Cuprins
134 relaţii: Abatere (lingvistică), Accent, Adjectiv, Adjectiv nehotărât, Adjectiv pronominal, Adverb, Afix, Alfabetul glagolitic, Alomorf, Ambiguitate (lingvistică), Anaforă (lingvistică), Animat și inanimat (lingvistică), Antonim, Aorist, Apoziție, Asimilație (lingvistică), Aspect și mod de acțiune, Atribut, Augmentativ, Împrumut (lingvistică), Cataforă, Categorie gramaticală, Caz (gramatică), Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul instrumental, Cazul nominativ, Cazul vocativ, Co-ocurență, Complement, Complement circumstanțial, Complement circumstanțial instrumental, Complement circumstanțial sociativ, Complement de agent, Complement direct, Complement indirect, Compunere (lingvistică), Condițional, Conjuncție, Conjunctiv, Contragere, Conversiune (lingvistică), Cuvânt propoziție, Deixis, Derivare (lingvistică), Derivare regresivă, Determinant (gramatică), Diasistem, Diminutiv, ... Extinde indicele (84 Mai Mult) »
Abatere (lingvistică)
În lingvistică, termenul abatere (eroare, greșeală, incorectitudine) denumește în general nerespectarea unei reguli în folosirea unei limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 11.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Abatere (lingvistică)
Accent
În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Accent
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Adjectiv
Adjectiv nehotărât
În gramatică, adjectivul nehotărât este o specie de adjectiv pronominal corespunzător pronumelui nehotărât, dar nu tuturor pronumelor le corespunde un adjectiv, și nici tuturor adjectivelor un pronume.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Adjectiv nehotărât
Adjectiv pronominal
În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Adjectiv pronominal
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Adverb
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Afix
Alfabetul glagolitic
Alfabetul glagolitic, cunoscut și ca glagoliță (scris cu alfabetul glagolitic: Ⰳⰾⰰⰳⱁⰾⰻⱌⰰ Glagolitsa) este cel mai vechi alfabet cunoscut folosit pentru a reprezenta limbi slave în scris.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Alfabetul glagolitic
Alomorf
În lingvistică, termenul alomorf denumește o variantă a unui morfem, acesta fiind un element abstract, teoretic, valabil în domeniul limbii văzută ca abstracțiune în lingvistica structuralistă.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Alomorf
Ambiguitate (lingvistică)
În semantică, termenul ambiguitate denumește proprietatea eventuală a unor cuvinte, forme gramaticale, construcții sintactice (sintagme, propoziții sau fraze) de a avea două sau mai multe înțelesuri.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Ambiguitate (lingvistică)
Anaforă (lingvistică)
Termenul anaforă (cf. anaphore, anaphora) provine din cuvântul din greaca veche ἀναφορά (anaforá), format din ἀνά (aná) „în sus” + φέρω (féro) „(eu) duc”.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Anaforă (lingvistică)
Animat și inanimat (lingvistică)
În lingvistică, calificările „animat și inanimat” sau „însuflețit și neînsuflețit” se bazează în primul rând pe distincția naturală dintre, pe de o parte, ființe, adică entități ce se caracterizează prin viață din punct de vedere biologic, pe de altă parte entități care nu au această caracteristică.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Animat și inanimat (lingvistică)
Antonim
În semantică, termenul antonim (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 54–55.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 68.Dubois 2002, p. 40–41.Szathmári 2008, articolul Antonímia.. Antonimele au una sau mai multe trăsături comune de sens la care se adaugă trăsături opuse, ceea ce stabilește relația de antonimie.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Antonim
Aorist
În morfologia verbului, aoristul este o formă temporală prezentă în unele limbi.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Aorist
Apoziție
În gramatică, termenul „apoziție” (de la cuvântul latinesc appŏsĭtĭo „adăugare”) are interpretări diferite la diferiți autoriDubois 2002, p. 46.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Apoziție
Asimilație (lingvistică)
În fonetică, asimilația sau asimilarea este o schimbare fonetică foarte răspândită, prin care un sunet preia unele caracteristici articulatorii sau totalitatea acestora de la un sunet diferit, aflat în vecinătatea primului sau în apropierea acestuiaBidu-Vrănceanu 1997, pp.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Asimilație (lingvistică)
Aspect și mod de acțiune
În lingvistică, aspectul și modul de acțiune, pentru cel din urmă termen fiind folosit și termenul german Aktionsart, indeferent de limba lucrării de specialitate, sunt categorii gramaticale ale verbului despre care nu există unitate de vederi în gramaticile diferitelor limbi și uneori nici printre lingviștii care se ocupă de aceeași limbă.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Aspect și mod de acțiune
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Atribut
Augmentativ
În semantică și în pragmatică, termenul augmentativ denumește un cuvânt format de la alt cuvânt, primul exprimând, în principiu, în funcție de partea de vorbire, dimensiunile mai mari (la substantive), gradul mai înalt de manifestare a caracteristicii (la adjective) sau intensitatea mai mare a acțiunii (la verbe) pe care le exprimă cuvântul bază.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Augmentativ
Împrumut (lingvistică)
În lingvistica comparativă, lingvistica istorică și sociolingvistică, termenul împrumut denumește preluarea unor elemente lingvistice de către un idiom (limbă, dialect) de la alt idiomCrystal 2008, p. 58.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Împrumut (lingvistică)
Cataforă
În lingvistică, termenul cu forma românească cataforă a fost format de către lingvistul german K. Bühler, din elementele grecești vechi κατά (katá) „în jos” și φέρω (féro) „(eu) duc”, rezultând cuvântul καταφορά (kataforá), prin analogie cu termenul ἀναφορά (anaforá) „anaforă”.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Cataforă
Categorie gramaticală
În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Categorie gramaticală
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Caz (gramatică)
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Cazul acuzativ
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Cazul dativ
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Cazul genitiv
Cazul instrumental
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, instrumentalul este un caz.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Cazul instrumental
Cazul nominativ
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Cazul nominativ
Cazul vocativ
În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Cazul vocativ
Co-ocurență
În lingvistică, co-ocurența este prezența simultană a două sau mai multe entități lingvistice în același context, acesta fiind considerat în sensul cel mai larg, de la silabă la contextul situațional.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Co-ocurență
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Complement
Complement circumstanțial
În sintaxa tradițională, complementul circumstanțial (prescurtat CC) este o specie de complement format dintr-un ansamblu eterogen de subspecii definite în primul rând semanticBidu-Vrănceanu 1997, p. 101.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Complement circumstanțial
Complement circumstanțial instrumental
Complementul circumstanțial instrumental este o parte secundară de propoziție care face parte din categoria mai largă a complementelor și din cea mai restrânsă a complementelor circumstanțiale.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Complement circumstanțial instrumental
Complement circumstanțial sociativ
Complementul circumstanțial sociativ este o parte secundară de propoziție care face parte din categoria mai largă a complementelor și din cea mai restrânsă a complementelor circumstanțiale.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Complement circumstanțial sociativ
Complement de agent
În sintaxa tradițională, complementul de agent este o parte secundară de propoziție care exprimă autorul real al unei acțiuni, fără să fie subiectul gramatical sau, din punct de vedere pragmatic, tema propoziției.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Complement de agent
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Complement direct
Complement indirect
În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirect sau complement de obiect indirect, este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Complement indirect
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Compunere (lingvistică)
Condițional
Condiționalul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în general o acțiune, o întâmplare sau o stare ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, întâmplări sau stări, ori o ipoteză nerealizată în trecutAvram 1997, pp.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Condițional
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Conjuncție
Conjunctiv
În gramatică, conjunctivul, numit și subjonctiv, este un mod verbal personal și predicativ.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Conjunctiv
Contragere
În lingvistică, contragerea este, în sens larg, reducerea cantitativă a unor entități precum cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții sau fraze.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Contragere
Conversiune (lingvistică)
În lingvistică, termenul conversiune denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, prin care un cuvânt trece dintr-o clasă lexico-gramaticală în alta, adică devine altă parte de vorbireConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Conversiune (lingvistică)
Cuvânt propoziție
Cuvântul propoziție este un cuvânt care poate constitui singur un enunț, îndeplinind din punct de vedere semantic rolul unei propozițiiDubois 2002, p. 313.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Cuvânt propoziție
Deixis
În lingvistică, termenul deixis (din cuvântul grecesc vechi δεῖξις (deixis) „arătare”) a fost adoptat din logica formală.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Deixis
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Derivare (lingvistică)
Derivare regresivă
În lingvistică, termenul „derivare regresivă” denumește un procedeu intern de formare a cuvintelor pentru îmbogățirea lexicului, care constă în suprimarea unui afix lexical real sau a unei părți de cuvânt în mod greșit considerat afix lexicalConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Derivare regresivă
Determinant (gramatică)
În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Determinant (gramatică)
Diasistem
În lingvistică, termenul „diasistem” are mai multe accepțiuni mai mult sau mai puțin largi.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Diasistem
Diminutiv
În semantică și în pragmatică, termenul diminutiv (cf. diminutif, deminutivus Bidu-Vrănceanu 1997, p. 170.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 315.Crystal 2008, p. 145.Dubois 2002, p. 148.. Diminutivul rămâne aceeași parte de vorbire ca și cuvântul bază.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Diminutiv
Disimilație
În fonetică, disimilația sau disimilarea este un proces prin care se creează o diferență între sunete identice din același cuvânt, sau se accentuează o diferență între sunete cu trăsături asemănătoareDubois 2002, pp. 153–154.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Disimilație
Element predicativ suplimentar
În sintaxa tradițională a limbii române, termenul „element predicativ suplimentar” (EPS) denumește o parte secundară de propoziție considerată cu dublă subordonare, față de un verb sau față de o interjecție predicativă, pe de o parte, și față de un substantiv sau pronume cu diverse funcții, pe de altă parte.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Element predicativ suplimentar
Epenteză
În lingvistică, termenul epenteză (cf. épenthèse, ἐπένθεσις epenthesis „adăugare înăuntru, intercalare” Bidu-Vrănceanu 1997, p. 186.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Iarțeva 1990, articolul „epenteză”.Bussmann 1998, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Epenteză
Flexiune
Flexiunea cuvântului „pisică” în limba spaniolă:'''gat-''' – radical;'''-o''' – sufix specific masculinului;'''-a''' – sufix specific femininului;'''-s''' – sufix de plural În gramatică, flexiunea (Bidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Flexiune
Fonem
În fonologie, fonemul este cel mai mic segment sonor care distinge sensuri lexicale sau gramaticale în fluxul vorbirii, adică are funcție lingvistică.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Fonem
Fonotactică
Fonotactica este acea parte a foneticii și fonologiei unei limbi, care se ocupă cu studiul secvențelor de sunete (din punctul de vedere al foneticii), respectiv de foneme (din punctul de vedere al fonologiei) ce pot exista în acea limbă, adică ce fel de asemenea unități pot apărea și în ce poziții în limba respectivă (de exemplu structuri posibile de silabă, secvențe de consoane).
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Fonotactică
Formare de cuvinte
În lingvistică, sintagma „formare de cuvinte” denumește principalul mijloc intern de îmbogățire a lexicului limbii, un ansamblu de procedee de creare a unor unități lexicale noi, pe baza unui material lingvistic preexistent în aceastaBidu-Vrănceanu 1997, p. 207–208.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Formare de cuvinte
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Gen gramatical
Gerunziu
În structura morfologică a unor limbi, gerunziul este o formă verbală nepersonală inclusă de tradiția unor gramatici, cum este cea română sau cea franceză, printre moduriBidu-Vrănceanu et al., p. 220.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Gerunziu
Grad de comparație
În gramatică, gradul de comparație este o categorie gramaticală specifică adjectivului și adverbului.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Grad de comparație
Hipocoristic
În semantică și în pragmatică, termenul hipocoristic (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 238.Dubois 2002, p. 236.. Hipocoristicele sunt folosite în anumite varietăți de limbă: registrele popular și familiar, limbajul adulților folosit cu copiii și cel folosit de aceștiaGrevisse și Goosse 2007, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Hipocoristic
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Imperativ
Imperfect
În gramatică, imperfectul este o formă verbală temporală de trecut existentă în unele limbi.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Imperfect
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Indicativ
Inteligibilitate mutuală
În lingvistică, inteligibilitatea mutuală este acea caracteristică a două idiomuri (limbi sau dialecte) înrudite îndeaproape genetic, care face ca utilizatorii uneia să o înțeleagă pe cealaltă fără o pregătire prealabilăCrystal 2008, p. 499.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Inteligibilitate mutuală
Intonație
În prozodie, termenul intonație are mai multe accepțiuni.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Intonație
Inversiune
În lingvistică, inversiunea sau anastrofa (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 260–261.Dragomirescu 2008, articolul.Iarțeva 1990, articolul „inversiune”.Dubois 2002, pp. 357–358.Bussmann 1998, p. 593.Crystal 2008, p. 254.. Topica obișnuită caracterizează propoziția izolată (neintegrată într-o frază sau într-un context mai larg), completă ca structură (având cel puțin predicat), enunțiativă (nu interogativă, nu imperativă) ca scop al comunicării și pozitivă (nu negativă), precum și sintagma, propoziția și fraza în care nu se reliefează nicio componentă, nu se exprimă afectivitate (de exemplu, propoziția nu este exclamativă) și nu se urmărește niciun scop stilisticWyler 2019,..
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Inversiune
Limba bosniacă
Limba bosniacă (bosanski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de bosniaci.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Limba bosniacă
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Limba croată
Limba muntenegreană
Limba muntenegreană (crnogorski jezik, црногорски језик) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de muntenegreni.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Limba muntenegreană
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Limba sârbă
Limba sârbocroată
Limba sârbocroată este un termen de specialitate creat de lingviști sârbi și croați pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Limba sârbocroată
Limbi din Peninsula Balcanică
Aceasta este o listă a limbilor vorbite în regiunile guvernate de țările balcanice.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Limbi din Peninsula Balcanică
Limbi slave de sud
Limbile slave de sud reprezintă una dintre cele trei ramuri de limbi slave.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Limbi slave de sud
Limbi slave de vest
Limbile slave de vest sau limbile slave occidentale sunt o subfamilie a limbilor slave, care conține trei alte subgrupuri, caracterizate prin diverse valori.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Limbi slave de vest
Limbile Elveției
Retoromană Chestiunea limbilor din Elveția este o componentă culturală și politică fundamentală.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Limbile Elveției
Lista Swadesh a limbilor croată și sârbă
Lista Swadesh de 207 cuvinte în limbile română, croată și sârbă.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Lista Swadesh a limbilor croată și sârbă
Mai mult ca perfect
În gramatică, mai mult ca perfectul este o formă verbală temporală de trecut existentă în unele limbi.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Mai mult ca perfect
Metateză
În lingvistică, termenul metateză (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 293.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Iarțeva 1990, articolul „metateză”.Bussmann 1998, p. 746.Dubois 2002, p. 302.Crystal 2008, p. 303.Barić 1997, pp. 613–614.Szathmári 2008, articolul Metatézis..
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Metateză
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Mod (gramatică)
Modalitate (lingvistică)
În semantică, modalitatea este o categorie care exprimă atitudinea vorbitorului față de cele exprimate în propozițieBussmann 1998, p. 754.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Modalitate (lingvistică)
Modalizator
În lingvistică, un modalizator este un „mijloc care permite vorbitorului să-și manifeste felul în care privește propriul său enunț”.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Modalizator
Morfem
În lingvistică, morfemul este cel mai mic element purtător de sens din limbă.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Morfem
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Morfologie (lingvistică)
Negație (gramatică)
În lingvistică, negația este o operație prin care se contrazice înțelesul total sau parțial al unei propozițiiCrystal 2008, p. 323.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Negație (gramatică)
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Număr (gramatică)
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Nume predicativ
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Numeral
Ortografie
În lingvistică, termenul ortografie (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 343.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, pp. 845–846.Dubois 2002, pp. 337–338.Kálmán și Trón 2007, p. 13.. Ortografia, ca și varietatea standard a limbii în general, este o creație conștientăNádasdy 2006, pp.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Ortografie
Particulă (gramatică)
În lingvistică, particula este un element de limbă invariabil, tratat în mod diferit în gramaticile a diverse limbi, ba chiar și de diversele orientări lingvistice referitoare la aceeași limbă.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Particulă (gramatică)
Particulă modală
În lingvistică, particula modală este o specie de particulă cu funcția principală de a indica atitudinea afectivă, volitivă sau de evaluare a vorbitorului (funcție modală).
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Particulă modală
Pereche minimală
În fonologie, termenul pereche minimală desemnează două elemente aflate în opoziție din punct de vedere fonologic.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Pereche minimală
Perfect (gramatică)
În gramaticile unor limbi, termenul perfect (Dubois 2002, p. 345..
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Perfect (gramatică)
Perfect compus
În gramatică, perfectul compus este o formă verbală temporală de trecut a indicativului, existentă în unele limbi, cu denumiri exact echivalente sau diferite, corespunzătoare acesteia.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Perfect compus
Perfect simplu
În gramatică, perfectul simplu este o formă verbală temporală sintetică (simplă) de trecut a modului indicativ, existentă în limbile romanice, fiind descendenta formei de perfect la diateza activă din limba latină.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Perfect simplu
Perifrază (lingvistică)
„Perifrază” este, la origine, un termen din retorică.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Perifrază (lingvistică)
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Persoană (gramatică)
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Predicat
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Prepoziție
Preterit
În gramatică, preterit (Iarțeva 1990, articolul Preterit.Bussmann 1998, p. 940.Crystal 2008, p. 385.. În legătură cu limba engleză, termenul preterit se folosește uneori pentru forma numită past simple sau simple past (literal „trecut simplu”), care uneori implică aspectul perfectiv, corespunzând perfectului simplu din limbile romanice, alteori aspectul imperfectiv, ca imperfectul din aceste limbi.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Preterit
Prezent (gramatică)
În gramatică, termenul „prezent” denumește în sens general o valoare temporală de bază, cea care exprimă caracterul actual al unei acțiuni, opunându-se altor două valori temporale fundamentale, trecutul și viitorul.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Prezent (gramatică)
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Pronume
Pronume de întărire
În gramatică, pronumele de întărire este un pronume care precizează prin insistență o persoană la care se referăAvram 1997, pp. 168–170.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Pronume de întărire
Pronume interogativ
În gramatică, pronumele interogativ este un pronume care înlocuiește în întrebări parțiale (incompatibile cu răspunsul da sau nu) ceea ce vizează întrebarea și este așteptat în răspunsAvram 1997, pp.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Pronume interogativ
Pronume negativ
Pronumele negativ este un pronume care exprimă lipsa, excluderea, prezentarea unui lucru sau a unei ființe ca inexistent(ă), înlocuindu-i numeleAvram 1997, p. 192–193.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Pronume negativ
Pronume nehotărât
În gramatica tradițională, pronumele nehotărât sau nedefinit este o clasă de cuvinte eterogenăKalmbach 2017,.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Pronume nehotărât
Pronume posesiv
În gramatică, pronumele posesiv este un pronume care implică o dublă referință pronominală: la o entitate numită obiect posedat și la una numită posesorConstantinescu-Dobridor 1998, articolul, partea ~ posesiv.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Pronume posesiv
Pronume reflexiv
În gramatică, pronumele reflexiv este un pronume care se referă la agentul unei acțiuni, acesta fiind de obicei subiectul unui verb, iar pronumele – complementul acestuiaAvram 1997, pp. 167–168.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Pronume reflexiv
Pronume relativ
În gramatică, pronumele relativ este un pronume care cel mai adesea se referă la un substantiv, la alt pronume sau la o propoziție, reluându-le sau anticipându-le.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Pronume relativ
Pronunție
În fonetică, termenii pronunție, pronunțare și rostire au două sensuri principale.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Pronunție
Propoziție circumstanțială condițională
În sintaxă, propoziția circumstanțială condițională se definește în general ca propoziția subordonată care îndeplinește funcția de complement circumstanțial condițional al predicatului propoziției principale, exprimând condiția (ipoteza) de a cărei îndeplinire sau neîndeplinire depinde realizarea sau nerealizarea procesului din propoziția principalăAvram 1997, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Propoziție circumstanțială condițională
Propoziție incidentă
În sintaxă, propoziția incidentă este o propoziție care face parte dintr-o frază fără să aibă niciun raport sintactic cu restul acesteia.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Propoziție incidentă
Propoziție interogativă
În gramatică, propoziția interogativă este un tip de propoziție stabilit după scopul comunicării ca una care cere o informație, în contrast cu alte două tipuri de propoziție după acest criteriu, propoziția enunțiativă (asertivă sau declarativă), care dă o informație, și propoziția imperativă, care cere sau interzice să se facă cevaBidu-Vrănceanu 1997, pp.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Propoziție interogativă
Propoziție principală
În sintaxa tradițională, noțiunea de propoziție principală cunoaște mai multe interpretări în diverse gramatici, în funcție de limbi și de autori.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Propoziție principală
Propoziție subordonată
În sintaxa tradițională, propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Propoziție subordonată
Proteză (lingvistică)
În lingvistică, termenul proteză (cf. prothesis Bidu-Vrănceanu 1997, p. 393.Constantinescu-Dobridor, articolul.Iarțeva 1990, articolul „proteză”.Bussmann 1998, p. 963.Dubois 2002, p. 388.Ladan 2005, articolul.Crystal 2008, p. 398.Szathmári 2008, articolul Protézis..
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Proteză (lingvistică)
Recțiune
În gramatica tradițională, recțiunea este, în unele limbi, un proces prin care, într-un raport sintactic de subordonare, un cuvânt (numit regent) impune altui cuvânt, subordonat, un anumit mijloc de realizare a raportului.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Recțiune
Reduplicare
În lingvistică, reduplicarea este repetarea în formă identică sau puțin diferită a unui morfem legat sau a unui cuvânt autonom.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Reduplicare
Semivocală
În fonetică și în fonologie, termenul semivocală denumește un tip de sunet intermediar între consoană și vocală, care prezintă trăsături și ale uneia, și ale celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, p. 440.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Semivocală
Silabă
În fonetică, silaba (din cuvântul grecesc συλλαβή syllabḗ „ceea ce este ținut împreună, ansamblu”) este o unitate de pronunțare fundamentală a cuvântului sau a lanțului vorbirii constituită dintr-un sunet sau dintr-o serie de sunete, pe care vorbitorii o identifică în mod intuitiv, și care nu are o definiție lingvistică unitarăCrystal 2008, p.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Silabă
Sincopă (lingvistică)
În lingvistică, termenul sincopă (cf. syncope, syncopa, συγκοπή synkope Bidu-Vrănceanu 1997, p. 453.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 1162.Dubois 2002, p. 464.Crystal 2008, p. 469.Ladan 2005, articolul 1.Szathmári 2008, articolul Szinkopé..
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Sincopă (lingvistică)
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Sintaxă
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Substantiv
Sunet de legătură
În fonetică, în morfologie și în lexicologie, un sunet de legătură este un element de cuvânt care leagă între ele două morfemeBokor 2007, p. 264.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Sunet de legătură
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Timp (gramatică)
Tipologie lingvistică
Tipologia lingvistică este o ramură a lingvisticii și un mod de clasificare a limbilor, care se ocupă cu încadrarea lor în grupuri caracterizate de anumite trăsături structurale comune prin care se deosebesc de alte grupuri de limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 513–514.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Tipologie lingvistică
Ton (lingvistică)
limbi cu sistem de tonuri simplu sau complex (220) În lingvistică, termenul „ton” este folosit cu mai multe sensuri.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Ton (lingvistică)
Tranzitivitate (gramatică)
În gramatică, tranzitivitatea este concepută cu două accepții diferite.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Tranzitivitate (gramatică)
Trecut (gramatică)
În gramatică, termenul „trecut” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Trecut (gramatică)
Uniune lingvistică
În lingvistică, termenul tradițional uniune lingvistică denumește un grup de limbi neînrudite sau marginal înrudite, dar apropiate geografic, care au unele trăsături convergente, în primul rând structurale.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Uniune lingvistică
Verb copulativ
În sintaxa propoziției, un verb copulativ este un verb care, fiind la un mod personal, leagă subiectul de un cuvânt de natură nominală (substantiv, pronume, adjectiv, numeral), sau folosit cu valoare nominală (verb la participiu, la infinitiv sau la supin, adverb), având funcția de nume predicativ.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Verb copulativ
Verb impersonal
În gramatică, un verb impersonal este un verb ce exprimă un proces care nu are subiect agent, cum ar fi o persoană sau alt subiect gramatical concretConstantinescu-Dobridor 1998, articolul, partea ~ impersonál.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Verb impersonal
Viitor (gramatică)
În gramatică, termenul „viitor” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Viitor (gramatică)
Vorbire directă și vorbire indirectă
Vorbirea directă și vorbirea indirectă sau stilul direct și cel indirect, ori discursul direct și cel indirect sunt două procedee fundamentale de redare a spuselor cuiva, acesta fiind vorbitorul însuși sau altă persoană.
Vedea Diasistemul slav de centru-sud și Vorbire directă și vorbire indirectă
Cunoscut ca Diasistem slav de centru-sud.