acces mai rapid decât browser-ul!
46 relaţii: Adjectiv, Adverb, Afix, Antonim, Armonie vocalică, Complement, Cuvânt, Cuvânt gramatical, Desinență, Diasistemul slav de centru-sud, Flexiune, Formare de cuvinte, Gerunziu, Grad de comparație, Gramatică, Indicativ, Infinitiv, Interjecție, Lexic, Lexicologie, Limba engleză, Limba franceză, Limba latină, Limba maghiară, Limba română, Limbi romanice, Lingvistică, Mod (gramatică), Morfologie (lingvistică), Număr (gramatică), Numeral, Omonimie, Onomatopee, Parte de vorbire, Participiu, Persoană (gramatică), Polisemie, Prepoziție, Rădăcină și radical (lingvistică), Semantică, Sinonim, Sintaxă, Substantiv, Temă (lingvistică), Timp (gramatică), Verb.
Adjectiv
În gramatică, adjectivul este o parte de vorbire a cărei caracteristică semantică este raportarea la substantiv, fie exprimând calități și relații ale substantivului (adjectiv calificativ și adjectiv relațional), fie asigurând actualizarea acestuia în vorbire (adjectiv pronominal), și a cărei caracteristică sintactică este subordonarea față de substantivBidu-Vrănceanu 1997, p. 22–25.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Adjectiv · Vezi mai mult »
Adverb
În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverbBidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Adverb · Vezi mai mult »
Afix
În lingvistică, un afix (de la verbul latinesc afficere „a atașa”) este un morfem numit „legat”, adică ce funcționează numai atașat unei baze, care poate fi o rădăcină, o temă sau un cuvânt independentBussmann 1998, p. 25.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Afix · Vezi mai mult »
Antonim
În semantică, termenul antonim (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 54–55.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 68.Dubois 2002, p. 40–41.Szathmári 2008, articolul Antonímia.. Antonimele au una sau mai multe trăsături comune de sens la care se adaugă trăsături opuse, ceea ce stabilește relația de antonimie. Uneori, trăsătura comună este exprimată de aceeași bază, iar opoziția este marcată de un afix la unul din membrii perechii, ex. hidratat vs. deshidratat, sau de afixe diferite la fiecare membru, ex. a îngropa vs. a dezgropa. Acestea sunt cazuri când antonimia este riguros exprimată lingvistic. Alteori, trăsătura comună este domeniul noțional la care se referă antonimele. De exemplu, în cazul adjectivelor cald vs. rece cu sensul lor propriu, acest domeniu este temperatura. Cuvintele polisemantice pot avea antonime diferite în funcție de sensul cu care sunt folosite, de exemplu густой gustoi „des” vs. редкий redki „rar”, și густой „dens” vs. жидкий jidki „lichid”. Deși rar, se întâlnesc și cuvinte care au sensuri antonimice, de exemplu a împrumuta care înseamnă „a da împrumut” și „a lua împrumut”. La fel sunt corespondentele rusesc și maghiar ale acestui verb, одолжить odoljit, respectiv kölcsönöz. Alt exemplu este louer „a închiria” care are sensurile „a da în chirie” și „a lua în chirie”, ca și corespondentul său românesc.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Antonim · Vezi mai mult »
Armonie vocalică
În fonetică, armonia vocalică este un fenomen de asimilare care constă în tendința de uniformizare a vocalelor unui cuvânt prin dobândirea de către ele a unei anumite trăsături sau a unor anumite trăsături.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Armonie vocalică · Vezi mai mult »
Complement
Termenul complement (din cuvântul latinesc complementum, cu sensul general „ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi”) folosit în sintaxă denumește o parte din părțile de propoziție subordonate altora.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Complement · Vezi mai mult »
Cuvânt
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înțeles.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Cuvânt · Vezi mai mult »
Cuvânt gramatical
În lingvistică, un cuvânt gramatical sau funcțional este un cuvânt ce îndeplinește în limbă o funcție exclusiv sau preponderent gramaticală, opunându-se prin aceasta cuvântului cu sens lexical (conținut noțional) deplinCrystal 2008, p. 203.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Cuvânt gramatical · Vezi mai mult »
Desinență
În morfologie, desinența (de la cuvântul din latina medievală desinentia „ceea ce cade la sfârșit”) este un sufix prezent la sfârșitul unui cuvânt, după care nu mai pot fi adăugate alte sufixe.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Desinență · Vezi mai mult »
Diasistemul slav de centru-sud
Diasistemul slav de centru-sud (în limba croată srednjojužnoslavenski dijasistem/dijasustav, centralnojužnoslavenski dijasistem/dijasustav sau centralni južnoslavenski dijasistem/dijasustav) este un termen propus de lingvistul croat Dalibor Brozović pentru a înlocui termenul „limba sârbocroată” sau „croatosârbă”, folosit de lingviști în epoca fostei Iugoslavii și de oficialitățile acestei țări pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Diasistemul slav de centru-sud · Vezi mai mult »
Flexiune
Flexiunea cuvântului „pisică” în limba spaniolă:'''gat-''' – radical;'''-o''' – sufix specific masculinului;'''-a''' – sufix specific femininului;'''-s''' – sufix de plural În gramatică, flexiunea (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 202–203.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Bussmann 1998, p. 566.Crystal 2008, p. 243.Dubois 2002, p. 204.Eifring și Theil, 2005, cap. 2, p. 27–31.. Dincolo de această definiție generală, la diverși autori se găsesc viziuni diferite despre flexiune. După unii autori, flexiune este numai procedeul care schimbă forma cuvântului prin afixe care fac corp comun cu baza la care se adaugă. Alți autori consideră flexiune și folosirea unor cuvinte gramaticale nealipite la bază, precum articole, verbe auxiliare, prepoziții etc., în care văd afixe mobile. În această viziune ar exista o flexiune sintetică (prin afixe alipite la bază), o flexiune analitică (prin afixe mobile) și o flexiune mixtă, concomitent sintetică și analitică. Flexiunea se deosebește de altă operație care constă în adăugarea de afixe, anume derivarea, prin faptul că acesta este un procedeu de formare de cuvinte noi. În acest articol se tratează ca afixe gramaticale numai morfemele care intră în compoziția cuvântului, iar ca flexiune numai folosirea acestora.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Flexiune · Vezi mai mult »
Formare de cuvinte
În lingvistică, sintagma „formare de cuvinte” denumește principalul mijloc intern de îmbogățire a lexicului limbii, un ansamblu de procedee de creare a unor unități lexicale noi, pe baza unui material lingvistic preexistent în aceastaBidu-Vrănceanu 1997, p. 207–208.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Formare de cuvinte · Vezi mai mult »
Gerunziu
În structura morfologică a unor limbi, gerunziul este o formă verbală nepersonală inclusă de tradiția unor gramatici, cum este cea română sau cea franceză, printre moduriBidu-Vrănceanu et al., p. 220.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Gerunziu · Vezi mai mult »
Grad de comparație
În gramatică, gradul de comparație este o categorie gramaticală specifică adjectivului și adverbului.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Grad de comparație · Vezi mai mult »
Gramatică
Gramatica unei limbi este ansamblul de structuri privind îmbinările cuvintelor acelei limbi în vederea producerii propozițiilor și a altor unități comunicaționale.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Gramatică · Vezi mai mult »
Indicativ
În gramatică, indicativul este un mod personal al verbului, care are drept valoare semantică specifică exprimarea unor acțiuni, întâmplări, stări etc.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Indicativ · Vezi mai mult »
Infinitiv
În numeroase limbi, modul infinitiv este o formă a verbelor prin care se denumește acțiunea exprimată de acestea într-o manieră generală, în general fără a preciza timpul, numărul sau persoana.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Infinitiv · Vezi mai mult »
Interjecție
În gramatica tradițională, interjecția este o parte de vorbire neflexibilă folosită de obicei exclamativ, care exprimă o senzație, un sentiment, o stare fizică sau sufletească, o manifestare de voință, un îndemn, o chemare etc.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Interjecție · Vezi mai mult »
Lexic
Conform definiției celei mai generale, lexicul este totalitatea cuvintelor unei limbiConstantinescu-Dobridor 1998,.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Lexic · Vezi mai mult »
Lexicologie
Lexicologia este ramura lingvisticii, în sens mai restrâns a semanticii, care studiază lexicul unei anumite limbi.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Lexicologie · Vezi mai mult »
Limba engleză
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”).
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Limba engleză · Vezi mai mult »
Limba franceză
Limba franceză (în franceză la langue française sau le français) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile ''oïl''.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Limba franceză · Vezi mai mult »
Limba latină
Cel mai vechi text latin Latina era limba vorbită în Antichitate în regiunea din jurul Romei numită Lazio (Latium), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Limba latină · Vezi mai mult »
Limba maghiară
Maghiara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Limba maghiară · Vezi mai mult »
Limba română
Limba română este o limbă indo-europeană din grupul italic și din subgrupul oriental al limbilor romanice.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Limba română · Vezi mai mult »
Limbi romanice
Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Limbi romanice · Vezi mai mult »
Lingvistică
Lingvistica este știința care studiază varietățile de limbaj natural și caracteristicile lor sau limba ca sistem comunicațional.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Lingvistică · Vezi mai mult »
Mod (gramatică)
În unele limbi, cum sunt cele flexionare și cele aglutinante, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care este un mijloc gramaticalizat de exprimare a modalității, adică a atitudinii subiective a vorbitorului față de conținutul faptic al propriei sale propoziții, implicând aprecierea acțiunii, întâmplării, stării, existenței exprimate de verb ca reală, sigură, posibilă, realizabilă, dorită, incertă, ireală etc.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Mod (gramatică) · Vezi mai mult »
Morfologie (lingvistică)
În lingvistică, termenul „morfologie” (cf. cuvintele grecești morphé „formă” + lógos „studiu”) denumește în mod tradițional acea ramură a gramaticii care studiază forma cuvintelor, în opoziție cu sintaxa, care se ocupă cu funcțiile cuvintelor și ale unor entități mai mari decât acesteaBidu-Vrănceanu 1997, p. 309.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Morfologie (lingvistică) · Vezi mai mult »
Număr (gramatică)
În morfologie, numărul este o categorie gramaticală bazată pe distincția naturală dintre un singur exemplar și mai multe exemplare ale aceluiași obiect considerat în sens larg (persoană, animal, inanimat) exprimat printr-un substantiv, această distincție fiind marcată cu mijloace gramaticaleBidu-Vrănceanu 1997, p. 177.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Număr (gramatică) · Vezi mai mult »
Numeral
În gramatica tradițională, numeralul este o clasă de cuvinte omogenă din punct de vedere semantic, exprimând ideea de număr, dând indicații de cantitate, dar eterogenă în privința morfologiei și a funcțiilor sintactice ale acestor cuvinte, care se comportă, în diferite situații, fie ca adjective, fie ca substantive, fie ca pronume, fie ca adverbe, în funcție de specia de numeral despre care este vorba, dar și în cadrul unor anumite specii pot avea mai multe valori morfologice.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Numeral · Vezi mai mult »
Omonimie
În lingvistică, omonimia se referă la un grup de cuvinte care au aceeași ortografie și pronunție, dar au sensuri diferite.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Omonimie · Vezi mai mult »
Onomatopee
Onomatopeea este un cuvânt care, prin elementele sale sonore, imită cu aproximație un sunet sau un zgomotConstantinescu-Dobridor 1980, p. 306.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Onomatopee · Vezi mai mult »
Parte de vorbire
În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintacticeConstantinescu-Dobridor 1998, articolul.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Parte de vorbire · Vezi mai mult »
Participiu
În gramatica tradițională, participiul este o formă derivată din rădăcina verbului, existentă în mai multe limbi, care are trăsături atât verbale, cât și adjectivale.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Participiu · Vezi mai mult »
Persoană (gramatică)
În lingvistică, persoana este o categorie gramaticală bazată pe referirea la participanții comunicării prin limbă și la enunțul produs.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Persoană (gramatică) · Vezi mai mult »
Polisemie
În semantică, polisemia sau polisemantismul este, conform definiției celei mai frecvente, însușirea unui cuvânt de a avea mai multe sensuriCrystal 2008, pp. 373–374.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Polisemie · Vezi mai mult »
Prepoziție
În gramatică, prepoziția (Bidu-Vrănceanu 1997, p. 379.Constantinescu-Dobridor 1998, articolul.Dubois 2002, p. 377.Crystal 2008, p. 383.. În gramaticile tradiționale, prepoziția este considerată o parte de vorbire, dar, din cauza caracteristicilor sale, unele gramatici actuale o consideră doar un instrument gramatical. În unele limbi, prepoziției îi corespunde, cu același rol, postpoziția, de exemplu în limba maghiară sau în japoneză. Ponderea acestor elemente în exprimarea relațiilor de caz gramatical contribuie la plasarea limbilor pe scala sintetism–analitism. Din acest punct de vedere, limbile cu declinare dezvoltată, în care ponderea prepozițiilor sau a postpozițiilor este relativ mică, sunt mai sintetice decât cele cu declinare mai redusă sau inexistentă, în care ponderea unor asemenea elemente este relativ mare. Astfel, în această privință, limbile romanice sunt mai analitice decât limba latină. Limbile mai pot fi caracterizate și în funcție de recurgerea numai la prepoziții sau numai la postpoziții, ori după ponderea prepozițiilor față de postpoziții în limbile în care există ambele clase de cuvinte. S-a observat că preferința pentru prepoziții este specifică unui anumit tip sintactic de limbă, cel SVO, în care complementul direct urmează verbul predicativ din structura predicatului, iar tendința de a folosi postpoziții este caracteristică pentru limbile SPV, adică cele cu topica dominantă subiect – complement direct – verb predicativEifring și Theil 2005, cap. 4, p. 2.. Limbi în care predomină prepozițiile sunt majoritatea limbilor indo-europene. În schimb, de exemplu în familia limbilor fino-ugrice și în cea a limbilor turcice se găsesc care preferă postpozițiile. Deși majoritatea limbilor indo-europene tind să folosească prepoziții, există totuși printre ele limbi în care sunt și câteva postpoziții. Astfel sunt, de pildă, latina clasică (ex. mortis causa „din cauza morții” sau engleza, ex. ten years ago „acum zece ani”.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Prepoziție · Vezi mai mult »
Rădăcină și radical (lingvistică)
În lingvistică, termenii „rădăcină” și „radical” sunt asociați.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Rădăcină și radical (lingvistică) · Vezi mai mult »
Semantică
Semantica (din limba greacă: σημαντικός, semantikós.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Semantică · Vezi mai mult »
Sinonim
În semantică, sinonime sunt, conform definiției celei mai generale, două sau mai multe entități lingvistice între care există o relație de similitudine de sensBidu-Vrănceanu 1997, p. 457-459.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Sinonim · Vezi mai mult »
Sintaxă
În gramatică, cuvântul sintaxă numește două noțiuni înrudite.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Sintaxă · Vezi mai mult »
Substantiv
În gramatică, substantivul este o parte de vorbire, adică o clasă lexico-gramaticală deschisă de cuvinte, a cărei definiție diferă de la un tip de gramatică la altul și de la gramatica unei limbi la alta.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Substantiv · Vezi mai mult »
Temă (lingvistică)
În lingvistică, tema este partea unui cuvânt formată din rădăcina sa, plus cel puțin încă un element, în afara unei eventuale desinențe.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Temă (lingvistică) · Vezi mai mult »
Timp (gramatică)
În gramatică, termenul „timp” este folosit cu mai multe accepțiuni.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Timp (gramatică) · Vezi mai mult »
Verb
În gramatică, verbul este o parte de vorbire care exprimă în general o acțiune, ca de exemplu a alerga, a construi.
Nou!!: Derivare (lingvistică) și Verb · Vezi mai mult »
