acces mai rapid decât browser-ul!
153 relaţii: Adjectiv, Adjectiv posesiv, Adjectiv pronominal, Adverbul în limba maghiară, Amaterasu, Ambiguitate (lingvistică), Anaforă (lingvistică), Andra Vasilescu, Animat și inanimat (lingvistică), Antecedent (lingvistică), Apoziție, Atribut, Atribut pronominal, Împrumut (lingvistică), Cataforă, Caz (gramatică), Cazul ablativ, Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul instrumental, Cazul nominativ, Complement circumstanțial, Complement circumstanțial instrumental, Complement circumstanțial sociativ, Complement de agent, Complement direct, Complement indirect, Compunere (lingvistică), Conjuncție, Contragere, Conversiune (lingvistică), Cuvânt gramatical, Cuvintele funcționale în limba maghiară, Declinare, Deixis, Desinență, Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză, Determinant (gramatică), Diasistemul slav de centru-sud, Diminutiv, Discurs (lingvistică), Dual (gramatică), Element predicativ suplimentar, Enunț (lingvistică), Epenteză, Epizeuxis, Expletiv, Expresie idiomatică, Flexiune, ..., Floare albastră, Fonologia limbii maghiare, Forme verbale temporale în limba română, Gen gramatical, Gerunziu, Glosar de jurnalism, Glosar de lingvistică, Grai, Gramatica limbii poloneze, Inversiune, Istoria limbii franceze, James W. Pennebaker, Kotava, Lexic, Lexicul limbii franceze, Lexicul limbii maghiare, Limba arabă, Limba bosniacă, Limba croată, Limba franceză, Limba galică, Limba japoneză, Limba latină, Limba maghiară, Limba muntenegreană, Limba poloneză, Limba sârbă, Limba spaniolă, Limba suedeză, Limbi quechua, Lingua franca nova, Lista Swadesh a limbii aromâne, Lista Swadesh a limbii franceze, Lista Swadesh a limbii istroromâne, Lista Swadesh a limbii maghiare, Lista Swadesh a limbii meglenoromâne, Lista Swadesh a limbii ucrainene, Lista Swadesh a limbilor croată și sârbă, Lista Swadesh a limbilor romanice de est, Listă Swadesh, Morfem, Morfologie (lingvistică), Număr (gramatică), Nume predicativ, Numeral, Ortografie, Paradigmă (lingvistică), Paragraf (lingvistică), Parte de vorbire, Parte de vorbire flexibilă, Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză, Persoană (gramatică), Plumb (George Bacovia), Postmodernism, Postpoziție, Predicat, Predicat nominal, Prepoziție, Pronume de întărire, Pronume demonstrativ, Pronume interogativ, Pronume negativ, Pronume nehotărât, Pronume personal, Pronume posesiv, Pronume reflexiv, Pronume relativ, Pronume rezumtiv, Pronumele în limba maghiară, Propoziția în limba maghiară, Propoziție atributivă, Propoziție circumstanțială de excepție, Propoziție circumstanțială opozițională, Propoziție incidentă, Propoziție predicativă suplimentară, Propoziție subiectivă, Propoziție subordonată, Propoziție subordonată circumstanțială consecutivă, Rădăcină și radical (lingvistică), Recțiune, Referință, Silabă, Sintaxa limbii franceze, Subdialect, Subiect (gramatică), Subordonare (gramatică), Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară, Sunet de legătură, Tautologie, Temă și remă, Teoria relevanței, Tipologie lingvistică, Toki Pona, Unitate frazeologică, Verb auxiliar, Verb copulativ, Verb impersonal, Verb modal, Verbul în limba franceză, Verbul în limba maghiară, Vocabularul limbii române, Vorbire directă și vorbire indirectă, .eu. Extinde indicele (103 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Nou!!: Pronume și Adjectiv · Vezi mai mult »
Adjectiv posesiv
Adjectivul posesiv este un adjectiv pronominal care determină un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv.
Nou!!: Pronume și Adjectiv posesiv · Vezi mai mult »
Adjectiv pronominal
În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.
Nou!!: Pronume și Adjectiv pronominal · Vezi mai mult »
Adverbul în limba maghiară
Acest articol se limitează la partea din morfologia limbii maghiare care se ocupă de adverb, tratând clasificarea adverbelor, formarea de adverbe prin derivare și exprimarea gradelor lor de comparație.
Nou!!: Pronume și Adverbul în limba maghiară · Vezi mai mult »
Amaterasu
Amaterasu, ieșind din peșteră, readucând lumina solară în univers., sau este în mitologia japoneză zeița soarelui, și poate cea mai importantă șintoistă.
Nou!!: Pronume și Amaterasu · Vezi mai mult »
Ambiguitate (lingvistică)
În semantică, termenul ambiguitate denumește proprietatea eventuală a unor cuvinte, forme gramaticale, construcții sintactice (sintagme, propoziții sau fraze) de a avea două sau mai multe înțelesuri.
Nou!!: Pronume și Ambiguitate (lingvistică) · Vezi mai mult »
Anaforă (lingvistică)
Termenul anaforă (cf. anaphore, anaphora) provine din cuvântul din greaca veche ἀναφορά (anaforá), format din ἀνά (aná) „în sus” + φέρω (féro) „(eu) duc”.
Nou!!: Pronume și Anaforă (lingvistică) · Vezi mai mult »
Andra Vasilescu
Andra Vasilescu (născută Andra Șerbănescu; n. 30 decembrie 1961, București) este o lingvistă română.
Nou!!: Pronume și Andra Vasilescu · Vezi mai mult »
Animat și inanimat (lingvistică)
În lingvistică, calificările „animat și inanimat” sau „însuflețit și neînsuflețit” se bazează în primul rând pe distincția naturală dintre, pe de o parte, ființe, adică entități ce se caracterizează prin viață din punct de vedere biologic, pe de altă parte entități care nu au această caracteristică.
Nou!!: Pronume și Animat și inanimat (lingvistică) · Vezi mai mult »
Antecedent (lingvistică)
În lingvistică, un antecedent este o entitate lingvistică reprezentată în context de altă entitate, numită substitut sau element anaforic, care se găsește după antecedentBidu-Vrănceanu 1997, p. 43.
Nou!!: Pronume și Antecedent (lingvistică) · Vezi mai mult »
Apoziție
În gramatică, termenul „apoziție” (de la cuvântul latinesc appŏsĭtĭo „adăugare”) are interpretări diferite la diferiți autoriDubois 2002, p. 46.
Nou!!: Pronume și Apoziție · Vezi mai mult »
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Nou!!: Pronume și Atribut · Vezi mai mult »
Atribut pronominal
Atributul pronominal este o funcție sintactică a pronumelui, care se realizează prin acordul cu un substantiv.
Nou!!: Pronume și Atribut pronominal · Vezi mai mult »
Împrumut (lingvistică)
În lingvistica comparativă, lingvistica istorică și sociolingvistică, termenul împrumut denumește preluarea unor elemente lingvistice de către un idiom (limbă, dialect) de la alt idiomCrystal 2008, p. 58.
Nou!!: Pronume și Împrumut (lingvistică) · Vezi mai mult »
Cataforă
În lingvistică, termenul cu forma românească cataforă a fost format de către lingvistul german K. Bühler, din elementele grecești vechi κατά (katá) „în jos” și φέρω (féro) „(eu) duc”, rezultând cuvântul καταφορά (kataforá), prin analogie cu termenul ἀναφορά (anaforá) „anaforă”.
Nou!!: Pronume și Cataforă · Vezi mai mult »
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Pronume și Caz (gramatică) · Vezi mai mult »
Cazul ablativ
În lingvistică, ablativul este cazul complementelor circumstanțiale.
Nou!!: Pronume și Cazul ablativ · Vezi mai mult »
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Pronume și Cazul acuzativ · Vezi mai mult »
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Nou!!: Pronume și Cazul dativ · Vezi mai mult »
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Nou!!: Pronume și Cazul genitiv · Vezi mai mult »
Cazul instrumental
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, instrumentalul este un caz.
Nou!!: Pronume și Cazul instrumental · Vezi mai mult »
Cazul nominativ
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.
Nou!!: Pronume și Cazul nominativ · Vezi mai mult »
Complement circumstanțial
În sintaxa tradițională, complementul circumstanțial (prescurtat CC) este o specie de complement format dintr-un ansamblu eterogen de subspecii definite în primul rând semanticBidu-Vrănceanu 1997, p. 101.
Nou!!: Pronume și Complement circumstanțial · Vezi mai mult »
Complement circumstanțial instrumental
Complementul circumstanțial instrumental este o parte secundară de propoziție care face parte din categoria mai largă a complementelor și din cea mai restrânsă a complementelor circumstanțiale.
Nou!!: Pronume și Complement circumstanțial instrumental · Vezi mai mult »
Complement circumstanțial sociativ
Complementul circumstanțial sociativ este o parte secundară de propoziție care face parte din categoria mai largă a complementelor și din cea mai restrânsă a complementelor circumstanțiale.
Nou!!: Pronume și Complement circumstanțial sociativ · Vezi mai mult »
Complement de agent
În sintaxa tradițională, complementul de agent este o parte secundară de propoziție care exprimă autorul real al unei acțiuni, fără să fie subiectul gramatical sau, din punct de vedere pragmatic, tema propoziției.
Nou!!: Pronume și Complement de agent · Vezi mai mult »
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Nou!!: Pronume și Complement direct · Vezi mai mult »
Complement indirect
În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirect sau complement de obiect indirect, este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.
Nou!!: Pronume și Complement indirect · Vezi mai mult »
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Nou!!: Pronume și Compunere (lingvistică) · Vezi mai mult »
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.
Nou!!: Pronume și Conjuncție · Vezi mai mult »
Contragere
În lingvistică, contragerea este, în sens larg, reducerea cantitativă a unor entități precum cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții sau fraze.
Nou!!: Pronume și Contragere · Vezi mai mult »
Conversiune (lingvistică)
În lingvistică, termenul conversiune denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, prin care un cuvânt trece dintr-o clasă lexico-gramaticală în alta, adică devine altă parte de vorbireConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Pronume și Conversiune (lingvistică) · Vezi mai mult »
Cuvânt gramatical
În lingvistică, un cuvânt gramatical sau funcțional este un cuvânt ce îndeplinește în limbă o funcție exclusiv sau preponderent gramaticală, opunându-se prin aceasta cuvântului cu sens lexical (conținut noțional) deplinCrystal 2008, p. 203.
Nou!!: Pronume și Cuvânt gramatical · Vezi mai mult »
Cuvintele funcționale în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă cu cuvintele funcționale sau gramaticale, adică acele cuvinte al căror rol gramatical este preponderent față de rolul semantic, tratând clasificarea și funcțiile lor, precum și sufixele pe care le pot primi unele dintre ele.
Nou!!: Pronume și Cuvintele funcționale în limba maghiară · Vezi mai mult »
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Nou!!: Pronume și Declinare · Vezi mai mult »
Deixis
În lingvistică, termenul deixis (din cuvântul grecesc vechi δεῖξις (deixis) „arătare”) a fost adoptat din logica formală.
Nou!!: Pronume și Deixis · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Pronume și Desinență · Vezi mai mult »
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză
Acest articol prezintă succint determinanții abstracți (articolul hotărât, articolul nehotărât, articolul partitiv, numeralul ca determinant și adjectivele pronominale), precum și părțile de vorbire nominale ale limbii franceze: substantivul, adjectivul calificativ, numeralul nedeterminant și pronumele (personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ și nehotărât).
Nou!!: Pronume și Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză · Vezi mai mult »
Determinant (gramatică)
În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic.
Nou!!: Pronume și Determinant (gramatică) · Vezi mai mult »
Diasistemul slav de centru-sud
Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Nou!!: Pronume și Diasistemul slav de centru-sud · Vezi mai mult »
Diminutiv
În semantică și în pragmatică, termenul diminutiv (cf. diminutif, deminutivus Bidu-Vrănceanu 1997, p. 170.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 315.Crystal 2008, p. 145.Dubois 2002, p. 148.. Diminutivul rămâne aceeași parte de vorbire ca și cuvântul bază. Părțile de vorbire în care se formează diminutive și ponderea lor în acestea depinde de limba dată. De exemplu, în limba română se formează de la substantive, adjective și, foarte rar, de la adverbe și pronume, dar în limbi precum BCMSBarić 1997, p. 225 (gramatică croată)., maghiaraSzende și Kassai 2007, p. 337. sau, în mai mică măsură, francezaGrevisse și Goosse 2007, p. 180., se formează și de la verbe. De asemenea, unele limbi sunt mai bogate în diminutive decât altele, de pildă româna și alte limbi romanice decât francezaGrevisse și Goosse 2007, p. 171–172.. Frecvența diminutivelor depinde și de varietatea de limbă. Ele sunt mai frecvente în registrele popular și familiar, sau în limbajul adulților folosit cu copiii mici, decât în alte varietăți.
Nou!!: Pronume și Diminutiv · Vezi mai mult »
Discurs (lingvistică)
Termenul „discurs” își are originea în retorică, dar a fost adoptat și de lingvistică.
Nou!!: Pronume și Discurs (lingvistică) · Vezi mai mult »
Dual (gramatică)
Dual sau numărul dual este o formă a numărului gramatical, care se referă la două elemente sau la o pereche de elemente, spre deosebire de singular (care se referă la un singur element) și de plural (care denumește mai multe elemente).
Nou!!: Pronume și Dual (gramatică) · Vezi mai mult »
Element predicativ suplimentar
În sintaxa tradițională a limbii române, termenul „element predicativ suplimentar” (EPS) denumește o parte secundară de propoziție considerată cu dublă subordonare, față de un verb sau față de o interjecție predicativă, pe de o parte, și față de un substantiv sau pronume cu diverse funcții, pe de altă parte.
Nou!!: Pronume și Element predicativ suplimentar · Vezi mai mult »
Enunț (lingvistică)
Termenul enunț se referă la o secvență a vorbirii despre care nu s-au formulat ipoteze în termeni de lingvistică teoretică, în opoziție cu noțiunea de propoziție, care este definită în teoriile gramaticaleCrystal 2008, pp. 505–506.
Nou!!: Pronume și Enunț (lingvistică) · Vezi mai mult »
Epenteză
În lingvistică, termenul epenteză (cf. épenthèse, ἐπένθεσις epenthesis „adăugare înăuntru, intercalare” Bidu-Vrănceanu 1997, p. 186.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Iarțeva 1990, articolul „epenteză”.Bussmann 1998, p. 370.Dubois 2002, p. 183.Crystal 2008, p. 171.Szathmári 2008, articolul Epentézis.. În unele cazuri, epenteza a avut loc într-o anumită perioadă a istoriei limbii. În cazul evoluției cuvintelor, în limba actuală unele din acestea nu au variantă fără epenteză. Aceasta există și în limba actuală, ca fenomen morfofonologic care participă la adăugarea afixelor gramaticale și lexicale, la formarea cuvintelor compuse etc. Din punct de vedere lexicologic produce variante de cuvinte care coexistă.
Nou!!: Pronume și Epenteză · Vezi mai mult »
Epizeuxis
În retorică, termenul epizeuxis sau epizeuxă, de origine greacă, denumește o figură de stil care constă în repetarea succesivă o dată sau de mai multe ori a unui cuvânt sau a unei sintagme în aceeași propoziție, având o funcție stilistică superlativă sau intensivă.
Nou!!: Pronume și Epizeuxis · Vezi mai mult »
Expletiv
În gramatică, adjectivul „expletiv”, uneori folosit substantivat, se referă la un element de limbă (cel puțin în unele limbi, un cuvânt) care este lipsit de sens gramatical, fiind inutil din punct de vedere logic într-o anumită construcție sintactică, deși în altele are un asemenea sens.
Nou!!: Pronume și Expletiv · Vezi mai mult »
Expresie idiomatică
În frazeologie, o expresie idiomatică este o unitate frazeologică constituită dintr-o îmbinare de cuvinte cu un grad relativ mare de fixitate, care se opune prin aceasta unei îmbinări libere de cuvinte sau unei unități frazeologice cu un grad relativ mic de fixitate.
Nou!!: Pronume și Expresie idiomatică · Vezi mai mult »
Flexiune
Flexiunea cuvântului „pisică” în limba spaniolă:'''gat-''' – radical;'''-o''' – sufix specific masculinului;'''-a''' – sufix specific femininului;'''-s''' – sufix de plural În gramatică, flexiunea (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 202–203.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 566.Crystal 2008, p. 243.Dubois 2002, p. 204.Eifring și Theil, 2005, cap. 2, p. 27–31.. Dincolo de această definiție generală, la diverși autori se găsesc viziuni diferite despre flexiune. După unii autori, flexiune este numai procedeul care schimbă forma cuvântului prin afixe care fac corp comun cu baza la care se adaugă. Alți autori consideră flexiune și folosirea unor cuvinte gramaticale nealipite la bază, precum articole, verbe auxiliare, prepoziții etc., în care văd afixe mobile. În această viziune ar exista o flexiune sintetică (prin afixe alipite la bază), o flexiune analitică (prin afixe mobile) și o flexiune mixtă, concomitent sintetică și analitică. Flexiunea se deosebește de altă operație care constă în adăugarea de afixe, anume derivarea, prin faptul că acesta este un procedeu de formare de cuvinte noi. În acest articol se tratează ca afixe gramaticale numai morfemele care intră în compoziția cuvântului, iar ca flexiune numai folosirea acestora.
Nou!!: Pronume și Flexiune · Vezi mai mult »
Floare albastră
„Floare albastră” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu și publicată la 1 aprilie 1873 în revista Convorbiri literare.
Nou!!: Pronume și Floare albastră · Vezi mai mult »
Fonologia limbii maghiare
Acest articol tratează sistemul fonemic al limbii maghiare standard, corespondența dintre scriere și pronunțare, schimbările fonetice redate în scris și cele neredate în scris care au loc la contactul dintre două consoane, precum și caracteristicile accentuării și ale intonației în limba maghiară.
Nou!!: Pronume și Fonologia limbii maghiare · Vezi mai mult »
Forme verbale temporale în limba română
Limba română are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara.
Nou!!: Pronume și Forme verbale temporale în limba română · Vezi mai mult »
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Nou!!: Pronume și Gen gramatical · Vezi mai mult »
Gerunziu
În structura morfologică a unor limbi, gerunziul este o formă verbală nepersonală inclusă de tradiția unor gramatici, cum este cea română sau cea franceză, printre moduriBidu-Vrănceanu et al., p. 220.
Nou!!: Pronume și Gerunziu · Vezi mai mult »
Glosar de jurnalism
Prezentul glosar de jurnalism conține termeni din domeniile: mass-media, publicitate, reportaj, comunicare.
Nou!!: Pronume și Glosar de jurnalism · Vezi mai mult »
Glosar de lingvistică
Acesta este un glosar de termeni utilizați în lingvistică.
Nou!!: Pronume și Glosar de lingvistică · Vezi mai mult »
Grai
În dialectologie, termenul „grai” denumește în limba română un tip de varietate teritorială a unei limbi.
Nou!!: Pronume și Grai · Vezi mai mult »
Gramatica limbii poloneze
Gramatica limbii poloneze, deși este foarte asemănătoare cu gramatici ale celorlalte limbi slave, în special cele din subgrupul occidental, are câteva particularități care nu se pot găsi nicăieri în aria lingvistică slavă.
Nou!!: Pronume și Gramatica limbii poloneze · Vezi mai mult »
Inversiune
În lingvistică, inversiunea sau anastrofa (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 260–261.Dragomirescu 2008, articolul.Iarțeva 1990, articolul „inversiune”.Dubois 2002, pp. 357–358.Bussmann 1998, p. 593.Crystal 2008, p. 254.. Topica obișnuită caracterizează propoziția izolată (neintegrată într-o frază sau într-un context mai larg), completă ca structură (având cel puțin predicat), enunțiativă (nu interogativă, nu imperativă) ca scop al comunicării și pozitivă (nu negativă), precum și sintagma, propoziția și fraza în care nu se reliefează nicio componentă, nu se exprimă afectivitate (de exemplu, propoziția nu este exclamativă) și nu se urmărește niciun scop stilisticWyler 2019,.. Inversiunea este unul din procedeele prin care vorbitorul schimbă una sau mai mult de una dintre aceste caracteristici, pentru a-și integra propoziția într-un context tematizând sau rematizând una din părțile ei, pentru a cere o informație, pentru a da un ordin, pentru a nega un fapt, pentru a reliefa ceea ce este important pentru el, pentru a exprima un sentiment, pentru a obține un efect stilistic etc. Prin una și aceeași inversiune se pot realiza mai multe din aceste scopuri. Reliefarea unei componente, exprimarea afectivității și urmărirea unui scop stilistic fac din inversiune un procedeu retoric, folosit mai ales de literați. În afară de aceste motive, poeții pot practica inversiunea și numai din necesitățile versificațieiSzathmári 2008, articolul Inverzió..
Nou!!: Pronume și Inversiune · Vezi mai mult »
Istoria limbii franceze
Istoria limbii franceze începe odată cu cucerirea Galiei de către romani, terminată în secolul I î.Hr. Limba latină populară este adoptată treptat de populația autohtonă, în cursul unei perioade de bilingvism care durează până în secolul al V-lea.
Nou!!: Pronume și Istoria limbii franceze · Vezi mai mult »
James W. Pennebaker
James W. Pennebaker este un psiholog social american.
Nou!!: Pronume și James W. Pennebaker · Vezi mai mult »
Kotava
Kotava este o limbă auxiliară internațională (LAI) propusă, care se concentrează în special pe principiul neutralității culturale.
Nou!!: Pronume și Kotava · Vezi mai mult »
Lexic
Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.
Nou!!: Pronume și Lexic · Vezi mai mult »
Lexicul limbii franceze
Lexicul limbii franceze se caracterizează în principal prin preponderența cuvintelor de origine latină, fie moștenite, fie împrumutate după constituirea limbii.
Nou!!: Pronume și Lexicul limbii franceze · Vezi mai mult »
Lexicul limbii maghiare
Lexicul limbii maghiare este format în proporție de 8% din cuvinte moștenite, 7% cuvinte împrumutate, 80% cuvinte formate pe teren propriu și 5% cuvinte de origine necunoscută.
Nou!!: Pronume și Lexicul limbii maghiare · Vezi mai mult »
Limba arabă
Limba arabă (اللغة العربية al-luġatu al-‘arabiyya) este cea mai mare subramură, ca număr de vorbitori, aflată în uz, din cadrul familiei de limbi semitice.
Nou!!: Pronume și Limba arabă · Vezi mai mult »
Limba bosniacă
Limba bosniacă (bosanski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de bosniaci.
Nou!!: Pronume și Limba bosniacă · Vezi mai mult »
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Nou!!: Pronume și Limba croată · Vezi mai mult »
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Nou!!: Pronume și Limba franceză · Vezi mai mult »
Limba galică
Limba galică este o limbă celtică dispărută, care era vorbită de către gali, poporul care locuia regiunea cunoscută ca Galia din Epoca Fierului până în perioadă romană.
Nou!!: Pronume și Limba galică · Vezi mai mult »
Limba japoneză
Japoneza sau nipona, este principala limbă vorbită și scrisă în Japonia.
Nou!!: Pronume și Limba japoneză · Vezi mai mult »
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Nou!!: Pronume și Limba latină · Vezi mai mult »
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Nou!!: Pronume și Limba maghiară · Vezi mai mult »
Limba muntenegreană
Limba muntenegreană (crnogorski jezik, црногорски језик) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de muntenegreni.
Nou!!: Pronume și Limba muntenegreană · Vezi mai mult »
Limba poloneză
Limba poloneză (sau polonă; polszczyzna, język polski) este o limbă slavă de vest, vorbită de aproximativ 42,5 milioane de persoane în întreaga lume, în principal în Polonia.
Nou!!: Pronume și Limba poloneză · Vezi mai mult »
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Nou!!: Pronume și Limba sârbă · Vezi mai mult »
Limba spaniolă
Limba spaniolă (español), numită uneori și limba castiliană (castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic.
Nou!!: Pronume și Limba spaniolă · Vezi mai mult »
Limba suedeză
Limba suedeză este o limbă din familia limbilor germanice de nord sau scandinave, vorbită în majoritate de către aproximativ 9 milioane de oameni în Suedia și alte zone din Finlanda, unde are același statut legal cu limba finlandeză.
Nou!!: Pronume și Limba suedeză · Vezi mai mult »
Limbi quechua
Quechua, în limba quechua, Qhichwa simi, sau Runa Simi, este o limbă nativ americană a Americii de Sud.
Nou!!: Pronume și Limbi quechua · Vezi mai mult »
Lingua franca nova
Steagul limbii sintetice Lingua Franca Nova este o limbă auxiliară, construită, creată în 1965 de Dr.
Nou!!: Pronume și Lingua franca nova · Vezi mai mult »
Lista Swadesh a limbii aromâne
Lista Swadesh de 207 cuvinte în limbile română și aromână.
Nou!!: Pronume și Lista Swadesh a limbii aromâne · Vezi mai mult »
Lista Swadesh a limbii franceze
Lista Swadesh de 207 cuvinte în limbile română și franceză.
Nou!!: Pronume și Lista Swadesh a limbii franceze · Vezi mai mult »
Lista Swadesh a limbii istroromâne
Lista Swadesh de 207 cuvinte în limbile română și istroromână.
Nou!!: Pronume și Lista Swadesh a limbii istroromâne · Vezi mai mult »
Lista Swadesh a limbii maghiare
Lista Swadesh de 207 cuvinte în limbile română și maghiară.
Nou!!: Pronume și Lista Swadesh a limbii maghiare · Vezi mai mult »
Lista Swadesh a limbii meglenoromâne
Lista Swadesh de 207 cuvinte în limbile română și meglenoromână.
Nou!!: Pronume și Lista Swadesh a limbii meglenoromâne · Vezi mai mult »
Lista Swadesh a limbii ucrainene
Aceasta este o listă Swadesh de 207 cuvinte în limbile română și ucraineană, cu transliterarea internațională propusă de Shevelov 1993.
Nou!!: Pronume și Lista Swadesh a limbii ucrainene · Vezi mai mult »
Lista Swadesh a limbilor croată și sârbă
Lista Swadesh de 207 cuvinte în limbile română, croată și sârbă.
Nou!!: Pronume și Lista Swadesh a limbilor croată și sârbă · Vezi mai mult »
Lista Swadesh a limbilor romanice de est
Lista Swadesh de 207 cuvinte în limbile romanice de est: română, aromână, meglenoromână și istroromână.
Nou!!: Pronume și Lista Swadesh a limbilor romanice de est · Vezi mai mult »
Listă Swadesh
Lista Swadesh este o serie de cuvinte stabilită de lingvistul american Morris Swadesh în anii 1940-1950, folosită în lingvistica istorică și comparativă.
Nou!!: Pronume și Listă Swadesh · Vezi mai mult »
Morfem
În lingvistică, morfemul este cel mai mic element purtător de sens din limbă.
Nou!!: Pronume și Morfem · Vezi mai mult »
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Nou!!: Pronume și Morfologie (lingvistică) · Vezi mai mult »
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Nou!!: Pronume și Număr (gramatică) · Vezi mai mult »
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Nou!!: Pronume și Nume predicativ · Vezi mai mult »
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Nou!!: Pronume și Numeral · Vezi mai mult »
Ortografie
În lingvistică, termenul ortografie (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 343.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, pp. 845–846.Dubois 2002, pp. 337–338.Kálmán și Trón 2007, p. 13.. Ortografia, ca și varietatea standard a limbii în general, este o creație conștientăNádasdy 2006, pp. 668–673., la început a diverși cărturari, apoi a unor lingviști, fiind un fapt nu numai lingvistic, ci și social și culturalBarić 1997, pp.65–66.. Ea răspunde cerinței firești a colectivității lingvistice de a avea repere comune standardizate în scrierea limbii, fixate în lucrări de specialitate (îndreptare, dicționare, manuale etc.). Se bazează pe realitatea limbii, dar și pe diverși factori extralingvistici: istorici, religioși, politici etc.. Ortografia tinde să creeze norme cât mai unitare, dar nu o poate face conform unui singur principiu, ci este nevoită să aplice mai multe, care sunt contradictorii. De aceea, normele ei nu corespund în întregime limbii vorbite în mod real, ci sunt convenționale. Totodată, limba fiind în continuă evoluție, ortografia rămâne mereu în urma ei. Aceasta se observă mai ales în limbile cu o tradiție a culturii scrise relativ veche, precum franceza, engleza, irlandeza, tibetana, germana, greaca etc. După unii lingviști, din cauza caracteristicilor sale, spre deosebire de lingvistică, ortografia nu poate fi considerată științifică, deoarece nu se ocupă cu ceea ce există, ca știința, ci cu ceea ce creatorii ei consideră că ar trebui să fie.
Nou!!: Pronume și Ortografie · Vezi mai mult »
Paradigmă (lingvistică)
În lingvistica tradițională, o paradigmă este un ansamblu de forme pe care le ia un morfem lexical combinat cu afixele pe care le poate primi.
Nou!!: Pronume și Paradigmă (lingvistică) · Vezi mai mult »
Paragraf (lingvistică)
Într-un sens general, paragraful este un pasaj dintr-un text scris despărțit de restul textului prin procedee grafice.
Nou!!: Pronume și Paragraf (lingvistică) · Vezi mai mult »
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Pronume și Parte de vorbire · Vezi mai mult »
Parte de vorbire flexibilă
Parte de vorbire flexibilă este aceea care își modifică forma în contextul comunicării.
Nou!!: Pronume și Parte de vorbire flexibilă · Vezi mai mult »
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză
Acest articol prezintă succint părțile de vorbire neflexibile din limba franceză care au funcție gramaticală: adverbul (cu funcție sintactică), prepoziția și conjuncția (cuvinte gramaticale).
Nou!!: Pronume și Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză · Vezi mai mult »
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Nou!!: Pronume și Persoană (gramatică) · Vezi mai mult »
Plumb (George Bacovia)
Plumb este o poezie scrisă de George Bacovia în 1900, finisată în 1902 și publicată în 1916 în revista „Versuri”, sub pseudonimul George Andoni.
Nou!!: Pronume și Plumb (George Bacovia) · Vezi mai mult »
Postmodernism
Postmodernismul este termenul de referință aplicat unei vaste game de evoluții în domeniile de teorie critică, filosofie, arhitectură, artă, literatură și cultură.
Nou!!: Pronume și Postmodernism · Vezi mai mult »
Postpoziție
În gramatică, postpoziția este un cuvânt gramatical (numit și funcțional) propriu unor limbi, care este plasat după un cuvânt parte de vorbire nominală (substantiv, pronume), pentru a forma cu acesta un complement pe care îl leagă de verbul său regent.
Nou!!: Pronume și Postpoziție · Vezi mai mult »
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Nou!!: Pronume și Predicat · Vezi mai mult »
Predicat nominal
Predicatul nominal este alcătuit dintr-un verb copulativ și unul sau mai multe nume predicative.
Nou!!: Pronume și Predicat nominal · Vezi mai mult »
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Nou!!: Pronume și Prepoziție · Vezi mai mult »
Pronume de întărire
În gramatică, pronumele de întărire este un pronume care precizează prin insistență o persoană la care se referăAvram 1997, pp. 168–170.
Nou!!: Pronume și Pronume de întărire · Vezi mai mult »
Pronume demonstrativ
În morfologie, pronumele demonstrativ este un cuvânt gramatical, din clasa pronumelor, care se referă la entități despre care indică în general apropierea ori depărtarea lor față de vorbitor (în unele limbi și față de destinatarul comunicării), în spațiu sau în timp.
Nou!!: Pronume și Pronume demonstrativ · Vezi mai mult »
Pronume interogativ
În gramatică, pronumele interogativ este un pronume care înlocuiește în întrebări parțiale (incompatibile cu răspunsul da sau nu) ceea ce vizează întrebarea și este așteptat în răspunsAvram 1997, pp.
Nou!!: Pronume și Pronume interogativ · Vezi mai mult »
Pronume negativ
Pronumele negativ este un pronume care exprimă lipsa, excluderea, prezentarea unui lucru sau a unei ființe ca inexistent(ă), înlocuindu-i numeleAvram 1997, p. 192–193.
Nou!!: Pronume și Pronume negativ · Vezi mai mult »
Pronume nehotărât
În gramatica tradițională, pronumele nehotărât sau nedefinit este o clasă de cuvinte eterogenăKalmbach 2017,.
Nou!!: Pronume și Pronume nehotărât · Vezi mai mult »
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Nou!!: Pronume și Pronume personal · Vezi mai mult »
Pronume posesiv
În gramatică, pronumele posesiv este un pronume care implică o dublă referință pronominală: la o entitate numită obiect posedat și la una numită posesorConstantinescu-Dobridor 1998, articolul, partea ~ posesiv.
Nou!!: Pronume și Pronume posesiv · Vezi mai mult »
Pronume reflexiv
În gramatică, pronumele reflexiv este un pronume care se referă la agentul unei acțiuni, acesta fiind de obicei subiectul unui verb, iar pronumele – complementul acestuiaAvram 1997, pp. 167–168.
Nou!!: Pronume și Pronume reflexiv · Vezi mai mult »
Pronume relativ
În gramatică, pronumele relativ este un pronume care cel mai adesea se referă la un substantiv, la alt pronume sau la o propoziție, reluându-le sau anticipându-le.
Nou!!: Pronume și Pronume relativ · Vezi mai mult »
Pronume rezumtiv
În sintaxă, noțiunea de pronume rezumtiv are o interpretare mai largă și una mai restrânsă.
Nou!!: Pronume și Pronume rezumtiv · Vezi mai mult »
Pronumele în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă de pronume, tratând clasificarea, formarea și utilizarea lor pronominală și adjectivală, precum și morfemele care exprimă categoriile gramaticale ce le caracterizează: persoana, numărul și cazul.
Nou!!: Pronume și Pronumele în limba maghiară · Vezi mai mult »
Propoziția în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a sintaxei limbii maghiare care tratează, în viziunea gramaticii tradiționale, tipurile de propoziții, părțile de propoziție, chestiunile legate de acordul dintre acestea și topica în propoziție.
Nou!!: Pronume și Propoziția în limba maghiară · Vezi mai mult »
Propoziție atributivă
În sintaxa frazei, propoziția atributivă este o propoziție subordonată unei entități lingvistice numite antecedent, pe care o reia.
Nou!!: Pronume și Propoziție atributivă · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială de excepție
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială de excepție este o subordonată cu circulație redusăBărbuță 2000, p. 307.
Nou!!: Pronume și Propoziție circumstanțială de excepție · Vezi mai mult »
Propoziție circumstanțială opozițională
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția circumstanțială opozițională este o subordonată care îndeplinește funcția de complement circumstanțial opozițional al propoziției regente.
Nou!!: Pronume și Propoziție circumstanțială opozițională · Vezi mai mult »
Propoziție incidentă
În sintaxă, propoziția incidentă este o propoziție care face parte dintr-o frază fără să aibă niciun raport sintactic cu restul acesteia.
Nou!!: Pronume și Propoziție incidentă · Vezi mai mult »
Propoziție predicativă suplimentară
În sintaxa frazei din gramaticile tradiționale ale limbii române, propoziția predicativă suplimentară este o subordonată care îndeplinește funcția de element predicativ suplimentar al unui verb din propoziția regentă.
Nou!!: Pronume și Propoziție predicativă suplimentară · Vezi mai mult »
Propoziție subiectivă
Propoziția subiectivă este o propoziție subordonată care constituie în frază echivalentul propozițional al subiectului.
Nou!!: Pronume și Propoziție subiectivă · Vezi mai mult »
Propoziție subordonată
În sintaxa tradițională, propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție.
Nou!!: Pronume și Propoziție subordonată · Vezi mai mult »
Propoziție subordonată circumstanțială consecutivă
Propoziția consecutivă este propoziția circumstanțială care arată consecința (urmarea, rezultatul) îndeplinirii acțiunii sau însușirii exprimată în propoziția regentă.
Nou!!: Pronume și Propoziție subordonată circumstanțială consecutivă · Vezi mai mult »
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Nou!!: Pronume și Rădăcină și radical (lingvistică) · Vezi mai mult »
Recțiune
În gramatica tradițională, recțiunea este, în unele limbi, un proces prin care, într-un raport sintactic de subordonare, un cuvânt (numit regent) impune altui cuvânt, subordonat, un anumit mijloc de realizare a raportului.
Nou!!: Pronume și Recțiune · Vezi mai mult »
Referință
Referința este o relație între obiecte care desemnează un singur obiect sau acționează ca un mijloc prin care să se conecteze sau să facă legătura cu un alt obiect.
Nou!!: Pronume și Referință · Vezi mai mult »
Silabă
În fonetică, silaba (din cuvântul grecesc συλλαβή syllabḗ „ceea ce este ținut împreună, ansamblu”) este o unitate de pronunțare fundamentală a cuvântului sau a lanțului vorbirii constituită dintr-un sunet sau dintr-o serie de sunete, pe care vorbitorii o identifică în mod intuitiv, și care nu are o definiție lingvistică unitarăCrystal 2008, p. 467.
Nou!!: Pronume și Silabă · Vezi mai mult »
Sintaxa limbii franceze
Acest articol prezintă succint sintaxa limbii franceze, punând accentul pe specificitățile structurii propoziției și frazei franceze în raport cu cea din limba română.
Nou!!: Pronume și Sintaxa limbii franceze · Vezi mai mult »
Subdialect
În dialectologie, noțiunea de subdialect corespunde unui tip de varietate teritorială a unei limbi, care face parte, împreună cu alte varietăți de același rang, dintr-o varietate teritorială mai mare, numită „dialect”.
Nou!!: Pronume și Subdialect · Vezi mai mult »
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Pronume și Subiect (gramatică) · Vezi mai mult »
Subordonare (gramatică)
În gramatică, subordonarea este unul dintre raporturile sintactice.
Nou!!: Pronume și Subordonare (gramatică) · Vezi mai mult »
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară
Acest articol tratează părțile de vorbire nominale ale limbii maghiare, în afara pronumelor.
Nou!!: Pronume și Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară · Vezi mai mult »
Sunet de legătură
În fonetică, în morfologie și în lexicologie, un sunet de legătură este un element de cuvânt care leagă între ele două morfemeBokor 2007, p. 264.
Nou!!: Pronume și Sunet de legătură · Vezi mai mult »
Tautologie
În retorică și în lingvistică, tautologia (Dragomirescu 1995, articolul.Bidu-Vrănceanu 1997, p. 500.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Tihonov 2014, p. 340.Bussmann 1998, p. 911.. După unii autori, tautologia se întâlnește nu numai ca repetarea unui cuvânt drept aceeași parte de vorbire, ci și a unui radical cu morfeme care formează cuvinte părți de vorbire diferite. Două asemenea cuvinte formează o construcție numită figură etimologicăSzathmári 2008, articolul Tautológia.. Noțiunea de tautologie este înrudită cu cea de pleonasm. Au în comun exprimarea repetată a aceluiași denotat, și unii autori le tratează ca sinonime. De exemplu, după Grevisse și Goosse, pleonasmul „este numit și tautologie într-un sens apropiat”. Constantinescu-Dobridor 1998 vede în tautologii „un fel de pleonasme acceptate”. Alții însă, precum Dragomirescu 1995, consideră că tautologia nu trebuie confundată cu pleonasmul, care este, în opinia lor, nu repetarea unui cuvânt, ci adăugarea unui sinonim al unui cuvânt, a unui cuvânt având sensul inclus în altul, sau a unei perifraze a altuia, ex. „Zugrăvește din nou iarăși pânzele posomorâte”Constantinescu-Dobridor, articolul., „Cobori în jos, luceafăr blând, / Alunecând pe-o rază” (Mihai Eminescu)Bidu-Vrănceanu 1997, p. 366-367.. Autori care tratează separat tautologia și pleonasmul, includ totuși cazuri de repetare a unui cuvânt sau a unui radical printre pleonasme. În acest articol, tautologia este tratată conform definiției de la început. Ea poate fi privită din mai multe puncte de vedere: logic, pragmatic, stilistic și gramatical.
Nou!!: Pronume și Tautologie · Vezi mai mult »
Temă și remă
În lingvistică, termenii temă și remă se referă la împărțirea propoziției în două segmente, după unii autori considerate din punct de vedere logicÉ.
Nou!!: Pronume și Temă și remă · Vezi mai mult »
Teoria relevanței
Dan Sperber, cel care a dezvoltat teoria relevanței împreună cu Deirdre Wilson Teoria relevanței reprezintă un cadru pentru înțelegerea interpretării enunțurilor.
Nou!!: Pronume și Teoria relevanței · Vezi mai mult »
Tipologie lingvistică
Tipologia lingvistică este o ramură a lingvisticii și un mod de clasificare a limbilor, care se ocupă cu încadrarea lor în grupuri caracterizate de anumite trăsături structurale comune prin care se deosebesc de alte grupuri de limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 513–514.
Nou!!: Pronume și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »
Toki Pona
Părțile exterioare ale corpului uman Etimologiile cuvintelor din '''Toki Pona'''. Toki Pona este o limbă artificială, inventată de către Sonja Lang în anul 2001.
Nou!!: Pronume și Toki Pona · Vezi mai mult »
Unitate frazeologică
În frazeologie, o unitate frazeologică, un frazem sau un frazeologism este o îmbinare mai mult sau mai puțin fixă de cuvinte, care se opune prin această caracteristică îmbinării libere de cuvinte.
Nou!!: Pronume și Unitate frazeologică · Vezi mai mult »
Verb auxiliar
În gramatică, un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc auxilium „ajutor”) este un verb care la origine are sens lexical, dar în anumite contexte devine cuvânt gramatical, pierzându-și acest sens, și îndeplinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens lexical, categorii gramaticale ale acestuia, precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana.
Nou!!: Pronume și Verb auxiliar · Vezi mai mult »
Verb copulativ
În sintaxa propoziției, un verb copulativ este un verb care, fiind la un mod personal, leagă subiectul de un cuvânt de natură nominală (substantiv, pronume, adjectiv, numeral), sau folosit cu valoare nominală (verb la participiu, la infinitiv sau la supin, adverb), având funcția de nume predicativ.
Nou!!: Pronume și Verb copulativ · Vezi mai mult »
Verb impersonal
În gramatică, un verb impersonal este un verb ce exprimă un proces care nu are subiect agent, cum ar fi o persoană sau alt subiect gramatical concretConstantinescu-Dobridor 1998, articolul, partea ~ impersonál.
Nou!!: Pronume și Verb impersonal · Vezi mai mult »
Verb modal
În lingvistică, un verb modal este un verb care exprimă prin conținutul său lexical (originar sau dobândit prin context) una din ideile de modalitate.
Nou!!: Pronume și Verb modal · Vezi mai mult »
Verbul în limba franceză
Acest articol tratează sistemul verbului în limba franceză, prezentând conjugarea și principalele funcții sintactice ale formelor temporale folosite în limba vorbită contemporană.
Nou!!: Pronume și Verbul în limba franceză · Vezi mai mult »
Verbul în limba maghiară
Acest articol se limitează la partea din morfologia limbii maghiare referitoare la verb, tratând în viziunea gramaticii tradiționale morfemele care exprimă diatezele, modurile, formele nominale și timpurile verbale, precum și valorile acestora.
Nou!!: Pronume și Verbul în limba maghiară · Vezi mai mult »
Vocabularul limbii române
Vocabularul limbii române reflectă, pe lângă celelalte domenii ale limbii, caracterul romanic al acesteia, prin numărul de cuvinte moștenite din limba latină și prin predilecția pentru împrumuturi lexicale din celelalte limbi romanice.
Nou!!: Pronume și Vocabularul limbii române · Vezi mai mult »
Vorbire directă și vorbire indirectă
Vorbirea directă și vorbirea indirectă sau stilul direct și cel indirect, ori discursul direct și cel indirect sunt două procedee fundamentale de redare a spuselor cuiva, acesta fiind vorbitorul însuși sau altă persoană.
Nou!!: Pronume și Vorbire directă și vorbire indirectă · Vezi mai mult »
.eu
.eu este domeniul de internet de nivel superior al Uniunii Europene.
Nou!!: Pronume și .eu · Vezi mai mult »
