Glosar de lingvistică și Tipologie lingvistică

Comenzi rapide: Diferențele, Similarități, Jaccard Similitudine Coeficient, Bibliografie.

Diferența între Glosar de lingvistică și Tipologie lingvistică

Glosar de lingvistică vs. Tipologie lingvistică

Acesta este un glosar de termeni utilizați în lingvistică. Tipologia lingvistică este o ramură a lingvisticii și un mod de clasificare a limbilor, care se ocupă cu încadrarea lor în grupuri caracterizate de anumite trăsături structurale comune prin care se deosebesc de alte grupuri de limbiBidu-Vrănceanu 1997, p. 513–514.

Accent

În domeniul limbii, termenul accent este folosit în mai multe accepțiuni.

Accent și Glosar de lingvistică · Accent și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Acord (gramatică)

În gramatică, acordul este manifestarea relației sintactice dintre două (sau mai multe) cuvinte prin modificări morfologice ale unuia din cuvintele implicate.

Acord (gramatică) și Glosar de lingvistică · Acord (gramatică) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Adjectiv

În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.

Adjectiv și Glosar de lingvistică · Adjectiv și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Afix

În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.

Afix și Glosar de lingvistică · Afix și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Africa de Sud

Africa de Sud (în engleză: Republic of South Africa; în afrikaans: Republiek van Suid-Afrika; în zulu: Riphabliki yase Ningizimu Afrika; în total 11 denumiri oficiale) este o țară așezată la extremitatea sudică a continentului Africa, care are 2.798 de kilometri de coastă maritimă la Oceanul Atlantic și Oceanul Indian.

Africa de Sud și Glosar de lingvistică · Africa de Sud și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Articol (gramatică)

fără articole În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Articol (gramatică) și Glosar de lingvistică · Articol (gramatică) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Atribut

În gramatică, atributul este o parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau altă parte de vorbire cu valoare de substantiv (pronume, numeral), individualizând cuvântul determinat prin calificare, identificare, clasificare sau descriere.

Atribut și Glosar de lingvistică · Atribut și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Categorie (Kant)

În filozofia kantiană, o categorie este un concept pur al intelectului.

Categorie (Kant) și Glosar de lingvistică · Categorie (Kant) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Categorie gramaticală

În lingvistică, termenul categorie gramaticală se găsește cu accepțiuni mai mult sau mai puțin largi în literaturile de specialitate în diferite limbi, uneori și în literatura de aceeași limbă la diferiți autori, ba chiar și la unul și același autor.

Categorie gramaticală și Glosar de lingvistică · Categorie gramaticală și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Caucaz

Vedere a Caucazului din satelit Ţările Caucazului în antichitate: Armenia, Iberia, Colchida şi Albania Caucazul zilelor noastre Popoarele Caucazului 2009 Caucazul este o regiune între Marea Neagră și Marea Caspică, incluzând Munții Caucaz și câmpiile înconjurătoare.

Caucaz și Glosar de lingvistică · Caucaz și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Cavitate bucală

Cavitatea bucală (lat. bucca.

Cavitate bucală și Glosar de lingvistică · Cavitate bucală și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Caz (gramatică)

În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propozițieiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Caz (gramatică) și Glosar de lingvistică · Caz (gramatică) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Cazul acuzativ

În gramatica unor limbi flexionare și a celor aglutinante, acuzativul este cazul gramatical la care părțile de vorbire nominale (de exemplu substantivul) au funcția fundamentală de complement directConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Cazul acuzativ și Glosar de lingvistică · Cazul acuzativ și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Cazul genitiv

În gramatică, genitivul este un caz care exprimă, în sensul cel mai larg, faptul că un obiect (în sens larg) este în raport cu alt obiectČirgić 2010, p. 184 (gramatică muntenegreană).

Cazul genitiv și Glosar de lingvistică · Cazul genitiv și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Cazul nominativ

În gramatica unor limbi flexionare și aglutinante, nominativul (cf. termenul latinesc nominativus, de la verbul nominare „a numi”) este un caz, cel în care stă în principal substantivul sau pronumele în funcția de subiect al propoziției gramaticale, și în care stau, prin acord, determinanții acestuiaBussmann 1998, p. 804.

Cazul nominativ și Glosar de lingvistică · Cazul nominativ și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Complement

Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.

Complement și Glosar de lingvistică · Complement și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Complement direct

În gramatica tradițională, complementul direct este partea de propoziție care exprimă ființa sau lucrul asupra căruia se răsfrânge direct o acțiune exercitată de cele mai multe ori de un verb, sau lucrul rezultat dintr-o acțiuneConstantinescu-Dobridor 1998, articolul Dubois 2002, p. 332.

Complement direct și Glosar de lingvistică · Complement direct și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Complement indirect

În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirect sau complement de obiect indirect, este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.

Complement indirect și Glosar de lingvistică · Complement indirect și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Consoană

O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă.

Consoană și Glosar de lingvistică · Consoană și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Cuvânt

În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.

Cuvânt și Glosar de lingvistică · Cuvânt și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Desinență

În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.

Desinență și Glosar de lingvistică · Desinență și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Familie de limbi

Majoritatea limbilor sunt grupate de către lingviști în familii.

Familie de limbi și Glosar de lingvistică · Familie de limbi și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Flexiune

Flexiunea cuvântului „pisică” în limba spaniolă:'''gat-''' – radical;'''-o''' – sufix specific masculinului;'''-a''' – sufix specific femininului;'''-s''' – sufix de plural În gramatică, flexiunea (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 202–203.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 566.Crystal 2008, p. 243.Dubois 2002, p. 204.Eifring și Theil, 2005, cap. 2, p. 27–31.. Dincolo de această definiție generală, la diverși autori se găsesc viziuni diferite despre flexiune. După unii autori, flexiune este numai procedeul care schimbă forma cuvântului prin afixe care fac corp comun cu baza la care se adaugă. Alți autori consideră flexiune și folosirea unor cuvinte gramaticale nealipite la bază, precum articole, verbe auxiliare, prepoziții etc., în care văd afixe mobile. În această viziune ar exista o flexiune sintetică (prin afixe alipite la bază), o flexiune analitică (prin afixe mobile) și o flexiune mixtă, concomitent sintetică și analitică. Flexiunea se deosebește de altă operație care constă în adăugarea de afixe, anume derivarea, prin faptul că acesta este un procedeu de formare de cuvinte noi. În acest articol se tratează ca afixe gramaticale numai morfemele care intră în compoziția cuvântului, iar ca flexiune numai folosirea acestora.

Flexiune și Glosar de lingvistică · Flexiune și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Fonem

În fonologie, fonemul este cel mai mic segment sonor care distinge sensuri lexicale sau gramaticale în fluxul vorbirii, adică are funcție lingvistică.

Fonem și Glosar de lingvistică · Fonem și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Fonologie

În lingvistică, termenul fonologie denumește, conform definiției Școlii lingvistice de la Praga, un grup de lingviști structuraliști care l-a impus, acea ramură care studiază fenomenele sonore din punctul de vedere al funcției acestora de a distinge sensuri într-o limbă dată, relațiile dintre aceste elemente distinctive și regulile după care pot fi combinate în cuvinte și propozițiiVachek 2003, 128.

Fonologie și Glosar de lingvistică · Fonologie și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Gen gramatical

În lingvistică, genul este o categorie gramaticală proprie unor limbi, pe baza căreia substantivele sunt grupate în clase precum masculine, feminine, neutre, animate, inanimate.

Gen gramatical și Glosar de lingvistică · Gen gramatical și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Gramatică

Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.

Glosar de lingvistică și Gramatică · Gramatică și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Lexic

Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.

Glosar de lingvistică și Lexic · Lexic și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba albaneză

Limba albaneză (în) este o limbă vorbită de șase milioane de locuitori ai vestului peninsulei Balcanice, în sud-estul Europei (Albanezi).

Glosar de lingvistică și Limba albaneză · Limba albaneză și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba arabă

Limba arabă (اللغة العربية al-luġatu al-‘arabiyya) este cea mai mare subramură, ca număr de vorbitori, aflată în uz, din cadrul familiei de limbi semitice.

Glosar de lingvistică și Limba arabă · Limba arabă și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba bulgară

Limba bulgară (български език, AFI) este o limbă indo-europeană, care aparține de ramura sudice a limbilor slave, împreună cu macedoneana, sârbo-croata și slovena.

Glosar de lingvistică și Limba bulgară · Limba bulgară și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba cehă

Limba cehă (čeština) este o limbă din grupul limbilor slave de vest.

Glosar de lingvistică și Limba cehă · Limba cehă și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba chineză

Limba chineză este cea mai vorbită limbă din lume (după numărul de vorbitori), fiind limba oficială în China, Taiwan și una din limbile oficiale în Singapore.

Glosar de lingvistică și Limba chineză · Limba chineză și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba coreeană

Limba coreeană (한국어 sau 조선어) este limba oficială a Coreei de Sud și a Coreei de Nord, fiind vorbită de aproximativ 78 de milioane de vorbitori în toată lumea.

Glosar de lingvistică și Limba coreeană · Limba coreeană și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba croată

Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați.

Glosar de lingvistică și Limba croată · Limba croată și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba engleză

Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).

Glosar de lingvistică și Limba engleză · Limba engleză și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba franceză

Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.

Glosar de lingvistică și Limba franceză · Limba franceză și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba italiană

Limba italiană (lingua italiana) este o limbă romanică din subgrupul italo-dalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.

Glosar de lingvistică și Limba italiană · Limba italiană și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba japoneză

Japoneza sau nipona, este principala limbă vorbită și scrisă în Japonia.

Glosar de lingvistică și Limba japoneză · Limba japoneză și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba latină

Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.

Glosar de lingvistică și Limba latină · Limba latină și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba maghiară

Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.

Glosar de lingvistică și Limba maghiară · Limba maghiară și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba română

Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.

Glosar de lingvistică și Limba română · Limba română și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba rusă

Limba rusă aparține grupului slav oriental al familiei de limbi indo-europene.

Glosar de lingvistică și Limba rusă · Limba rusă și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba sârbă

limbă minoritară recunoscută (cu verde închis) Limba sârbă (în sârbă, cu alfabetul chirilic српски jeзик, cu alfabetul latin srpski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de sârbi.

Glosar de lingvistică și Limba sârbă · Limba sârbă și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limba spaniolă

Limba spaniolă (español), numită uneori și limba castiliană (castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic.

Glosar de lingvistică și Limba spaniolă · Limba spaniolă și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limbă (comunicare)

Limbile lumii O limbă reprezintă un sistem abstract, complex, de comunicare verbală între oameni.

Glosar de lingvistică și Limbă (comunicare) · Limbă (comunicare) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limbă aglutinantă

În domeniul morfologic al tipologiei lingvistice, termenul „limbă aglutinantă”, creat în 1836 de lingvistul german Wilhelm von Humboldt, pornind de la verbul latinesc agglutinare „a lipi laolaltă”, desemnează o limbă în care, pentru a exprima raporturile gramaticale, la rădăcina cuvintelor se adaugă afixe distincte.

Glosar de lingvistică și Limbă aglutinantă · Limbă aglutinantă și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limbi fino-ugrice

Limbile fino-ugrice sunt o subfamilie a limbilor uralice, cele mai importante fiind maghiara, estona și finlandeza.

Glosar de lingvistică și Limbi fino-ugrice · Limbi fino-ugrice și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limbi indo-europene

Limbi care nu sunt indo-europene. Distribuția limbilor indo-europene (IE) pe glob. Țările colorate în ''portocaliu'' ■ au o populație majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar țările colorate în ''galben'' ■ au doar minorități a căror limbă IE are statut oficial. În restul de țări, deși există populații semnificative de vorbitori ai unei limbi IE, aceasta nu are statut oficial. Limbile indo-europene Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populația planetei, în special în Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone.

Glosar de lingvistică și Limbi indo-europene · Limbi indo-europene și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limbi romanice

Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.

Glosar de lingvistică și Limbi romanice · Limbi romanice și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limbi semitice

Limbile semitice fac parte din familia limbilor afro-asiatice (hamito-semitice).

Glosar de lingvistică și Limbi semitice · Limbi semitice și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Limbi slave

Limbile slave (sau slavice) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei.

Glosar de lingvistică și Limbi slave · Limbi slave și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Lingvistică

Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.

Glosar de lingvistică și Lingvistică · Lingvistică și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Morfem

În lingvistică, morfemul este cel mai mic element purtător de sens din limbă.

Glosar de lingvistică și Morfem · Morfem și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Morfologie (lingvistică)

În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.

Glosar de lingvistică și Morfologie (lingvistică) · Morfologie (lingvistică) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Număr (gramatică)

În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.

Glosar de lingvistică și Număr (gramatică) · Număr (gramatică) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Parte de propoziție

În gramatica tradițională sunt numite părți de propoziție cuvintele sau grupurile de cuvinte care, în cadrul unei propoziții, fie independentă sau făcând parte dintr-o frază, ocupă funcții sintactice și sunt legate între ele prin raporturi sintacticeConstantinescu-Dobridor 1989, articolul.

Glosar de lingvistică și Parte de propoziție · Parte de propoziție și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Predicat

În gramatica tradițională, predicatul este una din cele două părți de propoziție principale, cealaltă fiind subiectul, altfel spus, este unul din constituenții propoziției minimale, celălalt fiind subiectulGrevisse și Goosse 2007, p. 259.

Glosar de lingvistică și Predicat · Predicat și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Prepoziție

În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.

Glosar de lingvistică și Prepoziție · Prepoziție și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Pronume

În gramatica tradițională, pronumele (Bidu-Vrănceanu 1997, pp. 389–390.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 957.Crystal 2008, pp. 391–392.Dubois 2002, pp. 382–383.Kugler și Laczkó 2000, p. 152.Bokor 2007, pp. 228–229.. În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora dintre ele le corespund adjective pronominale, apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.

Glosar de lingvistică și Pronume · Pronume și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Pronume personal

În gramatică, pronumele personal este un pronume care se referă la diferitele persoane gramaticale.

Glosar de lingvistică și Pronume personal · Pronume personal și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Propoziție gramaticală

Propoziția este, în gramatică, cea mai mică unitate sintactică ce poate apărea de sine stătătoare în anumite condiții, adică poate constitui singură o comunicare.

Glosar de lingvistică și Propoziție gramaticală · Propoziție gramaticală și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Propoziție subordonată

În sintaxa tradițională, propoziția subordonată, numită și dependentă, este o propoziție fără autonomie gramaticală, cu înțeles insuficient, care îndeplinește într-o frază o funcție analogă cu cea a unei părți de propoziție.

Glosar de lingvistică și Propoziție subordonată · Propoziție subordonată și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Rădăcină și radical (lingvistică)

În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.

Glosar de lingvistică și Rădăcină și radical (lingvistică) · Rădăcină și radical (lingvistică) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Recțiune

În gramatica tradițională, recțiunea este, în unele limbi, un proces prin care, într-un raport sintactic de subordonare, un cuvânt (numit regent) impune altui cuvânt, subordonat, un anumit mijloc de realizare a raportului.

Glosar de lingvistică și Recțiune · Recțiune și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Registru de limbă

În sociolingvistică, termenul „registru de limbă” denumește un tip de varietate a limbii pentru care se întâlnesc tratări diferite și totodată alți termeni pentru a-l denumi, în funcție de școala lingvistică sau de lingvistBidu-Vrănceanu 1997, p. 407.

Glosar de lingvistică și Registru de limbă · Registru de limbă și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Silabă

În fonetică, silaba (din cuvântul grecesc συλλαβή syllabḗ „ceea ce este ținut împreună, ansamblu”) este o unitate de pronunțare fundamentală a cuvântului sau a lanțului vorbirii constituită dintr-un sunet sau dintr-o serie de sunete, pe care vorbitorii o identifică în mod intuitiv, și care nu are o definiție lingvistică unitarăCrystal 2008, p. 467.

Glosar de lingvistică și Silabă · Silabă și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Sincronie și diacronie

Termenii sincronie și diacronie, introduși în lingvistică de lingvistul elvețian Ferdinand de Saussure, fondatorul curentului structuralist, prin cursul său de lingvistică generală publicat postum în 1916, denumesc două ipostaze ale unei limbi și două perspective ale studierii ei.

Glosar de lingvistică și Sincronie și diacronie · Sincronie și diacronie și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Sintaxă

În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.

Glosar de lingvistică și Sintaxă · Sintaxă și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Subiect (gramatică)

În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.

Glosar de lingvistică și Subiect (gramatică) · Subiect (gramatică) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Sunet (fonetică)

În fonetică, un sunet este un fenomen acustic (vezi articolul Sunet) articulat, adică pronunțat deslușit prin mișcarea organelor care îl emit în limbajul uman, și este receptat în procesul de comunicare ca cel mai mic segment discret perceptibil al fluxului vorbiriiBidu-Vrănceanu 1997, p. 493.

Glosar de lingvistică și Sunet (fonetică) · Sunet (fonetică) și Tipologie lingvistică · Vezi mai mult »

Ton (lingvistică)

limbi cu sistem de tonuri simplu sau complex (220) În lingvistică, termenul „ton” este folosit cu mai multe sensuri.

Glosar de lingvistică și Ton (lingvistică) · Tipologie lingvistică și Ton (lingvistică) · Vezi mai mult »

Topică

În lingvistică, termenul „topică” are două accepțiuni.

Glosar de lingvistică și Topică · Tipologie lingvistică și Topică · Vezi mai mult »

Traducere

O traducere sau mai demult traducție este o acțiune de a interpreta o accepțiune a textului și după aceea producerea textului echivalent, care are același sens, în altă limbă, adică o adaptare interculturală a textului.

Glosar de lingvistică și Traducere · Tipologie lingvistică și Traducere · Vezi mai mult »

Verb

În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.

Glosar de lingvistică și Verb · Tipologie lingvistică și Verb · Vezi mai mult »

Verb auxiliar

În gramatică, un verb auxiliar (de la cuvântul latinesc auxilium „ajutor”) este un verb care la origine are sens lexical, dar în anumite contexte devine cuvânt gramatical, pierzându-și acest sens, și îndeplinește funcția de a exprima, în asociație cu un verb având sens lexical, categorii gramaticale ale acestuia, precum diateza, modul, timpul, numărul și persoana.

Glosar de lingvistică și Verb auxiliar · Tipologie lingvistică și Verb auxiliar · Vezi mai mult »

Verb copulativ

În sintaxa propoziției, un verb copulativ este un verb care, fiind la un mod personal, leagă subiectul de un cuvânt de natură nominală (substantiv, pronume, adjectiv, numeral), sau folosit cu valoare nominală (verb la participiu, la infinitiv sau la supin, adverb), având funcția de nume predicativ.

Glosar de lingvistică și Verb copulativ · Tipologie lingvistică și Verb copulativ · Vezi mai mult »

Vocală

Vocala cea mai răspândită în limbile lumii. În fonetică, o vocală este un sunet elementar din limbile vorbite, caracterizat printr-o configurație deschisă a căii vocale care nu împiedică în mod semnificativ ieșirea aerului.

Glosar de lingvistică și Vocală · Tipologie lingvistică și Vocală · Vezi mai mult »