Similarități între Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba franceză
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba franceză au 55 lucruri în comun (în Uniunpedie): Accent, Adjectiv, Adjectiv posesiv, Adverb, Articol (gramatică), Atribut, Belgia, Complement, Condițional, Conjuncție, Consoană, Cuvânt gramatical, Derivare (lingvistică), Fonetică, Franța, Frază, Grai, Imperativ, Infinitiv, Intensitate sonoră, Limba franceză, Limba română, Limbă standard, Limbi germanice, Literă, Loc de articulare, Mușchi (anatomie), Numeral, Ortografie, Parte de vorbire, ..., Participiu, Persoană (gramatică), Predicat, Prepoziție, Pronume demonstrativ, Pronume interogativ, Pronume personal, Pronume relativ, Propoziție circumstanțială, Propoziție gramaticală, Propoziție subordonată, Québec, Rădăcină și radical (lingvistică), Registru de limbă, Silabă, Sintaxă, Subiect (dezambiguizare), Substantiv, Sunet (fonetică), Temă și remă, Timbru, Timp (gramatică), Varietate (lingvistică), Verb, Vocală. Extinde indicele (25 Mai Mult) »
Accent
În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.
Accent și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Accent și Limba franceză ·
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Adjectiv și Limba franceză ·
Adjectiv posesiv
Adjectivul posesiv este un adjectiv pronominal care determină un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv.
Adjectiv posesiv și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Adjectiv posesiv și Limba franceză ·
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Adverb și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Adverb și Limba franceză ·
Articol (gramatică)
fără articole În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Articol (gramatică) și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Articol (gramatică) și Limba franceză ·
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Atribut și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Atribut și Limba franceză ·
Belgia
Regatul Belgiei (în, în, în), cunoscut colocvial ca Belgia este o țară în Europa de Vest.
Belgia și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Belgia și Limba franceză ·
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Complement și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Complement și Limba franceză ·
Condițional
Condiționalul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în general o acțiune, o întâmplare sau o stare ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, întâmplări sau stări, ori o ipoteză nerealizată în trecutAvram 1997, pp. 207–208.
Condițional și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Condițional și Limba franceză ·
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.
Conjuncție și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Conjuncție și Limba franceză ·
Consoană
O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.
Consoană și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Consoană și Limba franceză ·
Cuvânt gramatical
În lingvistică, un cuvânt gramatical sau funcțional este un cuvânt ce îndeplinește în limbă o funcție exclusiv sau preponderent gramaticală, opunându-se prin aceasta cuvântului cu sens lexical (conținut noțional) deplinCrystal 2008, p. 203.
Cuvânt gramatical și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Cuvânt gramatical și Limba franceză ·
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Derivare (lingvistică) și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Derivare (lingvistică) și Limba franceză ·
Fonetică
Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază sunetele vorbirii ca cele mai mici segmente ale sale, din punct de vedere fizic, fiziologic, neurofiziologic și neuropsihologic, adică al producerii, transmiterii, audiției și evoluției lor în procesul comunicării umane prin limbă, folosind metode specifice pentru descrierea, clasificarea și transcrierea lorBidu-Vrănceanu 1997, p. 205–206.
Fonetică și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Fonetică și Limba franceză ·
Franța
Franța (în), recunoscută în mod oficial ca Republica Franceză (în), este o republică constituțională unitară având un mod de guvernare semi-prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și teritorii răspândite în toată lumea.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Franța · Franța și Limba franceză ·
Frază
În lingvistica română, în domeniul sintaxei, termenul frază denumește o entitate sintactică ce unește cel puțin două propoziții independente și stabilește între ele un raport de coordonare sau de subordonareBidu-Vrănceanu 1997, p..209.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Frază · Frază și Limba franceză ·
Grai
În dialectologie, termenul „grai” denumește în limba română un tip de varietate teritorială a unei limbi.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Grai · Grai și Limba franceză ·
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Imperativ · Imperativ și Limba franceză ·
Infinitiv
În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Infinitiv · Infinitiv și Limba franceză ·
Intensitate sonoră
Reprezentarea unei vibrații sonore, unde λ.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Intensitate sonoră · Intensitate sonoră și Limba franceză ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba franceză · Limba franceză și Limba franceză ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba română · Limba franceză și Limba română ·
Limbă standard
În sociolingvistică, limba standard este o varietate a unei limbi elaborată prin activități conștiente de normare, cu scopul de a servi drept mijloc de comunicare comun utilizatorilor acelei limbi, care folosesc eventual și alte varietăți ale acesteiaDubois 2002, pp. 440–441.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limbă standard · Limba franceză și Limbă standard ·
Limbi germanice
Limbile germanice sunt o grupă de limbi indo-europene vorbite în nordul Europei și alte părți a lumii.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limbi germanice · Limba franceză și Limbi germanice ·
Literă
O literă este un semn grafic din scrierea segmentală a unei limbi, corespunzând unui fonem.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Literă · Limba franceză și Literă ·
Loc de articulare
Locuri de articulare, pasive şi active În fonetică, locul sau punctul de articulare al unei consoane este locul de pe canalul fonator în care fluxul de aer este blocat sau strîmtat pentru a produce o turbulență audibilă.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Loc de articulare · Limba franceză și Loc de articulare ·
Mușchi (anatomie)
Mușchi striați; Mușchi netezi; Mușchi cardiaci Mușchiul reprezintă un organ alcătuit dintr-un țesut contractil de culoare roz-roșiatică format din celule musculare ce alcătuiesc corpul mușchiului la capătul căruia se află uneori unul sau mai multe tendoane.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Mușchi (anatomie) · Limba franceză și Mușchi (anatomie) ·
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Numeral · Limba franceză și Numeral ·
Ortografie
În lingvistică, termenul ortografie (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 343.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, pp. 845–846.Dubois 2002, pp. 337–338.Kálmán și Trón 2007, p. 13.. Ortografia, ca și varietatea standard a limbii în general, este o creație conștientăNádasdy 2006, pp. 668–673., la început a diverși cărturari, apoi a unor lingviști, fiind un fapt nu numai lingvistic, ci și social și culturalBarić 1997, pp.65–66.. Ea răspunde cerinței firești a colectivității lingvistice de a avea repere comune standardizate în scrierea limbii, fixate în lucrări de specialitate (îndreptare, dicționare, manuale etc.). Se bazează pe realitatea limbii, dar și pe diverși factori extralingvistici: istorici, religioși, politici etc.. Ortografia tinde să creeze norme cât mai unitare, dar nu o poate face conform unui singur principiu, ci este nevoită să aplice mai multe, care sunt contradictorii. De aceea, normele ei nu corespund în întregime limbii vorbite în mod real, ci sunt convenționale. Totodată, limba fiind în continuă evoluție, ortografia rămâne mereu în urma ei. Aceasta se observă mai ales în limbile cu o tradiție a culturii scrise relativ veche, precum franceza, engleza, irlandeza, tibetana, germana, greaca etc. După unii lingviști, din cauza caracteristicilor sale, spre deosebire de lingvistică, ortografia nu poate fi considerată științifică, deoarece nu se ocupă cu ceea ce există, ca știința, ci cu ceea ce creatorii ei consideră că ar trebui să fie.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Ortografie · Limba franceză și Ortografie ·
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Parte de vorbire · Limba franceză și Parte de vorbire ·
Participiu
În gramatica tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Participiu · Limba franceză și Participiu ·
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Persoană (gramatică) · Limba franceză și Persoană (gramatică) ·
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Predicat · Limba franceză și Predicat ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Prepoziție · Limba franceză și Prepoziție ·
Pronume demonstrativ
În morfologie, pronumele demonstrativ este un cuvânt gramatical, din clasa pronumelor, care se referă la entități despre care indică în general apropierea ori depărtarea lor față de vorbitor (în unele limbi și față de destinatarul comunicării), în spațiu sau în timp.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Pronume demonstrativ · Limba franceză și Pronume demonstrativ ·
Pronume interogativ
În gramatică, pronumele interogativ este un pronume care înlocuiește în întrebări parțiale (incompatibile cu răspunsul da sau nu) ceea ce vizează întrebarea și este așteptat în răspunsAvram 1997, pp.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Pronume interogativ · Limba franceză și Pronume interogativ ·
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Pronume personal · Limba franceză și Pronume personal ·
Pronume relativ
În gramatică, pronumele relativ este un pronume care cel mai adesea se referă la un substantiv, la alt pronume sau la o propoziție, reluându-le sau anticipându-le.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Pronume relativ · Limba franceză și Pronume relativ ·
Propoziție circumstanțială
O propoziție circumstanțială este un tip de propoziție subordonată care reprezintă expandarea la nivel de propoziție complexă - frază - a unui complement circumstanțial de același tip.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Propoziție circumstanțială · Limba franceză și Propoziție circumstanțială ·
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Propoziție gramaticală · Limba franceză și Propoziție gramaticală ·
Propoziție subordonată
În sintaxa tradițională, propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Propoziție subordonată · Limba franceză și Propoziție subordonată ·
Québec
Provincia Québec este cea mai mare provincie din Canada, cu o populație de 7.903.000 de locuitori.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Québec · Limba franceză și Québec ·
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Rădăcină și radical (lingvistică) · Limba franceză și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Registru de limbă
În sociolingvistică, termenul „registru de limbă” denumește un tip de varietate a limbii pentru care se întâlnesc tratări diferite și totodată alți termeni pentru a-l denumi, în funcție de școala lingvistică sau de lingvistBidu-Vrănceanu 1997, p. 407.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Registru de limbă · Limba franceză și Registru de limbă ·
Silabă
În fonetică, silaba (din cuvântul grecesc συλλαβή syllabḗ „ceea ce este ținut împreună, ansamblu”) este o unitate de pronunțare fundamentală a cuvântului sau a lanțului vorbirii constituită dintr-un sunet sau dintr-o serie de sunete, pe care vorbitorii o identifică în mod intuitiv, și care nu are o definiție lingvistică unitarăCrystal 2008, p. 467.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Silabă · Limba franceză și Silabă ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Sintaxă · Limba franceză și Sintaxă ·
Subiect (dezambiguizare)
Cuvântul subiect are două sensuri principale: 1.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Subiect (dezambiguizare) · Limba franceză și Subiect (dezambiguizare) ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Substantiv · Limba franceză și Substantiv ·
Sunet (fonetică)
În fonetică, un sunet este un fenomen acustic (vezi articolul Sunet) articulat, adică pronunțat deslușit prin mișcarea organelor care îl emit în limbajul uman, și este receptat în procesul de comunicare ca cel mai mic segment discret perceptibil al fluxului vorbiriiBidu-Vrănceanu 1997, p. 493.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Sunet (fonetică) · Limba franceză și Sunet (fonetică) ·
Temă și remă
În lingvistică, termenii temă și remă se referă la împărțirea propoziției în două segmente, după unii autori considerate din punct de vedere logicÉ.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Temă și remă · Limba franceză și Temă și remă ·
Timbru
Noțiunea de timbru se poate referi la.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Timbru · Limba franceză și Timbru ·
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Timp (gramatică) · Limba franceză și Timp (gramatică) ·
Varietate (lingvistică)
În lingvistică, o varietate este o ramificație a unei limbi, care constituie un sistem lingvistic specific și unitar, folosit de o categorie de vorbitori delimitată după anumite criterii extralingvistice.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Varietate (lingvistică) · Limba franceză și Varietate (lingvistică) ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Verb · Limba franceză și Verb ·
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Vocală · Limba franceză și Vocală ·
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba franceză
- Ceea ce au în comun cu Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba franceză
- Similarități între Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba franceză
Comparație între Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba franceză
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze are 151 de relații, în timp ce Limba franceză are 301. Așa cum au în comun 55, indicele Jaccard este 12.17% = 55 / (151 + 301).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba franceză. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați: