Cuprins
36 relaţii: Adverb, Ambiguitate (lingvistică), Cataforă, Conjuncție, Conversiune (lingvistică), Cuvintele funcționale în limba maghiară, Deixis, Determinant (gramatică), Fonologie, Gramatica limbii poloneze, Intonație, Limba aromână, Limba croată, Limba istroromână, Limba maghiară, Limba sârbă, Limba ucraineană, Limbă izolantă, Modalizator, Număr (gramatică), Parte de propoziție, Particulă (dezambiguizare), Particulă modală, Pereche minimală, Propoziție circumstanțială condițională, Propoziție gramaticală, Propoziție interogativă, Rădăcină și radical (lingvistică), Subiect (gramatică), Supin, Temă și remă, Tipologie lingvistică, Ton (lingvistică), Verb copulativ, Verb modal, Viitor (gramatică).
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Vedea Particulă (gramatică) și Adverb
Ambiguitate (lingvistică)
În semantică, termenul ambiguitate denumește proprietatea eventuală a unor cuvinte, forme gramaticale, construcții sintactice (sintagme, propoziții sau fraze) de a avea două sau mai multe înțelesuri.
Vedea Particulă (gramatică) și Ambiguitate (lingvistică)
Cataforă
În lingvistică, termenul cu forma românească cataforă a fost format de către lingvistul german K. Bühler, din elementele grecești vechi κατά (katá) „în jos” și φέρω (féro) „(eu) duc”, rezultând cuvântul καταφορά (kataforá), prin analogie cu termenul ἀναφορά (anaforá) „anaforă”.
Vedea Particulă (gramatică) și Cataforă
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp.
Vedea Particulă (gramatică) și Conjuncție
Conversiune (lingvistică)
În lingvistică, termenul conversiune denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, prin care un cuvânt trece dintr-o clasă lexico-gramaticală în alta, adică devine altă parte de vorbireConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Particulă (gramatică) și Conversiune (lingvistică)
Cuvintele funcționale în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă cu cuvintele funcționale sau gramaticale, adică acele cuvinte al căror rol gramatical este preponderent față de rolul semantic, tratând clasificarea și funcțiile lor, precum și sufixele pe care le pot primi unele dintre ele.
Vedea Particulă (gramatică) și Cuvintele funcționale în limba maghiară
Deixis
În lingvistică, termenul deixis (din cuvântul grecesc vechi δεῖξις (deixis) „arătare”) a fost adoptat din logica formală.
Vedea Particulă (gramatică) și Deixis
Determinant (gramatică)
În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic.
Vedea Particulă (gramatică) și Determinant (gramatică)
Fonologie
În lingvistică, termenul fonologie denumește, conform definiției Școlii lingvistice de la Praga, un grup de lingviști structuraliști care l-a impus, acea ramură care studiază fenomenele sonore din punctul de vedere al funcției acestora de a distinge sensuri într-o limbă dată, relațiile dintre aceste elemente distinctive și regulile după care pot fi combinate în cuvinte și propozițiiVachek 2003, 128.
Vedea Particulă (gramatică) și Fonologie
Gramatica limbii poloneze
Gramatica limbii poloneze, deși este foarte asemănătoare cu gramatici ale celorlalte limbi slave, în special cele din subgrupul occidental, are câteva particularități care nu se pot găsi nicăieri în aria lingvistică slavă.
Vedea Particulă (gramatică) și Gramatica limbii poloneze
Intonație
În prozodie, termenul intonație are mai multe accepțiuni.
Vedea Particulă (gramatică) și Intonație
Limba aromână
Istroromână Limba aromână (în aromână: Limba armãneascã, limba armãnã), vorbită de aromâni, face parte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice răsăritene, alături de dacoromână, meglenoromână și istroromână.
Vedea Particulă (gramatică) și Limba aromână
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Vedea Particulă (gramatică) și Limba croată
Limba istroromână
Răspândirea românilor. Istroromânii sunt ramura localizată cel mai la vest. Istroromâna este, după unii lingviști, o limbă distinctă aparținând subgrupului de est al limbilor romanice, vorbită de istroromâni.
Vedea Particulă (gramatică) și Limba istroromână
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Vedea Particulă (gramatică) și Limba maghiară
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Vedea Particulă (gramatică) și Limba sârbă
Limba ucraineană
Limba ucraineană (în ucraineană украї́нська мо́ва ukrajinska mova) este o limbă indoeuropeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de est, din care mai fac parte limba rusă și limba belarusă.
Vedea Particulă (gramatică) și Limba ucraineană
Limbă izolantă
În lingvistica comparativă, una din categoriile luate în seamă de tipologia morfologică a limbilor este cea a limbilor izolante sau amorfe, care prezintă cel mai înalt grad de analitism.
Vedea Particulă (gramatică) și Limbă izolantă
Modalizator
În lingvistică, un modalizator este un „mijloc care permite vorbitorului să-și manifeste felul în care privește propriul său enunț”.
Vedea Particulă (gramatică) și Modalizator
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Particulă (gramatică) și Număr (gramatică)
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Vedea Particulă (gramatică) și Parte de propoziție
Particulă (dezambiguizare)
Particulă se poate referi la.
Vedea Particulă (gramatică) și Particulă (dezambiguizare)
Particulă modală
În lingvistică, particula modală este o specie de particulă cu funcția principală de a indica atitudinea afectivă, volitivă sau de evaluare a vorbitorului (funcție modală).
Vedea Particulă (gramatică) și Particulă modală
Pereche minimală
În fonologie, termenul pereche minimală desemnează două elemente aflate în opoziție din punct de vedere fonologic.
Vedea Particulă (gramatică) și Pereche minimală
Propoziție circumstanțială condițională
În sintaxă, propoziția circumstanțială condițională se definește în general ca propoziția subordonată care îndeplinește funcția de complement circumstanțial condițional al predicatului propoziției principale, exprimând condiția (ipoteza) de a cărei îndeplinire sau neîndeplinire depinde realizarea sau nerealizarea procesului din propoziția principalăAvram 1997, p.
Vedea Particulă (gramatică) și Propoziție circumstanțială condițională
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Vedea Particulă (gramatică) și Propoziție gramaticală
Propoziție interogativă
În gramatică, propoziția interogativă este un tip de propoziție stabilit după scopul comunicării ca una care cere o informație, în contrast cu alte două tipuri de propoziție după acest criteriu, propoziția enunțiativă (asertivă sau declarativă), care dă o informație, și propoziția imperativă, care cere sau interzice să se facă cevaBidu-Vrănceanu 1997, pp.
Vedea Particulă (gramatică) și Propoziție interogativă
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Vedea Particulă (gramatică) și Rădăcină și radical (lingvistică)
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Particulă (gramatică) și Subiect (gramatică)
Supin
În gramatica unor limbi, termenul „supin” (din latinescul supinum) denumește o formă verbală numită în unele gramatici „mod nepersonal și nepredicativ”Avram 1997, pp. 216–217.
Vedea Particulă (gramatică) și Supin
Temă și remă
În lingvistică, termenii temă și remă se referă la împărțirea propoziției în două segmente, după unii autori considerate din punct de vedere logicÉ.
Vedea Particulă (gramatică) și Temă și remă
Tipologie lingvistică
Tipologia lingvistică este o ramură a lingvisticii și un mod de clasificare a limbilor, care se ocupă cu încadrarea lor în grupuri caracterizate de anumite trăsături structurale comune prin care se deosebesc de alte grupuri de limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 513–514.
Vedea Particulă (gramatică) și Tipologie lingvistică
Ton (lingvistică)
limbi cu sistem de tonuri simplu sau complex (220) În lingvistică, termenul „ton” este folosit cu mai multe sensuri.
Vedea Particulă (gramatică) și Ton (lingvistică)
Verb copulativ
În sintaxa propoziției, un verb copulativ este un verb care, fiind la un mod personal, leagă subiectul de un cuvânt de natură nominală (substantiv, pronume, adjectiv, numeral), sau folosit cu valoare nominală (verb la participiu, la infinitiv sau la supin, adverb), având funcția de nume predicativ.
Vedea Particulă (gramatică) și Verb copulativ
Verb modal
În lingvistică, un verb modal este un verb care exprimă prin conținutul său lexical (originar sau dobândit prin context) una din ideile de modalitate.
Vedea Particulă (gramatică) și Verb modal
Viitor (gramatică)
În gramatică, termenul „viitor” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.
Vedea Particulă (gramatică) și Viitor (gramatică)