Cuprins
46 relaţii: Adjectiv, Adjectiv nehotărât, Adverb, Cataforă, Caz (gramatică), Cazul genitiv, Complement, Complement circumstanțial, Complement de agent, Complement indirect, Compunere (lingvistică), Concordanța timpurilor, Condițional, Coordonare (gramatică), Cuvintele funcționale în limba maghiară, Expletiv, Figură etimologică, Forme verbale temporale în limba română, Gerunziu, Glosar de lingvistică, Gramaticalizare, Indicativ, Inversiune, Limba croată, Limba sârbă, Limba ucraineană, Număr (gramatică), Parte de propoziție, Postpoziție, Prepoziție, Pronume, Pronume rezumtiv, Pronumele în limba maghiară, Propoziția în limba maghiară, Propoziție gramaticală, Propoziție principală, Propoziție subordonată, Raportul dintre subiect și predicat, Sintaxă, Subiect (gramatică), Tautologie, Timp (gramatică), Tipologie lingvistică, Trecut (gramatică), Verb copulativ, Viitor (gramatică).
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Recțiune și Adjectiv
Adjectiv nehotărât
În gramatică, adjectivul nehotărât este o specie de adjectiv pronominal corespunzător pronumelui nehotărât, dar nu tuturor pronumelor le corespunde un adjectiv, și nici tuturor adjectivelor un pronume.
Vedea Recțiune și Adjectiv nehotărât
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Vedea Recțiune și Adverb
Cataforă
În lingvistică, termenul cu forma românească cataforă a fost format de către lingvistul german K. Bühler, din elementele grecești vechi κατά (katá) „în jos” și φέρω (féro) „(eu) duc”, rezultând cuvântul καταφορά (kataforá), prin analogie cu termenul ἀναφορά (anaforá) „anaforă”.
Vedea Recțiune și Cataforă
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Recțiune și Caz (gramatică)
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Vedea Recțiune și Cazul genitiv
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Vedea Recțiune și Complement
Complement circumstanțial
În sintaxa tradițională, complementul circumstanțial (prescurtat CC) este o specie de complement format dintr-un ansamblu eterogen de subspecii definite în primul rând semanticBidu-Vrănceanu 1997, p. 101.
Vedea Recțiune și Complement circumstanțial
Complement de agent
În sintaxa tradițională, complementul de agent este o parte secundară de propoziție care exprimă autorul real al unei acțiuni, fără să fie subiectul gramatical sau, din punct de vedere pragmatic, tema propoziției.
Vedea Recțiune și Complement de agent
Complement indirect
În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirect sau complement de obiect indirect, este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.
Vedea Recțiune și Complement indirect
Compunere (lingvistică)
În lingvistică, termenul „compunere” denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, care constă în formarea de cuvinte noi din două sau mai multe cuvinte existente independent, dintr-un cuvânt și dintr-un element de cuvânt care nu există independent, sau din două asemenea elemente.
Vedea Recțiune și Compunere (lingvistică)
Concordanța timpurilor
În sintaxă, termenii tradiționali concordanța timpurilor sau corespondența timpurilor se referă la regulile care determină la ce timpuri pot sta predicatele în frază, în condițiile raportului în care se află.
Vedea Recțiune și Concordanța timpurilor
Condițional
Condiționalul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în general o acțiune, o întâmplare sau o stare ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, întâmplări sau stări, ori o ipoteză nerealizată în trecutAvram 1997, pp.
Vedea Recțiune și Condițional
Coordonare (gramatică)
În sintaxă, coordonarea este un raport logic, unul din cele care pot exista în propoziție și în frază.
Vedea Recțiune și Coordonare (gramatică)
Cuvintele funcționale în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă cu cuvintele funcționale sau gramaticale, adică acele cuvinte al căror rol gramatical este preponderent față de rolul semantic, tratând clasificarea și funcțiile lor, precum și sufixele pe care le pot primi unele dintre ele.
Vedea Recțiune și Cuvintele funcționale în limba maghiară
Expletiv
În gramatică, adjectivul „expletiv”, uneori folosit substantivat, se referă la un element de limbă (cel puțin în unele limbi, un cuvânt) care este lipsit de sens gramatical, fiind inutil din punct de vedere logic într-o anumită construcție sintactică, deși în altele are un asemenea sens.
Vedea Recțiune și Expletiv
Figură etimologică
În gramatică, figura etimologică (cf. figura etymologica, figura etimologica, figure étymologique) este o construcție lexico-sintactică în care se alătură cuvinte având același radical.
Vedea Recțiune și Figură etimologică
Forme verbale temporale în limba română
Limba română are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara.
Vedea Recțiune și Forme verbale temporale în limba română
Gerunziu
În structura morfologică a unor limbi, gerunziul este o formă verbală nepersonală inclusă de tradiția unor gramatici, cum este cea română sau cea franceză, printre moduriBidu-Vrănceanu et al., p. 220.
Vedea Recțiune și Gerunziu
Glosar de lingvistică
Acesta este un glosar de termeni utilizați în lingvistică.
Vedea Recțiune și Glosar de lingvistică
Gramaticalizare
Termenul gramaticalizare denumește, în evoluția de la o limbă la alta sau în istoria unei limbi deja formate, o schimbare lingvistică ce constă în transformarea unei entități lexico-semantice autonome, de cele mai multe ori un cuvânt cu sens lexical, în morfem gramaticalBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Recțiune și Gramaticalizare
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Vedea Recțiune și Indicativ
Inversiune
În lingvistică, inversiunea sau anastrofa (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 260–261.Dragomirescu 2008, articolul.Iarțeva 1990, articolul „inversiune”.Dubois 2002, pp. 357–358.Bussmann 1998, p. 593.Crystal 2008, p. 254.. Topica obișnuită caracterizează propoziția izolată (neintegrată într-o frază sau într-un context mai larg), completă ca structură (având cel puțin predicat), enunțiativă (nu interogativă, nu imperativă) ca scop al comunicării și pozitivă (nu negativă), precum și sintagma, propoziția și fraza în care nu se reliefează nicio componentă, nu se exprimă afectivitate (de exemplu, propoziția nu este exclamativă) și nu se urmărește niciun scop stilisticWyler 2019,..
Vedea Recțiune și Inversiune
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Vedea Recțiune și Limba croată
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Vedea Recțiune și Limba sârbă
Limba ucraineană
Limba ucraineană (în ucraineană украї́нська мо́ва ukrajinska mova) este o limbă indoeuropeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de est, din care mai fac parte limba rusă și limba belarusă.
Vedea Recțiune și Limba ucraineană
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p.
Vedea Recțiune și Număr (gramatică)
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Vedea Recțiune și Parte de propoziție
Postpoziție
În gramatică, postpoziția este un cuvânt gramatical (numit și funcțional) propriu unor limbi, care este plasat după un cuvânt parte de vorbire nominală (substantiv, pronume), pentru a forma cu acesta un complement pe care îl leagă de verbul său regent.
Vedea Recțiune și Postpoziție
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical.
Vedea Recțiune și Prepoziție
Pronume
În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive.
Vedea Recțiune și Pronume
Pronume rezumtiv
În sintaxă, noțiunea de pronume rezumtiv are o interpretare mai largă și una mai restrânsă.
Vedea Recțiune și Pronume rezumtiv
Pronumele în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a morfologiei limbii maghiare care se ocupă de pronume, tratând clasificarea, formarea și utilizarea lor pronominală și adjectivală, precum și morfemele care exprimă categoriile gramaticale ce le caracterizează: persoana, numărul și cazul.
Vedea Recțiune și Pronumele în limba maghiară
Propoziția în limba maghiară
Acest articol se limitează la acea parte a sintaxei limbii maghiare care tratează, în viziunea gramaticii tradiționale, tipurile de propoziții, părțile de propoziție, chestiunile legate de acordul dintre acestea și topica în propoziție.
Vedea Recțiune și Propoziția în limba maghiară
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Vedea Recțiune și Propoziție gramaticală
Propoziție principală
În sintaxa tradițională, noțiunea de propoziție principală cunoaște mai multe interpretări în diverse gramatici, în funcție de limbi și de autori.
Vedea Recțiune și Propoziție principală
Propoziție subordonată
În sintaxa tradițională, propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție.
Vedea Recțiune și Propoziție subordonată
Raportul dintre subiect și predicat
În sintaxă există mai multe viziuni despre raportul dintre subiect și predicat din punct de vedere ierarhic.
Vedea Recțiune și Raportul dintre subiect și predicat
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Vedea Recțiune și Sintaxă
Subiect (gramatică)
În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Vedea Recțiune și Subiect (gramatică)
Tautologie
În retorică și în lingvistică, tautologia (Dragomirescu 1995, articolul.Bidu-Vrănceanu 1997, p. 500.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Tihonov 2014, p. 340.Bussmann 1998, p. 911.. După unii autori, tautologia se întâlnește nu numai ca repetarea unui cuvânt drept aceeași parte de vorbire, ci și a unui radical cu morfeme care formează cuvinte părți de vorbire diferite.
Vedea Recțiune și Tautologie
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Vedea Recțiune și Timp (gramatică)
Tipologie lingvistică
Tipologia lingvistică este o ramură a lingvisticii și un mod de clasificare a limbilor, care se ocupă cu încadrarea lor în grupuri caracterizate de anumite trăsături structurale comune prin care se deosebesc de alte grupuri de limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 513–514.
Vedea Recțiune și Tipologie lingvistică
Trecut (gramatică)
În gramatică, termenul „trecut” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.
Vedea Recțiune și Trecut (gramatică)
Verb copulativ
În sintaxa propoziției, un verb copulativ este un verb care, fiind la un mod personal, leagă subiectul de un cuvânt de natură nominală (substantiv, pronume, adjectiv, numeral), sau folosit cu valoare nominală (verb la participiu, la infinitiv sau la supin, adverb), având funcția de nume predicativ.
Vedea Recțiune și Verb copulativ
Viitor (gramatică)
În gramatică, termenul „viitor” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.
Vedea Recțiune și Viitor (gramatică)
Cunoscut ca Rectiune, Regim (gramatică).