Glosar de lingvistică și Substantiv

Comenzi rapide: Diferențele, Similarități, Jaccard Similitudine Coeficient, Bibliografie.

Diferența între Glosar de lingvistică și Substantiv

Glosar de lingvistică vs. Substantiv

Acesta este un glosar de termeni utilizați în lingvistică. În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.

Acțiune (dezambiguizare)

* Acțiune, fracțiune din capitalul social al unei societăți pe acțiuni.

Acțiune (dezambiguizare) și Glosar de lingvistică · Acțiune (dezambiguizare) și Substantiv · Vezi mai mult »

Acord (gramatică)

În gramatică, acordul este manifestarea relației sintactice dintre două (sau mai multe) cuvinte prin modificări morfologice ale unuia din cuvintele implicate.

Acord (gramatică) și Glosar de lingvistică · Acord (gramatică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Adjectiv

În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.

Adjectiv și Glosar de lingvistică · Adjectiv și Substantiv · Vezi mai mult »

Adjectiv pronominal

În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.

Adjectiv pronominal și Glosar de lingvistică · Adjectiv pronominal și Substantiv · Vezi mai mult »

Adverb

În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.

Adverb și Glosar de lingvistică · Adverb și Substantiv · Vezi mai mult »

Afix

În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.

Afix și Glosar de lingvistică · Afix și Substantiv · Vezi mai mult »

Africa

Africa este al doilea continent ca mărime de pe Terra și cel mai populat după Asia.

Africa și Glosar de lingvistică · Africa și Substantiv · Vezi mai mult »

Apoziție

În gramatică, termenul „apoziție” (de la cuvântul latinesc appŏsĭtĭo „adăugare”) are interpretări diferite la diferiți autoriDubois 2002, p. 46.

Apoziție și Glosar de lingvistică · Apoziție și Substantiv · Vezi mai mult »

Articol (gramatică)

fără articole În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Articol (gramatică) și Glosar de lingvistică · Articol (gramatică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Atribut

În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.

Atribut și Glosar de lingvistică · Atribut și Substantiv · Vezi mai mult »

Categorie gramaticală

În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.

Categorie gramaticală și Glosar de lingvistică · Categorie gramaticală și Substantiv · Vezi mai mult »

Caz (gramatică)

În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Caz (gramatică) și Glosar de lingvistică · Caz (gramatică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Cazul acuzativ

În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Cazul acuzativ și Glosar de lingvistică · Cazul acuzativ și Substantiv · Vezi mai mult »

Cazul dativ

În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).

Cazul dativ și Glosar de lingvistică · Cazul dativ și Substantiv · Vezi mai mult »

Cazul genitiv

În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).

Cazul genitiv și Glosar de lingvistică · Cazul genitiv și Substantiv · Vezi mai mult »

Cazul instrumental

În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, instrumentalul este un caz.

Cazul instrumental și Glosar de lingvistică · Cazul instrumental și Substantiv · Vezi mai mult »

Cazul nominativ

În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.

Cazul nominativ și Glosar de lingvistică · Cazul nominativ și Substantiv · Vezi mai mult »

Cazul vocativ

În gramatica unor limbi flexionare, vocativul (din cuvântul latinesc vocativus, la rândul său din verbul vocare „a chema”) este cazul gramatical al adresării directe, caracterizat prin intonație specifică, marcată uneori în scris prin semnul exclamării, și prin pauze care izolează cuvântul sau grupul de cuvinte la acest caz, marcate în scris prin virgulă/virgule când este în cadrul unei propozițiiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Cazul vocativ și Glosar de lingvistică · Cazul vocativ și Substantiv · Vezi mai mult »

Complement

Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.

Complement și Glosar de lingvistică · Complement și Substantiv · Vezi mai mult »

Complement circumstanțial

În sintaxa tradițională, complementul circumstanțial (prescurtat CC) este o specie de complement format dintr-un ansamblu eterogen de subspecii definite în primul rând semanticBidu-Vrănceanu 1997, p. 101.

Complement circumstanțial și Glosar de lingvistică · Complement circumstanțial și Substantiv · Vezi mai mult »

Complement direct

În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.

Complement direct și Glosar de lingvistică · Complement direct și Substantiv · Vezi mai mult »

Complement indirect

În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirect sau complement de obiect indirect, este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.

Complement indirect și Glosar de lingvistică · Complement indirect și Substantiv · Vezi mai mult »

Conjuncție

În gramatică, conjuncția este un cuvânt sau un grup de cuvinte care leagă între ele două tipuri de entități: în cadrul propoziției – unități sintactice cu aceeași funcție și același rang sintactic, coordonate între ele, iar în cadrul frazei – propoziții cu aceeași funcție sau cu funcții diferite, în acest din urmă caz, una fiind subordonată celeilalteBidu-Vrănceanu 1997, pp. 127–128.

Conjuncție și Glosar de lingvistică · Conjuncție și Substantiv · Vezi mai mult »

Conversiune (lingvistică)

În lingvistică, termenul conversiune denumește un procedeu intern de îmbogățire a lexicului, prin care un cuvânt trece dintr-o clasă lexico-gramaticală în alta, adică devine altă parte de vorbireConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Conversiune (lingvistică) și Glosar de lingvistică · Conversiune (lingvistică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Cuvânt

În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.

Cuvânt și Glosar de lingvistică · Cuvânt și Substantiv · Vezi mai mult »

Declinare

În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.

Declinare și Glosar de lingvistică · Declinare și Substantiv · Vezi mai mult »

Derivare (lingvistică)

În lingvistică, derivarea este un procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea, uneori suprimarea unui afix la/de la un cuvânt-bază, astfel alcătuindu-se un cuvânt nou, cu sens mai mult sau mai puțin schimbat, din aceeași clasă lexico-gramaticală sau din altaConstantinescu-Dobridor 1980, p. 149.

Derivare (lingvistică) și Glosar de lingvistică · Derivare (lingvistică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Desinență

În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.

Desinență și Glosar de lingvistică · Desinență și Substantiv · Vezi mai mult »

Determinant (gramatică)

În gramatică, conform unei definiții generale, un determinant este un termen subordonat altui termen, numit „determinat” sau „regent”, în cadrul unui raport sintactic.

Determinant (gramatică) și Glosar de lingvistică · Determinant (gramatică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Dunărea

Dunărea este al doilea cel mai lung fluviu din Europa (după Volga care curge în întregime în Rusia).

Dunărea și Glosar de lingvistică · Dunărea și Substantiv · Vezi mai mult »

Fenomen

Un fenomen (din limba greacă: phainómenon.

Fenomen și Glosar de lingvistică · Fenomen și Substantiv · Vezi mai mult »

Flexiune

Flexiunea cuvântului „pisică” în limba spaniolă:'''gat-''' – radical;'''-o''' – sufix specific masculinului;'''-a''' – sufix specific femininului;'''-s''' – sufix de plural În gramatică, flexiunea (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 202–203.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 566.Crystal 2008, p. 243.Dubois 2002, p. 204.Eifring și Theil, 2005, cap. 2, p. 27–31.. Dincolo de această definiție generală, la diverși autori se găsesc viziuni diferite despre flexiune. După unii autori, flexiune este numai procedeul care schimbă forma cuvântului prin afixe care fac corp comun cu baza la care se adaugă. Alți autori consideră flexiune și folosirea unor cuvinte gramaticale nealipite la bază, precum articole, verbe auxiliare, prepoziții etc., în care văd afixe mobile. În această viziune ar exista o flexiune sintetică (prin afixe alipite la bază), o flexiune analitică (prin afixe mobile) și o flexiune mixtă, concomitent sintetică și analitică. Flexiunea se deosebește de altă operație care constă în adăugarea de afixe, anume derivarea, prin faptul că acesta este un procedeu de formare de cuvinte noi. În acest articol se tratează ca afixe gramaticale numai morfemele care intră în compoziția cuvântului, iar ca flexiune numai folosirea acestora.

Flexiune și Glosar de lingvistică · Flexiune și Substantiv · Vezi mai mult »

Gen gramatical

În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.

Gen gramatical și Glosar de lingvistică · Gen gramatical și Substantiv · Vezi mai mult »

Gramatică

Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.

Glosar de lingvistică și Gramatică · Gramatică și Substantiv · Vezi mai mult »

Indicativ

În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.

Glosar de lingvistică și Indicativ · Indicativ și Substantiv · Vezi mai mult »

Infinitiv

În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.

Glosar de lingvistică și Infinitiv · Infinitiv și Substantiv · Vezi mai mult »

Interjecție

În gramatica tradițională, interjecția este o parte de vorbire neflexibilă folosită de obicei exclamativ, care exprimă o senzație, un sentiment, o stare fizică sau sufletească, o manifestare de voință, un îndemn, o chemare etc.

Glosar de lingvistică și Interjecție · Interjecție și Substantiv · Vezi mai mult »

Lexic

Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.

Glosar de lingvistică și Lexic · Lexic și Substantiv · Vezi mai mult »

Limba chineză

Limba chineză este cea mai vorbită limbă din lume (după numărul de vorbitori), fiind limba oficială în China, Taiwan și una din limbile oficiale în Singapore.

Glosar de lingvistică și Limba chineză · Limba chineză și Substantiv · Vezi mai mult »

Limba croată

Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.

Glosar de lingvistică și Limba croată · Limba croată și Substantiv · Vezi mai mult »

Limba engleză

Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).

Glosar de lingvistică și Limba engleză · Limba engleză și Substantiv · Vezi mai mult »

Limba franceză

Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.

Glosar de lingvistică și Limba franceză · Limba franceză și Substantiv · Vezi mai mult »

Limba latină

Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.

Glosar de lingvistică și Limba latină · Limba latină și Substantiv · Vezi mai mult »

Limba maghiară

Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.

Glosar de lingvistică și Limba maghiară · Limba maghiară și Substantiv · Vezi mai mult »

Limba română

Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.

Glosar de lingvistică și Limba română · Limba română și Substantiv · Vezi mai mult »

Limba sârbă

limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.

Glosar de lingvistică și Limba sârbă · Limba sârbă și Substantiv · Vezi mai mult »

Limba slavă veche

Limba slavă veche (sau paleoslavă; nume abreviat des în limba română: LSV; în slava veche: словѣ́ньскъ ѩꙁꙑ́къ, slověnĭskŭ językŭ) s-a dezvoltat începând cu secolul al VII-lea (în urma separării ramurii de sud a slavei comune).

Glosar de lingvistică și Limba slavă veche · Limba slavă veche și Substantiv · Vezi mai mult »

Limba turcă

Limba turcă este cea mai vorbită limbă turcică, cu 10–15 milioane de vorbitori nativi în sud-estul Europei (majoritatea în Tracia Răsăriteană) și 60–65 de milioane de vorbitori nativi în Asia de Vest (majoritatea în Anatolia).

Glosar de lingvistică și Limba turcă · Limba turcă și Substantiv · Vezi mai mult »

Limbă (comunicare)

Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.

Glosar de lingvistică și Limbă (comunicare) · Limbă (comunicare) și Substantiv · Vezi mai mult »

Limbă aglutinantă

În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă aglutinantă”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, pornind de la verbul latinesc agglutinare „a lipi laolaltă”, desemnează o limbă în care, pentru a exprima raporturile gramaticale, la rădăcina cuvintelor se adaugă afixe distincte.

Glosar de lingvistică și Limbă aglutinantă · Limbă aglutinantă și Substantiv · Vezi mai mult »

Limbi bantu

Răspândirea limbilor bantu în Africa (cu portocaliu) Limbile bantu alcătuiesc o ramură tradițională de limbi nigero-congoleze.

Glosar de lingvistică și Limbi bantu · Limbi bantu și Substantiv · Vezi mai mult »

Limbi indo-europene

Limbi care nu sunt indo-europene. Distribuția limbilor indo-europene (IE) pe glob. Țările colorate în ''portocaliu'' ■ au o populație majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar țările colorate în ''galben'' ■ au doar minorități a căror limbă IE are statut oficial. În restul de țări, deși există populații semnificative de vorbitori ai unei limbi IE, aceasta nu are statut oficial. Limbile indo-europene Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone.

Glosar de lingvistică și Limbi indo-europene · Limbi indo-europene și Substantiv · Vezi mai mult »

Limbi slave

Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei.

Glosar de lingvistică și Limbi slave · Limbi slave și Substantiv · Vezi mai mult »

Locuțiune

Locuțiunea este, în gramatică și în lexicologie, un grup de cuvinte cu înțeles unitar care se comportă, din punct de vedere gramatical, ca o singură parte de vorbire.

Glosar de lingvistică și Locuțiune · Locuțiune și Substantiv · Vezi mai mult »

Mod (gramatică)

În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.

Glosar de lingvistică și Mod (gramatică) · Mod (gramatică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Morfem

În lingvistică, morfemul este cel mai mic element purtător de sens din limbă.

Glosar de lingvistică și Morfem · Morfem și Substantiv · Vezi mai mult »

Morfologie (lingvistică)

În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.

Glosar de lingvistică și Morfologie (lingvistică) · Morfologie (lingvistică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Număr (gramatică)

În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.

Glosar de lingvistică și Număr (gramatică) · Număr (gramatică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Nume predicativ

În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.

Glosar de lingvistică și Nume predicativ · Nume predicativ și Substantiv · Vezi mai mult »

Numeral

În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.

Glosar de lingvistică și Numeral · Numeral și Substantiv · Vezi mai mult »

Obiect (dezambiguizare)

Obiect se poate referi la.

Glosar de lingvistică și Obiect (dezambiguizare) · Obiect (dezambiguizare) și Substantiv · Vezi mai mult »

Parte de vorbire

În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Glosar de lingvistică și Parte de vorbire · Parte de vorbire și Substantiv · Vezi mai mult »

Participiu

În gramatica tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale.

Glosar de lingvistică și Participiu · Participiu și Substantiv · Vezi mai mult »

Persoană

Persoană se referă în mod curent la o ființă umană considerată a fi un individ al speciei umane, luându-se în considerare totalitatea însușirilor sale fizice și psihice.

Glosar de lingvistică și Persoană · Persoană și Substantiv · Vezi mai mult »

Persoană (gramatică)

În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.

Glosar de lingvistică și Persoană (gramatică) · Persoană (gramatică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Predicat

În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.

Glosar de lingvistică și Predicat · Predicat și Substantiv · Vezi mai mult »

Prepoziție

În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.

Glosar de lingvistică și Prepoziție · Prepoziție și Substantiv · Vezi mai mult »

Pronume personal

În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.

Glosar de lingvistică și Pronume personal · Pronume personal și Substantiv · Vezi mai mult »

Propoziție atributivă

În sintaxa frazei, propoziția atributivă este o propoziție subordonată unei entități lingvistice numite antecedent, pe care o reia.

Glosar de lingvistică și Propoziție atributivă · Propoziție atributivă și Substantiv · Vezi mai mult »

Propoziție gramaticală

Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.

Glosar de lingvistică și Propoziție gramaticală · Propoziție gramaticală și Substantiv · Vezi mai mult »

Rădăcină și radical (lingvistică)

În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.

Glosar de lingvistică și Rădăcină și radical (lingvistică) · Rădăcină și radical (lingvistică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Semantică

Semantica (din limba greacă: σημαντικός, semantikós.

Glosar de lingvistică și Semantică · Semantică și Substantiv · Vezi mai mult »

Sentiment

Termenul sentiment (derivat din latinescul sentire, care înseamnă „a percepe cu ajutorul simțurilor”) desemnează o condiție afectivă care durează mai mult decât emoția și care poate indica pasiunea.

Glosar de lingvistică și Sentiment · Sentiment și Substantiv · Vezi mai mult »

Sex

Organismele multor specii, nu toate, sunt specializate în sex masculin și sex feminin, fiecare cunoscut sub numele de sex.

Glosar de lingvistică și Sex · Sex și Substantiv · Vezi mai mult »

Sintaxă

În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.

Glosar de lingvistică și Sintaxă · Sintaxă și Substantiv · Vezi mai mult »

Subiect (gramatică)

În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Glosar de lingvistică și Subiect (gramatică) · Subiect (gramatică) și Substantiv · Vezi mai mult »

Substrat (lingvistică)

În lingvistica istorică și în sociolingvistică, termenul „substrat” denumește totalitatea elementelor lingvistice pătrunse din limba unei populații autohtone în altă limbă, în urma adoptării acesteia din urmăConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Glosar de lingvistică și Substrat (lingvistică) · Substantiv și Substrat (lingvistică) · Vezi mai mult »

Supin

În gramatica unor limbi, termenul „supin” (din latinescul supinum) denumește o formă verbală numită în unele gramatici „mod nepersonal și nepredicativ”Avram 1997, pp. 216–217.

Glosar de lingvistică și Supin · Substantiv și Supin · Vezi mai mult »

Traci

Tracii au fost un grup de triburi indo-europene care vorbeau limba tracă, o componentă a familiei limbilor indo-europene.

Glosar de lingvistică și Traci · Substantiv și Traci · Vezi mai mult »

Verb

În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.

Glosar de lingvistică și Verb · Substantiv și Verb · Vezi mai mult »

Verb copulativ

În sintaxa propoziției, un verb copulativ este un verb care, fiind la un mod personal, leagă subiectul de un cuvânt de natură nominală (substantiv, pronume, adjectiv, numeral), sau folosit cu valoare nominală (verb la participiu, la infinitiv sau la supin, adverb), având funcția de nume predicativ.

Glosar de lingvistică și Verb copulativ · Substantiv și Verb copulativ · Vezi mai mult »