Similarități între Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Ortografie
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Ortografie au 40 lucruri în comun (în Uniunpedie): Adjectiv, Adverb, Afix, Alternanță fonetică, Apostrof, Asimilație (lingvistică), Complement direct, Conjugare, Conjuncție, Consoană, Consoană surdă, Cuvânt, Derivare (lingvistică), Diftong, Fonem, Fonetică, Fonologie, Frază, Imperativ, Indicativ, Limba franceză, Limba română, Limbă standard, Număr (gramatică), Numeral, Omofon, Ortografia limbii franceze, Participiu, Predicat, Prepoziție, ..., Pronume personal, Propoziție gramaticală, Rădăcină și radical (lingvistică), Silabă, Sintaxă, Substantiv, Sunet (fonetică), Timp (gramatică), Verb, Vocală. Extinde indicele (10 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Adjectiv și Ortografie ·
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Adverb și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Adverb și Ortografie ·
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Afix și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Afix și Ortografie ·
Alternanță fonetică
În lingvistică, alternanța fonetică este un fenomen morfofonologic prin care radicalul unui cuvânt prezintă o variație în realizarea sa sonoră.
Alternanță fonetică și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Alternanță fonetică și Ortografie ·
Apostrof
Apostroful (’ ') este semnul grafic care marchează căderea accidentală a unor sunete de la începutul, de la mijlocul sau de la sfârșitul unui cuvânt, „'neața!”, „sal'tare!”, „deodat'apare”, „'trăiți!” și altele.
Apostrof și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Apostrof și Ortografie ·
Asimilație (lingvistică)
În fonetică, asimilația sau asimilarea este o schimbare fonetică foarte răspândită, prin care un sunet preia unele caracteristici articulatorii sau totalitatea acestora de la un sunet diferit, aflat în vecinătatea primului sau în apropierea acestuiaBidu-Vrănceanu 1997, pp. 71–72.
Asimilație (lingvistică) și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Asimilație (lingvistică) și Ortografie ·
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Complement direct și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Complement direct și Ortografie ·
Conjugare
viitor simplu În morfologie, conjugarea este, într-una din accepțiunile termenului, flexiunea verbului, adică modificarea formei sale în funcție de anumite categorii gramaticale specifice.
Conjugare și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Conjugare și Ortografie ·
Conjuncție
În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.
Conjuncție și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Conjuncție și Ortografie ·
Consoană
O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.
Consoană și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Consoană și Ortografie ·
Consoană surdă
Consoanele surde sunt consoanele care se emit fără participarea coardelor vocale.
Consoană surdă și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Consoană surdă și Ortografie ·
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Cuvânt și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Cuvânt și Ortografie ·
Derivare (lingvistică)
În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.
Derivare (lingvistică) și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Derivare (lingvistică) și Ortografie ·
Diftong
În fonetica tradițională, după unii autori, diftongul este ansamblul a două vocale pronunțate în aceeași silabă.
Diftong și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Diftong și Ortografie ·
Fonem
În fonologie, fonemul este cel mai mic segment sonor care distinge sensuri lexicale sau gramaticale în fluxul vorbirii, adică are funcție lingvistică.
Fonem și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Fonem și Ortografie ·
Fonetică
Fonetica este o ramură a lingvisticii care studiază sunetele vorbirii ca cele mai mici segmente ale sale, din punct de vedere fizic, fiziologic, neurofiziologic și neuropsihologic, adică al producerii, transmiterii, audiției și evoluției lor în procesul comunicării umane prin limbă, folosind metode specifice pentru descrierea, clasificarea și transcrierea lorBidu-Vrănceanu 1997, p. 205–206.
Fonetică și Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze · Fonetică și Ortografie ·
Fonologie
În lingvistică, termenul fonologie denumește, conform definiției Școlii lingvistice de la Praga, un grup de lingviști structuraliști care l-a impus, acea ramură care studiază fenomenele sonore din punctul de vedere al funcției acestora de a distinge sensuri într-o limbă dată, relațiile dintre aceste elemente distinctive și regulile după care pot fi combinate în cuvinte și propozițiiVachek 2003, 128.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Fonologie · Fonologie și Ortografie ·
Frază
În lingvistica română, în domeniul sintaxei, termenul frază denumește o entitate sintactică ce unește cel puțin două propoziții independente și stabilește între ele un raport de coordonare sau de subordonareBidu-Vrănceanu 1997, p..209.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Frază · Frază și Ortografie ·
Imperativ
În gramatica unor limbi, imperativul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în sensul cel mai general posibilitatea unei acțiuni ca voită de către vorbitor.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Imperativ · Imperativ și Ortografie ·
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Indicativ · Indicativ și Ortografie ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba franceză · Limba franceză și Ortografie ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limba română · Limba română și Ortografie ·
Limbă standard
În sociolingvistică, limba standard este o varietate a unei limbi elaborată prin activități conștiente de normare, cu scopul de a servi drept mijloc de comunicare comun utilizatorilor acelei limbi, care folosesc eventual și alte varietăți ale acesteiaDubois 2002, pp. 440–441.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Limbă standard · Limbă standard și Ortografie ·
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Număr (gramatică) · Număr (gramatică) și Ortografie ·
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Numeral · Numeral și Ortografie ·
Omofon
În lingvistică, se numesc omofone (din elementele grecești ὁμο- (h)omo- „același” și φωνή phone „sunet”, „voce”; grafie alternativă: homofone) cuvintele care se pronunță la fel.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Omofon · Omofon și Ortografie ·
Ortografia limbii franceze
Ortografia limbii franceze se caracterizează în primul rând prin faptul că redă pronunțarea într-un mod mult mai puțin fidel decât cea a limbii române, de exemplu.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Ortografia limbii franceze · Ortografia limbii franceze și Ortografie ·
Participiu
În gramatica tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Participiu · Ortografie și Participiu ·
Predicat
În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Predicat · Ortografie și Predicat ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Prepoziție · Ortografie și Prepoziție ·
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Pronume personal · Ortografie și Pronume personal ·
Propoziție gramaticală
Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Propoziție gramaticală · Ortografie și Propoziție gramaticală ·
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Rădăcină și radical (lingvistică) · Ortografie și Rădăcină și radical (lingvistică) ·
Silabă
În fonetică, silaba (din cuvântul grecesc συλλαβή syllabḗ „ceea ce este ținut împreună, ansamblu”) este o unitate de pronunțare fundamentală a cuvântului sau a lanțului vorbirii constituită dintr-un sunet sau dintr-o serie de sunete, pe care vorbitorii o identifică în mod intuitiv, și care nu are o definiție lingvistică unitarăCrystal 2008, p. 467.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Silabă · Ortografie și Silabă ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Sintaxă · Ortografie și Sintaxă ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Substantiv · Ortografie și Substantiv ·
Sunet (fonetică)
În fonetică, un sunet este un fenomen acustic (vezi articolul Sunet) articulat, adică pronunțat deslușit prin mișcarea organelor care îl emit în limbajul uman, și este receptat în procesul de comunicare ca cel mai mic segment discret perceptibil al fluxului vorbiriiBidu-Vrănceanu 1997, p. 493.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Sunet (fonetică) · Ortografie și Sunet (fonetică) ·
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Timp (gramatică) · Ortografie și Timp (gramatică) ·
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Verb · Ortografie și Verb ·
Vocală
Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Vocală · Ortografie și Vocală ·
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Ortografie
- Ceea ce au în comun cu Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Ortografie
- Similarități între Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Ortografie
Comparație între Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Ortografie
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze are 151 de relații, în timp ce Ortografie are 111. Așa cum au în comun 40, indicele Jaccard este 15.27% = 40 / (151 + 111).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze și Ortografie. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați: