acces mai rapid decât browser-ul!Similarități între Pronume și Pronume posesiv
Pronume și Pronume posesiv au 40 lucruri în comun (în Uniunpedie): Adjectiv, Adjectiv posesiv, Adjectiv pronominal, Afix, Animat și inanimat (lingvistică), Atribut, Categorie gramaticală, Caz (gramatică), Cazul acuzativ, Cazul dativ, Cazul genitiv, Cazul instrumental, Cazul locativ, Cazul nominativ, Complement, Complement direct, Complement indirect, Declinare, Desinență, Diasistemul slav de centru-sud, Gen gramatical, Gramatică, Limba bosniacă, Limba croată, Limba engleză, Limba franceză, Limba maghiară, Limba muntenegreană, Limba română, Limba sârbă, ..., Limbă (comunicare), Număr (gramatică), Nume predicativ, Parte de propoziție, Persoană (gramatică), Prepoziție, Pronume personal, Sintagmă, Sintaxă, Substantiv. Extinde indicele (10 Mai Mult) »
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Adjectiv și Pronume · Adjectiv și Pronume posesiv ·
Adjectiv posesiv
Adjectivul posesiv este un adjectiv pronominal care determină un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv.
Adjectiv posesiv și Pronume · Adjectiv posesiv și Pronume posesiv ·
Adjectiv pronominal
În gramatica tradițională, prin termenul adjectiv pronominal se înțelege un determinant căruia îi corespunde de regulă un pronume.
Adjectiv pronominal și Pronume · Adjectiv pronominal și Pronume posesiv ·
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Afix și Pronume · Afix și Pronume posesiv ·
Animat și inanimat (lingvistică)
În lingvistică, calificările „animat și inanimat” sau „însuflețit și neînsuflețit” se bazează în primul rând pe distincția naturală dintre, pe de o parte, ființe, adică entități ce se caracterizează prin viață din punct de vedere biologic, pe de altă parte entități care nu au această caracteristică.
Animat și inanimat (lingvistică) și Pronume · Animat și inanimat (lingvistică) și Pronume posesiv ·
Atribut
În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.
Atribut și Pronume · Atribut și Pronume posesiv ·
Categorie gramaticală
În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.
Categorie gramaticală și Pronume · Categorie gramaticală și Pronume posesiv ·
Caz (gramatică)
În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Caz (gramatică) și Pronume · Caz (gramatică) și Pronume posesiv ·
Cazul acuzativ
În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Cazul acuzativ și Pronume · Cazul acuzativ și Pronume posesiv ·
Cazul dativ
În morfologia unor limbi flexionare și aglutinante, dativul (cf. termenul latinesc dativus, traducere a termenului grecesc cu sensul „caz referitor la actul de a da”Bussmann 1998, p. 273.) este un caz gramatical (ex. I-am dat colegei tale cărțile de spaniolă).
Cazul dativ și Pronume · Cazul dativ și Pronume posesiv ·
Cazul genitiv
În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).
Cazul genitiv și Pronume · Cazul genitiv și Pronume posesiv ·
Cazul instrumental
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, instrumentalul este un caz.
Cazul instrumental și Pronume · Cazul instrumental și Pronume posesiv ·
Cazul locativ
Locativul este un caz al flexiunii nominale, adică al declinării în limba proto-indo-europeană, care arăta locul unde se săvârșește acțiunea verbului.
Cazul locativ și Pronume · Cazul locativ și Pronume posesiv ·
Cazul nominativ
În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.
Cazul nominativ și Pronume · Cazul nominativ și Pronume posesiv ·
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Complement și Pronume · Complement și Pronume posesiv ·
Complement direct
În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.
Complement direct și Pronume · Complement direct și Pronume posesiv ·
Complement indirect
În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirect sau complement de obiect indirect, este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.
Complement indirect și Pronume · Complement indirect și Pronume posesiv ·
Declinare
În morfologie, declinarea este schimbarea formei părților de vorbire nominale (determinanți abstracți, substantiv, adjectiv, numeral și pronume) cu scopul de a exprima, în funcție de limbă, diferitele genuri, numere și cazuri.
Declinare și Pronume · Declinare și Pronume posesiv ·
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Desinență și Pronume · Desinență și Pronume posesiv ·
Diasistemul slav de centru-sud
Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Diasistemul slav de centru-sud și Pronume · Diasistemul slav de centru-sud și Pronume posesiv ·
Gen gramatical
În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.
Gen gramatical și Pronume · Gen gramatical și Pronume posesiv ·
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Gramatică și Pronume · Gramatică și Pronume posesiv ·
Limba bosniacă
Limba bosniacă (bosanski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de bosniaci.
Limba bosniacă și Pronume · Limba bosniacă și Pronume posesiv ·
Limba croată
Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.
Limba croată și Pronume · Limba croată și Pronume posesiv ·
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Limba engleză și Pronume · Limba engleză și Pronume posesiv ·
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Limba franceză și Pronume · Limba franceză și Pronume posesiv ·
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Limba maghiară și Pronume · Limba maghiară și Pronume posesiv ·
Limba muntenegreană
Limba muntenegreană (crnogorski jezik, црногорски језик) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de muntenegreni.
Limba muntenegreană și Pronume · Limba muntenegreană și Pronume posesiv ·
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Limba română și Pronume · Limba română și Pronume posesiv ·
Limba sârbă
limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.
Limba sârbă și Pronume · Limba sârbă și Pronume posesiv ·
Limbă (comunicare)
Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.
Limbă (comunicare) și Pronume · Limbă (comunicare) și Pronume posesiv ·
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Număr (gramatică) și Pronume · Număr (gramatică) și Pronume posesiv ·
Nume predicativ
În gramaticile tradiționale ale limbii române, termenul „nume predicativ” denumește una din părțile componente ale predicatului nominal, cealaltă fiind un verb copulativ.
Nume predicativ și Pronume · Nume predicativ și Pronume posesiv ·
Parte de propoziție
În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.
Parte de propoziție și Pronume · Parte de propoziție și Pronume posesiv ·
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Persoană (gramatică) și Pronume · Persoană (gramatică) și Pronume posesiv ·
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Prepoziție și Pronume · Prepoziție și Pronume posesiv ·
Pronume personal
În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.
Pronume și Pronume personal · Pronume personal și Pronume posesiv ·
Sintagmă
Sintagma este, în lingvistică, o îmbinare de cel puțin două cuvinte ce reprezintă cea mai mică unitate în interiorul căreia se poate stabili un raport sintactic.
Pronume și Sintagmă · Pronume posesiv și Sintagmă ·
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Pronume și Sintaxă · Pronume posesiv și Sintaxă ·
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Lista de mai sus răspunde la următoarele întrebări
- În ceea ce par a Pronume și Pronume posesiv
- Ceea ce au în comun cu Pronume și Pronume posesiv
- Similarități între Pronume și Pronume posesiv
Comparație între Pronume și Pronume posesiv
Pronume are 92 de relații, în timp ce Pronume posesiv are 49. Așa cum au în comun 40, indicele Jaccard este 28.37% = 40 / (92 + 49).
Bibliografie
Acest articol arată relația dintre Pronume și Pronume posesiv. Pentru a avea acces la fiecare articol din care a fost extras informația, vă rugăm să vizitați:
