevante despre un subiect, când, de fapt, este vorba doar despre niște afirmații ambigue și nedovedite.
Vedea Atribut și Cuvânt nevăstuică
Cuvintele funcționale în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă cu cuvintele funcționale sau gramaticale, adică acele cuvinte al căror rol gramatical este preponderent față de rolul semantic, tratând clasificarea și funcțiile lor, precum și sufixele pe care le pot primi unele dintre ele.
Vedea Atribut și Cuvintele funcționale în limba maghiară
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Vedea Atribut și Declinare
Deixis
În lingvistică, termenul deixis (din cuvântul grecesc vechi δεῖξις (deixis) „arătare”) a fost adoptat din logica formală.
Vedea Atribut și Deixis
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză
Acest articol prezintă succint determinanții abstracți (articolul hotărât, articolul nehotărât, articolul partitiv, numeralul ca determinant și adjectivele pronominale), precum și părțile de vorbire nominale ale limbii franceze: substantivul, adjectivul calificativ, numeralul nedeterminant și pronumele (personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ și nehotărât).
Vedea Atribut și Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză
Determinant (gramatică)
În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic.
Vedea Atribut și Determinant (gramatică)
Diateză (gramatică)
Diateza este o categorie gramaticală flexionară caracteristică verbului, care exprimă raportul sintactic dintre subiectul gramatical, procesul exprimat de verb, agentul procesului (care poate fi diferit de subiectul gramatical) și obiectul acestuia.
Vedea Atribut și Diateză (gramatică)
Dublet (lingvistică)
În lingvistică, termenul dublet denumește fiecare dintre formele unui același cuvânt care există concomitent într-o limbă dată, formând de cele mai multe ori o perecheConstantinescu-Dobridor, articolul.
Vedea Atribut și Dublet (lingvistică)
Element predicativ suplimentar
În sintaxa tradițională a limbii române, termenul „element predicativ suplimentar” (EPS) denumește o parte secundară de propoziție considerată cu dublă subordonare, față de un verb sau față de o interjecție predicativă, pe de o parte, și față de un substantiv sau pronume cu diverse funcții, pe de altă parte.
Vedea Atribut și Element predicativ suplimentar
Elipsă (lingvistică)
În lingvistică și în retorică, termenul elipsă (Grevisse și Goosse 2007, p. 226-228., dar în numeroase cazuri nu provoacă incorectitudine. Aceasta este definiția cea mai largă a elipsei, folosită în lingvistică. Din punctul de vedere al modului de înțelegere a ceea ce este omis prin elipsă, în lingvistică există de asemenea o interpretare în sens larg, considerându-se că este vorba de elipsă în următoarele cazuri.
Vedea Atribut și Elipsă (lingvistică)
Expletiv
În gramatică, adjectivul „expletiv”, uneori folosit substantivat, se referă la un element de limbă (cel puțin în unele limbi, un cuvânt) care este lipsit de sens gramatical, fiind inutil din punct de vedere logic într-o anumită construcție sintactică, deși în altele are un asemenea sens.
Vedea Atribut și Expletiv
Figură etimologică
În gramatică, figura etimologică (cf. figura etymologica, figura etimologica, figure étymologique) este o construcție lexico-sintactică în care se alătură cuvinte având același radical.
Vedea Atribut și Figură etimologică
Flexiune
Flexiunea cuvântului „pisică” în limba spaniolă:'''gat-''' – radical;'''-o''' – sufix specific masculinului;'''-a''' – sufix specific femininului;'''-s''' – sufix de plural În gramatică, flexiunea (Bidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Atribut și Flexiune
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze
Acest articol tratează despre sistemul fonologic, fenomenele fonetice și prozodia limbii franceze standard.
Vedea Atribut și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze
Forme verbale temporale în limba română
Limba română are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara.
Vedea Atribut și Forme verbale temporale în limba română
Fraza în limba maghiară
Acest articol se limitează la sintaxa frazei în limba maghiară, tratând tipurile de propoziții coordonate și de propoziții subordonate, cuvintele care le introduc, modurile verbale la care sunt predicatele subordonatelor, precum și particularitățile de contrucție pe care le prezintă frazele cu subordonate, în viziunea gramaticii tradiționale.
Vedea Atribut și Fraza în limba maghiară
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Vedea Atribut și Gen gramatical
Gerunziu
În structura morfologică a unor limbi, gerunziul este o formă verbală nepersonală inclusă de tradiția unor gramatici, cum este cea română sau cea franceză, printre moduriBidu-Vrănceanu et al., p. 220.
Vedea Atribut și Gerunziu
Glosar de lingvistică
Acesta este un glosar de termeni utilizați în lingvistică.
Vedea Atribut și Glosar de lingvistică
Habemus papam
lire en ligne.
Vedea Atribut și Habemus papam
Infinitiv
În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.
Vedea Atribut și Infinitiv
Interjecție
În gramatica tradițională, interjecția este o parte de vorbire neflexibilă folosită de obicei exclamativ, care exprimă o senzație, un sentiment, o stare fizică sau sufletească, o manifestare de voință, un îndemn, o chemare etc.
Vedea Atribut și Interjecție
Inversiune
În lingvistică, inversiunea sau anastrofa (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 260–261.Dragomirescu 2008, articolul.Iarțeva 1990, articolul „inversiune”.Dubois 2002, pp. 357–358.Bussmann 1998, p. 593.Crystal 2008, p. 254.. Topica obișnuită caracterizează propoziția izolată (neintegrată într-o frază sau într-un context mai larg), completă ca structură (având cel puțin predicat), enunțiativă (nu interogativă, nu imperativă) ca scop al comunicării și pozitivă (nu negativă), precum și sintagma, propoziția și fraza în care nu se reliefează nicio componentă, nu se exprimă afectivitate (de exemplu, propoziția nu este exclamativă) și nu se urmărește niciun scop stilisticWyler 2019,..
Vedea Atribut și Inversiune
Istoria limbii franceze
Istoria limbii franceze începe odată cu cucerirea Galiei de către romani, terminată în secolul I î.Hr. Limba latină populară este adoptată treptat de populația autohtonă, în cursul unei perioade de bilingvism care durează până în secolul al V-lea.
Vedea Atribut și Istoria limbii franceze
Jargon
În sociolingvistică, termenul jargon (Cf. Tender 1997, p. 100, fără numirea unor lingviști..
Vedea Atribut și Jargon
Juxtapunere
În lingvistică, juxtapunerea sau parataxa este alăturarea a două entități (cuvinte, propoziții, fraze) fără vreun cuvânt intermediar.
Vedea Atribut și Juxtapunere
Lexicalizare
În lingvistică, termenul lexicalizare are mai multe sensuri.
Vedea Atribut și Lexicalizare
Lexicul limbii franceze
Lexicul limbii franceze se caracterizează în principal prin preponderența cuvintelor de origine latină, fie moștenite, fie împrumutate după constituirea limbii.
Vedea Atribut și Lexicul limbii franceze
Lexicul limbii maghiare
Lexicul limbii maghiare este format în proporție de 8% din cuvinte moștenite, 7% cuvinte împrumutate, 80% cuvinte formate pe teren propriu și 5% cuvinte de origine necunoscută.
Vedea Atribut și Lexicul limbii maghiare
Limba aromână
Istroromână Limba aromână (în aromână: Limba armãneascã, limba armãnã), vorbită de aromâni, face parte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice răsăritene, alături de dacoromână, meglenoromână și istroromână.
Vedea Atribut și Limba aromână
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Vedea Atribut și Limba croată
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Vedea Atribut și Limba franceză
Limba galică
Limba galică este o limbă celtică dispărută, care era vorbită de către gali, poporul care locuia regiunea cunoscută ca Galia din Epoca Fierului până în perioadă romană.
Vedea Atribut și Limba galică
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Vedea Atribut și Limba maghiară
Limba normandă
Acest articol este o traducere parțială a articolelor corespunzătoare de pe și.
Vedea Atribut și Limba normandă
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Vedea Atribut și Limba sârbă
Limba ucraineană
Limba ucraineană (în ucraineană украї́нська мо́ва ukrajinska mova) este o limbă indoeuropeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de est, din care mai fac parte limba rusă și limba belarusă.
Vedea Atribut și Limba ucraineană
Lingua franca
Lingua franca, numită și franco sau sabir, a fost o limbă vehiculară mixtă folosită în bazinul Mării Mediterane, mai ales în porturi.
Vedea Atribut și Lingua franca
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Vedea Atribut și Mod (gramatică)
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Atribut și Număr (gramatică)
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Vedea Atribut și Nume predicativ
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Vedea Atribut și Numeral
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Vedea Atribut și Parte de propoziție
Participiu
În gramatica tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale.
Vedea Atribut și Participiu
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză
Acest articol prezintă succint părțile de vorbire neflexibile din limba franceză care au funcție gramaticală: adverbul (cu funcție sintactică), prepoziția și conjuncția (cuvinte gramaticale).
Vedea Atribut și Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză
Pleonasm
În retorică și în lingvistică, pleonasmul (în,, din greaca veche πλεονασμός pleonasmós), conform uneia din definițiile sale, este folosirea alăturată a doi sau mai mulți semnificanți pentru a exprima un singur semnificatBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Atribut și Pleonasm
Plumb (George Bacovia)
Plumb este o poezie scrisă de George Bacovia în 1900, finisată în 1902 și publicată în 1916 în revista „Versuri”, sub pseudonimul George Andoni.
Vedea Atribut și Plumb (George Bacovia)
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical.
Vedea Atribut și Prepoziție
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive.
Vedea Atribut și Pronume
Pronume de întărire
În gramatică, pronumele de întărire este un pronume care precizează prin insistență o persoană la care se referăAvram 1997, pp. 168–170.
Vedea Atribut și Pronume de întărire
Pronume demonstrativ
În morfologie, pronumele demonstrativ este un cuvânt gramatical, din clasa pronumelor, care se referă la entități despre care indică în general apropierea ori depărtarea lor față de vorbitor (în unele limbi și față de destinatarul comunicării), în spațiu sau în timp.
Vedea Atribut și Pronume demonstrativ
Pronume nehotărât
În gramatica tradițională, pronumele nehotărât sau nedefinit este o clasă de cuvinte eterogenăKalmbach 2017,.
Vedea Atribut și Pronume nehotărât
Pronume posesiv
În gramatică, pronumele posesiv este un pronume care implică o dublă referință pronominală: la o entitate numită obiect posedat și la una numită posesorConstantinescu-Dobridor 1998, articolul, partea ~ posesiv.
Vedea Atribut și Pronume posesiv
Pronume reflexiv
În gramatică, pronumele reflexiv este un pronume care se referă la agentul unei acțiuni, acesta fiind de obicei subiectul unui verb, iar pronumele – complementul acestuiaAvram 1997, pp. 167–168.
Vedea Atribut și Pronume reflexiv
Pronume relativ
În gramatică, pronumele relativ este un pronume care cel mai adesea se referă la un substantiv, la alt pronume sau la o propoziție, reluându-le sau anticipându-le.
Vedea Atribut și Pronume relativ
Pronumele în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă de pronume, tratând clasificarea, formarea și utilizarea lor pronominală și adjectivală, precum și morfemele care exprimă categoriile gramaticale ce le caracterizează: persoana, numărul și cazul.
Vedea Atribut și Pronumele în limba maghiară
Propoziție atributivă
În sintaxa frazei, propoziția atributivă este o propoziție subordonată unei entități lingvistice numite antecedent, pe care o reia.
Vedea Atribut și Propoziție atributivă
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Vedea Atribut și Propoziție gramaticală
Propoziție interogativă
În gramatică, propoziția interogativă este un tip de propoziție stabilit după scopul comunicării ca una care cere o informație, în contrast cu alte două tipuri de propoziție după acest criteriu, propoziția enunțiativă (asertivă sau declarativă), care dă o informație, și propoziția imperativă, care cere sau interzice să se facă cevaBidu-Vrănceanu 1997, pp.
Vedea Atribut și Propoziție interogativă
Recțiune
În gramatica tradițională, recțiunea este, în unele limbi, un proces prin care, într-un raport sintactic de subordonare, un cuvânt (numit regent) impune altui cuvânt, subordonat, un anumit mijloc de realizare a raportului.
Vedea Atribut și Recțiune
Redundanță (lingvistică)
În lingvistică, termenul redundanță denumește prezența mai mult decât o singură dată a unei informații într-un același enunțBussmann 1998, p. 988.
Vedea Atribut și Redundanță (lingvistică)
Schimbarea valorii gramaticale
Schimbarea valorii gramaticale sau conversiunea este modul intern de îmbogățire a vocabularului.
Vedea Atribut și Schimbarea valorii gramaticale
Sintaxa limbii franceze
Acest articol prezintă succint sintaxa limbii franceze, punând accentul pe specificitățile structurii propoziției și frazei franceze în raport cu cea din limba română.
Vedea Atribut și Sintaxa limbii franceze
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Vedea Atribut și Sintaxă
Subordonare (gramatică)
În gramatică, subordonarea este unul dintre raporturile sintactice.
Vedea Atribut și Subordonare (gramatică)
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Vedea Atribut și Substantiv
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară
Acest articol tratează părțile de vorbire nominale ale limbii maghiare, în afara pronumelor.
Vedea Atribut și Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară
Supin
În gramatica unor limbi, termenul „supin” (din latinescul supinum) denumește o formă verbală numită în unele gramatici „mod nepersonal și nepredicativ”Avram 1997, pp. 216–217.
Vedea Atribut și Supin
Tautologie
În retorică și în lingvistică, tautologia (Dragomirescu 1995, articolul.Bidu-Vrănceanu 1997, p. 500.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Tihonov 2014, p. 340.Bussmann 1998, p. 911.. După unii autori, tautologia se întâlnește nu numai ca repetarea unui cuvânt drept aceeași parte de vorbire, ci și a unui radical cu morfeme care formează cuvinte părți de vorbire diferite.
Vedea Atribut și Tautologie
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Vedea Atribut și Timp (gramatică)
Tipologie lingvistică
Tipologia lingvistică este o ramură a lingvisticii și un mod de clasificare a limbilor, care se ocupă cu încadrarea lor în grupuri caracterizate de anumite trăsături structurale comune prin care se deosebesc de alte grupuri de limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 513–514.
Vedea Atribut și Tipologie lingvistică
Topică
În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni.
Vedea Atribut și Topică
Toponimie
În onomastică, ramură a lingvisticii, toponimia sau toponomastica este o subramură care studiază toponimele, adică numele proprii de locuri, având în vedere mai multe aspecte: originea, tipologia, sensul, structura lor etc.
Vedea Atribut și Toponimie
Varietățile regionale ale limbii franceze
Conform interpretării din secolul al XXI-lea, varietăți regionale ale limbii franceze sunt considerate ansamblurile de particularități cu care este folosită limba complet formată și însușită de toți vorbitorii din Francofonie, în diferitele teritorii din lume ale acesteia.
Vedea Atribut și Varietățile regionale ale limbii franceze
Verb copulativ
În sintaxa propoziției, un verb copulativ este un verb care, fiind la un mod personal, leagă subiectul de un cuvânt de natură nominală (substantiv, pronume, adjectiv, numeral), sau folosit cu valoare nominală (verb la participiu, la infinitiv sau la supin, adverb), având funcția de nume predicativ.
Vedea Atribut și Verb copulativ
Verbul în limba franceză
Acest articol tratează sistemul verbului în limba franceză, prezentând conjugarea și principalele funcții sintactice ale formelor temporale folosite în limba vorbită contemporană.
Vedea Atribut și Verbul în limba franceză
Vocabularul limbii române
Vocabularul limbii române reflectă, pe lângă celelalte domenii ale limbii, caracterul romanic al acesteia, prin numărul de cuvinte moștenite din limba latină și prin predilecția pentru împrumuturi lexicale din celelalte limbi romanice.
Vedea Atribut și Vocabularul limbii române
Cunoscut ca Atributul.